• Terug

De verwijdering van God – Krachteloosheid – Ondergang

Gods geboden worden veronachtzaamd en de mensheid is alleen de wereld nog toegedaan en dus degene, die de wereld regeert. En omdat deze de Schepper van de hemel en de aarde niet erkent, omdat deze Diens wil niet vervult, maar zich aan haar tegenstander onderwerpt, gaat ze de ondergang tegemoet, want ze verwijdert zich steeds meer van God en kan daarom steeds minder bedacht worden met Zijn kracht.

Maar krachteloosheid is ondergang. Krachteloosheid is onnoemelijk martelend voor het geestelijke, dat zijn ontwikkelingsproces niet voort kan zetten, maar gebonden blijft, omdat het zich zonder de krachttoevoer uit God niet bevrijden kan. Maar de verwijdering van God betekent hetzelfde als een ontnemen van kracht en dus een levenloze toestand, waarvan het wezen zich pas bewust wordt na de beëindiging van het aardse leven.

Het is een onnoemelijk treurige tijd voor het geestelijke, doordat de verkeerde wil van de mens dit geestelijke in de gebonden toestand laat blijven en de oorzaak van deze geestelijke nood is de liefdeloosheid. Het handelen van de mens tegen de goddelijke geboden. Er wordt te weinig liefde beoefend voor de naaste, maar de eigenliefde wordt groter en daarom wordt ook de liefde voor de wereld sterker en daarom kan het niet beter worden op de aarde. De mensen kan het lijden niet bespaard blijven, omdat ze het zelf zo willen.

En zo’n tijd van liefdeloosheid vereist een ingrijpen van God, omdat er geen acht meer geslagen wordt op Zijn geboden. God eist van de mensen liefde voor de naasten en Hij ziet daarin ook de liefde voor Hemzelf. “Wat jullie voor de minste van Mijn broeders gedaan hebben, dat hebben jullie voor Mij gedaan”. Hijzelf noemt alle mensen Zijn broeders. En Hij wil dat de mensen op aarde als broeders met elkaar omgaan. Hij wil daaraan hun liefde voor Hem afmeten.

Maar de mensen luisteren niet naar Zijn stem. Ze schenken geen aandacht aan Zijn woord en gaan in liefdeloosheid aan de nood van de medemensen voorbij. En dus moeten ze dezelfde nood te voelen krijgen. Ze moeten hetzelfde lot te dragen hebben. Het lijden moet een ieder vormen, als hij nog tot verandering in staat is en ze moeten leren om de naasten als broeders te beschouwen en elkaar te dienen.

Maar dit kan alleen grote aardse nood nog maar tot stand brengen en daarom moet God zoiets over de aarde laten komen, opdat in de mensen de liefde opgewekt wordt en het geestelijke verval voorkomen wordt, waar nog de mogelijkheid van een wilsverandering bestaat. En dat moet door de komende tijd, die nog eindeloos veel leed brengen zal, tot stand gebracht worden, omdat de mensheid anders niet meer tot liefde geleid kan worden en zonder die liefde gaat ze geheel verloren.

En dit valt binnenkort te verwachten. Want de mensheid verwijdert zich steeds meer van God en ze kan alleen nog maar langs de weg van een groot leed naar God teruggeleid worden, als ze nog niet geheel aan de tegenstander van God vervallen is en verder in de liefdeloosheid volhardt.

Maar dan is ook het moment van het gericht niet ver meer weg. De dag, waar er een definitieve scheiding komt tussen het goede en het kwade. Tussen degenen, die in de liefde leven, die God als hun Heer erkennen en de aanhangers van de wereld, die van elke liefde gespeend zijn.

Amen

Distanța față de Dumnezeu.... Neputință.... Cădere....

Poruncile lui Dumnezeu sunt ignorate, iar omenirea nu face decât să aducă omagiu lumii și, astfel, celui care conduce lumea. Și pentru că nu-L recunoaște pe Creatorul Cerului și al Pământului, pentru că nu împlinește voința Lui și se subordonează adversarului Său, ea se îndreaptă spre ruină, căci se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și, prin urmare, poate fi tot mai puțin înzestrată cu puterea Lui.... Lipsa de tărie, însă, înseamnă ruină.... Lipsa de putere este nespus de dureroasă pentru substanța spirituală care nu-și poate continua cursul de dezvoltare, ci rămâne legată, deoarece nu se poate elibera fără aportul de putere de la Dumnezeu. Îndepărtarea de Dumnezeu este însă sinonimă cu retragerea forței și, prin urmare, cu o stare de inactivitate, de care ființa nu devine conștientă decât după încheierea vieții sale pământești. Este un moment de o tristețe de nedescris pentru substanța spirituală care rămâne într-o stare legată din cauza voinței greșite a ființei umane, iar cauza acestei greutăți spirituale este lipsa de dragoste.... acțiunile oamenilor împotriva poruncilor divine.... Se practică prea puțină iubire față de aproapele, dar se sporește iubirea de sine și, prin urmare, și iubirea față de lume și, de aceea, lucrurile nu se pot îmbunătăți pe Pământ, oamenii nu pot fi scutiți de suferință pentru că ei înșiși vor să fie așa. Iar o astfel de perioadă de lipsă de iubire necesită intervenția lui Dumnezeu, deoarece poruncile Sale nu mai sunt respectate. Dumnezeu cere de la oameni iubirea față de aproapele, iar în aceasta.... vede și iubirea față de El însuși. "În măsura în care faceți acest lucru celui mai mic dintre frații Mei, Mie Mi-ați făcut acest lucru...." El Însuși îi numește pe toți oamenii frații Săi.... Și El vrea ca oamenii de pe Pământ să se comporte unii cu alții ca niște frați. El vrea să măsoare dragostea lor pentru El prin aceasta. Iar oamenii nu ascultă glasul Lui, nu dau atenție Cuvântului Său și trec pe lângă adversitatea semenilor lor în lipsă de iubire. Și astfel, ei vor simți aceeași adversitate, vor trebui să suporte aceeași soartă, suferința îi va modela pe fiecare dintre ei, dacă mai sunt capabili să se schimbe, și vor învăța să-și privească aproapele ca pe un frate și să se slujească reciproc. Dar acest lucru nu poate fi realizat decât prin mari adversități pământești și, de aceea, Dumnezeu trebuie să lase să se întâmple astfel de lucruri pe Pământ, pentru ca dragostea să se trezească în oameni și să fie împiedicată decăderea spirituală acolo unde este încă posibilă o schimbare a voinței. Și aceasta este ceea ce va aduce timpul care vine, care va aduce încă infinit de multă suferință, pentru că altfel omenirea nu mai poate fi condusă la iubire și fără iubire va fi complet pierdută. Și acest lucru este de așteptat într-un timp scurt.... Căci omenirea se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și nu poate fi condusă înapoi la Dumnezeu decât prin mari suferințe, dacă nu a căzut încă complet pradă adversarului lui Dumnezeu și continuă să rămână nemiloasă. Dar atunci nu mai este departe nici ceasul judecății, ziua în care va avea loc o separare definitivă între bine și rău.... între cei care trăiesc în iubire, care îl recunosc pe Dumnezeu ca Domn al lor, și urmașii lumii care sunt lipsiți de orice iubire....

Amin