• Înapoi

Filiația divină.... Excesul de suferință pe Pământ....

Pentru a dobândi calitatea de copil al lui Dumnezeu pe Pământ, ființa umană trebuie să se modeleze pe sine în iubire și să se facă astfel capabilă să stabilească unitatea cu Dumnezeu încă de pe Pământ, pentru a putea intra în sferele de lumină din lumea de dincolo, pe deplin maturizată, atunci când va pleca de pe Pământ. Astfel, el trebuie să-și fi purificat atât de mult sufletul prin fapte de iubire, încât Dumnezeu Însuși să poată locui în el, iar spiritul său să se unească cu Spiritul Tatălui. Apoi, ființa umană și-a rezolvat complet sarcina pământească, și-a atins scopul și, ca ființă de lumină, a găsit intrarea în împărăția spirituală, unde acum creează și lucrează. Dar acest grad de maturitate necesită o renunțare completă la bunurile pământești.... Atâta timp cât ființa umană este încă atașată de materie, această fuziune cu divinitatea eternă este imposibilă, deoarece inima nu este încă complet purificată de dorințe și, prin urmare, nu este încă pregătită să primească spiritul divin, și atunci ființa umană va trebui să accepte multă suferință pentru a realiza purificarea finală a sufletului și, prin urmare, chiar și oamenilor extrem de buni și pioși li se vor impune multe suferințe pentru ca purificarea sufletului să aibă loc. În cazul în care oamenii sunt asupriți de suferințe deosebit de grave și totuși apare o credință profundă, sufletul poate că a ales o viață pământească deosebit de dificilă înainte de întrupare pentru a atinge scopul final, filiația divină, pe Pământ. Pentru că acest obiectiv trebuie să fie urmărit și atins pe Pământ și va necesita întotdeauna cele mai dificile condiții de viață, deoarece sufletul trebuie să intre în împărăția de dincolo complet curat și fără zgură, iar acest lucru necesită un proces de purificare deosebit de eficient. Pentru că suferința este întotdeauna un ajutor pentru a atinge scopul spiritual.... Ar trebui să ducă la Dumnezeu, dacă sufletul este încă îndepărtat de Dumnezeu, sau ar trebui să purifice și să cristalizeze sufletul pentru ca acesta să se poată apropia de Dumnezeu ca o ființă pură pentru a intra în cea mai fericită unire cu El. Suferința și iubirea trebuie să lucreze împreună pentru spiritualizarea unei persoane pe Pământ și, prin urmare, ființa umană care se află în iubire nu trebuie să se teamă de suferință, ci să o accepte cu umilință, gândindu-se la țelul înalt pe care îl poate atinge pe Pământ, pentru că și-a ales singur calea pământească, știind că aceasta îl va ajuta să ajungă la cea mai înaltă maturitate, dacă voința sa nu i se opune. Dar bucuriile filiației divine depășesc de o mie de ori orice suferință din viața pământească. Iar timpul pământesc este scurt, este ca o clipă în perioada veșniciei.... Și de îndată ce omul are o credință profundă, el va putea primi întotdeauna de la Dumnezeu puterea de a îndura tot ceea ce i se impune, căci rugăciunea sa va fi atunci îndreptată în mod intim spre Dumnezeu, iar Dumnezeu Însuși îl va întări și îl va face un biruitor al vieții pământești.... Dumnezeu Însuși își va chema copilul la Sine dacă acesta a trecut testul vieții pământești și acum pleacă de pe Pământ ca o ființă pură.... Cu toate acestea, parcursul său pământesc va fi întotdeauna caracterizat de iubire și suferință, pentru că fără acestea sufletul nu va deveni complet curat pentru a-L primi pe Dumnezeu în inima ființei umane, iar această unire intimă cu Dumnezeu trebuie să aibă loc deja pe Pământ, altfel sufletul nu va putea rezista tentațiilor lumii, altfel nici suferința nu-i va putea aduce o purificare completă, pentru că nu are puterea de a suporta această suferință fără să se plângă și orice nemulțumire sau răzvrătire împotriva ei nu are încă o supunere completă față de voința lui Dumnezeu. Dar sufletul trebuie să devină una cu Dumnezeu.... Trebuie să fie în cel mai intim contact cu El, trebuie să dorească suferința însăși și, de asemenea, să o accepte cu recunoștință ca pe un dar de la Dumnezeu, realizând că aceasta dărâmă ultimele bariere dintre Dumnezeu și ea însăși și că numai depășirea ei îi va aduce cea mai înaltă beatitudine... pentru a deveni un copil al lui Dumnezeu cu toate drepturile și îndatoririle.... Și acesta este scopul tuturor oamenilor de pe Pământ, dar numai câțiva îl ating. Doar câțiva sunt atât de intim uniți cu Dumnezeu prin iubire încât, chiar și în suferință, recunosc iubirea Sa părintească extrem de mare, care vrea să le pregătească cea mai fericită soartă în veșnicie..... Soarta lor pe Pământ nu este de invidiat, dar în împărăția de dincolo ei ocupă cel mai înalt nivel.... Ei se află în imediata apropiere a lui Dumnezeu și, prin urmare, sunt nespus de fericiți, deoarece, ca adevărați copii ai Lui, pot conduce și domni după voia lor, care este întotdeauna și voia lui Dumnezeu.... Ei pot crea și modela și pot contribui mereu și mereu la răscumpărarea a ceea ce, încă îndepărtat de Dumnezeu, are nevoie de cele mai diverse creații pentru a se dezvolta în sus. Iar aceasta este cea mai binecuvântată soartă care compensează și depășește pe deplin suferința vieții pământești și, prin urmare, ar trebui să fie scopul tuturor oamenilor de pe Pământ....

