• Înapoi

Împlinirea datoriei....

Nu trebuie să vă mulțumiți niciodată cu simpla îndeplinire a îndatoririlor, ci trebuie să faceți mai mult, trebuie să vă supuneți de bunăvoie unei sarcini care nu vă este dată de oameni, ci pe care trebuie să o faceți din iubire.... numai atunci sunteți activi din iubire și numai această realizare va fi apreciată și vă va aduce binecuvântări pentru veșnicie. Oamenii care își îndeplinesc cu conștiinciozitate munca pământească cred că au făcut destul. Viața lor este atunci, într-adevăr, o viață de îndeplinire a datoriei, dar nu o slujire conștientă din iubire. Ceea ce datoria poruncește să fie făcut este, fără excepție, în conformitate cu scopul lumesc. Tot ceea ce are o influență înnobilatoare asupra sufletului nu va fi nici cerut, nici îndeplinit conform datoriei, ci va trebui întotdeauna să fie făcut în cea mai deplină libertate de voință și, de aceea, se poate vorbi de progres al sufletului doar atunci când ființa umană se dovedește activă dincolo de datorie și nu se oprește din această activitate de iubire. Cu toate acestea, ceea ce face ființa umană ca datorie pentru sine sau pentru ceilalți are doar o valoare pur pământească, căci îndeplinirea unei datorii nu trebuie să aibă neapărat ca forță motrice iubirea față de aproapele. Acestea sunt în mare parte porunci decretate de om, care au ca scop menținerea ordinii lumești, a căror îndeplinire este deci necesară într-o anumită măsură pentru a combate slăbiciunea voinței oamenilor, căci mulți oameni nu ar face ceea ce li se face datorie dacă nu ar fi crescuți în simțul datoriei. Prin urmare, tot ceea ce fac ei este cumva condiționat și presupune un anumit beneficiu pământesc. Un mod de viață pământesc care nu arată decât o serie nesfârșită de fapte, toate încadrate la capitolul împlinirea datoriei, nu trebuie să aducă în niciun caz o stare de maturitate sufletească, căci tocmai această împlinire a datoriei îl împiedică pe om să fie cu adevărat iubitor. Deși împlinirea datoriei nu poate fi prezentată oamenilor ca fiind greșită sau inutilă, ea reprezintă totuși un anumit pericol pentru sufletul omului, căci cu cât o consideră mai mult ca fiind o linie directoare a vieții umane, cu atât mai importantă este tocmai această datorie, cu atât mai mult se crede lipsit de activitatea corectă a iubirii, căci consideră că timpul său este suficient de bine folosit și totuși rămâne semnificativ în urmă din punct de vedere spiritual dacă nu iubește, adică iubirea îl îndeamnă să facă "mai mult" în pofida îndatoririlor și astfel a umplut timpul.... să-și servească spiritual și fizic semenii prin fapte care nu sunt niciodată cerute de la oameni și, prin urmare, nu pot fi transformate în îndatoriri. Doar îndeplinirea datoriei poate fi cu siguranță recunoscută pe Pământ, dar nu are nici o importanță pentru veșnicie, astfel că omul trebuie să încerce să dăruiască și să slujească cât mai mult posibil de bunăvoie. El nu ar trebui să se mulțumească cu îndeplinirea datoriei sale, ci din proprie inițiativă să facă încă "mai mult"........ să dea și să slujească în iubire pentru ca sufletul său să fie răscumpărat, care beneficiază întotdeauna doar de ceea ce face omul de bunăvoie și în iubire dezinteresată față de aproapele....

Amin

Is plichtsvervulling voldoende?

Het mag voor u nooit voldoende zijn om alleen uw plichten te vervullen, maar u moet meer doen. U moet vrijwillig een taak op u nemen die u niet door mensen is opgelegd, maar die u uit liefde zult doen. Dan pas bent u werkzaam in de liefde en het volbrengen ervan zal gewaardeerd worden en u zegen opleveren voor de eeuwigheid.

De mensen geloven dat zij genoeg gedaan hebben als zij hun aardse arbeid plichtsgetrouw vervuld hebben. Hun leven is dan wel een leven van plichtsvervulling maar geen bewust dienen in liefde. Wat de plicht van u vraagt te doen, beantwoordt zonder uitzondering aan aardse doeleinden. Alles wat een veredelende invloed op de ziel heeft, zal echter noch plichtmatig geëist noch uitgevoerd worden, maar zal altijd in volle vrijheid van wil gedaan moeten worden.

Daarom kan er pas van een vooruitgang van de ziel gesproken worden als de mens boven zijn plicht uit zich werkzaam betoont, en in dat in liefde werkzaam zijn volhardt. Wat de mens echter zichzelf of anderen tot taak stelt heeft alleen louter aardse waarde, want een plicht te vervullen hoeft niet beslist de liefde tot de naaste als drijfveer te hebben. Het zijn meestal wetten gegeven door mensen die de wereldse orde moeten handhaven, waarvan het nakomen in zekere mate nodig is om de zwakheid van wil van de mensen te bestrijden - want veel mensen zouden zelfs dat niet doen wat hun tot taak gesteld is, als hun het plichtsbesef niet zou worden aangeleerd.

Alles wat zij doen is dus ergens van afhankelijk en heeft het een of ander nut tot gevolg, maar een aardse levenswandel die alleen 'n eindeloze rij van daden te zien geeft die alleen maar onder de categorie plichtsvervulling vallen, behoeft volstrekt geen toestand van zielerijpheid te bewerkstelligen. Want juist deze plichtsvervulling houdt de mens er van af werkelijk liefdadig te zijn. En ofschoon de plichtsvervulling aan de mens niet als verkeerd of onnodig kan worden voorgesteld, is ze toch in zekere mate een gevaar voor de ziel van de mens. Want hoe meer hij zich deze plichtsvervulling tot richtsnoer van zijn leven maakt en hoe belangrijker hij juist zulke plichten opneemt, des te meer gelooft hij van de ware liefdewerken ontheven te zijn. Want hij denkt zijn tijd voldoende benut te hebben, maar blijft dan nog geestelijk erg in gebreke als hij niet in de liefde leeft, d.w.z. wanneer de liefde hem niet aanzet ondanks plichten en de daarvoor gebruikte tijd, meer te doen.

Dan pas zal hij de medemens geestelijk en lichamelijk willen dienen met daden die niet vereist worden, dus ook nooit tot een plicht gesteld kunnen worden. Plichtsvervulling alleen is wel aards te waarderen maar voor de eeuwigheid niet van belang, dus moet de mens, indien mogelijk, trachten te geven en te dienen uit vrije wil. Hij mag geen genoegen nemen met z'n plicht te vervullen, maar moet uit zichzelf nog wat meer doen - geven en dienen in liefde - opdat zijn ziel verlost wordt. Want de ziel profiteert alleen van dat wat de mens uit geheel vrije wil en in onbaatzuchtige liefde doet.

Amen