• Înapoi

Adversitatea ca mijloc de mântuire....

Voi, oamenii, încă mai trebuie să treceți prin mari adversități, sunteți încă complet devotați lumii și nu ați găsit încă drumul spre Mine. Eu încerc să vă salvez pe toți, vă arunc tuturor colacul de salvare, dar dacă îl luați sau nu depinde de voi, căci nu vă pot forța să o faceți. Dar adversitatea spirituală dictează ca adversitatea pământească să vină peste voi.... Căci nu știți ce înseamnă când experimentați sfârșitul în această adversitate.... Vedeți doar lumea și vă întindeți spre bunurile ei și nu vă dați seama că picioarele voastre ating marginea abisului.... Și dacă vreau să vă trag înapoi, atunci trebuie să vină peste voi o suferință care să vă facă să priviți în jur.... Și când apoi vă veți da înapoi, când veți vedea abisul și veți fugi de el, atunci adversitatea a fost o binecuvântare pentru voi. La urma urmei, în scurt timp, voi, oamenii, veți pierde tot ceea ce dețineți în ceea ce privește bunurile pământești, pentru că vă aflați în fața unui mare moment de cotitură, un moment de cotitură spirituală care include trecerea în neființă a creațiilor pământești. Dar în acest timp scurt ați putea dobândi o mare comoară de bunuri spirituale care sunt veșnice. Iar Eu vreau să vă ajut pe voi, oamenii, să obțineți acest lucru prin greutăți și suferințe care fac să moară în voi dorința de bunuri pământești.... Eu Însumi vreau să intru în cercul vostru de gânduri prin aceste greutăți, vreau să vă amintiți din nou de Mine, voi care M-ați uitat.... Vreau ca, în marile adversități pământești, să vă întoarceți la Cel în Care nu ați vrut să credeți.... că Eu, Dumnezeul și Creatorul vostru, voi fi recunoscut de voi ca ultima soluție, până la urmă, dacă nu mai cunoașteți altă cale de ieșire. Și cu adevărat vă voi facilita să credeți în Mine printr-un ajutor neobișnuit pe care nu-l mai puteți descrie ca fiind o coincidență.... Dar Eu nu pot folosi vreodată asupra voastră decât astfel de mijloace de ajutor care nu vă forțează. Adversitatea este indispensabilă și se va apropia de voi, oamenii, în cele mai diverse moduri, dar are un singur scop: Să vă permită să Mă găsiți. Căci, fie că Mă adresez vouă, fie că vă trimit mesageri care vă aduc Cuvântul Meu, fie că Evanghelia este proclamată în lume și voi sunteți informați despre sfârșit.... nimic din toate acestea nu aduce o mare schimbare în gândirea acelor oameni care sunt sclavii lumii, care sunt atât de vrăjiți de ea încât numai bunurile ei li se par dezirabile. Iar ei trebuie să se îndepărteze de lume prin greutăți pământești palpabile, dacă mai vor să găsească salvarea de la ruină. Aceste cuvinte sunt de neînțeles pentru toți oamenii lumești, căci ei nu știu că sufletele lor sunt în primejdie, că se află într-o stare teribilă din cauza faptului că stăpânul acestei lumi îi ține încă sub controlul său și că nu pot deveni liberi atâta timp cât ființa umană se agață de lume, atâta timp cât încă nu este capabilă să se desprindă de ea. Din acest motiv, ei nu văd greutățile ca pe un mijloc de mântuire pentru sufletele lor, dar pot deveni dezgustați de lume și de bunurile ei dacă nu se mai pot bucura de ele din cauza unei infirmități fizice, a unei boli sau a altor greutăți, iar atunci gândurile lor se pot totuși îndrepta într-o altă direcție. Dar atâta timp cât lumea încă îi ispitește cu plăcerile și deliciile sale, ei nu vor rezista acestor ispite și ultimul timp până la sfârșit va trece nefolosit pentru eternitate. Dar marile adversități pot încă atinge inimile, marile adversități pot încă să deschidă ochii indivizilor și să-i facă să recunoască stinghereala lumii și a bunurilor ei. Și binecuvântat este cel a cărui inimă se lasă abordată de adversitate.... Binecuvântat este cel care poate acum să se lipsească el însuși în folosul semenilor săi aflați în nevoie.... Căci el se întoarce pe calea pe care o luase, iar pericolul căderii este îndepărtat.... și va binecuvânta greutățile care l-au salvat de la moarte....

Amin

Not als Rettungsmittel....

