• Înapoi

Abuzul de putere al celui mai puternic.... Lipsa de iubire....

Spiritul discordiei domină lumea și acest spirit din nou nu poate produce decât discordie și lipsă de iubire. Iubirea nu se va putea dezvolta niciodată acolo unde oamenii se tratează fără iubire. Dimpotrivă, ura și răzbunarea vor înflori în cel mai înalt grad. Iar acest lucru înseamnă o distrugere tot mai mare a ceea ce este posesia celuilalt. Aceasta înseamnă, de asemenea, că dezvoltarea spirituală a ființei umane, care este scopul și obiectivul vieții pământești, va scădea tot mai mult, că ea se va scufunda tot mai mult și, în cele din urmă, va părăsi lumea într-o stare care poate sau trebuie să fie numită aproape mai imatură decât la începutul întrupării sale pe Pământ. Căci lipsa de iubire este opusul a ceea ce duce în sus. Omenirea este prinsă într-o teribilă iluzie; ea se crede chemată să-i suprime sau să-i extermine complet pe cei slabi și consideră că acesta este dreptul celor mai puternici. Ea se revoltă împotriva ordinii divine, care asociază pe cei slabi cu cei puternici, pentru ca aceștia din urmă să se testeze pe sine, dar într-un mod diferit de cum o face.... Căci cel puternic ar trebui să fie cel care dăruiește și să-l îngrijească pe cel slab și care are nevoie de ajutor, el ar trebui să fie alături de el în nevoia și în slăbiciunea lui; cel puternic nu ar trebui să abuzeze de puterea și de tăria sa pentru a-l asupri pe cel mai slab, ci ar trebui să-l apere de asuprire. Dar acolo unde există răutate, ordinea divină nu mai este respectată. Fiecare se iubește doar pe sine însuși, caută să-și sporească propria bunăstare și să se îmbogățească cu bunurile celor slabi care nu-i pot oferi suficientă împotrivire. Iar această stare de lucruri este intolerabilă pe termen lung, deoarece are întotdeauna un efect distructiv, dar niciodată unul constructiv, așa cum tot ceea ce este îndreptat împotriva ordinii divine înseamnă ruină. Este adevărat că în natură se poate observa o luptă constantă, care are ca rezultat întotdeauna o creștere a puterii celui mai puternic. Această luptă duce cu siguranță la transformarea perpetuă a formei exterioare a ființei, dar atunci este voită de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu Însuși dirijează voința creaturii și fiecare proces este necesar pentru dezvoltarea superioară a spiritualului în orice formă. Dar ființa umană a depășit toate aceste forme și în timpul vieții sale pământești a primit liberul arbitru pe care acum trebuie să-l folosească pentru dezvoltarea superioară a sufletului. El trebuie să lupte, dar numai împotriva lui însuși și a instinctelor rele din el. El ar trebui să lupte pentru ceea ce este bun, nobil și să încerce să depășească tot ceea ce este josnic, iar aceasta este o luptă constantă..... Și ar trebui să-și ajute semenii în această luptă împotriva lui însuși. Și astfel, ființa umană trebuie să-și reprime orice dorință, trebuie să învețe să disprețuiască ceea ce lumea îi prezintă ca fiind de dorit, astfel încât să nu caute să-și sporească bunurile, ci să le dăruiască cu plăcere și cu bucurie. Dacă face acest lucru, atunci va putea în curând să se lepede de cătușele pământești și să intre nestingherit în împărăția luminii.... Dar ce scopuri urmărește ființa umană în acest moment? Toată gândirea și toată strădania sunt îndreptate doar spre sporirea bunurilor pământești, el vrea să posede atunci când el ar trebui să renunțe.... El se agață cu tenacitate de bunurile pământești și, de asemenea, încearcă să le obțină în mod ilegitim, de îndată ce profită de slăbiciunea semenilor săi și îi învinge în virtutea puterii sale. Și aceasta este consecința lipsei de iubire, care este acum deosebit de evidentă în omenire și care este cauza unor suferințe de nedescris.... căci iubirea nu poate fi trezită decât prin aceasta....

