• Terug

Het ontstaan van het scheppingswerk "aarde"

De gang van het geestelijke over de aarde strekt zich uit over eeuwigheden. Want het geestelijke zelf werd tot materie waaruit de aarde en alle scheppingen bestaan. Verharde geestelijke substantie werd door de wil van God tot materie. Zodoende is het gehele scheppingswerk "aarde" alsook alle scheppingen in het gehele universum, de eens door God uitgestraalde geestelijke kracht die als "essentie" door Hem werd uitgestraald, in zichzelf echter zo veranderde, dat ze tenslotte enkel nog maar verharde geestelijke substantie was die nu omgevormd werd tot scheppingen van allerlei aard.

Eindeloze tijden zijn daarvoor nodig geweest, want ook deze omvorming gebeurde in de wettelijke orde. De ontwikkeling van wat nu als bewoonde aarde zichtbaar is, heeft in talloze ontwikkelingsperioden plaats gevonden. Het was geen plotselinge uit God voortgekomen daad van Zijn scheppingsmacht. Want ook deze langzame ontwikkeling had zijn bedoeling. Er werden steeds weer opgeloste geestelijke partikeltjes gevangen en omgevormd. Het was een wordingsproces van ondenkbaar lange tijdsduur, voordat de aarde gevormd was tot een scheppingswerk dat voor het steeds rijper wordende geestelijke tot verblijfplaats en tot een leven in overeenstemming met de natuur kon dienen, zoals het in Gods eeuwig heilsplan was voorzien. En ook dit geestelijke had eindeloze tijden nodig tot het die graad bereikt had waarin het dan als mens over de aarde mocht gaan, met het doel van een laatste voltooiing.

Deze laatste gang over de aarde als mens is maar een moment, in vergelijking met de eeuwig lange tijd van de eerdere ontwikkeling op aarde. Voor God was weliswaar de schepping van iedere vorm het werk van een ogenblik, want door Zijn wil en kracht zet Hij elke gedachte die Hij buiten zich plaatst om, als een bestaand werk. Maar de tegenstand van het eens gevallen geestelijke bepaalde de tijdsduur tot aan de materiële omvorming, want God dwong het Hem weerstrevende geestelijke niet, maar Zijn liefdeskracht nam het zolang gevangen tot het zijn weerstand wat opgaf, om het dan te omhullen naar Zijn plan. Om het dan een of andere vorm te geven waarin het dan een bepaalde werkzaamheid verrichtte die echter zo minimaal was, dat weer eeuwige tijden voorbij gingen tot deze vormen weer langzaam konden oplossen en veranderen.

Voor het ontstaan van de aarde waren dus eindeloos lange tijden nodig, voordat ze door levende wezens kon worden bewoond. En deze wederom maakten de aarde ervoor geschikt na weer een eindeloos lange tijd de mensen als laatste ontwikkelingsoord te dienen. Maar de menselijke ziel was in al haar partikeltjes door de scheppingen heen gegaan. De val in de diepte uit de hoogste hoogte was zo eindeloos geweest dat er ook weer zo'n lange tijd nodig was om uit deze diepte weer zo ver omhoog te stijgen, tot het zelfbewustzijn het wezen weer gegeven kon worden dat nu zijn laatste voltooiing, de laatste gang omhoog mogelijk maakt. Bijgevolg was de schepping nu ontstaan en deze bergt nu dat gevallen geestelijke in een ontelbare hoeveelheid in zich, en dit zal voor zijn terugkeer tot God ook eindeloze tijden nodig hebben. Zodoende is het einde van de schepping nog niet te voorzien.

Maar de "scheppingen" bestaan nu en alles gaat wetmatig zijn weg. Ze worden door steeds nieuwe geestelijke deeltjes bewoond die voortdurend van uiterlijke vorm veranderen en zich steeds verder opwaarts ontwikkelen. Daarom is er ook een voortdurend ontstaan en vergaan van elke materiële schepping te zien. Op die manier worden altijd weer al de scheppingswerken vernieuwd en dienen zo tot uitrijping van het daarin geborgen geestelijke, zoals ze ook de mens tot verdere ontwikkeling dienen, daar zij hem het lichamelijke leven op aarde waarborgen. Zolang het in de scheppingen gebonden geestelijke de vrije wil is afgenomen, gaat ook de opwaartse ontwikkeling zijn door God gewilde weg. Het gebonden geestelijke is dienstig in een of andere vorm en rijpt daardoor langzaam uit.

