• Înapoi

Filiația divină.... Excesul de suferință pe Pământ....

Pentru a dobândi calitatea de copil al lui Dumnezeu pe Pământ, ființa umană trebuie să se modeleze pe sine în iubire și să se facă astfel capabilă să stabilească unitatea cu Dumnezeu încă de pe Pământ, pentru a putea intra în sferele de lumină din lumea de dincolo, pe deplin maturizată, atunci când va pleca de pe Pământ. Astfel, el trebuie să-și fi purificat atât de mult sufletul prin fapte de iubire, încât Dumnezeu Însuși să poată locui în el, iar spiritul său să se unească cu Spiritul Tatălui. Apoi, ființa umană și-a rezolvat complet sarcina pământească, și-a atins scopul și, ca ființă de lumină, a găsit intrarea în împărăția spirituală, unde acum creează și lucrează. Dar acest grad de maturitate necesită o renunțare completă la bunurile pământești.... Atâta timp cât ființa umană este încă atașată de materie, această fuziune cu divinitatea eternă este imposibilă, deoarece inima nu este încă complet purificată de dorințe și, prin urmare, nu este încă pregătită să primească spiritul divin, și atunci ființa umană va trebui să accepte multă suferință pentru a realiza purificarea finală a sufletului și, prin urmare, chiar și oamenilor extrem de buni și pioși li se vor impune multe suferințe pentru ca purificarea sufletului să aibă loc. În cazul în care oamenii sunt asupriți de suferințe deosebit de grave și totuși apare o credință profundă, sufletul poate că a ales o viață pământească deosebit de dificilă înainte de întrupare pentru a atinge scopul final, filiația divină, pe Pământ. Pentru că acest obiectiv trebuie să fie urmărit și atins pe Pământ și va necesita întotdeauna cele mai dificile condiții de viață, deoarece sufletul trebuie să intre în împărăția de dincolo complet curat și fără zgură, iar acest lucru necesită un proces de purificare deosebit de eficient. Pentru că suferința este întotdeauna un ajutor pentru a atinge scopul spiritual.... Ar trebui să ducă la Dumnezeu, dacă sufletul este încă îndepărtat de Dumnezeu, sau ar trebui să purifice și să cristalizeze sufletul pentru ca acesta să se poată apropia de Dumnezeu ca o ființă pură pentru a intra în cea mai fericită unire cu El. Suferința și iubirea trebuie să lucreze împreună pentru spiritualizarea unei persoane pe Pământ și, prin urmare, ființa umană care se află în iubire nu trebuie să se teamă de suferință, ci să o accepte cu umilință, gândindu-se la țelul înalt pe care îl poate atinge pe Pământ, pentru că și-a ales singur calea pământească, știind că aceasta îl va ajuta să ajungă la cea mai înaltă maturitate, dacă voința sa nu i se opune. Dar bucuriile filiației divine depășesc de o mie de ori orice suferință din viața pământească. Iar timpul pământesc este scurt, este ca o clipă în perioada veșniciei.... Și de îndată ce omul are o credință profundă, el va putea primi întotdeauna de la Dumnezeu puterea de a îndura tot ceea ce i se impune, căci rugăciunea sa va fi atunci îndreptată în mod intim spre Dumnezeu, iar Dumnezeu Însuși îl va întări și îl va face un biruitor al vieții pământești.... Dumnezeu Însuși își va chema copilul la Sine dacă acesta a trecut testul vieții pământești și acum pleacă de pe Pământ ca o ființă pură.... Cu toate acestea, parcursul său pământesc va fi întotdeauna caracterizat de iubire și suferință, pentru că fără acestea sufletul nu va deveni complet curat pentru a-L primi pe Dumnezeu în inima ființei umane, iar această unire intimă cu Dumnezeu trebuie să aibă loc deja pe Pământ, altfel sufletul nu va putea rezista tentațiilor lumii, altfel nici suferința nu-i va putea aduce o purificare completă, pentru că nu are puterea de a suporta această suferință fără să se plângă și orice nemulțumire sau răzvrătire împotriva ei nu are încă o supunere completă față de voința lui Dumnezeu. Dar sufletul trebuie să devină una cu Dumnezeu.... Trebuie să fie în cel mai intim contact cu El, trebuie să dorească suferința însăși și, de asemenea, să o accepte cu recunoștință ca pe un dar de la Dumnezeu, realizând că aceasta dărâmă ultimele bariere dintre Dumnezeu și ea însăși și că numai depășirea ei îi va aduce cea mai înaltă beatitudine... pentru a deveni un copil al lui Dumnezeu cu toate drepturile și îndatoririle.... Și acesta este scopul tuturor oamenilor de pe Pământ, dar numai câțiva îl ating. Doar câțiva sunt atât de intim uniți cu Dumnezeu prin iubire încât, chiar și în suferință, recunosc iubirea Sa părintească extrem de mare, care vrea să le pregătească cea mai fericită soartă în veșnicie..... Soarta lor pe Pământ nu este de invidiat, dar în împărăția de dincolo ei ocupă cel mai înalt nivel.... Ei se află în imediata apropiere a lui Dumnezeu și, prin urmare, sunt nespus de fericiți, deoarece, ca adevărați copii ai Lui, pot conduce și domni după voia lor, care este întotdeauna și voia lui Dumnezeu.... Ei pot crea și modela și pot contribui mereu și mereu la răscumpărarea a ceea ce, încă îndepărtat de Dumnezeu, are nevoie de cele mai diverse creații pentru a se dezvolta în sus. Iar aceasta este cea mai binecuvântată soartă care compensează și depășește pe deplin suferința vieții pământești și, prin urmare, ar trebui să fie scopul tuturor oamenilor de pe Pământ....

