Comparați anunțul cu traducerea
Curs de dezvoltare.... Legea constrângerii.... Stadiul liberului arbitru....
Nimic nu este fără scop și fără finalitate.... Tot ceea ce există a fost creat de Dumnezeu și adus la existență pentru a îndeplini un scop. Prin urmare, fiecare lucru are și el un scop, trebuie să servească într-un anumit fel pentru a-și îndeplini scopul. Chiar și cea mai mică operă a creației, cea mai mică ființă vie, are o sarcină pe care trebuie să o îndeplinească și este, ca să spunem așa, obligată să o facă, deoarece tot ceea ce este creat se află sub incidența unei legi a naturii și, prin urmare, nu poate acționa în afara legii. Cu toate acestea, chiar și ceea ce se realizează în temeiul legii constrângerii rămâne, ca să spunem așa, o slujire, deoarece este întotdeauna în avantajul unei alte opere de creație, este necesar pentru crearea și întreținerea acesteia. Astfel, nu există nimic în întregul univers care să nu aibă un scop, care ar fi creat fără scop. Dar scopul și destinul final este eliberarea spiritualului, la care contribuie, așadar, întreaga operă a creației, conform planului divin și înțelept din veșnicie. Numai în scopul răscumpărării spiritualului a luat ființă întreaga creație, iar fiecare lucrare individuală a creației îndeplinește acest scop în legea constrângerii.
Dar este diferit în cazul ființei umane, care este, cu siguranță, tot o operă a creației lui Dumnezeu, dar care nu este supusă legii constrângerii în gândirea, voința și acțiunea sa. Ființa umană exterioară, forma fizică, este încă supusă legii constrângerii, deoarece este încă formată din spiritual, care se află încă la începutul dezvoltării sale. Sufletul său, însă, are o anumită libertate, se poate dezvolta după propria voință și, prin urmare, nu este supus acestei legi de către Dumnezeu. Cu toate acestea, dezvoltarea sa, eliberarea sa din robia materiei pământești, depinde și de voința sa de a fi activ în slujire.... Astfel, slujirea este scopul real al existenței sale pământești. Și, din moment ce nu este forțat să servească, trebuie să se dezvolte în el iubirea, care este cel mai sigur impuls pentru activitatea de slujire. Ceea ce s-a petrecut și s-a realizat în timpuri nesfârșite în legea constrângerii urmează acum să cunoască punctul culminant ca ființă umană, dar în liberul arbitru. Ființa umană ar trebui să slujească în iubire pentru a se elibera astfel complet de starea legată, pe care spiritul o resimte ca pe o cătușă și ca pe o restricție a plenitudinii sale primordiale de forță și lumină. Sufletul ființei umane poate atinge acest țel pe Pământ dacă are voința serioasă de a face acest lucru, însă nu este obligat să îl atingă, deoarece Dumnezeu i-a dat libertate de voință, astfel încât să îl poată alege liber pe El sau pe adversarul Său, care l-a făcut lipsit de libertate și de care, prin urmare, trebuie să se elibereze. Iubirea slujitoare este cheia pentru a ne elibera de închisoarea nesfârșită.... (6.5.1951). Ceea ce ființa trebuia să facă în conformitate cu voința lui Dumnezeu în lungul parcurs al întregii creații, va face acum în ultima etapă a liberului arbitru.... ar trebui să servească din dragoste.... Prin aceasta își dovedește originea divină, căci iubirea modelează ființa divină și se modelează din nou în ceea ce a fost de la început, acceptă din nou ceea ce a renunțat în liberul arbitru din aroganță. De îndată ce omul slujește cu iubire, ofensa sa împotriva lui Dumnezeu este anulată, a ieșit din starea de păcat și a regăsit drumul spre Dumnezeu, de Care voia să se îndepărteze..... (se distanțase) și-a recunoscut calitatea de copil și dorește să intre în relația corectă cu Tatăl, iar prin iubire devine un copil potrivit al lui Dumnezeu.... Dar totul trebuie să se întâmple în liberul arbitru, iar acesta este testul vieții sale pământești pe care trebuie neapărat să-l treacă. Ființa umană poate ajunge la țintă pentru că este ajutată de Dumnezeu în toate privințele, dar poate, de asemenea, să fi parcurs în zadar întregul curs lung de dezvoltare în starea de constrângere dacă, în loc să progreseze în sus în stadiul de ființă umană, stă pe loc sau chiar regresează. Apoi abuzează din nou de liberul său arbitru.... nu se folosește de numeroasele posibilități care i se oferă pentru a atinge scopul și atunci trebuie să suporte și consecințele.... un parcurs reînnoit prin întreaga creație. Odată ce își va atinge cu siguranță țelul, dar ființa însăși determină durata în care va fi legată, căci Dumnezeu i-a dat liberul arbitru, pe care îl și respectă, pentru ca ea să devină perfectă....
Amin
Traducător
Proces vývoja.... zákon prinútenia.... obdobie slobodnej vôle....
