Comparați anunțul cu traducerea
Curs de dezvoltare.... Legea constrângerii.... Stadiul liberului arbitru....
Nimic nu este fără scop și fără finalitate.... Tot ceea ce există a fost creat de Dumnezeu și adus la existență pentru a îndeplini un scop. Prin urmare, fiecare lucru are și el un scop, trebuie să servească într-un anumit fel pentru a-și îndeplini scopul. Chiar și cea mai mică operă a creației, cea mai mică ființă vie, are o sarcină pe care trebuie să o îndeplinească și este, ca să spunem așa, obligată să o facă, deoarece tot ceea ce este creat se află sub incidența unei legi a naturii și, prin urmare, nu poate acționa în afara legii. Cu toate acestea, chiar și ceea ce se realizează în temeiul legii constrângerii rămâne, ca să spunem așa, o slujire, deoarece este întotdeauna în avantajul unei alte opere de creație, este necesar pentru crearea și întreținerea acesteia. Astfel, nu există nimic în întregul univers care să nu aibă un scop, care ar fi creat fără scop. Dar scopul și destinul final este eliberarea spiritualului, la care contribuie, așadar, întreaga operă a creației, conform planului divin și înțelept din veșnicie. Numai în scopul răscumpărării spiritualului a luat ființă întreaga creație, iar fiecare lucrare individuală a creației îndeplinește acest scop în legea constrângerii.
Dar este diferit în cazul ființei umane, care este, cu siguranță, tot o operă a creației lui Dumnezeu, dar care nu este supusă legii constrângerii în gândirea, voința și acțiunea sa. Ființa umană exterioară, forma fizică, este încă supusă legii constrângerii, deoarece este încă formată din spiritual, care se află încă la începutul dezvoltării sale. Sufletul său, însă, are o anumită libertate, se poate dezvolta după propria voință și, prin urmare, nu este supus acestei legi de către Dumnezeu. Cu toate acestea, dezvoltarea sa, eliberarea sa din robia materiei pământești, depinde și de voința sa de a fi activ în slujire.... Astfel, slujirea este scopul real al existenței sale pământești. Și, din moment ce nu este forțat să servească, trebuie să se dezvolte în el iubirea, care este cel mai sigur impuls pentru activitatea de slujire. Ceea ce s-a petrecut și s-a realizat în timpuri nesfârșite în legea constrângerii urmează acum să cunoască punctul culminant ca ființă umană, dar în liberul arbitru. Ființa umană ar trebui să slujească în iubire pentru a se elibera astfel complet de starea legată, pe care spiritul o resimte ca pe o cătușă și ca pe o restricție a plenitudinii sale primordiale de forță și lumină. Sufletul ființei umane poate atinge acest țel pe Pământ dacă are voința serioasă de a face acest lucru, însă nu este obligat să îl atingă, deoarece Dumnezeu i-a dat libertate de voință, astfel încât să îl poată alege liber pe El sau pe adversarul Său, care l-a făcut lipsit de libertate și de care, prin urmare, trebuie să se elibereze. Iubirea slujitoare este cheia pentru a ne elibera de închisoarea nesfârșită.... (6.5.1951). Ceea ce ființa trebuia să facă în conformitate cu voința lui Dumnezeu în lungul parcurs al întregii creații, va face acum în ultima etapă a liberului arbitru.... ar trebui să servească din dragoste.... Prin aceasta își dovedește originea divină, căci iubirea modelează ființa divină și se modelează din nou în ceea ce a fost de la început, acceptă din nou ceea ce a renunțat în liberul arbitru din aroganță. De îndată ce omul slujește cu iubire, ofensa sa împotriva lui Dumnezeu este anulată, a ieșit din starea de păcat și a regăsit drumul spre Dumnezeu, de Care voia să se îndepărteze..... (se distanțase) și-a recunoscut calitatea de copil și dorește să intre în relația corectă cu Tatăl, iar prin iubire devine un copil potrivit al lui Dumnezeu.... Dar totul trebuie să se întâmple în liberul arbitru, iar acesta este testul vieții sale pământești pe care trebuie neapărat să-l treacă. Ființa umană poate ajunge la țintă pentru că este ajutată de Dumnezeu în toate privințele, dar poate, de asemenea, să fi parcurs în zadar întregul curs lung de dezvoltare în starea de constrângere dacă, în loc să progreseze în sus în stadiul de ființă umană, stă pe loc sau chiar regresează. Apoi abuzează din nou de liberul său arbitru.... nu se folosește de numeroasele posibilități care i se oferă pentru a atinge scopul și atunci trebuie să suporte și consecințele.... un parcurs reînnoit prin întreaga creație. Odată ce își va atinge cu siguranță țelul, dar ființa însăși determină durata în care va fi legată, căci Dumnezeu i-a dat liberul arbitru, pe care îl și respectă, pentru ca ea să devină perfectă....