Zodra echter het geestelijke in het stadium als "mens" over de aarde gaat, bezit het weer de vrije wil en kan in plaats van opwaarts te klimmen ook stil blijven staan of zelfs weer achteruitgaan. Het kan in gebreke blijven in de laatste tijd van zijn ontwikkelingsgang. En deze achteruitgang kan ook daartoe leiden dat het geestelijke in de mens, de ziel, de eens gevallen oer-geest, weer in de geestelijke substantie verhardt als voorheen. Met het noodzakelijke gevolg: het nogmaals ontbinden van de ziel in talloze partikeltjes wat dan weer de gang door de materiële scheppingen vereist. En deze nu noodzakelijk geworden ontwikkelingsgang vereist ook weer een ontbinden en omvormen van scheppingswerken van allerlei soort, wat als beëindiging van een aardse periode en het begin van een nieuwe gezien kan worden.

En zo moet u mensen ook proberen te begrijpen dat in de door God vastgestelde tijdsperioden zich aan het scheppingswerk "aarde" zulke gewelddadige omvormingswerken voltrekken, die echter altijd op Gods liefde en wijsheid gegrond zijn en die altijd dienen tot verlossing van het eens gevallen geestelijke. En u moet ook altijd met zo'n ingreep van Gods zijde rekening houden, wanneer de mensen het ware doel van hun bestaan niet meer beseffen. Wanneer zij dus hun aardse leven niet benutten voor het rijpen van hun zielen, voor de laatste voltooiing. Want dit is het enige doel van elk scheppingswerk, dat het de ziel van de mens tot voltooiing brengt, dat het de ziel helpt weer te worden wat zij vanaf het allereerste begin was, namelijk een hoogst volmaakt wezen dat uit Gods liefde is ontstaan, maar in vrije wil van Hem is afgevallen. Het moet weer tot Hem terugkeren en met de gang door al de scheppingen van deze aarde heeft God zelf voor hem de weg geschapen, die de ziel weer terugvoert.

Amen

Originea operei de creație "Pământ"....

