• Înapoi

Filiația divină.... Excesul de suferință pe Pământ....

Pentru a dobândi calitatea de copil al lui Dumnezeu pe Pământ, ființa umană trebuie să se modeleze pe sine în iubire și să se facă astfel capabilă să stabilească unitatea cu Dumnezeu încă de pe Pământ, pentru a putea intra în sferele de lumină din lumea de dincolo, pe deplin maturizată, atunci când va pleca de pe Pământ. Astfel, el trebuie să-și fi purificat atât de mult sufletul prin fapte de iubire, încât Dumnezeu Însuși să poată locui în el, iar spiritul său să se unească cu Spiritul Tatălui. Apoi, ființa umană și-a rezolvat complet sarcina pământească, și-a atins scopul și, ca ființă de lumină, a găsit intrarea în împărăția spirituală, unde acum creează și lucrează. Dar acest grad de maturitate necesită o renunțare completă la bunurile pământești.... Atâta timp cât ființa umană este încă atașată de materie, această fuziune cu divinitatea eternă este imposibilă, deoarece inima nu este încă complet purificată de dorințe și, prin urmare, nu este încă pregătită să primească spiritul divin, și atunci ființa umană va trebui să accepte multă suferință pentru a realiza purificarea finală a sufletului și, prin urmare, chiar și oamenilor extrem de buni și pioși li se vor impune multe suferințe pentru ca purificarea sufletului să aibă loc. În cazul în care oamenii sunt asupriți de suferințe deosebit de grave și totuși apare o credință profundă, sufletul poate că a ales o viață pământească deosebit de dificilă înainte de întrupare pentru a atinge scopul final, filiația divină, pe Pământ. Pentru că acest obiectiv trebuie să fie urmărit și atins pe Pământ și va necesita întotdeauna cele mai dificile condiții de viață, deoarece sufletul trebuie să intre în împărăția de dincolo complet curat și fără zgură, iar acest lucru necesită un proces de purificare deosebit de eficient. Pentru că suferința este întotdeauna un ajutor pentru a atinge scopul spiritual.... Ar trebui să ducă la Dumnezeu, dacă sufletul este încă îndepărtat de Dumnezeu, sau ar trebui să purifice și să cristalizeze sufletul pentru ca acesta să se poată apropia de Dumnezeu ca o ființă pură pentru a intra în cea mai fericită unire cu El. Suferința și iubirea trebuie să lucreze împreună pentru spiritualizarea unei persoane pe Pământ și, prin urmare, ființa umană care se află în iubire nu trebuie să se teamă de suferință, ci să o accepte cu umilință, gândindu-se la țelul înalt pe care îl poate atinge pe Pământ, pentru că și-a ales singur calea pământească, știind că aceasta îl va ajuta să ajungă la cea mai înaltă maturitate, dacă voința sa nu i se opune. Dar bucuriile filiației divine depășesc de o mie de ori orice suferință din viața pământească. Iar timpul pământesc este scurt, este ca o clipă în perioada veșniciei.... Și de îndată ce omul are o credință profundă, el va putea primi întotdeauna de la Dumnezeu puterea de a îndura tot ceea ce i se impune, căci rugăciunea sa va fi atunci îndreptată în mod intim spre Dumnezeu, iar Dumnezeu Însuși îl va întări și îl va face un biruitor al vieții pământești.... Dumnezeu Însuși își va chema copilul la Sine dacă acesta a trecut testul vieții pământești și acum pleacă de pe Pământ ca o ființă pură.... Cu toate acestea, parcursul său pământesc va fi întotdeauna caracterizat de iubire și suferință, pentru că fără acestea sufletul nu va deveni complet curat pentru a-L primi pe Dumnezeu în inima ființei umane, iar această unire intimă cu Dumnezeu trebuie să aibă loc deja pe Pământ, altfel sufletul nu va putea rezista tentațiilor lumii, altfel nici suferința nu-i va putea aduce o purificare completă, pentru că nu are puterea de a suporta această suferință fără să se plângă și orice nemulțumire sau răzvrătire împotriva ei nu are încă o supunere completă față de voința lui Dumnezeu. Dar sufletul trebuie să devină una cu Dumnezeu.... Trebuie să fie în cel mai intim contact cu El, trebuie să dorească suferința însăși și, de asemenea, să o accepte cu recunoștință ca pe un dar de la Dumnezeu, realizând că aceasta dărâmă ultimele bariere dintre Dumnezeu și ea însăși și că numai depășirea ei îi va aduce cea mai înaltă beatitudine... pentru a deveni un copil al lui Dumnezeu cu toate drepturile și îndatoririle.... Și acesta este scopul tuturor oamenilor de pe Pământ, dar numai câțiva îl ating. Doar câțiva sunt atât de intim uniți cu Dumnezeu prin iubire încât, chiar și în suferință, recunosc iubirea Sa părintească extrem de mare, care vrea să le pregătească cea mai fericită soartă în veșnicie..... Soarta lor pe Pământ nu este de invidiat, dar în împărăția de dincolo ei ocupă cel mai înalt nivel.... Ei se află în imediata apropiere a lui Dumnezeu și, prin urmare, sunt nespus de fericiți, deoarece, ca adevărați copii ai Lui, pot conduce și domni după voia lor, care este întotdeauna și voia lui Dumnezeu.... Ei pot crea și modela și pot contribui mereu și mereu la răscumpărarea a ceea ce, încă îndepărtat de Dumnezeu, are nevoie de cele mai diverse creații pentru a se dezvolta în sus. Iar aceasta este cea mai binecuvântată soartă care compensează și depășește pe deplin suferința vieții pământești și, prin urmare, ar trebui să fie scopul tuturor oamenilor de pe Pământ....

