• Înapoi

Chinurile unei noi izgoniri în materie solidă....

Cuvintele nu vă pot descrie chinurile pe care le înseamnă o nouă izgonire în materia solidă pentru ființa spirituală, căci este o stare de neînțeles pentru înțelegerea umană. Spiritualul se percepe pe sine ca fiind esențial și totuși nu-și poate folosi voința, care îi este însă conștientă ca dovadă a esenței sale. Spiritualul este legat și a fost creat inițial ca ceva capabil de acțiune liberă, de aceea neputința sa și starea sa legată îi provoacă chinuri de nedescris, care în cea mai mare parte îl revoltă încă în loc să-l facă supus și să se supună voinței lui Dumnezeu. Omenirea este în posesia liberului arbitru și se îndreaptă spre această stare agonizantă.... Ar mai avea încă suficient timp pentru a evita această soartă de la sine, însă ea nu este accesibilă niciunei idei de cunoaștere a oamenilor iar credința într-o răsplată, într-o supraviețuire a sufletului lipsește cu desăvârșire, motiv pentru care nu se poate obține nimic cu ajutorul învățăturilor și, prin urmare, nevoia în care se află sufletele celor mai mulți oameni este nespus de mare. Omul este încă stăpânul creației, este, într-o anumită măsură, deasupra ei și poate folosi creațiile după bunul său plac.... într-o zi va fi din nou el însuși o operă a creației, un obiect mort, imobil la început, care poate fi folosit sau poate rămâne nefolosit pentru o perioadă infinit de lungă........ într-o zi va fi cu mult, mult în urma a ceea ce este acum și va trece un timp infinit de lung până când se va transforma din nou într-o ființă umană, într-o ființă care este înzestrată cu liberul arbitru și care posedă puterea de a-și folosi această voință. Dar câte etape trebuie să parcurgă, câte chinuri trebuie să îndure și ce activități trebuie să desfășoare în voința sa legată, nu este de înțeles pentru om și, prin urmare, este de necrezut pentru el. Și totuși, el însuși poartă responsabilitatea pentru soarta sufletului său după moarte. El are încă puterea de a face fapte de iubire care să evite această soartă amară, are încă posibilitatea de a învăța despre voința lui Dumnezeu ascultând Cuvântul divin și, dacă se conformează acestei voințe, natura lui se va schimba și va obține dreptul la o stare de lumină și libertate după moartea fizică. El își poate folosi în continuare intelectul, se poate gândi la el însuși, la Creatorul său și la scopul vieții sale pământești și, dacă vrea, va putea și să creadă....... Dumnezeu îi abordează pe toți oamenii cu harul Său și le dă un mic imbold pentru a merge în direcția corectă, pentru a alege calea cea bună. Dacă ființa umană nu opune rezistență, atunci se lasă împinsă pe calea cea bună, iar scopul corect îi este asigurat. Dar Dumnezeu respectă și rezistența, adică nu obligă ființa umană împotriva voinței sale...., dar omul poartă și el responsabilitatea față de sufletul său, el însuși își pregătește soarta sufletului său, care este extrem de chinuitoare, și trebuie să ia calea unei noi izgoniri, spre durerea sa de nedescris, căci harul lui Dumnezeu nu poate fi respins, pentru că aceasta înseamnă și respingerea iubirii Sale și, prin urmare, îndepărtarea spiritului de Dumnezeu, în loc să se apropie de El, care este scopul vieții pământești. În cele din urmă, doar câțiva iau calea cea bună și, prin urmare, greutățile sunt imense și necesită măsuri urgente de remediere. Din acest motiv, slujitorii lui Dumnezeu de pe Pământ vor menționa soarta îngrozitoare care așteaptă sufletul uman dacă nu se va schimba în zilele de la urmă înainte de sfârșit. În repetate rânduri, sfârșitul le va fi prezentat ca fiind iminent, pentru că timpul se grăbește și este nevoie de cea mai mare activitate pentru a mai salva de la ruină sufletele care acceptă îndemnurile și avertizările și au voința de a face bine. Pentru că ziua va veni pe neașteptate și nenumărați oameni vor cădea în ruină, în moarte, adică în starea legată în materie, din care nu se pot elibera decât într-un timp infinit de lung. Voi, oameni buni, lăsați-vă avertizați, pentru că este vorba de veșnicie, este vorba de voi înșivă, de sufletele voastre, care sunt în cel mai mare pericol și care, totuși, mai pot fi salvate dacă sunteți de bunăvoință.....

