• Înapoi

Adversitatea ca mijloc de mântuire....

Voi, oamenii, încă mai trebuie să treceți prin mari adversități, sunteți încă complet devotați lumii și nu ați găsit încă drumul spre Mine. Eu încerc să vă salvez pe toți, vă arunc tuturor colacul de salvare, dar dacă îl luați sau nu depinde de voi, căci nu vă pot forța să o faceți. Dar adversitatea spirituală dictează ca adversitatea pământească să vină peste voi.... Căci nu știți ce înseamnă când experimentați sfârșitul în această adversitate.... Vedeți doar lumea și vă întindeți spre bunurile ei și nu vă dați seama că picioarele voastre ating marginea abisului.... Și dacă vreau să vă trag înapoi, atunci trebuie să vină peste voi o suferință care să vă facă să priviți în jur.... Și când apoi vă veți da înapoi, când veți vedea abisul și veți fugi de el, atunci adversitatea a fost o binecuvântare pentru voi. La urma urmei, în scurt timp, voi, oamenii, veți pierde tot ceea ce dețineți în ceea ce privește bunurile pământești, pentru că vă aflați în fața unui mare moment de cotitură, un moment de cotitură spirituală care include trecerea în neființă a creațiilor pământești. Dar în acest timp scurt ați putea dobândi o mare comoară de bunuri spirituale care sunt veșnice. Iar Eu vreau să vă ajut pe voi, oamenii, să obțineți acest lucru prin greutăți și suferințe care fac să moară în voi dorința de bunuri pământești.... Eu Însumi vreau să intru în cercul vostru de gânduri prin aceste greutăți, vreau să vă amintiți din nou de Mine, voi care M-ați uitat.... Vreau ca, în marile adversități pământești, să vă întoarceți la Cel în Care nu ați vrut să credeți.... că Eu, Dumnezeul și Creatorul vostru, voi fi recunoscut de voi ca ultima soluție, până la urmă, dacă nu mai cunoașteți altă cale de ieșire. Și cu adevărat vă voi facilita să credeți în Mine printr-un ajutor neobișnuit pe care nu-l mai puteți descrie ca fiind o coincidență.... Dar Eu nu pot folosi vreodată asupra voastră decât astfel de mijloace de ajutor care nu vă forțează. Adversitatea este indispensabilă și se va apropia de voi, oamenii, în cele mai diverse moduri, dar are un singur scop: Să vă permită să Mă găsiți. Căci, fie că Mă adresez vouă, fie că vă trimit mesageri care vă aduc Cuvântul Meu, fie că Evanghelia este proclamată în lume și voi sunteți informați despre sfârșit.... nimic din toate acestea nu aduce o mare schimbare în gândirea acelor oameni care sunt sclavii lumii, care sunt atât de vrăjiți de ea încât numai bunurile ei li se par dezirabile. Iar ei trebuie să se îndepărteze de lume prin greutăți pământești palpabile, dacă mai vor să găsească salvarea de la ruină. Aceste cuvinte sunt de neînțeles pentru toți oamenii lumești, căci ei nu știu că sufletele lor sunt în primejdie, că se află într-o stare teribilă din cauza faptului că stăpânul acestei lumi îi ține încă sub controlul său și că nu pot deveni liberi atâta timp cât ființa umană se agață de lume, atâta timp cât încă nu este capabilă să se desprindă de ea. Din acest motiv, ei nu văd greutățile ca pe un mijloc de mântuire pentru sufletele lor, dar pot deveni dezgustați de lume și de bunurile ei dacă nu se mai pot bucura de ele din cauza unei infirmități fizice, a unei boli sau a altor greutăți, iar atunci gândurile lor se pot totuși îndrepta într-o altă direcție. Dar atâta timp cât lumea încă îi ispitește cu plăcerile și deliciile sale, ei nu vor rezista acestor ispite și ultimul timp până la sfârșit va trece nefolosit pentru eternitate. Dar marile adversități pot încă atinge inimile, marile adversități pot încă să deschidă ochii indivizilor și să-i facă să recunoască stinghereala lumii și a bunurilor ei. Și binecuvântat este cel a cărui inimă se lasă abordată de adversitate.... Binecuvântat este cel care poate acum să se lipsească el însuși în folosul semenilor săi aflați în nevoie.... Căci el se întoarce pe calea pe care o luase, iar pericolul căderii este îndepărtat.... și va binecuvânta greutățile care l-au salvat de la moarte....

