Comparați anunțul cu traducerea
Curs de dezvoltare.... Legea constrângerii.... Stadiul liberului arbitru....
Nimic nu este fără scop și fără finalitate.... Tot ceea ce există a fost creat de Dumnezeu și adus la existență pentru a îndeplini un scop. Prin urmare, fiecare lucru are și el un scop, trebuie să servească într-un anumit fel pentru a-și îndeplini scopul. Chiar și cea mai mică operă a creației, cea mai mică ființă vie, are o sarcină pe care trebuie să o îndeplinească și este, ca să spunem așa, obligată să o facă, deoarece tot ceea ce este creat se află sub incidența unei legi a naturii și, prin urmare, nu poate acționa în afara legii. Cu toate acestea, chiar și ceea ce se realizează în temeiul legii constrângerii rămâne, ca să spunem așa, o slujire, deoarece este întotdeauna în avantajul unei alte opere de creație, este necesar pentru crearea și întreținerea acesteia. Astfel, nu există nimic în întregul univers care să nu aibă un scop, care ar fi creat fără scop. Dar scopul și destinul final este eliberarea spiritualului, la care contribuie, așadar, întreaga operă a creației, conform planului divin și înțelept din veșnicie. Numai în scopul răscumpărării spiritualului a luat ființă întreaga creație, iar fiecare lucrare individuală a creației îndeplinește acest scop în legea constrângerii.
Dar este diferit în cazul ființei umane, care este, cu siguranță, tot o operă a creației lui Dumnezeu, dar care nu este supusă legii constrângerii în gândirea, voința și acțiunea sa. Ființa umană exterioară, forma fizică, este încă supusă legii constrângerii, deoarece este încă formată din spiritual, care se află încă la începutul dezvoltării sale. Sufletul său, însă, are o anumită libertate, se poate dezvolta după propria voință și, prin urmare, nu este supus acestei legi de către Dumnezeu. Cu toate acestea, dezvoltarea sa, eliberarea sa din robia materiei pământești, depinde și de voința sa de a fi activ în slujire.... Astfel, slujirea este scopul real al existenței sale pământești. Și, din moment ce nu este forțat să servească, trebuie să se dezvolte în el iubirea, care este cel mai sigur impuls pentru activitatea de slujire. Ceea ce s-a petrecut și s-a realizat în timpuri nesfârșite în legea constrângerii urmează acum să cunoască punctul culminant ca ființă umană, dar în liberul arbitru. Ființa umană ar trebui să slujească în iubire pentru a se elibera astfel complet de starea legată, pe care spiritul o resimte ca pe o cătușă și ca pe o restricție a plenitudinii sale primordiale de forță și lumină. Sufletul ființei umane poate atinge acest țel pe Pământ dacă are voința serioasă de a face acest lucru, însă nu este obligat să îl atingă, deoarece Dumnezeu i-a dat libertate de voință, astfel încât să îl poată alege liber pe El sau pe adversarul Său, care l-a făcut lipsit de libertate și de care, prin urmare, trebuie să se elibereze. Iubirea slujitoare este cheia pentru a ne elibera de închisoarea nesfârșită.... (6.5.1951). Ceea ce ființa trebuia să facă în conformitate cu voința lui Dumnezeu în lungul parcurs al întregii creații, va face acum în ultima etapă a liberului arbitru.... ar trebui să servească din dragoste.... Prin aceasta își dovedește originea divină, căci iubirea modelează ființa divină și se modelează din nou în ceea ce a fost de la început, acceptă din nou ceea ce a renunțat în liberul arbitru din aroganță. De îndată ce omul slujește cu iubire, ofensa sa împotriva lui Dumnezeu este anulată, a ieșit din starea de păcat și a regăsit drumul spre Dumnezeu, de Care voia să se îndepărteze..... (se distanțase) și-a recunoscut calitatea de copil și dorește să intre în relația corectă cu Tatăl, iar prin iubire devine un copil potrivit al lui Dumnezeu.... Dar totul trebuie să se întâmple în liberul arbitru, iar acesta este testul vieții sale pământești pe care trebuie neapărat să-l treacă. Ființa umană poate ajunge la țintă pentru că este ajutată de Dumnezeu în toate privințele, dar poate, de asemenea, să fi parcurs în zadar întregul curs lung de dezvoltare în starea de constrângere dacă, în loc să progreseze în sus în stadiul de ființă umană, stă pe loc sau chiar regresează. Apoi abuzează din nou de liberul său arbitru.... nu se folosește de numeroasele posibilități care i se oferă pentru a atinge scopul și atunci trebuie să suporte și consecințele.... un parcurs reînnoit prin întreaga creație. Odată ce își va atinge cu siguranță țelul, dar ființa însăși determină durata în care va fi legată, căci Dumnezeu i-a dat liberul arbitru, pe care îl și respectă, pentru ca ea să devină perfectă....