Cursul spiritualului pe Pământ se întinde pe veșnicii.... Căci spiritualul însuși a devenit materia din care sunt făcute Pământul și toate creațiile sale.... Substanța spirituală întărită a devenit materie prin voința lui Dumnezeu, la fel ca întreaga lucrare a creației Pământului.... precum și toate creațiile din întregul univers.... emanată anterior de forța spirituală a lui Dumnezeu, care a fost radiată de El ca o "ființă", dar care s-a întors asupra ei însăși în așa fel încât, în cele din urmă, era doar substanță spirituală întărită care acum se transforma în creații de tot felul. Pentru aceasta au fost necesare timpuri nesfârșite, căci și această "transformare" s-a desfășurat într-o ordine legală, apariția a ceea ce este acum vizibil ca "Pământ locuit" s-a produs în nenumărate faze de dezvoltare.... nu a fost o lucrare impusă brusc de puterea creatoare a lui Dumnezeu.... Pentru că și dezvoltarea lentă și-a urmărit scopul.... Din nou și din nou, particule spirituale dizolvate au fost capturate și transformate, a fost o evoluție de o durată inimaginabil de lungă până când Pământul s-a transformat într-o operă de creație care să poată servi spiritualului în continuă transformare ca locuință și pentru viața naturală. Și această ființă spirituală a avut nevoie, de asemenea, de timpuri lungi și nesfârșite până când a ajuns la gradul în care i s-a permis să pășească pe Pământ ca ființă umană în scopul perfecțiunii finale. Acest ultim parcurs pe Pământ ca ființă umană este ca un moment în raport cu timpul veșnic lung al pre-evoluției Pământului.... Pentru Dumnezeu, crearea oricărei forme a fost într-adevăr o lucrare de moment, căci prin voința și puterea Sa a scos din Sine orice gând ca o lucrare existentă..... Dar rezistența spiritualului căzut odată a determinat durata de timp până la transformarea materială. Căci Dumnezeu nu a forțat această substanță spirituală rezistentă, ci puterea dragostei Sale a luat-o captivă până când rezistența ei a slăbit oarecum pentru a o înveli apoi conform planului Său, pentru a-i da apoi un fel de formă în care să desfășoare o anumită activitate, care a fost într-adevăr atât de minimă încât timpurile veșnice au trecut din nou până când aceste forme s-au putut dizolva și schimba încet.... Formarea Pământului a durat un timp infinit de lung până când a putut fi locuit de ființe vii, iar acestea au făcut din nou ca Pământul să fie potrivit pentru a servi ca ultim loc de formare pentru ființele umane după încă un timp infinit de lung.... Dar sufletul uman trecuse prin creații în toate particulele sale.... Căderea în abis de la cea mai înaltă înălțime a fost atât de nesfârșită, încât a fost nevoie de un timp nesfârșit pentru a urca din nou din acest abis, astfel încât conștiința de sine să poată fi redată ființei, încât acum o ultimă perfecțiune a făcut posibilă ultimul parcurs în sus. Dar creația apăruse pentru moment, iar aceasta adăpostește acum acel spiritual căzut al cărui număr era nesfârșit și a cărui întoarcere la Dumnezeu va necesita, prin urmare, și ea timpuri nesfârșite, astfel că nu se poate prevedea încă un sfârșit al creației.... Dar "creațiile" există acum și totul își urmează acum calea legală.... Ele sunt însuflețite de particule de spirit mereu noi, care, prin schimbarea constantă a formei exterioare, se dezvoltă tot mai mult în sus și, prin urmare, se poate observa și o continuă devenire și dispariție a tuturor creațiilor materiale.... În acest fel, toate operele creației se reînnoiesc mereu și servesc astfel la maturizarea substanțelor spirituale conținute în ele, dar servesc și la dezvoltarea ulterioară a ființei umane, pentru că îi asigură viața fizică pe Pământ. Atâta timp cât substanța spirituală legată în creații este lipsită de liberul arbitru, dezvoltarea ascensională își urmează și ea cursul stabilit de Dumnezeu.... substanța spirituală legată slujește într-o formă sau alta și astfel se maturizează încet.... Totuși, de îndată ce substanța spirituală trece pe Pământ în stadiul de ființă umană, ea posedă din nou liberul arbitru și poate atunci.... în loc să urce ascendent.... să rămână în staționare sau să meargă din nou înapoi. Acesta poate eșua în ultimul moment al cursului său de dezvoltare.... Iar acest declin poate duce, de asemenea, la faptul că spiritualul din ființa umană.... "sufletul" sau "spiritul originar căzut odinioară".... se întărește din nou în substanța sa spirituală, așa cum a făcut-o înainte, iar consecința necesară a acestui lucru este o nouă dizolvare a sufletului în nenumărate particule, ceea ce implică (necesită).... din nou parcurgerea creațiilor materiale ale Pământului. Iar acest proces, care a devenit acum necesar, necesită, de asemenea, o dizolvare și o transformare din nou a tuturor tipurilor de lucrări de creație.... care poate fi descrisă ca sfârșitul unei epoci pământești și începutul unei noi epoci. Și astfel, voi, oamenii, trebuie să încercați să vă explicați că astfel de acte violente de transformare au loc în lucrarea de creație a Pământului, în perioade de timp determinate de Dumnezeu, care se bazează întotdeauna pe dragostea și înțelepciunea lui Dumnezeu și care servesc întotdeauna doar la răscumpărarea spiritelor căzute odată.... De asemenea, trebuie să ne gândim și la astfel de intervenții din partea lui Dumnezeu în orice moment, dacă oamenii nu mai recunosc scopul corect al existenței lor, dacă, prin urmare, nu își folosesc viața pământească pentru maturizarea sufletului lor, pentru desăvârșirea lor finală. Căci acesta este singurul scop al oricărei opere de creație, acela de a aduce la maturitate sufletul ființei umane, de a o ajuta să devină ceea ce a fost la început.... o ființă suprem de perfectă care a apărut din iubirea lui Dumnezeu, dar care s-a îndepărtat de El prin voință liberă.... Ea se va întoarce din nou la El, și Dumnezeu Însuși a creat calea de întoarcere pentru ea prin parcurgerea tuturor creațiilor acestui Pământ....

Amin