Nič nie je bez účelu a cieľa.... Všetko, čo existuje, stvorené je Bohom a prinesené k životu aby naplnilo účel. V dôsledku toho má všetko svoju funkciu/osud.... musí nejakým spôsobom slúžiť na splnenie svojho účelu. Dokonca aj najmenšie dielo stvorenia, najmenšia živá bytosť, má svoju úlohu, ktorú musí dodržiavať a účinne je k tomu nútené, pretože každé stvorenie podlieha prírodnému zákonu, a preto nemôže konať proti toho zákona.
Aj keď je však splnené donútenim zákona, je to skutočné slúženie, pretože vždy bude prospešné jednému či druhému dielu stvorenia. Toto je potrebné k ich zachovaniu/údržbe. Preto v celom vesmíre nič nie je bez účelu, alebo nebolo vytvorené bez dôvodu.
Konečným cieľom a osudom je však oslobodenie duchovnej substancie (alebo „všetkého duchovného“), k čomu celé stvorenie prispieva v súlade s Božím múdrim Večným plánom. Celé stvorenie vzniklo iba za účelom oslobodenia duchovnej substancie a každé jednotlivé dielo stvorenia napĺňa svoj osud v súlade so zákonom (alebo „v stave“) prinútenia.
Ľudská bytosť je však výnimkou (alebo „celkom je to iné týkajúce sa človeka“), je to skutočne Božie dielo stvorenia, avšak jeho myšlienky, vôľa a činy nepodliehajú zákonu prinútenia. Vonkajšia ľudská bytosť, fyzické telo, stále podlieha zákonu prinútenia, pretože pozostáva (alebo „je vybudované“) z duchovných substancií, ktoré sú stále na začiatku vývoja. Jeho duša však má určitú mieru slobody, je schopná sa rozvíjať v súlade so svojou vlastnou slobodnou vôľou, a preto ju Boh nepodrobil tomuto zákonu. Avšak jej vývoj, jej oslobodenie z viazanosti pozemskej hmoty (matérie) závisí od jej vôle slúžiť.... teda slúženie je opäť skutočným účelom jej pozemského života. A keďže nie je nútená k užitočnej činnosti (slúženiu), Láska, ktorá je najistejším impulzom/motívom pre užitočnú činnosť sa musí v nej rozvíjať.
To, čo sa stalo a dosiahlo cez nekonečne dlhú dobu prinútenia, musí teraz zažiť svoje vyvrcholenie ako ľudská bytosť, ale teraz z vlastnej vôle. Človek by mal slúžiť s Láskou, aby sa úplne vyslobodil zo stavu zviazanosti, ktorý duša považuje ako (alebo „ktorý duchovná substancia považuje ako“) obmedzenie a zmenšenie svojho pôvodného nadbytku sily a svetla.... Človek môže, ale nemusí dosiahnuť tento cieľ na Zemi, pretože mu Boh dal slobodnú vôľu a umožnil mu priniesť slobodné rozhodnutie pre Neho alebo pre Jeho protivníka, ktorý ho zbavil slobody a od ktorého sa preto musí sám oslobodiť. Slúženie v Láske je kľúčom k oslobodeniu od tohto nekonečne dlhého zajatia.... To čo duchovná bytosť musela robiť v súlade s Božou vôľou na dlhej ceste cez celé stvorenie, teraz by mala v konečnom štádiu urobiť svojou vlastnou vôľou.... mala by slúžiť v Láske.... Tým demonštruje (alebo „tak dokazuje“) svoj Božský pôvod. Láska charakterizovala Božskú bytosť a človek sa znova formuje do svojej pôvodnej prirodzenosti (alebo „toho čím bolo prv“), znova prijíma to, čoho sa dobrovoľne vzdal kvôli pýche. Hneď ako bude ľudská bytosť slúžiť v Láske, bude jeho urážka proti Bohu zrušená, opustí stav hriešnosti a nájde cestu späť k Bohu, od ktorého sa vzdialil (dištancoval sa).... On spoznáv svoje synovstvo a bude túžiť vstúpiť do správneho vzťahu s Otcom a skrze svoju lásku sa stať opravdovým Božím dieťaťom....
Všetko sa však musí konať v slobodnej vôli. Toto je skúška jeho pozemského života, ktorou bezpodmienečne musí prejsť. Človek je schopný dosiahnuť tento cieľ, pretože dostane od Boha pomoc všelijakým spôsobom. Ale on môže aj prechádzať nekonečne dlhým procesom vývoja v zákone prinútenia márne, ak namiesto toho, aby postupoval vo fáze ľudskej bytosti sa zastaví, alebo dokonca pošmykne dolu. Potom on znova zneužíva svoju slobodnú vôľu.... nevyužíva veľa príležitostí, ktoré má k dispozícii, aby dosiahol cieľ, a potom bude musieť akceptovať (prijať) následky opakovanej cesty celým stvorením.
Jedného dňa určite dosiahne svoj cieľ, ale je na samotnej bytosti, aby rozhodla o trvaní svojho zajatia/zviazanosti. Boh mu umožnil aby sa mohol stať dokonalým, ale vždy bude rešpektovať jeho slobodnú vôľu.
AMEŇ
Traducător