Durch große Nöte müsset ihr Menschen noch hindurchgehen, die ihr noch völlig der Welt ergeben seid und den Weg zu Mir noch nicht gefunden habt. An allen versuche Ich die Rettung, allen werfe Ich den Rettungsanker zu, doch ob er ergriffen wird, das bleibt euch anheimgestellt, denn dazu kann Ich euch nicht zwingen. Aber die geistige Not gebietet es, daß irdische Not über euch kommt.... Denn ihr wisset es nicht, was es bedeutet, wenn ihr in dieser Not das Ende erlebet.... Ihr sehet nur die Welt, und ihr langet nach deren Gütern und merket es nicht, daß eure Füße den Rand des Abgrundes berühren.... Und will Ich euch davor zurückreißen, so muß eine Not über euch kommen, die euch veranlaßt, euch umzuschauen.... Und wenn ihr dann zurücktretet, wenn ihr den Abgrund sehet und ihn fliehet, dann war die Not von Segen für euch. In kurzer Zeit verlieret ihr Menschen doch alles, was ihr an irdischen Gütern besitzet, weil ihr vor einer großen Wende steht, vor einer geistigen Wende, die das Vergehen irdischer Schöpfungen einschließt. Aber ihr könntet in dieser kurzen Zeit euch einen großen Schatz an geistigen Gütern erwerben, die unvergänglich sind. Und dazu möchte Ich euch Menschen verhelfen durch Nöte und Leiden, die in euch das Verlangen nach irdischen Gütern ersterben lassen.... Ich möchte durch diese Nöte Selbst in euren Gedankenkreis eintreten, Ich möchte, daß ihr euch wieder an Mich erinnert, die ihr Mich vergessen habt.... Ich möchte, daß ihr in großer irdischer Not euch an den Einen wendet, an Den ihr nicht glauben wolltet.... daß Ich, euer Gott und Schöpfer, von euch nun doch als letzte Rettung erkannt werde, wenn ihr keinen anderen Ausweg mehr wisset. Und Ich würde es euch wahrlich leichtmachen, an Mich zu glauben, durch ungewöhnliche Hilfeleistungen, die ihr nicht mehr als Zufall bezeichnen könnet.... Aber Ich kann immer nur solche Hilfsmittel an euch anwenden, die euch nicht zwingen. Die Not ist unerläßlich, und sie wird in der verschiedensten Art an euch Menschen herantreten, aber nur den einen Zweck haben, euch zu Mir finden zu lassen. Denn ob Ich euch anrede, ob Ich euch Boten entgegensende, die euch Mein Wort bringen, ob das Evangelium in der Welt verkündet wird und ihr auf das Ende hingewiesen werdet.... es bringt dies alles keine große Wandlung des Denkens jener Menschen zuwege, die der Welt verfallen sind, die so in ihrem Bann stehen, daß ihnen nur ihre Güter begehrenswert scheinen. Und sie müssen durch fühlbare irdische Not sich abkehren von der Welt, wenn sie noch Rettung finden wollen vor dem Untergang. Allen Weltmenschen sind diese Worte unverständlich, denn sie wissen nicht, daß ihre Seelen in Not sind, die sich in einer furchtbaren Verfassung befinden dadurch, daß der Herr dieser Welt sie noch in seiner Gewalt hat und sie nicht frei werden können, solange der Mensch der Welt anhanget, solange er sich noch nicht von ihr zu lösen vermag. Darum ersehen sie auch nicht in der Not ein Rettungsmittel für ihre Seelen, aber es kann ihnen die Welt und ihre Güter verleidet werden, wenn sie durch körperliche Gebrechen oder Krankheiten oder andere Nöte diese nicht mehr auskosten können, und dann können ihre Gedanken sich doch noch in anderer Richtung bewegen. Solange aber noch die Welt mit ihren Freuden und Genüssen locket, leisten sie diesen Lockungen keinen Widerstand, und es vergeht die letzte Zeit bis zum Ende ungenützt für die Ewigkeit. Große Not aber kann noch die Herzen berühren, große Not kann noch einzelnen Menschen die Augen öffnen und die Schalheit der Welt und ihrer Güter erkennen lassen. Und selig, dessen Herz sich von der Not ansprechen lässet.... selig, wer nun selbst Verzicht leisten kann zugunsten der in Not sich befindlichen Mitmenschen.... Denn dieser wendet sich um auf dem Wege, den er beschritten hatte, und die Gefahr des Absturzes ist gebannt.... und er wird die Not segnen, die ihn errettete vor dem Tode....

Amen