• Înapoi

Abuzul de putere al celui mai puternic.... Lipsa de iubire....

Spiritul discordiei domină lumea și acest spirit din nou nu poate produce decât discordie și lipsă de iubire. Iubirea nu se va putea dezvolta niciodată acolo unde oamenii se tratează fără iubire. Dimpotrivă, ura și răzbunarea vor înflori în cel mai înalt grad. Iar acest lucru înseamnă o distrugere tot mai mare a ceea ce este posesia celuilalt. Aceasta înseamnă, de asemenea, că dezvoltarea spirituală a ființei umane, care este scopul și obiectivul vieții pământești, va scădea tot mai mult, că ea se va scufunda tot mai mult și, în cele din urmă, va părăsi lumea într-o stare care poate sau trebuie să fie numită aproape mai imatură decât la începutul întrupării sale pe Pământ. Căci lipsa de iubire este opusul a ceea ce duce în sus. Omenirea este prinsă într-o teribilă iluzie; ea se crede chemată să-i suprime sau să-i extermine complet pe cei slabi și consideră că acesta este dreptul celor mai puternici. Ea se revoltă împotriva ordinii divine, care asociază pe cei slabi cu cei puternici, pentru ca aceștia din urmă să se testeze pe sine, dar într-un mod diferit de cum o face.... Căci cel puternic ar trebui să fie cel care dăruiește și să-l îngrijească pe cel slab și care are nevoie de ajutor, el ar trebui să fie alături de el în nevoia și în slăbiciunea lui; cel puternic nu ar trebui să abuzeze de puterea și de tăria sa pentru a-l asupri pe cel mai slab, ci ar trebui să-l apere de asuprire. Dar acolo unde există răutate, ordinea divină nu mai este respectată. Fiecare se iubește doar pe sine însuși, caută să-și sporească propria bunăstare și să se îmbogățească cu bunurile celor slabi care nu-i pot oferi suficientă împotrivire. Iar această stare de lucruri este intolerabilă pe termen lung, deoarece are întotdeauna un efect distructiv, dar niciodată unul constructiv, așa cum tot ceea ce este îndreptat împotriva ordinii divine înseamnă ruină. Este adevărat că în natură se poate observa o luptă constantă, care are ca rezultat întotdeauna o creștere a puterii celui mai puternic. Această luptă duce cu siguranță la transformarea perpetuă a formei exterioare a ființei, dar atunci este voită de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu Însuși dirijează voința creaturii și fiecare proces este necesar pentru dezvoltarea superioară a spiritualului în orice formă. Dar ființa umană a depășit toate aceste forme și în timpul vieții sale pământești a primit liberul arbitru pe care acum trebuie să-l folosească pentru dezvoltarea superioară a sufletului. El trebuie să lupte, dar numai împotriva lui însuși și a instinctelor rele din el. El ar trebui să lupte pentru ceea ce este bun, nobil și să încerce să depășească tot ceea ce este josnic, iar aceasta este o luptă constantă..... Și ar trebui să-și ajute semenii în această luptă împotriva lui însuși. Și astfel, ființa umană trebuie să-și reprime orice dorință, trebuie să învețe să disprețuiască ceea ce lumea îi prezintă ca fiind de dorit, astfel încât să nu caute să-și sporească bunurile, ci să le dăruiască cu plăcere și cu bucurie. Dacă face acest lucru, atunci va putea în curând să se lepede de cătușele pământești și să intre nestingherit în împărăția luminii.... Dar ce scopuri urmărește ființa umană în acest moment? Toată gândirea și toată strădania sunt îndreptate doar spre sporirea bunurilor pământești, el vrea să posede atunci când el ar trebui să renunțe.... El se agață cu tenacitate de bunurile pământești și, de asemenea, încearcă să le obțină în mod ilegitim, de îndată ce profită de slăbiciunea semenilor săi și îi învinge în virtutea puterii sale. Și aceasta este consecința lipsei de iubire, care este acum deosebit de evidentă în omenire și care este cauza unor suferințe de nedescris.... căci iubirea nu poate fi trezită decât prin aceasta....

Amin

Abuso do poder dos mais fortes.... Inconveniência....

O espírito da discórdia domina o mundo, e esse espírito não pode produzir nada mais do que discórdia e indelicadeza novamente. O amor nunca será capaz de se desenvolver onde as pessoas se encontram sem amor. Por outro lado, o ódio e a vingatividade florescerão ao mais alto grau. E isto significa uma destruição cada vez maior do que é a posse do outro. Significa também que o desenvolvimento espiritual do ser humano, que é o propósito e a meta da vida terrena, diminuirá cada vez mais, que ele se afundará cada vez mais e finalmente deixará o mundo num estado que pode ou deve ser chamado quase mais imaturo do que no início da sua encarnação na Terra. Pois a indelicadeza é o oposto do que leva para cima. A humanidade é apanhada numa terrível ilusão; imagina-se chamada a suprimir ou a exterminar completamente os fracos e vê isso como o direito dos mais fortes. Ela se enfurece contra a ordem divina, que associa o fraco ao forte, para que este se possa testar contra ela, mas de uma forma diferente da que ela faz.... Porque o forte será o doador e proverá ao fraco e necessitado de ajuda, ele o apoiará na sua necessidade e fraqueza; o forte não abusará do seu poder e força para oprimir o fraco, mas protegê-lo-á da opressão. Mas onde há indelicadeza, a ordem divina não é mais respeitada. Cada um só se ama a si mesmo, procura aumentar o seu próprio bem-estar e enriquecer-se com os bens dos fracos que não podem oferecer-lhe resistência suficiente. E este estado de coisas é intolerável a longo prazo, pois tem sempre um efeito destrutivo, mas nunca construtivo, tal como tudo o que é dirigido contra a ordem divina significa ruína. É verdade que uma luta constante pode ser observada na natureza, o que resulta sempre num aumento da força dos mais fortes. Esta luta certamente leva à perpétua transformação da forma externa da beingness, mas então é vontade de Deus, porque Deus mesmo dirige a vontade da criatura e todo processo é necessário para o desenvolvimento superior do espiritual em todas as formas. Mas o Homem superou todas estas formas e durante a sua vida terrena foi-lhe dado o livre arbítrio que agora ele deve usar para o desenvolvimento mais elevado da alma. Ele deve lutar, mas apenas contra si mesmo e contra os instintos malignos que há nele. Ele deve lutar pelo bem, pelo nobre e tentar superar tudo o que é humilde, e isto é uma luta constante..... E ele deve ajudar o seu semelhante nesta luta contra si mesmo. E assim o ser humano deve suprimir todo desejo, deve aprender a desprezar o que o mundo lhe apresenta como desejável, para que não procure aumentar os seus bens, mas os dê de bom grado e alegremente. Se ele fizer isso, logo será capaz de lançar fora suas grilhetas terrestres e entrar no reino da luz sem ônus.... Mas que objectivos é que o homem persegue neste momento....? Todo o pensamento e esforço é dirigido apenas para o aumento do bem terreno, ele quer possuir quando deveria estar se despojando.... Ele se agarra tenazmente aos bens terrenos e também tenta alcançá-los ilegitimamente, assim que se aproveita da fraqueza do seu semelhante e o supera em virtude da sua força. E esta é a consequência da indelicadeza que agora é particularmente evidente na humanidade e que é a causa de sofrimento indescritível.... por amor só pode ser despertada através dessa...._>Amém