Amin

La filiación de Dios - Exeso de sufrimiento en la tierra

Para conseguir la filiación de Dios en la tierra, tiene que formarse el hombre en el amor y por medio de él hacerse capaz de establecer la unión con Dios ya en la tierra, de tal modo que pueda entrar en las esferas de luz en el más allá en estado de sazón. Él tiene que estar por eso purificada su alma por medio de obras de caridad hasta tal punto, que Dios Mismo pueda tomar morada en ella y su espíritu se enlace con el Espíritu del Padre. Y entonces el hombre ha resuelto su tarea terrenal por completo y ha llegado a su meta y ha encontrado ingreso como ser de luz en el Reino espiritual, donde ahora puede crear y obrar.

Pero ese grado de madurez exige una renuncia total a los bienes terrenos. Esta fusión con la Divinidad eterna es imposible mientras el hombre tenga aún apego a la materia, pues el corazón aún no está desprendido del todo de las escorias de los apetitos y por lo tanto tampoco preparado aún para la acogida del Espíritu divino, y el hombre tiene entonces que admitir en sí mucho sufrimiento, para que en el alma se realice la última purificación, y por eso también recibirán impuestos muchos sufrimientos los hombres que son muy buenos y piadosos preferentemente, para que suceda en ellos la purificación del alma rápidamente.

Y donde un sufrimiento especialmente grave oprime a los hombres y sin embargo aparece una fe profunda, allí puede haberse escogido el alma antes de su encarnación, una vida terrenal especialmente dura, para alcanzar su meta última, la filiación de Dios en la tierra.

Pues esa meta tiene que ser ambicionada y alcanzada en la tierra, y siempre exigirá las condiciones de vida más duros, porque el alma tiene que entrar en el otro Reino pura por completo y sin escorias y eso requiere un proceso de purificación especialmente eficaz.

Pues es el sufrimiento un remedio para conseguir la meta espiritual. Él conduce a Dios si el alma se ha marchado de Dios, o él purifica el alma y la cristaliza, para que ella como ser puro pueda ir en la proximidad de Dios, para que ahora pueda entrar en la unión más bienaventurada con Él.

El amor y el sufrimiento tienen que actuar juntos en la espiritualización de un hombre sobre la tierra. Y por eso el hombre que está en el amor, no debe temer el sufrimiento, sino que entregado lo acepte en sí, acordándose de la alta meta que él puede alcanzar en la tierra; pues él mismo se ha elegido su camino terrenal sabiendo que ese le ayudaba a la más alta madurez, si su voluntad ahora no se opone.

Pero las delicias de la filiación de Dios, compensan una vez mil veces todo sufrimiento de la vida en la tierra. Y el tiempo terrenal es corto, él es como un instante en el espacio de la eternidad. Y como el hombre esté en la fe profunda, también puede siempre recibir la fuerza de Dios, para soportar todo lo que se le ha impuesto. Pues su oración será entonces dirigida a Dios muy efusiva, y Dios Mismo lo fortalece haciéndolo de vencedor de la vita terrenal, y Dios Mismo busca a Su hijo, así que haya aprobado la prueba de la vida en la tierra y ahora como ser puro deje la tierra.

Pero su vida por el camino terrenal estará siempre señalada por amor y sufrimiento, porque sin ellos el alma no será pura por completo para la admisión de Dios en el corazón del hombre. Y esta íntima unión con Dios tiene que efectuarse ya en la tierra, de lo contrario el alma no resiste frente a las tentaciones del mundo, de lo contrario el sufrimiento tampoco os puede aportar la plena purificación, porque os falta la fuerza, para soportar ese sufrimiento sin quejaros y todo murmurar o rebelarse en contra deja echar de menos la subordinación total bajo la Voluntad de Dios.

Sin embargo, el alma tiene que unirse con Dios. Ella tiene que encontrarse en el más cariñoso contacto con Él, ella misma tiene que querer el sufrimiento, y recibirlo agradecida como un obsequio de Dios, sabiendo que es la última barrera entre Dios y él, y que sólo un vencimiento del sufrimiento le aporta a ella la bienaventuranza más alta, para que sea con eso un hijo de Dios con todos los derechos y obligaciones.

Y eso es la meta de todos los hombres en la tierra pero que sólo muy pocos la alcanzan. Son sólo pocos los que están con tanto cariño unidos a Dios por el amor, que también en el sufrimiento reconocen Su grandisimo Amor de Padre, que quiere prepararles el destino más dichoso en la eternidad. Su suerte en la tierra no es envidiable por cierto, pero en el otro Reino ocupan ellos el escalón más alto, están inmediatamente junto a Dios y por eso indeciblemente felices, pues ellos pueden como Sus hijos legítimos, mandar a capricho según su voluntad, la cual es siempre la Voluntad de Dios también. Ellos pueden crear y formar y contribuir siempre de nuevo a salvar, lo que aún está distante de Dios en las más diferentes creaciones para que evolucionen a lo alto. Y eso es la suerte mas dichosa, la que compensa completamente e indemniza los sufrimientos de la vida terrena y por lo que es esa la meta que de todos los hombres debiera ser en la tierra.

Amén