• Înapoi

Chinurile unei noi izgoniri în materie solidă....

Cuvintele nu vă pot descrie chinurile pe care le înseamnă o nouă izgonire în materia solidă pentru ființa spirituală, căci este o stare de neînțeles pentru înțelegerea umană. Spiritualul se percepe pe sine ca fiind esențial și totuși nu-și poate folosi voința, care îi este însă conștientă ca dovadă a esenței sale. Spiritualul este legat și a fost creat inițial ca ceva capabil de acțiune liberă, de aceea neputința sa și starea sa legată îi provoacă chinuri de nedescris, care în cea mai mare parte îl revoltă încă în loc să-l facă supus și să se supună voinței lui Dumnezeu. Omenirea este în posesia liberului arbitru și se îndreaptă spre această stare agonizantă.... Ar mai avea încă suficient timp pentru a evita această soartă de la sine, însă ea nu este accesibilă niciunei idei de cunoaștere a oamenilor iar credința într-o răsplată, într-o supraviețuire a sufletului lipsește cu desăvârșire, motiv pentru care nu se poate obține nimic cu ajutorul învățăturilor și, prin urmare, nevoia în care se află sufletele celor mai mulți oameni este nespus de mare. Omul este încă stăpânul creației, este, într-o anumită măsură, deasupra ei și poate folosi creațiile după bunul său plac.... într-o zi va fi din nou el însuși o operă a creației, un obiect mort, imobil la început, care poate fi folosit sau poate rămâne nefolosit pentru o perioadă infinit de lungă........ într-o zi va fi cu mult, mult în urma a ceea ce este acum și va trece un timp infinit de lung până când se va transforma din nou într-o ființă umană, într-o ființă care este înzestrată cu liberul arbitru și care posedă puterea de a-și folosi această voință. Dar câte etape trebuie să parcurgă, câte chinuri trebuie să îndure și ce activități trebuie să desfășoare în voința sa legată, nu este de înțeles pentru om și, prin urmare, este de necrezut pentru el. Și totuși, el însuși poartă responsabilitatea pentru soarta sufletului său după moarte. El are încă puterea de a face fapte de iubire care să evite această soartă amară, are încă posibilitatea de a învăța despre voința lui Dumnezeu ascultând Cuvântul divin și, dacă se conformează acestei voințe, natura lui se va schimba și va obține dreptul la o stare de lumină și libertate după moartea fizică. El își poate folosi în continuare intelectul, se poate gândi la el însuși, la Creatorul său și la scopul vieții sale pământești și, dacă vrea, va putea și să creadă....... Dumnezeu îi abordează pe toți oamenii cu harul Său și le dă un mic imbold pentru a merge în direcția corectă, pentru a alege calea cea bună. Dacă ființa umană nu opune rezistență, atunci se lasă împinsă pe calea cea bună, iar scopul corect îi este asigurat. Dar Dumnezeu respectă și rezistența, adică nu obligă ființa umană împotriva voinței sale...., dar omul poartă și el responsabilitatea față de sufletul său, el însuși își pregătește soarta sufletului său, care este extrem de chinuitoare, și trebuie să ia calea unei noi izgoniri, spre durerea sa de nedescris, căci harul lui Dumnezeu nu poate fi respins, pentru că aceasta înseamnă și respingerea iubirii Sale și, prin urmare, îndepărtarea spiritului de Dumnezeu, în loc să se apropie de El, care este scopul vieții pământești. În cele din urmă, doar câțiva iau calea cea bună și, prin urmare, greutățile sunt imense și necesită măsuri urgente de remediere. Din acest motiv, slujitorii lui Dumnezeu de pe Pământ vor menționa soarta îngrozitoare care așteaptă sufletul uman dacă nu se va schimba în zilele de la urmă înainte de sfârșit. În repetate rânduri, sfârșitul le va fi prezentat ca fiind iminent, pentru că timpul se grăbește și este nevoie de cea mai mare activitate pentru a mai salva de la ruină sufletele care acceptă îndemnurile și avertizările și au voința de a face bine. Pentru că ziua va veni pe neașteptate și nenumărați oameni vor cădea în ruină, în moarte, adică în starea legată în materie, din care nu se pot elibera decât într-un timp infinit de lung. Voi, oameni buni, lăsați-vă avertizați, pentru că este vorba de veșnicie, este vorba de voi înșivă, de sufletele voastre, care sunt în cel mai mare pericol și care, totuși, mai pot fi salvate dacă sunteți de bunăvoință.....

Amin

Qualen einer Neubannung in der festen Materie....

