Comparați anunțul cu traducerea
Natura lui Satana.... Cădere și răscumpărare....
Distanța enormă a celui care s-a ridicat cândva împotriva Mea, față de Mine, ca putere atotînsuflețitoare, a redus de asemenea enorm efectul puterii și astfel, spiritualul, care era cândva plin de viață și de putere, s-a lipsit de putere și s-a transformat în cele din urmă în substanță mai dură, pentru că și substanța spirituală se întărește atunci când nu mai este atinsă de puterea iubirii Mele în această distanță nesfârșită față de Mine. Procesul de întărire a substanței spirituale este sinonim cu apariția materiei pământești care a devenit formă prin voința Mea. Or, întreaga creație este în mod fundamental o astfel de substanță împietrită, o forță spirituală care înainte ieșea din Mine, dar care emana din Mine ca ceva extrem de perfect în esență.... În perfecțiunea sa, această ființă a fost în mod constant pătrunsă de puterea iubirii Mele și, prin urmare, capabilă de creație și activitate nelimitate, asemenea Mie (26.2.1953). Eu sunt sursa originară a tuturor puterilor, iar întreaga existență depinde de această sursă de putere. În afară de Mine nu există nimic care să dispună independent de forță, iar o detașare de Mine și de forța Mea ar însemna, prin urmare, și o pierzanie completă, deoarece nu ar fi posibilă o aprovizionare cu forță din altă parte. Dar nici o detașare de Mine nu este posibilă, pentru că puterea Mea nu poate pieri în veșnicie și este, de asemenea, veșnic indivizibilă; totuși, ceea ce a apărut din puterea Mea se poate îndepărta la nesfârșit de Mine, iar îndepărtarea înseamnă că puterea își pierde efectul, astfel că îndepărtarea rămâne ca și cum ar fi nemișcată și se condensează în substanță solidă, în materie, care este, prin urmare, o substanță spirituală întărită, lipsită de capacitatea de a fi activă, deoarece a părăsit sfera emanației Mele de putere a iubirii.
Aceasta este, așadar, soarta substanței spirituale care s-a îndepărtat de Mine, care se află la cea mai mare distanță de Mine și totuși este veșnic nepieritoare.... Toate acestea, însă, sunt în mod fundamental ceva legat de o ființă care a fost cândva foarte capabilă să gândească, care avea cunoaștere și liber arbitru și care, totuși, a pierdut toate aceste dovezi de divinitate prin căderea sa. Aceste entități spirituale s-au dizolvat în nenumărate particule prin voința Mea pentru a se regăsi încet-încet într-un proces de vindecare recunoscut de Mine ca fiind de succes atunci când se atinge un anumit grad de maturitate sau de purificare.... Am legat astfel ființa care a fost odată creată în mod liber prin voința primei Mele ființe create, folosind puterea Mea....
Dar ce s-a întâmplat cu această ființă creată prima dată?. Această ființă rătăcește ca o scânteie de putere de la căderea sa și caută să lumineze cu forța sa rămasă tot ceea ce voința Mea i-a luat.... însă nu pentru a o reînvia, ci pentru a-i spori puterea astfel încât să Mă depășească pe Mine Însumi, adică puterea Mea.... Ceea ce este legat de voința Mea nu reacționează la această iluminare tocmai pentru că nu-i dă viață.... Dar de îndată ce a redevenit ființă după un parcurs infinit de lung prin creație, când particulele individuale s-au regăsit toate și acum se întrupează ca un întreg în formă umană și își recapătă astfel conștiința de sine, ea reacționează din nou și la eforturile acelei ființe create prima dată, spiritul contrar Mie. Ea se lasă orbită de scânteie, căci această scânteie nu dă lumină, ci este doar o lumină înșelătoare care orbește ochiul pentru a-l întuneca complet.... așa cum puterea sa a devenit ineficientă prin apostazie, prin îndepărtarea infinită de Mine. Dar esența sa a rămas, nu și-a pierdut conștiința de sine și, prin urmare, poate avea încă un efect asupra a ceea ce este de asemenea conștient de sine, astfel încât poate umple complet ființa umană cu esența