Amin

La figliolanza di Dio – L’ultragrande misura di sofferenza sulla Terra

Per conquistare la figliolanza di Dio sulla Terra, l’uomo si deve formare nell’amore e rendersi con ciò adeguato di stabilire l’unificazione con Dio già sulla Terra, affinché possa entrare totalmente maturato nelle sfere di Luce nell’aldilà quando decede dalla Terra. Egli deve aver purificato la sua anima attraverso l’agire d’amore che Dio Stesso possa prendere dimora in lei ed il suo spirito si sposi con lo Spirito del Padre. Ed allora l’uomo ha risolto definitivamente il suo compito terreno e raggiunto la sua meta ed ha trovato di nuovo l’accesso nel Regno spirituale come essere di Luce, dove d’ora in poi crea ed agisce di nuovo. Ma questo grado di maturità richiede una totale rinuncia ai beni terreni. Ma finché l’uomo è ancora attaccato alla materia, questa fusione con l’eterna Divinità è impossibile, perché allora il cuore non è ancora del tutto libero da scorie e brame e così non è ancora preparato per l’accoglienza dello Spirito divino, ed allora l’uomo deve prendere su di sé molta sofferenza per operare l’ultima purificazione dell’anima, e per questo sugli uomini oltremodo buoni e pii viene caricata molta sofferenza, affinché la purificazione della loro anima possa procedere più velocemente.

E dove una sofferenza particolarmente pesante opprime gli uomini e ciononostante compare una profonda fede, qui l’anima può aver scelto una vita terrena particolarmente difficile prima della sua incorporazione, per arrivare all’ultima meta, alla figliolanza di Dio sulla Terra. Perché a questa meta si deve tendere e dev’essere raggiunta sulla Terra e richiederà sempre delle condizioni più pesanti di vita, perché l’anima deve entrare nel Regno dell’aldilà totalmente pura e senza scorie, e questo richiede un processo di purificazione particolarmente efficace. Perché la sofferenza è sempre un mezzo ausiliario per raggiungere la meta spirituale. Deve condurre a Dio, se l’anima è ancora distolta da Lui, oppure deve purificare e cristallizzare l’anima, affinché da essere puro possa venire nella Vicinanza di Dio, per poter ora intraprendere la più beata unificazione con Lui. La sofferenza e l’amore devono agire insieme per la spiritualizzazione di un uomo sulla Terra. E perciò l’uomo che sta nell’amore, non deve temere la sofferenza, ma prenderla su di sé nella pazienza, in pensieri rivolti all’alta meta che può raggiungere sulla Terra; perché lui stesso si è scelto la sua via terrena nella conoscenza che questa lo aiuta alla massima maturità, se ora la sua volontà non si oppone.

Ma le delizie della figliolanza di Dio soppeseranno una volta mille volte di più ogni sofferenza nella vita terrena. Ed il tempo terreno è breve, è come un attimo nello spazio tempo dell’Eternità. E quando l’uomo sta nella profonda fede, può anche sempre accogliere la Forza da Dio, per sopportare tutto ciò che gli viene caricato. Perché la sua preghiera sarà allora rivolta intimamente a Dio, e Egli Stesso lo fortificherà e lo renderà vincitore della vita terrena, e Dio Stesso prende con Sé il figlio Suo, quando ha sostenuto la prova della vita terrena ed ora decede dalla Terra come essere puro. Ma il suo percorso terreno sarà sempre contrassegnato da amore e sofferenza, perché senza questi l’anima non diventa totalmente pura per l’accoglienza di Dio nel cuore dell’uomo. E questa intima unificazione con Dio deve svolgersi sulla Terra, altrimenti l’anima non resiste nei confronti delle tentazioni del mondo, altrimenti anche la sofferenza non le può procurare la totale purificazione, perché le manca la forza per sopportare questa sofferenza senza lamento, ed ogni mormorio o inalberarsi contro ciò fa mancare ancora una totale sottomissione alla Volontà di Dio.

Ma l’anima deve diventare uno con Dio, deve stare nella più intima unione con Lui, lei stessa deve volere la sofferenza ed accogliere con gratitudine questa anche come un Dono di Dio nella conoscenza che abbatte le ultime barriere tra Dio e sé e che soltanto il superamento della sofferenza le apporta la più sublime beatitudine, affinché diventi un figlio di DIO con tutti i diritti e doveri. E questa è la meta di tutti gli uomini sulla Terra, ma soltanto pochi la raggiungono. Solo pochi sono così intimamente uniti con Dio tramite l’amore, che riconoscono anche nella sofferenza il Suo ultragrande Amore di Padre che vorrebbe preparare a loro la sorte più beata nell’Eternità. La loro sorte sulla Terra non è comunque invidiabile, ma nel Regno dell’aldilà assumono il gradino più alto, si trovano nella diretta Vicinanza di Dio e perciò sono inesprimibilmente beati, perché come figli Suoi possono agire ed operare secondo la loro volontà che è però anche sempre la Volontà di Dio. Loro possono creare e formare e sempre di nuovo contribuire alla salvezza di ciò che nella lontananza di Dio ha ancora bisogno delle più diverse Creazioni per svilupparsi verso l’Alto. E questa è la sorte più beata che ricompensa totalmente e soppesa le sofferenze della vita terrena e che perciò deve essere la meta di tutti gli uomini sulla Terra.

Amen