Amin
Traducător
Parcours de développement.... loi d’Il faut.... stade du libre arbitre....
Rien n’est sans dessein ni sans but.... Tout ce qui existe a été créé et appelé à la vie par Dieu pour accomplir un but. D’après cela, tout a donc sa destination, il lui faut servir d’une manière ou d’une autre pour atteindre son but. Même le plus petit ouvrage de création, le plus petit être vivant, a sa tâche qu’il lui faut accomplir, et d’une certaine façon il y est forcé, parce que toute création est sujette à une loi naturelle, donc elle ne peut pas agir d’une manière contraire à la loi. Pourtant, tout ce qui est accompli sous la loi d’Il faut reste aussi une sorte de service, car c’est toujours à l’avantage d’un autre ouvrage de création, il le faut pour que l’autre naisse et se conserve. Aussi n’y a-t-il rien dans tout l’univers qui soit sans destination, donc créé sans but.
Mais le but et la destination ultime, c’est la libération du spirituel, auquel l’œuvre totale de création apporte sa contribution selon un plan divinement sage depuis l’éternité. Toute la création n’a surgi que pour la rédemption du spirituel, et c’est cette destination que tout ouvrage individuel de création accomplit en obéissant à la loi d’Il faut.
Mais pour l’homme, il en est autrement. Bien qu’il soit également un ouvrage de la création de Dieu, il n’est pas sujet à la loi d’Il faut, ni dans sa pensée, ni dans sa volonté, ni dans ses actions. Il est vrai que l’homme extérieur – la forme corporelle – est encore sujette à la loi d’Il faut parce qu’elle est composée de spirituel encore au début de son développement. Mais son âme a une certaine liberté, elle peut se développer à son gré, et n’est donc pas assujettie à cette loi par Dieu.... Toutefois, son développement, sa rédemption (des chaînes de la matière terrestre) dépend de sa volonté d’agir en servant.... C'est-à-dire qu’encore une fois, c’est le service qui est le but proprement dit de son existence terrestre. Et comme il n’est pas forcé de rendre service, il faut qu’en lui l’amour se développe, parce que c’est là le motif le plus sûr pour exécuter une activité de service.
Ce qui, pendant un temps infini s’est déroulé sous la loi d’Il faut, a été achevé, et doit maintenant connaître son couronnement dans l’homme, mais dans le libre arbitre ; l’homme doit servir par amour pour qu’il se délivre totalement de son état lié que le spirituel perçoit comme une entrave et comme une restriction à la plénitude de vigueur et de lumière originellement siennes.... Il est possible pour l’âme humaine d’atteindre ce but sur terre si elle le veut sérieusement ; mais elle n’y est pas forcée, parce que Dieu lui a donné le libre arbitre pour qu’elle soit libre de se décider pour Lui ou pour Son adversaire qui l’a rendue dépendante et dont il faut par conséquent qu’elle se détache. L’amour servant est la clef pour se libérer d’un emprisonnement d’une durée infinie.... Ce que l’être primordial par la volonté de Dieu était forcé de faire pendant sa longue course par toute la création, maintenant, au dernier stade, il doit le faire volontairement .... il doit servir par amour .... Il doit prouver par là son origine divine, car l’amour marque de son empreinte l’être divin, et il se forme de nouveau pour devenir ce qu’il a été au commencement, de nouveau il adopte ce à quoi, par arrogance, il avait renoncé de son propre libre arbitre. A partir du moment où l’homme sert par amour, son offense commise contre Dieu est annulée, alors il est sorti de l’état de péché, et il a rejoint Dieu Duquel il voulait s’éloigner.... Il s’est reconnu dans sa qualité d’enfant, et désire rentrer en relations justes avec le Père ; et par l’amour il devient un véritable enfant de Dieu....
Mais il faut que tout soit exécuté en pleine libre volonté, et voilà son épreuve de la vie terrestre à laquelle il lui faut réussir inconditionnellement. L’homme peut arriver au but puisque du côté de Dieu il est aidé de toutes manières ; mais si au stade d’homme, au lieu de monter, il en reste là ou même retourne en arrière, il est possible qu’il ait fait en vain toute la longue course du développement accomplie sous la loi d’Il faut. Alors il abuse de nouveau de son libre arbitre.... Il n’a pas profité des nombreuses occasions qui lui ont été fournies pour atteindre le but, et alors il doit en assumer les conséquences :.... une deuxième course par la création entière. Un jour il arrivera certainement au but, mais c’est l’être lui-même qui définit la durée temporelle de son état lié, car Dieu lui a donné le libre arbitre qu’Il respecte ensuite pour que l’être soit à même d’atteindre la perfection....
Amen
Traducător