Amin

Agonias de um Novo Banimento em Matéria Sólida....

As palavras não podem descrever-vos o tormento que um novo banimento em matéria sólida significa para o espiritual, pois é um estado incompreensível para a compreensão humana. O espiritual sente-se essencial e no entanto não pode usar a sua vontade que, no entanto, está consciente como prova da sua essencialidade. O espiritual está ligado e foi originalmente criado como algo capaz de trabalhar livremente, por isso a sua impotência e falta de força e o seu estado ligado causam-lhe agonias indescritíveis, que na sua maioria ainda o revoltam em vez de o tornarem submisso e submissos à vontade de Deus. A humanidade está na posse do livre arbítrio e vai contra este estado agonizante..... Ainda teria tempo suficiente para evitar este destino de si mesmo, mas não é acessível a qualquer ideia de pessoas conhecedoras, e falta-lhe completamente a fé numa retribuição, numa sobrevivência da alma, razão pela qual nada pode ser alcançado com ensinamentos e, por conseguinte, as dificuldades em que a maioria das almas das pessoas se encontra é inexprimivelmente grande. O ser humano ainda é o mestre da criação, ele está, por assim dizer, acima dela e pode fazer uso das criações de acordo com a sua vontade.... Um dia ele próprio será novamente uma obra de criação, um objecto morto e imóvel no início, que pode ser usado ou permanecer sem uso durante um tempo infinitamente longo.... um dia estará muito, muito atrás do que está agora, e passará um tempo infinitamente longo até se tornar novamente num ser humano, no ser que é dotado de livre arbítrio e possui a força para usar essa vontade. Mas quantas fases tem de passar, quantos tormentos tem de suportar e que actividades tem de levar a cabo em vontade vinculada, isso não é compreensível para o ser humano e, portanto, inacreditável para ele. No entanto, ele próprio tem a responsabilidade pelo destino da sua alma após a sua morte. Ele ainda tem a força para realizar obras de amor que lhe evitam este amargo destino, ele ainda tem a oportunidade de tomar nota da vontade de Deus, ouvindo a Palavra divina, e se ele cumprir esta vontade a sua natureza muda e ganha o direito a um estado de luz e liberdade após a sua morte física. Ele ainda pode usar o seu intelecto, pode pensar em si próprio, no seu Criador e no seu propósito de vida terrena, e se quiser, também poderá acreditar.... Deus aproxima-se de todas as pessoas com a Sua graça e dá-lhes um pequeno empurrão para caminharem na direcção certa, para escolherem o caminho certo. Se o ser humano não oferecer qualquer resistência, então deixa-se empurrar para o caminho certo e o objectivo certo é garantido para ele. Mas Deus também respeita a resistência, ou seja, Ele não força o ser humano contra a sua vontade.... mas o ser humano também tem responsabilidade para com a sua alma, ele próprio prepara o destino da sua alma, que é extremamente agonizante, e tem de tomar o caminho do novo desterro à sua tristeza indescritível, pois a graça de Deus não pode ser rejeitada, porque isto também significa uma rejeição do Seu amor e, portanto, a distância do espírito de Deus em vez de se aproximar d'Ele, que é o propósito e o objectivo da vida terrena. No final, apenas alguns tomam o caminho certo, e por isso as dificuldades são imensas e requerem medidas de remediação urgentes. Por esta razão, os servos de Deus na terra mencionarão o terrível destino que aguarda a alma humana se ela não mudar nos últimos dias antes do fim. Uma e outra vez o fim ser-lhes-á apresentado como iminente, pois o tempo é apressado e a máxima actividade é necessária para salvar ainda da ruína as almas que aceitam as admoestações e advertências e têm a vontade de bem. Pois o dia virá inesperadamente e inúmeras pessoas cairão na ruína, na morte, ou seja, no estado vinculado na matéria do qual só se poderão libertar num tempo infinitamente longo. Vós, humanos, deixai-vos advertir, pois diz respeito à eternidade, diz respeito a vós próprios, às vossas almas, que estão em maior perigo e que ainda podem ser salvas se forem de boa vontade...._>Ámen