Amin

La miseria come mezzo di salvezza

Voi uomini, che siete ancora totalmente dediti al mondo e non avete ancora trovato la via verso di Me, dovete essere guidati ancora attraverso grandi miserie. Io tento la salvezza per tutti, a tutti Io getto l’Ancora di Salvezza, ma se viene afferrata, è lasciato a voi, perché a questo non posso costringervi. Ma la miseria spirituale obbliga affinché venga su di voi la miseria materiale, perché non sapete che cosa significa, quando sperimentate la fine in questa miseria. Voi vedete solamente il mondo e tendete ai suoi beni e non vi accorgete, che i vostri piedi toccano il bordo dell’abisso, allora deve venire una miseria su di voi, che v’induce, a guardarvi intorno. E quando poi retrocedete, quando vedete l’abisso e gli sfuggite, allora la miseria era di benedizione per voi. In breve tempo voi uomini perderete comunque tutto ciò che possedete in beni terreni, perché vi trovate davanti ad una grande svolta, davanti ad una svolta spirituale, che include lo svanire delle Creazioni terrene. Ma in questo breve tempo vi potreste conquistare un grande tesoro in beni spirituali, che sono imperituri. Ed a questo Io vorrei aiutare voi uomini tramite miserie e sofferenze, che permettono di uccidere in voi il desiderio per beni terreni. Tramite queste miserie Io Stesso vorrei entrare nella cerchia dei vostri pensieri, vorrei che vi ricordate di nuovo di Me, che Mi avete dimenticato. Io vorrei che in grande miseria terrena vi rivolgeste all’Uno, nel Quale non volete credere, che Io, vostro Dio e Creatore, venga riconosciuto da voi ora come ultima Salvezza, quando non trovate nessun’altra via d’uscita. Ed Io ve lo renderei davvero facile il credere in Me, mediante un insolita prestazione d’Aiuto, che non potete più descrivere come caso. Ma Io posso sempre soltanto impiegare tali mezzi ausiliari, che non vi costringono. La miseria è inevitabile e si avvicinerà a voi uomini nel modo più diverso, ma che hanno soltanto uno scopo, di farvi trovare Me. Perché se Io vi parlo, se vi invio dei messaggeri che vi portano la Mia Parola, se il Vangelo viene annunciato nel mondo e vi viene indicata la fine, tutto questo non produce nessun grande cambiamento del pensare in quegli uomini, che hanno ceduto al mondo, che si trovano talmente nel suo fascino, che per loro sembrano soltanto desiderabili i suoi beni. E si devono distogliere dal mondo tramite sensibile miseria terrena, se vogliono trovare ancora salvezza dalla rovina. A tutti gli uomini mondani queste Parole sono incomprensibili, perché non sanno, che le loro anime sono in pericolo, che si trovano in una situazione terribile per il fatto, che il padrone di questo mondo le tiene ancora nel suo potere, e che non possono liberarsi, finché l’uomo tende ancora al mondo, finché non è in grado di staccarsi da lui. Perciò non intravedono nella miseria un mezzo di salvezza per le loro anime, ma i beni del mondo possono essere resi per loro insopportabili, quando non possono più goderne a causa di malattie o altre miserie, e poi i loro pensieri si possono ancora rivolgere in un'altra direzione. Ma finché il mondo attrae ancora con le sue gioie e godimenti, non prestano nessuna resistenza a queste tentazioni, e l’ultimo tempo fino alla fine passa inutilizzato per l’Eternità. Ma grande miseria può ancora toccare i cuori, grande miseria può ancora aprire gli occhi a singoli uomini e far riconoscere l’insipidità del mondo e dei suoi beni. E beato colui il cui cuore si fa toccare dalla miseria, beato colui stesso che ora presta rinuncia a favore dei prossimi che si trovano nella miseria. Perché questo ritorna ora dalla via sulla quale aveva camminato, ed il pericolo del precipizio è superato, e benedirà la miseria, che lo ha salvato dalla morte.

Amen