• Înapoi

Împlinirea datoriei....

Nu trebuie să vă mulțumiți niciodată cu simpla îndeplinire a îndatoririlor, ci trebuie să faceți mai mult, trebuie să vă supuneți de bunăvoie unei sarcini care nu vă este dată de oameni, ci pe care trebuie să o faceți din iubire.... numai atunci sunteți activi din iubire și numai această realizare va fi apreciată și vă va aduce binecuvântări pentru veșnicie. Oamenii care își îndeplinesc cu conștiinciozitate munca pământească cred că au făcut destul. Viața lor este atunci, într-adevăr, o viață de îndeplinire a datoriei, dar nu o slujire conștientă din iubire. Ceea ce datoria poruncește să fie făcut este, fără excepție, în conformitate cu scopul lumesc. Tot ceea ce are o influență înnobilatoare asupra sufletului nu va fi nici cerut, nici îndeplinit conform datoriei, ci va trebui întotdeauna să fie făcut în cea mai deplină libertate de voință și, de aceea, se poate vorbi de progres al sufletului doar atunci când ființa umană se dovedește activă dincolo de datorie și nu se oprește din această activitate de iubire. Cu toate acestea, ceea ce face ființa umană ca datorie pentru sine sau pentru ceilalți are doar o valoare pur pământească, căci îndeplinirea unei datorii nu trebuie să aibă neapărat ca forță motrice iubirea față de aproapele. Acestea sunt în mare parte porunci decretate de om, care au ca scop menținerea ordinii lumești, a căror îndeplinire este deci necesară într-o anumită măsură pentru a combate slăbiciunea voinței oamenilor, căci mulți oameni nu ar face ceea ce li se face datorie dacă nu ar fi crescuți în simțul datoriei. Prin urmare, tot ceea ce fac ei este cumva condiționat și presupune un anumit beneficiu pământesc. Un mod de viață pământesc care nu arată decât o serie nesfârșită de fapte, toate încadrate la capitolul împlinirea datoriei, nu trebuie să aducă în niciun caz o stare de maturitate sufletească, căci tocmai această împlinire a datoriei îl împiedică pe om să fie cu adevărat iubitor. Deși împlinirea datoriei nu poate fi prezentată oamenilor ca fiind greșită sau inutilă, ea reprezintă totuși un anumit pericol pentru sufletul omului, căci cu cât o consideră mai mult ca fiind o linie directoare a vieții umane, cu atât mai importantă este tocmai această datorie, cu atât mai mult se crede lipsit de activitatea corectă a iubirii, căci consideră că timpul său este suficient de bine folosit și totuși rămâne semnificativ în urmă din punct de vedere spiritual dacă nu iubește, adică iubirea îl îndeamnă să facă "mai mult" în pofida îndatoririlor și astfel a umplut timpul.... să-și servească spiritual și fizic semenii prin fapte care nu sunt niciodată cerute de la oameni și, prin urmare, nu pot fi transformate în îndatoriri. Doar îndeplinirea datoriei poate fi cu siguranță recunoscută pe Pământ, dar nu are nici o importanță pentru veșnicie, astfel că omul trebuie să încerce să dăruiască și să slujească cât mai mult posibil de bunăvoie. El nu ar trebui să se mulțumească cu îndeplinirea datoriei sale, ci din proprie inițiativă să facă încă "mai mult"........ să dea și să slujească în iubire pentru ca sufletul său să fie răscumpărat, care beneficiază întotdeauna doar de ceea ce face omul de bunăvoie și în iubire dezinteresată față de aproapele....

Amin

Cumplimiento del deber....

Nunca debes conformarte con el mero cumplimiento de tus deberes, sino que debes hacer algo más, debes emprender voluntariamente una tarea que no te sea dada por la gente, sino que debes hacerla por amor.... sólo entonces eres amorosamente activo, y sólo entonces este logro será valorado y te hará ganar bendiciones para la eternidad. Las personas que cumplen obedientemente con su trabajo terrenal creen que han hecho lo suficiente. Su vida es entonces una vida de cumplimiento del deber, pero no un servicio consciente en el amor. Lo que el deber manda hacer está, sin excepción, de acuerdo con el propósito mundano. Todo lo que tiene una influencia ennoblecedora en el alma no se exigirá ni se realizará según el deber, sino que tendrá que hacerse siempre con la más plena libertad de voluntad, y por eso sólo se puede hablar de progreso del alma cuando el ser humano demuestra ser activo más allá de su deber y no se detiene en tal actividad de amor. Sin embargo, lo que el ser humano convierte en un deber para sí mismo o para los demás sólo tiene un valor puramente terrenal, pues el cumplimiento de un deber no tiene por qué tener como motor el amor al prójimo. Se trata, en su mayoría, de mandamientos decretados por el hombre y destinados a mantener el orden mundano, cuyo cumplimiento es, por tanto, necesario hasta cierto punto para luchar contra la debilidad de la voluntad de las personas, ya que muchas de ellas no harían lo que se les impone si no fueran educadas en el sentido del deber. Por lo tanto, todo lo que hacen es de alguna manera condicional, y conlleva algún beneficio terrenal. Un modo de vida terrenal que sólo muestra una serie interminable de obras, todas ellas bajo el epígrafe del cumplimiento del deber, no tiene por qué llevar a un estado de madurez del alma, pues es precisamente este cumplimiento del deber lo que impide al ser humano ser verdaderamente amoroso. Aunque el cumplimiento del deber no se puede presentar a las personas como algo malo o innecesario, es sin embargo un cierto peligro para el alma del ser humano, pues cuanto más lo toma como pauta para la vida humana, cuanto más importante se toma este mismo deber, más cree estar eximido de la correcta actividad en amor. Considera que su tiempo está suficientemente utilizado y sin embargo, espiritualmente, se queda significativamente atrás a menos que se encuentre en el amor, es decir, que el amor le impulse, a pesar de los deberes y el tiempo cumplido, hacer un „mas“....servir al projimo tanto materialmente como espiritualmente con acciones que nadie exige y por tanto no se pueden convertir en un deber. El solo cumplimiento de deberes puede ser reconocido en la tierra, pero no tiene importancia para la eternidad, por lo que el ser humano debe tratar de dar y servir lo más posible por su propia voluntad. No debe conformarse con el cumplimiento de su deber, sino que, por su propia voluntad, debe hacer "más".... dar y servir en el amor para que su alma sea redimida, alma que sólo se beneficia de lo que el ser humano hace por su propia voluntad y en el amor desinteresado al prójimo...

Amén