Amin
Traducător
PROCES RAZVOJA .... ZAKON PRISILE .... ETAPA SVOBODNE VOLJE ....
Nič ni brez namena in cilja.... Vse kar obstaja, je ustvaril Bog in privedel v življenje, da izpolni (svoj) namen. Posledično temu ima vse prav tako svojo določitev (nalogo, usodo).... služiti mora na tak ali drugačen način, da bi izpolnilo svoj namen. Celo najmanjše delo stvarjenja, najmanjše živo bitje ima svojo nalogo, ki jo mora izpolniti in je do neke mere k temu prisiljeno, ker je vse stvarstvo podložno zakonu narave, in zato ne more delovati v nasprotju tega zakona....
Kljub temu je tudi to, kar je opravljeno pod zakonom prisile prav tako neke vrste služenje, ker bo vedno koristilo enemu drugemu delu stvarstva, kar je nujno za nastanek in ohranitev le tega. Tako torej nič v vesolju ni brez namena in ni nastalo brez razloga. Končni namen in določitev (naloga) pa je osvobajanje duhovne snovi, k čemer prispeva celotno duhovno stvarstvo, v skladu z Božanskim modrim Načrtom od večnosti. Celotno stvarstvo obstaja samo za namen osvoboditve (odrešitve) duhovne snovi, in vsako posamezno delo stvarstva izpolnjuje svojo določitev pod zakonom prisile.
Človek pa je izjema, ker čeprav je prav tako ustvarjalno delo Boga, on kljub temu kar se tiče njegovega razmišljanja, volje in delovanja ni predmet zakona prisile. Zunanji človekov del, telo, je še vedno predmet zakona prisile, ker je sestavljeno iz duhovnih snovi, katere so šele na začetku svojega razvoja. Njegova duša pa uživa določeno količino svobode, lahko se razvije v skladu s svojo svobodno voljo in ni podrejena od Boga danemu zakonu. Kljub temu pa je v svojem razvoju, v svoji osvoboditvi od zemeljske materije odvisna od svoje volje, da služi, ker je torej služenje dejanski namen zemeljskega življenja.... In, ker ni prisiljena služiti, se mora Ljubezen, ki je najbolj običajni (varni) motiv služenja, v njej razviti.
To kar se je dogajalo in je bilo doseženo v času neskončno dolgega obdobja pod zakonom prisile, bo sedaj doživelo svoj vrhunec kot človek vendar v svobodni volji. Človek mora služiti v Ljubezni, da bi se tako dokončno osvobodil stanja zavezanosti, katerega duša občuti kot zavezanost in kot omejitev svoje prvotne obilice Moči in Svetlobe.... Duša človeka lahko doseže ta cilj na Zemlji, če ima resno voljo za to, vendar ji tega ni treba (ne mora) doseči, ker ji je Bog dal svobodo volje, tako, da se lahko svobodno odloči za Njega ali za Njegovega nasprotnika, ki jo je naredil nesvobodno in od katerega se mora osvoboditi.
Služenje iz Ljubezni je ključ do osvoboditve iz tega neskončno dolgega ujetništva....
(6. 5. 1951) To kar je duhovno bitje moralo narediti v skladu z Božjo voljo v dolgem potovanju skozi vse stvarstvo, to sedaj v končni fazi mora narediti v svobodni volji.... služiti mora iz Ljubezni.... Na ta način dokazuje svoje božansko poreklo, kajti Ljubezen karakterizira božansko bitje, in človek sebe ponovno oblikuje v svoj izvirni značaj, ponovno sprejema to, kar je v svobodni volji iz arogance (vzvišenosti) zavrnil. Takoj, ko človek služi iz Ljubezni, je njegov prestopek proti Bogu preklican, on je odrešen greha in je ponovno našel svojo pot nazaj k Bogu, od Katerega se je želel oddaljiti (se je oddaljil).... On prepoznava svoje stanje Božjega otroka in hrepeni vstopiti v pravilen odnos z Očetom ter postati skozi Ljubezen resnični Božji otrok.... Vendar pa se to mora zgoditi v svobodni volji. To je njegov preizkus življenja na Zemlji, katerega mora brezpogojno opraviti.
Človek lahko doseže svoj cilj, ker od Boga prejema pomoč na vsaki mogoči način. Vendar pa lahko on prav tako potuje to dolgo pot razvoja zaman, če na stopnji človeka ne napreduje ali celo nazaduje, kot pa, da gre navzgor. Potem on ponovno zlorabi svojo svobodno voljo.... on ne uporabi mnogih priložnosti, ki so mu dane za dosego cilja, in potem mora prav tako nositi posledice.... ponovnega potovanja skozi celotno stvarstvo. Nekega dne bo on zagotovo dosegel svoj cilj, vendar bitje samo določa čas svojega ujetništva (zvezanosti). Kajti Bog mu je dal svobodno voljo, na katero On prav tako pazi, da bi ono (bitje) lahko postalo popolno. AMEN
Traducător