sa, fără a fi însă legat doar de o singură persoană. Astfel, el își poate exercita influența oriunde există oameni care se îndreaptă spre el din proprie voință prin atitudinea lor și astfel își sporește puterea prin unirea cu ei. El își folosește puterea rămasă doar pentru a lucra împotriva Mea, încercând în mod constant să o sporească cu ajutorul oamenilor care i se predau. Astfel, acest contra-spirit funcționează în mod evident, poate controla complet o persoană, dar numai atâta timp cât aceasta trebuie să treacă testul voinței pe Pământ..... Odată ce și-a atins scopul de a-i câștiga pe oameni pentru el însuși, el nu a făcut decât să favorizeze din nou întărirea substanței spirituale și să se lipsească de forța sa, astfel încât este, ca să spunem așa, complet lipsit de viață, de îndată ce nu se mai poate agăța de oamenii care îi dau vitalitate.... Și așa se întâmplă atunci când se încheie o perioadă de răscumpărare, când el a atras cea mai mare parte a oamenilor în abis, iar ceilalți Îmi sunt pe deplin devotați. Atunci el însuși este lipsit de puterea sa, atunci și el este într-o stare de legare, zace în lanțuri.... până când va putea face din nou aceleași experimente pe oameni, până când oamenii înșiși vor fi în stare să-i întărească din nou puterea, până când, ca să zic așa, îi vor slăbi ei înșiși lanțurile prin voința lor greșită, care se aplică din nou materiei, care se supune voinței adversarului Meu și astfel își ridică din nou poziția de putere, ceea ce devine tot mai evident în fiecare perioadă a Mântuirii, cu cât se apropie mai mult de sfârșit.
De aceea, fiecare perioadă de răscumpărare va începe cu o armonie pașnică, cu un adevărat paradis pe Pământ, și se va încheia cu o activitate satanică, până când adversarul Meu va fi lipsit până și de ultima esență, până când el însuși va fi atât de neputincios încât va tânji după putere de la Mine.... până când el însuși se va întoarce la Mine în casa Tatălui său.... pe care a părăsit-o de bunăvoie.
Amin
Traducător
Het wezen van satan - Val en verlossing
De ontzaglijk verre verwijdering van hem die zich eens tegen Mij, de alles leven gevende Kracht, verhief, heeft ook de uitwerking van kracht enorm verkleind. En zo heeft het geestelijke dat eens vol leven en kracht was, zichzelf van de kracht beroofd en uiteindelijk zich tot de hardste substantie gevormd, omdat ook de geestelijke substantie verhardt als ze in deze eindeloos verre verwijdering van Mij niet meer wordt aangeraakt door de kracht van mijn liefde. Het gebeuren van de verharding van geestelijke substantie heeft hetzelfde te betekenen als het ontstaan van aardse materie, die door mijn wil tot vorm werd. De gehele schepping is in diepste grond zo'n verharde stubstantie, geestelijke kracht die eens van Mij is uitgegaan, die echter als iets hoogst volmaakt wezenlijks van Mij uitging. Dit wezenlijke werd in zijn volmaaktheid voortdurend doorstraald met de kracht van mijn liefde en daardoor, net als Ik, in staat onbeperkt te scheppen en te werken.
Ik ben de Oerbron van alle kracht en van deze krachtbron is al het bestaande afhankelijk. Er bestaat niets buiten Mij wat zelfstandig over kracht beschikt, en een loslaten van Mij en mijn kracht betekende dus ook totaal vergaan daar er van geen enkele andere zijde een toevoer van kracht mogelijk zou zijn. Maar een losmaken van Mij is ook onmogelijk, omdat mijn kracht eeuwig niet kan vergaan en ook eeuwig niet deelbaar is. Doch zich eindeloos ver van Mij verwijderen kan dat wat uit mijn kracht is voortgekomen, en verwijdering betekent dat de kracht aan uitwerking verliest dus dat wat zich heeft verwijderd als het ware onbeweeglijk blijft en zich verdicht tot vaste substantie, tot materie, wat dus verharde geestelijke substantie is, welke het vermogen werkzaam te zijn ontbreekt omdat ze uit het bereik van de krachtuitstraling van mijn liefde is gestapt.
