• Înapoi

Prăpastie și pod.... Noua interdicție.... Circuitul dragostei....

Prăpastia dintre umanitate și Mine se adâncește tot mai mult, deoarece numărul celor care cred în Mine cu convingere este în continuă scădere. Puterea reprezentanților Mei pe Pământ, care vorbesc în numele Meu, dar nu răspândesc adevărul pur, este în continuă slăbire. Din ce în ce mai mulți oameni se îndepărtează de credință și se întorc la cel care este adversarul Meu.... se întorc la lume, care este împărăția lui, și astfel măresc distanța față de Mine, pe care ar trebui să o reducă în timpul vieții lor pământești. Ei se îndepărtează de Mine și măresc prăpastia care îi separă de Mine. Totuși, acest lucru funcționează doar până la o anumită limită, pentru că, odată ce a fost trecută granița în care dragostea Mea nu-i mai atinge, substanța spirituală din oameni se întărește din nou în substanță solidă...... Atâta timp cât Pământul încă există, oamenii care se îndepărtează de Mine sunt încă în fluxul Meu de iubire, dar părăsirea lui înseamnă și dezintegrarea formelor care adăpostesc substanța spirituală...., înseamnă moartea oamenilor și a animalelor, înseamnă dizolvarea creației și reformarea ei. Nicio ființă nu se poate îndepărta de Mine fără să pățească nimic, pentru că își va pierde viața dacă Mă pierde. Astfel, oricine vrea să rămână în viață și să nu o mai piardă niciodată trebuie să se străduiască spre Mine și să Mă caute, trebuie să se străduiască să ajungă la Mine și astfel să reducă distanța dintre el și Mine. Dar acolo unde nu există credință în Mine, ca Tată și Creator din veșnicie, nu există nici o cale de trecere peste prăpastie, căci podul care duce la Mine este invizibil...... Numai credința face ca podul să fie vizibil, pentru că credința în Mine provoacă și o chemare la Mine. Credința în Mine duce la rugăciune, care este cea mai sigură punte către Mine. Nenumărați oameni trec pe lângă acest pod și chiar și cei care ar trebui să le fie călăuze nu reușesc de multe ori să găsească ei înșiși podul, pentru că vorbele lor sunt lipsite de viață, pentru că iau căi care nu pot servi drept pod, căi care duc mereu înapoi la ieșire; pentru că sunt doar cuvinte care nu vin din inimă în rugăciune și, prin urmare, nu ating nici urechea Mea, astfel că nu se intră pe podul care este singura cale care duce dincolo de prăpastie spre Mine. Dar într-o zi nici măcar acest pod nu va mai exista, pentru că odată ce ai Mei îl vor fi trecut, atunci va fi prea târziu pentru ceilalți, atunci orice cale va fi tăiată și atunci nu va mai exista mântuire pentru cei rămași în urmă; atunci abisul îi va înghiți, atunci Pământul îi va absorbi, atunci totul se va întări și va redeveni materie, pentru că nu s-a străduit să urce, ci a căutat el însuși adâncul....

Amin

Abîme et Pont – Nouvelle relégation – Cycle du courant d'Amour

L'abîme entre l'humanité et Moi devient toujours plus grand, parce que le nombre de ceux qui ont une foi convaincue en Moi, diminue constamment. La force de Mes représentants sur la Terre devient toujours plus faible, ils parlent certes en Mon Nom mais ils ne sont pas des distributeurs de la pure Vérité. Toujours plus d’hommes s’éloignent de la foi et se tournent vers ce qui appartient à Mon adversaire – ils se tournent vers le monde qui est son royaume et ils agrandissent ainsi la distance avec Moi, alors qu'ils devraient la diminuer pendant leur vie terrestre. Ils s'éloignent de Moi et élargissent l'abîme qui les sépare de Moi. Mais cela est acceptable seulement jusqu'à une certaine limite, parce que lorsque la limite est dépassée, lorsque Ma Force d'Amour ne les touche plus, le spirituel dans les hommes se durcit de nouveau en matière solide. Tant que la Terre existe, les hommes qui M’ont été infidèles se trouvent encore dans le Cercle du Courant de Mon Amour, mais la sortie de cela signifie aussi la décadence des formes qui reçoivent le spirituel – cela signifie la mort des hommes comme aussi des animaux, cela signifie la dissolution de la Création et la Restauration d’une nouvelle. Aucun être ne peut s'éloigner de Moi impunément, parce qu'il perd la vie s’il Me perd. Et ainsi celui qui veut vivre et qui ne veut plus jamais perdre la vie dans l’éternité, doit tendre vers Moi et Me chercher, il doit chercher à arriver vers Moi et diminuer ainsi l'abîme entre lui et Moi. Mais là où il n’y a pas la foi en Moi comme Père et Créateur de l'Éternité, il ne trouvera aucun chemin pour franchir l'abîme, parce que le pont qui mène à Moi est invisible. Seule la foi rend le pont visible, parce que la foi en Moi produit aussi un appel à Moi. La foi en Moi mène à la prière, celle-ci est le pont le plus sûr pour arriver à Moi. Un nombre incalculable d’hommes dépassent ce pont et même souvent ceux qui veulent être leurs guides ne trouvent pas eux-mêmes le pont, parce que leurs paroles sont sans vie, parce qu'ils vont sur des routes qui ne peuvent pas servir de ponts, des routes qui ramènent toujours de nouveau au point de départ, parce que ce sont seulement des mots qui ne viennent pas du cœur dans la prière, et donc qui ne touchent pas Mon Oreille, et donc le pont qui est l'unique voie qui mène à Moi au-delà de l'abîme n’est pas emprunté. Mais un jour ce pont n’existera plus, parce que lorsque les Miens l'auront pris, alors il sera trop tard pour les autres, car le chemin sera coupé, et il n'existera alors plus de salut pour ceux qui sont restés en arrière, alors l'abîme les déglutira, alors la Terre les accueillera, tout se durcira et deviendra de nouveau matière, parce qu'ils n'ont pas tendu vers le haut, mais eux-mêmes ont cherché l'abîme.

Amen