• Înapoi

Chinurile unei noi izgoniri în materie solidă....

Cuvintele nu vă pot descrie chinurile pe care le înseamnă o nouă izgonire în materia solidă pentru ființa spirituală, căci este o stare de neînțeles pentru înțelegerea umană. Spiritualul se percepe pe sine ca fiind esențial și totuși nu-și poate folosi voința, care îi este însă conștientă ca dovadă a esenței sale. Spiritualul este legat și a fost creat inițial ca ceva capabil de acțiune liberă, de aceea neputința sa și starea sa legată îi provoacă chinuri de nedescris, care în cea mai mare parte îl revoltă încă în loc să-l facă supus și să se supună voinței lui Dumnezeu. Omenirea este în posesia liberului arbitru și se îndreaptă spre această stare agonizantă.... Ar mai avea încă suficient timp pentru a evita această soartă de la sine, însă ea nu este accesibilă niciunei idei de cunoaștere a oamenilor iar credința într-o răsplată, într-o supraviețuire a sufletului lipsește cu desăvârșire, motiv pentru care nu se poate obține nimic cu ajutorul învățăturilor și, prin urmare, nevoia în care se află sufletele celor mai mulți oameni este nespus de mare. Omul este încă stăpânul creației, este, într-o anumită măsură, deasupra ei și poate folosi creațiile după bunul său plac.... într-o zi va fi din nou el însuși o operă a creației, un obiect mort, imobil la început, care poate fi folosit sau poate rămâne nefolosit pentru o perioadă infinit de lungă........ într-o zi va fi cu mult, mult în urma a ceea ce este acum și va trece un timp infinit de lung până când se va transforma din nou într-o ființă umană, într-o ființă care este înzestrată cu liberul arbitru și care posedă puterea de a-și folosi această voință. Dar câte etape trebuie să parcurgă, câte chinuri trebuie să îndure și ce activități trebuie să desfășoare în voința sa legată, nu este de înțeles pentru om și, prin urmare, este de necrezut pentru el. Și totuși, el însuși poartă responsabilitatea pentru soarta sufletului său după moarte. El are încă puterea de a face fapte de iubire care să evite această soartă amară, are încă posibilitatea de a învăța despre voința lui Dumnezeu ascultând Cuvântul divin și, dacă se conformează acestei voințe, natura lui se va schimba și va obține dreptul la o stare de lumină și libertate după moartea fizică. El își poate folosi în continuare intelectul, se poate gândi la el însuși, la Creatorul său și la scopul vieții sale pământești și, dacă vrea, va putea și să creadă....... Dumnezeu îi abordează pe toți oamenii cu harul Său și le dă un mic imbold pentru a merge în direcția corectă, pentru a alege calea cea bună. Dacă ființa umană nu opune rezistență, atunci se lasă împinsă pe calea cea bună, iar scopul corect îi este asigurat. Dar Dumnezeu respectă și rezistența, adică nu obligă ființa umană împotriva voinței sale...., dar omul poartă și el responsabilitatea față de sufletul său, el însuși își pregătește soarta sufletului său, care este extrem de chinuitoare, și trebuie să ia calea unei noi izgoniri, spre durerea sa de nedescris, căci harul lui Dumnezeu nu poate fi respins, pentru că aceasta înseamnă și respingerea iubirii Sale și, prin urmare, îndepărtarea spiritului de Dumnezeu, în loc să se apropie de El, care este scopul vieții pământești. În cele din urmă, doar câțiva iau calea cea bună și, prin urmare, greutățile sunt imense și necesită măsuri urgente de remediere. Din acest motiv, slujitorii lui Dumnezeu de pe Pământ vor menționa soarta îngrozitoare care așteaptă sufletul uman dacă nu se va schimba în zilele de la urmă înainte de sfârșit. În repetate rânduri, sfârșitul le va fi prezentat ca fiind iminent, pentru că timpul se grăbește și este nevoie de cea mai mare activitate pentru a mai salva de la ruină sufletele care acceptă îndemnurile și avertizările și au voința de a face bine. Pentru că ziua va veni pe neașteptate și nenumărați oameni vor cădea în ruină, în moarte, adică în starea legată în materie, din care nu se pot elibera decât într-un timp infinit de lung. Voi, oameni buni, lăsați-vă avertizați, pentru că este vorba de veșnicie, este vorba de voi înșivă, de sufletele voastre, care sunt în cel mai mare pericol și care, totuși, mai pot fi salvate dacă sunteți de bunăvoință.....