Mit Worten können euch nicht die Qualen geschildert werden, die eine Neubannung in der festen Materie für das Geistige bedeutet, denn es ist ein Zustand, der für den Menschenverstand unfaßbar ist. Das Geistige empfindet sich als wesenhaft und kann doch seinen Willen nicht gebrauchen, der jedoch als Beweis seiner Wesenhaftigkeit ihm bewußt ist. Das Geistige ist gefesselt und war ursprünglich als etwas Frei-wirken-Könnendes geschaffen, darum bereitet ihm seine Ohnmacht und Kraftlosigkeit und sein gefesselter Zustand unsagbare Qualen, die es zumeist noch auflehnen, anstatt es gefügig zu machen und sich unter den Willen Gottes zu beugen. Die Menschheit ist im Besitz des freien Willens und geht diesem qualvollen Zustand entgegen.... Sie hätte noch genügend Zeit, um dieses Schicksal von sich abzuwenden, doch keiner Vorstellung wissender Menschen ist sie zugänglich, und der Glaube an eine Vergeltung, an ein Fortleben der Seele mangelt ihr gänzlich, weshalb mit Belehrungen nichts erreicht werden kann und daher die Not unsagbar groß ist, in der die Seelen der meisten Menschen sich befinden. Noch ist der Mensch Herr der Schöpfung, er ist gewissermaßen über ihr stehend und kann sich die Schöpfungen zunutze machen nach seinem Willen.... einst wird er selbst wieder Schöpfungswerk sein, ein toter, unbeweglicher Gegenstand anfangs, der genützt werden oder auch ungenützt verbleiben kann undenklich lange Zeit hindurch.... einst wird er weit, weit hinter dem zurückstehen, was er jetzt ist, und es wird endlos lange Zeit vergehen, bis er sich wieder entwickelt hat zum Menschen, zu dem Wesen, das mit freiem Willen begabt ist und die Kraft besitzt, diesen Willen zu nützen. Wie viele Stadien es aber durchwandeln muß, wie viele Qualen es erdulden muß und welche Tätigkeiten es im gebundenen Willen ausführen muß, das ist dem Menschen nicht faßlich und daher für ihn unglaubhaft. Und doch trägt er selbst die Verantwortung für das Los seiner Seele nach seinem Tode. Noch hat er die Kraft, Werke der Liebe zu verrichten, die jenes bittere Los von ihm abwenden, noch hat er Gelegenheit, Kenntnis zu nehmen durch Anhören des göttlichen Wortes vom Willen Gottes, und so er diesem Willen nachkommt, wandelt sich sein Wesen und gewinnt das Anrecht auf einen Zustand des Lichtes und der Freiheit nach seinem Leibestode. Noch kann er seinen Verstand nützen, er kann nachdenken über sich selbst, seinen Schöpfer und seinen Erdenlebenszweck, und so er will, wird er auch glauben können.... Gott tritt mit Seiner Gnade an alle Menschen heran und gibt ihnen einen kleinen Anstoß, in der rechten Richtung zu gehen, den rechten Weg zu wählen. Leistet der Mensch keinen Widerstand, dann läßt er sich drängen auf den rechten Weg, und das rechte Ziel ist ihm gesichert. Doch auch den Widerstand achtet Gott, d.h., Er zwingt den Menschen nicht wider seinen Willen.... aber es trägt der Mensch auch die Verantwortung seiner Seele gegenüber, er bereitet seiner Seele selbst das Los, das überaus qualvoll ist, und sie muß den Weg der Neubannung gehen zu ihrem unsagbaren Leidwesen, denn die Gnade Gottes darf nicht zurückgewiesen werden, weil dies auch ein Zurückweisen Seiner Liebe bedeutet und sonach Entfernung des Geistigen von Gott, anstatt Annäherung an Ihn, die Zweck und Ziel des Erdenlebens ist. In der Endzeit beschreiten nur wenige den rechten Weg, und darum ist die Not riesengroß und erfordert dringende Abhilfe. Darum soll von seiten der Diener Gottes auf Erden des schrecklichen Loses Erwähnung getan werden, das die Menschenseele erwartet, so sie sich nicht wandelt in der letzten Zeit vor dem Ende. Es soll ihnen das Ende immer wieder vorgestellt werden als nahe bevorstehend, denn es eilet die Zeit und es ist höchste Tätigkeit geboten, um noch die Seelen vor dem Verderben zu retten, die die Mahnungen und Warnungen annehmen und den Willen haben zum Guten. Denn es wird der Tag kommen unerwartet und unzählige Menschen ins Verderben stürzen, in den Tod, d.h. den gefesselten Zustand in der Materie, aus dem sie sich erst in endlos langer Zeit frei machen können. Ihr Menschen lasset euch warnen, denn es geht um die Ewigkeit, es geht um euch selbst, um eure Seelen, die in größter Gefahr sind und doch noch gerettet werden können, so ihr guten Willens seid....

Amen