• Înapoi

Abuzul de putere al celui mai puternic.... Lipsa de iubire....

Spiritul discordiei domină lumea și acest spirit din nou nu poate produce decât discordie și lipsă de iubire. Iubirea nu se va putea dezvolta niciodată acolo unde oamenii se tratează fără iubire. Dimpotrivă, ura și răzbunarea vor înflori în cel mai înalt grad. Iar acest lucru înseamnă o distrugere tot mai mare a ceea ce este posesia celuilalt. Aceasta înseamnă, de asemenea, că dezvoltarea spirituală a ființei umane, care este scopul și obiectivul vieții pământești, va scădea tot mai mult, că ea se va scufunda tot mai mult și, în cele din urmă, va părăsi lumea într-o stare care poate sau trebuie să fie numită aproape mai imatură decât la începutul întrupării sale pe Pământ. Căci lipsa de iubire este opusul a ceea ce duce în sus. Omenirea este prinsă într-o teribilă iluzie; ea se crede chemată să-i suprime sau să-i extermine complet pe cei slabi și consideră că acesta este dreptul celor mai puternici. Ea se revoltă împotriva ordinii divine, care asociază pe cei slabi cu cei puternici, pentru ca aceștia din urmă să se testeze pe sine, dar într-un mod diferit de cum o face.... Căci cel puternic ar trebui să fie cel care dăruiește și să-l îngrijească pe cel slab și care are nevoie de ajutor, el ar trebui să fie alături de el în nevoia și în slăbiciunea lui; cel puternic nu ar trebui să abuzeze de puterea și de tăria sa pentru a-l asupri pe cel mai slab, ci ar trebui să-l apere de asuprire. Dar acolo unde există răutate, ordinea divină nu mai este respectată. Fiecare se iubește doar pe sine însuși, caută să-și sporească propria bunăstare și să se îmbogățească cu bunurile celor slabi care nu-i pot oferi suficientă împotrivire. Iar această stare de lucruri este intolerabilă pe termen lung, deoarece are întotdeauna un efect distructiv, dar niciodată unul constructiv, așa cum tot ceea ce este îndreptat împotriva ordinii divine înseamnă ruină. Este adevărat că în natură se poate observa o luptă constantă, care are ca rezultat întotdeauna o creștere a puterii celui mai puternic. Această luptă duce cu siguranță la transformarea perpetuă a formei exterioare a ființei, dar atunci este voită de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu Însuși dirijează voința creaturii și fiecare proces este necesar pentru dezvoltarea superioară a spiritualului în orice formă. Dar ființa umană a depășit toate aceste forme și în timpul vieții sale pământești a primit liberul arbitru pe care acum trebuie să-l folosească pentru dezvoltarea superioară a sufletului. El trebuie să lupte, dar numai împotriva lui însuși și a instinctelor rele din el. El ar trebui să lupte pentru ceea ce este bun, nobil și să încerce să depășească tot ceea ce este josnic, iar aceasta este o luptă constantă..... Și ar trebui să-și ajute semenii în această luptă împotriva lui însuși. Și astfel, ființa umană trebuie să-și reprime orice dorință, trebuie să învețe să disprețuiască ceea ce lumea îi prezintă ca fiind de dorit, astfel încât să nu caute să-și sporească bunurile, ci să le dăruiască cu plăcere și cu bucurie. Dacă face acest lucru, atunci va putea în curând să se lepede de cătușele pământești și să intre nestingherit în împărăția luminii.... Dar ce scopuri urmărește ființa umană în acest moment? Toată gândirea și toată strădania sunt îndreptate doar spre sporirea bunurilor pământești, el vrea să posede atunci când el ar trebui să renunțe.... El se agață cu tenacitate de bunurile pământești și, de asemenea, încearcă să le obțină în mod ilegitim, de îndată ce profită de slăbiciunea semenilor săi și îi învinge în virtutea puterii sale. Și aceasta este consecința lipsei de iubire, care este acum deosebit de evidentă în omenire și care este cauza unor suferințe de nedescris.... căci iubirea nu poate fi trezită decât prin aceasta....

Amin

L’abuso della Forza del più forte - Il disamore

Lo spirito del disaccordo domina il mondo, e questo spirito non può causare altro che nuovamente disaccordo e disamore. L’amore non potrà mai svilupparsi dove gli uomini si incontrano disamorevolmente. Invece l’odio e la brama di vendetta sorgeranno nella più alta fioritura. E questo significa sempre maggior distruzione di ciò che è il possesso dell’altro. Inoltre significa che l’uomo retrocede sempre di più nel suo sviluppo spirituale, che è scopo e meta della vita terrena, che sprofonda sempre più in basso ed infine decede dal mondo in uno stato che viene (deve o può essere - l’editore) chiamato quasi più immaturo che all’inizio della sua incorporazione sulla Terra. Perché il disamore è il contrario di ciò che conduce in Alto. L’umanità è ingarbugliata in una orrenda pazzia; si crede chiamata ad opprimere il debole oppure estinguerlo totalmente, e considera questo come il diritto del più forte. Infuria contro l’Ordine divino che accompagna il debole al forte, affinché quest’ultimo vi si metta alla prova, ma in altro modo di quanto sta facendo. Perché il forte dev’essere il donante e provvedere a colui che è debole e bisognoso d’aiuto, lo deve assistere nella sua miseria ed inerzia; il forte non deve abusare del suo potere e forza per l’oppressione del più debole, ma lo deve proteggere dall’oppressione. Ma dov’è il disamore, là non si bada più all’Ordine divino. Ognuno ama solo sé stesso, cerca di aumentare il suo ben vivere e di arricchirsi con il possesso del debole, che non gli può prestare abbastanza resistenza. E questa condizione alla lunga è insostenibile, perché ha un effetto sempre più distruttivo ma mai edificante, come tutto ciò che è rivolto contro l’Ordine divino, significa naufragio. Nella natura si osserva bensì una continua lotta, che ha sempre di nuovo per conseguenza un aumento della forza del più forte. Questa lotta conduce bensì alla sempre continua trasformazione della forma esteriore dell’essenziale, ma allora è voluta da Dio, perché Lui Stesso guida la volontà della creatura ed ogni procedimento è necessario per lo sviluppo verso l’Alto dello spirituale in ogni forma. Ma l’uomo ha superato tutte queste forme, e durante il tempo del suo cammino terreno gli è data la libera volontà che ora deve usare per lo sviluppo verso l’Alto dell’anima. Deve lottare, ma solo contro sé stesso e contro i cattivi istinti in lui. Deve tendere al Bene, al Nobile e cercare di vincere tutto ciò che è basso, e questa è la costante lotta. E deve aiutare il prossimo in questa lotta contro sé stesso. E così l’uomo deve sopprimere ogni bramosia, deve imparare a disprezzare tutto ciò che gli presenta il mondo come desiderabile, affinché non cerchi di ingrandire il suo possesso, ma ne dia volentieri e con gioia. Se lo fa, allora presto potrà sfilarsi le sue catene terrene ed entrare sgravato nel Regno di Luce. Ma quali mete insegue l’uomo attualmente! Tutto il pensare e tendere è rivolto solo ad aumentare il bene terreno, vuole possedere, dove deve appunto rinunciare. E’ attaccato al bene terreno con una caparbietà e cerca di guadagnare ancora di più anche su via illegittima, appena sfrutta la debolezza del prossimo e lo vince grazie alla sua forza. E questa è la conseguenza del disamore, che ora si manifesta particolarmente forte nell’umanità e che è la causa di indicibile sofferenza, perché l’amore può essere risvegliato solo tramite lo stesso.

Amen