• Înapoi

Judecata de Apoi. Actul de dragoste a lui Dumnezeu....

Judecata de apoi trebuie privită, de asemenea, ca un act de iubire a lui Dumnezeu, pentru că și ea se bazează pe dezvoltarea ulterioară a substanței spirituale care a eșuat în ultimul test al vieții pământești și care trebuie să fie integrată într-un nou proces de maturizare pentru a ajunge într-o zi la scopul final. Prin urmare, Judecata de Apoi este, ca să spunem așa, o ultimă ordonare a ceea ce a devenit dezordonat.... este o judecată și o integrare în diferitele forme corespunzătoare gradului de maturitate a spiritualului.... este sfârșitul unei perioade de dezvoltare și începutul unei noi perioade, conform planului Meu din eternitate, care se bazează pe înțelepciunea și iubirea cea mai profundă. Chiar și un Dumnezeu care judecă rămâne un Dumnezeu al iubirii, pentru că dreptatea Mea nu poate acționa decât într-un mod pe care iubirea Mea îl consideră util pentru spiritualitate și care compensează totuși gândurile și acțiunile greșite ale oamenilor care cad pradă acestei judecăți. Chiar și cea mai mare vină trebuie să fie ispășită cumva, dacă nu a fost predată Celui care S-a oferit pe Sine ca jertfă de ispășire..... Trebuie creată o compensație pentru a reduce această mare vinovăție, iar această compensație este garantată tocmai de Judecată...., prin plasarea persoanei vinovate într-o stare în care trebuie să plătească din nou pentru vină, deoarece nu a acceptat în mod voluntar darul ispășirii..... Judecata de Apoi nu este nicidecum un act de mânie divină, ci doar un act de iubire, în care dreptatea Mea este de asemenea exprimată...., deoarece nu poate fi eliminată într-o Ființă care este extrem de perfectă. Acum aș putea, cu siguranță, să las pe fiecare individ să simtă singur dreptatea Mea, aș putea pedepsi pe fiecare păcătos imediat..... Totuși, acest lucru nu ar corespunde înțelepciunii Mele și atunci ar fi dificil să recunoști iubirea Mea. Căci Eu sunt extrem de îndelung răbdător, și amân o judecată, cum ar fi cea de la sfârșitul unei perioade de dezvoltare, atât cât este posibil, pentru a-i câștiga chiar înainte pe oameni pentru Mine..... Și Eu țin mâna Mea protectoare peste cei nedrepți și răi, pentru că vreau să-i înving cu iubirea Mea și nu să se teamă de Mine ca de un Dumnezeu pedepsitor (n.n. voință = d. Hg.).... Dar dacă a sosit momentul în care Eu creez ordinea, pentru că o întoarcere voluntară la Mine este complet lipsită de speranță, atunci iubirea Mea trebuie aparent să treacă în plan secundar și totuși ea singură este forța motrice..... Iubirea Mea pune capăt unei stări satanice și îl împiedică pe adversarul Meu să continue activitatea distructivă.... Eu salvez sufletele de la căderea în adâncul cel mai adânc.... Le leg din nou în materie dură și astfel le reintroduc în procesul de dezvoltare.... o judecată care, din nou, are ca scop doar răscumpărarea, dar nu și moartea veșnică.... și care, prin urmare, probabil că dovedește mai mult dragostea Mea pentru tot ceea ce am creat.... pentru tot ceea ce este mort și urmează să atingă viața veșnică....

Amin

El último juicio como acción del Amor de Dios

También el último juicio debe ser considerado como acción del Amor de Dios, porque también a él sirve de base el desarrollo ulterior de lo espiritual, lo que había fallado en su última prueba de vida en la Tierra, y que por eso debe ser incorporado en un nuevo proceso de maduración, para que por una vez logre la última meta. De modo que el último juicio es –por decirlo así– una puesta en orden concluyente de lo que había quedado en desorden... es una orientación e introducción en las formas que corresponden al grado de madurez de lo espiritual... es la finalización de un período de desarrollo y el comienzo de uno nuevo conforme a mi Plan desde eternidades que basa en la Sabiduría y el Amor más profundos.

También un Dios que juzga sigue siendo un Dios del Amor, porque mi Justicia no puede obrar de otra manera que así como mi Amor lo ve conveniente para lo espiritual - y aun así equitativo para el pensar y actuar erróneo de los hombres que incurren en este juicio.

También la mayor culpa debe ser reparada de una u otra forma - si no fue cargada al Uno que se sacrificó a Sí mismo como holocausto... Hay que establecer una compensación para disminuir esta gran culpa - una compensación que es realizada precisamente por el juicio, poniendo lo que se ha hecho culpable en el estado en que debe reparar la culpa, porque fue voluntario que no quería aceptar el regalo de la expiación...

De ninguna manera el último juicio es un acto de ira divina sino de Amor, en que también se manifiesta mi Justicia; porque esta no puede ser eliminada en un Ser que es absolutamente perfecto. Por supuesto, Yo podría hacer sentir mi Justicia a cada uno individualmente... pues Yo podría castigar a cada pecador inmediatamente... Pero esto no correspondería a mi Sabiduría y difícilmente se podría reconocer en ello mi Amor.

Yo soy un Dios sumamente paciente y, mientras sea posible, retardo un juicio –como él del final de un período de desarrollo– para antes aún ganar seres humanos para Mí... Yo mantengo mi Mano protectora por encima de los injustos y malvados porque los quiero vencer con mi Amor, pues no quiero que me teman como un Dios castigador.

Pero una vez que haya llegado la hora en que Yo ordeno las cosas porque la posibilidad de un regreso voluntario a Mí sería totalmente utópica, entonces mi Amor debe retirarse aparentemente - eso a pesar de que mi Amor sigue siendo la única Fuerza motriz... Mi Amor acaba con un estado satánico e impide a mi adversario más actividad destructora.

Yo salvo las almas antes de una caída a las profundidades más hondas: De nuevo las cautivo en la materia pesada, de modo que vuelvo a incluirlas en el proceso de desarrollo - un juicio que, una vez más, no propone sino la Redención, y ni mucho menos una muerte eterna... Todo esto manifiesta mi Amor para con todo que he creado... para con todo que está muerto pero que debe alcanzar la Vida eterna.

Amén.