Dit dus is het lot van het van Mij afgevallen geestelijke, dat op de verste afstand van Mij staat en toch eeuwig onvergankelijk is. Dit alles is in de diepste grond toch iets wezenlijks, dat eens in hoogste graad in staat was te denken, inzicht had en een vrije wil en toch door zijn val al deze bewijzen van goddelijkheid verloor. In ontelbare partikeltjes werd dit geestelijk wezenlijke door mijn wil opgelost om in een door Mij als succesvol ingezien genezigngsproces langzaam weer samen te komen wanneer een bepaalde rijpheids- of louteringsgraad bereikt is. Ik kluisterde dus het wezenlijke dat eens vrij geschapen werd door de wil van mijn eerstgeschapen wezen met gebruikmaking van mijn kracht. Maar hoe verging het dit eerstgeschapen wezen?
Dit wezen dwaalt sedert zijn val als krachtvonk overal heen en probeert met de hem overgebleven kracht al datgene aan te stralen wat mijn wil hem heeft afgenomen, maar niet om het tot leven te brengen, integendeel, om zijn kracht te vergroten opdat deze Mij zelf, dat wil zeggen mijn kracht zal overtreffen. Het door mijn wil gekluisterde reageert niet op dit aanstralen, juist omdat dit hem geen leven geeft. Zodra het echter weer tot wezen is geworden na een eindeloos lange gang door de schepping, wanneer al die afzonderlijke partikeltjes weer zijn samengekomen en zich nu als één geheel belichaamt in de menselijke vorm en daardoor het zelfbewustzijn weer terugkrijgt, reageert het ook weer op de pogingen van dat eerstgeschapen wezen, de aan Mij vijandige geest. Het laat zich door de vonk zand in de ogen strooien, want deze vonk geeft geen licht. Integendeel, het is slechts een schijnlicht dat het oog verblindt om het zo helemaal te verduisteren, zoals ook zijn kracht ineffectief werd door de afval, door de eindeloos verre verwijdering van Mij. Zijn wezenlijke zijn is echter gebleven, het heeft het zelfbewustzijn niet verloren en daarom kan het nog inwerken op het eveneens zelfbewuste, dus de mens helemaal met zijn wezenheid vervullen zonder echter daardoor aan maar een mens gebonden te zijn.
Hij kan dus overal zijn invloed uitoefenen waar mensen zijn die zich door middel van hun wil naar hem keren door hun gezindheid en dus zijn kracht door aaneensluiting met hem vergroten. Hij gebruikt zijn hem overgebleven kracht alleen nog om werkzaam te zijn tegen Mij, hij tracht ze voortdurend te vergroten met behulp van de mensen die zich aan hem overgeven. Dus is deze vijandige geest wel heel openlijk aan het werk, hij kan ook heel duidelijk een mens geheel beheersen, maar slechts zolang deze de wilsproef op aarde moet afleggen.
Heeft hij nu zijn doel bereikt dat hij de mensen voor zich heeft gewonnen, dan heeft hij echter weer alleen de verharding van geestelijke substantie bevorderd en zich van zijn kracht ontdaan, zodat hij zelf als het ware geheel levenloos is, zodra hij zich niet meer aan mensen kan vastklampen die hem levenskracht schenken. En dit is het geval wanneer er een verlossingsperiode ten einde loopt, wanneer hij het grootste deel der mensen in de diepte heeft getrokken, en die andere Mij geheel en al zijn toegedaan. Dan is hij zelf van zijn kracht beroofd, dan is hij ook in een gekluisterde toestand. Hij ligt zolang in ketens, tot hij weer bij mensen dezelfde pogingen kan ondernemen, tot de mensen zelf weer in de toestand zijn dat ze zijn kracht versterken, tot ze hem als het ware zelf de ketenen losmaken door hun verkeerde wil die weer gericht is op de materie, die de wil van mijn tegenstander weer volgt en zo dus zijn machtspositie weer verbetert, wat in elke verlossingsperiode steeds duidelijker wordt hoe dichter het naar het einde toeloopt. Daarom zal elke verlossingsperiode met vredevolle harmonie, met een waar paradijs op aarde beginnen en eindigen met satanische werkzaamheid, zolang tot mijn tegenstander ook het laatste wezenlijke ontrukt is, tot hij zelf zo krachteloos is dat hij naar kracht uit Mij verlangt, tot hij zelf naar Mij zal terugkeren in zijn vaderhuis dat hij eens vrijwillig heeft verlaten.
Amen
Traducător