• Back

Immortality of the soul....

The teaching of the immortality of the soul is not accepted by many people because they compare it to earthly transience. In their opinion nothing on earth is permanent, everything passes away, and hence they believe that they are no exception to this natural law. The earthly body decays indeed, that is, it seemingly disintegrates and passes away. But the human being does not consider that the apparent disappearance is only the means of transition into a new form. On reflection he will have to conclude that everything earthly serves some purpose, and he will observe that even the most insignificant creations are somehow related to one another and therefore not without purpose.

When such a work of creation fades away numerous other creations absorb the remainder of the first, which thus serves them and continues to live on in the new creations. He only has to seriously observe an outer transformation and he would have to admit that the inner life cannot vanish either. And he should at least grant the human being this inner life too.... he has to make it clear to himself that the human soul, the emotional life, cannot be discontinued arbitrarily.... that this emotional life is the essential significance of every embodiment. The outer form is of no use unless the inner core is acknowledged by humanity.

Nemurirea sufletului....

Doctrina nemuririi sufletului este inacceptabilă pentru mulți oameni, deoarece ei aplică standardul la lucrurile pământești perisabile. Nu există nimic pe Pământ care să dureze, totul este doar temporar, după părerea acestor oameni, așa că ei cred că nu pot face nicio excepție de la această lege a naturii. Corpul pământesc se descompune într-adevăr în același mod, adică aparent se dizolvă și dispare; dar omul nu consideră că această aparentă dispariție este doar mijlocul pentru o nouă formare. Cu un pic de gândire, va trebui să recunoască faptul că tot ceea ce este pământesc servește unui anumit scop și va observa că până și cele mai puțin vizibile creații au o anumită legătură între ele și, prin urmare, nu sunt lipsite de scop. Dacă o astfel de operă de creație dispare acum, numeroase alte creații iau din nou în ele rămășițele celei dintâi și, astfel, aceasta le servește și continuă să trăiască în noile creații. Trebuie doar să se gândească serios la o transformare exterioară, apoi trebuie să recunoască și faptul că viața interioară nu poate să piară. Și trebuie să considere cel puțin această viață interioară omului ca atare.... el trebuie să înțeleagă că sufletul ființei umane, viața emoțională, nu se poate încheia în mod voit.... că această viață emoțională este sensul real al întregii întrupări. Forma exterioară nu este de nici un folos dacă miezul interior nu este recunoscut de către umanitate.

Amin