Amin

DIJETE-ŠTVO BOŽJE.... OGROMNA PATNJA NA ZEMLJI....

Kako bi zadobio dijete-štvo na Zemlji ljudsko bice mora sebe oblikovati u Ljubav i pri tome omoguciti sebi da uspostavi sjedinjenje sa Bogom vec na Zemlji, tako da ce on uci u sfere svjetla u kompletno zrelom stanju kada ode sa Zemlje. Otud je njegova duša vec morala postati tako procišcena kroz dobro-dušnu aktivnost da se Bog Osobno može nastaniti u njoj i njegov se duh ujedinjuje sa Ocem-Duhom. U tom slucaju ljudsko bice je ispunilo njegov zadatak na Zemlji u potpunosti i postiglo je njegov cilj i, kao svjetlosno bice, ce pronaci ulaz u duhovno carstvo, gdje ce naknadno stvarati i djelovati. Medutim, ovaj stupanj zrelosti cini nužnim kompletno odricanje od materijalnih vlasništava.... Ovo stapljanje sa vjecnim Božanstvom je nemoguce sve dok osoba i dalje prianja uz materiju, pošto njegovo srce nije sasvim procišceno od žudnji i prema tome nije još pripremljeno za prihvacanje Božanskog Duha. Onda ce ljudsko bice morati prihvatiti mnogo patnje kako bi ostvarilo dušino konacno procišcavanje, i prema tome mnogo patnje ce biti nametnuto izuzetno dobrohotnim i pobožnim ljudima tako da se može odviti dušino procišcavanje. Gdje su ljudi optereceni sa posebice grubom patnjom a unatoc tome je vrloduboka vjera prikazana, duša je možebit odabrala posebice težak život za sebe kako bi postigla konacni cilj na Zemlji, dijete-štvo Božje. Za ovim se ciljem mora težiti te ga dosegnuti na Zemlji i to ce uvijek zahtjevati najmucnije uvjete življenja, buduci duša mora uci u kraljevstvo onostranog kompletno cista i nepokvarena i ovo cini nužnim posebice ucinkovit proces procišcavanja. Patnja je uvijek sredstvo pomoci kako bi se postigao duhovni cilj.... Ona ce voditi spram Boga ako je duša i dalje nesklona Bogu, ili ce procistiti i kristalizirati dušu, tako da ona može doci blizu Bogu kao najcišce bice kako bi bila sposobna uci u najblaženije sjedinjenje sa Njime. Patnja i Ljubav moraju uvijek raditi zajedno spram deifikacije osobe na Zemlji; posljedicno tome, Ljubavi puno ljudsko bice se ne bi trebalo bojati patnje nego ju ponizno uzeti na sebe imajuci na umu visoki cilj kojeg može postici na Zemlji, jer on je odabrao njegov zemaljski put sam u shvacanju da ce mu pomoci postici najvišu zrelost ako njegova volja ne nudi otpor.

Unatoc tome, užici dijete-štva Božjeg nadoknaduju za svu patnju u zemaljskom životu tisucerostruko. A vrijeme na Zemlji je kratko, ono je poput trenutka u vremenu vjecnosti.... I cim je osoba vrloduboko vjerna on takoder može uvijek primiti snagu od Boga da sve otrpi što mu je nametnuto, jer onda ce on odaslati njegovu iskrenu molitvu Bogu i Bog Osobno ce mu dati snagu i uciniti ga pobjednikom života na Zemlji.... Bog Osobno ce doci po ovo dijete ako je ono prošlo njegov ispit zemaljskog života i odlazi sa Zemlje kao cisto bice.... Ali njegov život na Zemlji ce uvijek biti karakteriziran Ljubavlju i patnjom, buduci bez toga duša nece biti totalno procišcena za prihvacanje Boga u srce ljudskog bica. Ova srdacna veza sa Bogom se vec morala dogoditi na Zemlji, inace duša nece stajati cvrsto naspram iskušenja svijeta niti bi ona postigla totalno procišcavanje kroz patnju buduci bi joj nedostajalo snage da podnese potonju bez prigovaranja, a svo gunadnje i odupiranje i dalje naznacava nedostatak kompletnog podredivanja Božjoj volji. Medutim, duša mora postati kao jedno sa Bogom.... Ona mora imati najintimniju vezu sa Njime, ona mora sama željeti patnju i takoder ju zahvalno prihvatiti kao dar od Boga u shvacanju da ona povlaci dolje zadnje barijere izmedu Boga i nje same i da ce jedino nadvladavanje njih rezultirati u najvišem blaženstvu.... da postane dijete Božje sa svim pravima i obavezama.... ovo je cilj svake osobe na Zemlji ali ga jedino nekolicina postižu. Jedino nekolicina su u takvom intimnom kontaktu sa Bogom kroz Ljubav da cak u patnji oni prepoznaju Njegovu vecu od najvece Ocinsku Ljubav koja ce im osigurati najblaženiju sudbinu u onostranom.... Njihova sudbina na Zemlji nije za zavidjeti, ipak u kraljevstvu onostranog oni okupiraju najvišu razinu.... Oni su u neposrednoj blizini Boga i prema tome neopisivo sretni, jer oni mogu djelovati neovisno u skladu sa njihovom voljom, koja je takoder uvijek Božja volja.... Oni mogu stvarati i oblikovati i, opet i iznova, doprinjeti spram iskupljenja onog što, kako je i dalje udaljeno od Boga, potrebuje najrazlicitije tvorevine kako bi pospješilo njihovo napredovanje. I ovo je najblaženija sudbina koja u potpunosti kompenzira i nadoknaduje za patnju zemaljskog života i trebala bi stoga biti cilj svih ljudi na Zemlji.

AMEN