Amin

Misbruik van de kracht door de sterkere – Liefdeloosheid

De geest van de onvrede regeert de wereld en deze geest kan niets anders tot gevolg hebben dan weer onvrede en liefdeloosheid. De liefde zal zich nooit kunnen ontplooien, waar de mensen elkaar liefdeloos bejegenen. Daarentegen zal de haat en de wraakzucht tot de hoogste bloei komen. En dit betekent altijd een grotere verwoesting van dat, wat het bezit van de ander is.

Het betekent verder dat de mens steeds meer achteruitgaat in zijn geestelijke ontwikkeling, die het doel en de zin van het aardse leven is. Dat hij dieper en dieper zinkt en uiteindelijk van de wereld scheidt in een toestand, die bijna onrijper genoemd kan worden dan bij het begin van zijn belichaming op aarde. Want de liefdeloosheid is het tegendeel van dat, wat naar de hoogte leidt.

De mensheid is in zelfbedrog verward geraakt. Ze waant zich bevoegd om de zwakken te onderdrukken of geheel uit te roeien en beschouwt dat als een recht van de sterkere. Ze gaat woest tekeer tegen de goddelijke ordening, die de zwakke bij de sterkere voegt, opdat deze sterkere zich hieraan toetst, maar op een andere manier dan ze het doet. Want de sterke moet de gevende zijn en degene die zwak en hulpbehoevend is, verzorgen. Hij moet hem helpen in zijn nood en krachteloosheid. De sterke moet zijn macht en kracht niet misbruiken door de zwakkeren te onderdrukken, maar deze tegen onderdrukking beschermen.

Maar waar er liefdeloosheid is, wordt geen aandacht meer geschonken aan de goddelijke ordening. Iedereen heeft enkel zichzelf lief. Hij probeert zijn welzijn te vergroten en zich te verrijken met het bezit van de zwakke, die hem niet genoeg weerstand kan bieden. En deze toestand is op den duur ondraaglijk, want het heeft altijd een verwoestende uitwerking, maar nooit een opbouwende, zoals alles wat tegen de goddelijke ordening gericht is, ondergang betekent.

In de natuur is er wel een voortdurende strijd waar te nemen, die steeds weer een toename van de kracht van de sterkere tot gevolg heeft. Deze strijd leidt wel tot een voortdurende omvorming van de uiterlijke vorm van het wezenlijke, maar dat is dan de wil van God, omdat God Zelf de wil van het schepsel leidt en elke gebeurtenis nodig is voor de hogere ontwikkeling van het geestelijke in de uiterlijke vorm.

Maar de mens heeft al deze vormen overwonnen en hem is gedurende de tijd van zijn gang over de aarde de vrije wil gegeven, die hij nu gebruiken moet voor de opwaartse ontwikkeling van de ziel. Hij moet strijden, maar enkel tegen zichzelf en de boze driften in hem. Hij moet al het goede en edele nastreven en al het lage trachten te overwinnen en dit betekent een voortdurend strijden. En hij moet de medemensen helpen in deze strijd tegen zichzelf.

En zodoende moet de mens elke begeerte onderdrukken. Hij moet dat, wat de wereld hem als begerenswaardig voorstelt, leren verachten, zodat hij niet probeert zijn bezit te vergroten, maar daar graag en blij van afstaat. Als hij dit doet, dan zal hij zich spoedig van zijn aardse boeien kunnen ontdoen en onbezwaard binnen kunnen gaan in het rijk van het licht.

Maar welke doelen streeft de mens op dit moment na? Alle denken en streven betreffen enkel de toename van aardse goederen. Hij wil bezitten, waar hij toch afstand van moet nemen. Hij hangt hardnekkig aan aardse goederen en probeert hier via onrechtmatige weg aan te komen, zodra hij de zwakte van de medemens uitbuit en hem op grond van zijn kracht overwint. En dit is het gevolg van de liefdeloosheid, die nu bij de mensheid bijzonder sterk aan het licht komt en die reden is voor het onnoemelijke lijden, want de liefde kan alleen maar door liefde opgewekt worden.

Amen