Amin

De kwellingen van een hernieuwde kluistering in de materie

Met woorden kunnen u de kwellingen niet beschreven worden die een hernieuwde kluistering in de harde materie voor het geestelijke betekenen, want het is een toestand die voor het menselijke verstand onbegrijpelijk is. Het geestelijke ervaart zichzelf als reëel, en toch kan het zijn wil niet gebruiken waarvan het zich bewust is als bewijs van zijn werkelijk bestaan.

Het geestelijke is gekluisterd en was oorspronkelijk geschapen als iets dat vrij kon werken. Daarom betekent nu zijn onmacht, zijn krachteloosheid en zijn gekluisterde toestand onuitsprekelijke kwellingen voor het geestelijke, die het veeleer weerstrevend inplaats van gewillig maken zich onder GOD's Wil te buigen.

En de mensheid is in het bezit van een vrije wil en gaat deze kwellende toestand tegemoet. Zij zou nog voldoende tijd hebben dit noodlot van zich af te wenden, maar deze toestand is door geen enkele voorstelling van mensen die weten, bevattelijk of duidelijk te maken. Het geloof in een vergelding en het voortleven van de ziel ontbreekt haar geheel, waardoor ook met onderrichting niets bereikt kan worden. En daarom is de nood onuitsprekelijk groot waarin de zielen van de meeste mensen zich bevinden.

Nog is de mens "heer" over de schepping. Hij staat er in zekere mate boven en kan zich de schepping ten nutte maken naar zijn wil. Maar eens zal hij zelf weer een stukje schepping zijn, aanvankelijk een dood onbewegelijk ding dat benut kan worden maar ook onbenut kan blijven voor ondenkbaar lange tijd. Eens zal hij ver achter staan bij wat hij nu is. Er zal een eindeloos lange tijd vergaan tot hij zich weer opwaarts ontwikkeld heeft tot mens, tot het wezen dat met een vrije wil begaafd is en de kracht bezit deze wil te gebruiken.

Door hoeveel periodes het geestelijke echter moet heengaan, hoeveel kwalen het moet dulden en welke bezigheden het in gebonden toestand moet uitvoeren kan een mens niet begrijpen - en is daarom voor hem ongelooflijk. - En toch draagt hijzelf de verantwoording voor het lot van zijn ziel nà de dood.

Nog heeft hij de mogelijkheid om werken van liefde te verrichten die dit bittere lot van hem afwenden, nog heeft hij de gelegenheid kennis te nemen van GOD's Wil door het aanhoren van het goddelijke Woord. En als hij deze wil nakomt verandert het wezen geheel - en maakt hij aanspraak op een toestand van licht en op de vrijheid na zijn lichamelijke dood. Nog kan de mens zijn verstand gebruiken en nadenken over zichzelf, Zijn Schepper van eeuwigheid en zijn aardse levensdoel. En als hij maar wil zal hij ook kunnen geloven.

GOD wendt Zich met Zijn genade tot alle mensen en geeft hun een duwtje om de juiste richting in te gaan en de juiste weg te kiezen. Biedt de mens geen tegenstand dan laat hij zich op de juiste weg zetten, en het ware doel is hem verzekerd.

Maar GOD respecteert ook de weerstand, d.w.z. HIJ dwingt de mens niet tegen zijn wil. Maar daartegenover draagt de mens ook de verantwoording voor zijn ziel, en hij bereidt haar het lot dat uitermate kwellend is. Zij moet tot haar onuitsprekelijk verdriet de weg van de hernieuwde kluistering gaan, want de genade van GOD mag niet afgewezen worden omdat dit ook een afwijzen van Zijn Liefde betekent. Het is derhalve verwijdering van het geestelijke van GOD af, inplaats van nadering tot HEM, wat bedoeling en einddoel van het aardse leven is.

In de eindtijd bewandelen maar weinig mensen de juiste weg. En daarom is de nood reuzegroot en vereist dringend hulp. Daarom moet van de zijde der dienaren van GOD op aarde van het verschrikkelijke lot gewag gemaakt worden dat de menselijke ziel te wachten staat, als zij zichzelf niet verandert in de laatste tijd vóór het einde. Het einde moet hun steeds weer voorgesteld worden als vlak bij, want de tijd gaat snel en de grootste inspanning is geboden voor de ondergang nog zielen te redden die zulke vermaningen en waarschuwingen aannemen, en hun wil naar het goede keren. Want de dag zal onverwachts komen en ontelbaar veel mensen in het verderf storten, in de dood, d.w.z. in een gebonden toestand waaruit zij zich pas na een eindeloos lange tijd kunnen vrijmaken. Mensen, laat u toch waarschuwen, want het gaat om de eeuwigheid. Het gaat om uzelf, om uw zielen die in het grootste gevaar zijn en toch nog gered kunnen worden, als u van goede wil bent.

Amen