Nu trebuie să vă mulțumiți niciodată cu simpla îndeplinire a îndatoririlor, ci trebuie să faceți mai mult, trebuie să vă supuneți de bunăvoie unei sarcini care nu vă este dată de oameni, ci pe care trebuie să o faceți din iubire.... numai atunci sunteți activi din iubire și numai această realizare va fi apreciată și vă va aduce binecuvântări pentru veșnicie. Oamenii care își îndeplinesc cu conștiinciozitate munca pământească cred că au făcut destul. Viața lor este atunci, într-adevăr, o viață de îndeplinire a datoriei, dar nu o slujire conștientă din iubire. Ceea ce datoria poruncește să fie făcut este, fără excepție, în conformitate cu scopul lumesc. Tot ceea ce are o influență înnobilatoare asupra sufletului nu va fi nici cerut, nici îndeplinit conform datoriei, ci va trebui întotdeauna să fie făcut în cea mai deplină libertate de voință și, de aceea, se poate vorbi de progres al sufletului doar atunci când ființa umană se dovedește activă dincolo de datorie și nu se oprește din această activitate de iubire. Cu toate acestea, ceea ce face ființa umană ca datorie pentru sine sau pentru ceilalți are doar o valoare pur pământească, căci îndeplinirea unei datorii nu trebuie să aibă neapărat ca forță motrice iubirea față de aproapele. Acestea sunt în mare parte porunci decretate de om, care au ca scop menținerea ordinii lumești, a căror îndeplinire este deci necesară într-o anumită măsură pentru a combate slăbiciunea voinței oamenilor, căci mulți oameni nu ar face ceea ce li se face datorie dacă nu ar fi crescuți în simțul datoriei. Prin urmare, tot ceea ce fac ei este cumva condiționat și presupune un anumit beneficiu pământesc. Un mod de viață pământesc care nu arată decât o serie nesfârșită de fapte, toate încadrate la capitolul împlinirea datoriei, nu trebuie să aducă în niciun caz o stare de maturitate sufletească, căci tocmai această împlinire a datoriei îl împiedică pe om să fie cu adevărat iubitor. Deși împlinirea datoriei nu poate fi prezentată oamenilor ca fiind greșită sau inutilă, ea reprezintă totuși un anumit pericol pentru sufletul omului, căci cu cât o consideră mai mult ca fiind o linie directoare a vieții umane, cu atât mai importantă este tocmai această datorie, cu atât mai mult se crede lipsit de activitatea corectă a iubirii, căci consideră că timpul său este suficient de bine folosit și totuși rămâne semnificativ în urmă din punct de vedere spiritual dacă nu iubește, adică iubirea îl îndeamnă să facă "mai mult" în pofida îndatoririlor și astfel a umplut timpul.... să-și servească spiritual și fizic semenii prin fapte care nu sunt niciodată cerute de la oameni și, prin urmare, nu pot fi transformate în îndatoriri. Doar îndeplinirea datoriei poate fi cu siguranță recunoscută pe Pământ, dar nu are nici o importanță pentru veșnicie, astfel că omul trebuie să încerce să dăruiască și să slujească cât mai mult posibil de bunăvoie. El nu ar trebui să se mulțumească cu îndeplinirea datoriei sale, ci din proprie inițiativă să facă încă "mai mult"........ să dea și să slujească în iubire pentru ca sufletul său să fie răscumpărat, care beneficiază întotdeauna doar de ceea ce face omul de bunăvoie și în iubire dezinteresată față de aproapele....
Amin
TraducătorVocê nunca deve contentar-se com o mero cumprimento dos seus deveres, mas você deve fazer mais, você deve voluntariamente assumir uma tarefa que não é dada a você pelas pessoas, mas que você deve fazer por amor.... só então você é amorosamente ativo, e só então essa conquista será valorizada e lhe renderá bênçãos para a eternidade. As pessoas que cumprem o seu trabalho terreno acreditam que já fizeram o suficiente. A vida deles é então, de facto, uma vida de cumprimento do dever, mas não um serviço consciente no amor. O que o dever manda fazer é, sem exceção, de acordo com o propósito mundano. Tudo o que tem uma influência enobrecedora sobre a alma não será exigido nem realizado de acordo com o dever, mas sempre terá de ser feito na mais plena liberdade de vontade e, portanto, só se pode falar de progresso da alma quando o ser humano se mostra ativo além do seu dever e não se detém em tal atividade de amor. No entanto, o que o ser humano faz um dever para si mesmo ou para os outros só tem valor puramente terreno, pois o cumprimento de um dever não precisa necessariamente de ter como força motriz o amor ao próximo. São sobretudo mandamentos decretados humanamente, destinados a manter a ordem mundana, cujo cumprimento é, portanto, em certa medida, necessário para combater a fraqueza de vontade das pessoas, pois muitas pessoas não fariam o que se lhes impõe se não fossem criadas no sentido do dever. Tudo o que eles fazem é, portanto, de alguma forma condicional, e isso implica algum benefício terreno. Um modo de vida terreno, que apenas mostra uma série interminável de ações, todas elas sob o título de cumprimento do dever, não precisa por todos os meios trazer um estado de maturidade de alma, pois é precisamente esse cumprimento do dever que impede o ser humano de ser verdadeiramente amoroso. Embora o cumprimento do dever não possa ser apresentado às pessoas como errado ou desnecessário, é no entanto um certo perigo para a alma do ser humano, pois quanto mais ele o toma como uma orientação para a vida humana, mais importante ele assume este mesmo dever, mais ele acredita ser privado da atividade correta do amor, pois ele considera que o seu tempo é suficientemente utilizado e, no entanto, permanece espiritualmente significativamente atrasado se ele não estiver apaixonado, ou seja, o amor o impele a fazer "mais" apesar dos deveres e, portanto, o tempo preenchido.... servir aos seus semelhantes espiritual e fisicamente com atos que nunca são exigidos das pessoas e, portanto, nunca pode ser feito um dever. O cumprimento do dever por si só pode certamente ser reconhecido na Terra, mas não tem significado para a eternidade, por isso o ser humano deve tentar dar e servir tanto quanto possível de sua livre vontade. Ele não deve estar satisfeito com o cumprimento do seu dever, mas por sua própria vontade ainda faz 'mais' .... dar e servir no amor para que a sua alma seja redimida, que só beneficia do que o ser humano faz de sua livre vontade e no amor altruísta ao próximo....
Amém
Traducător