• Înapoi

Împlinirea datoriei....

Nu trebuie să vă mulțumiți niciodată cu simpla îndeplinire a îndatoririlor, ci trebuie să faceți mai mult, trebuie să vă supuneți de bunăvoie unei sarcini care nu vă este dată de oameni, ci pe care trebuie să o faceți din iubire.... numai atunci sunteți activi din iubire și numai această realizare va fi apreciată și vă va aduce binecuvântări pentru veșnicie. Oamenii care își îndeplinesc cu conștiinciozitate munca pământească cred că au făcut destul. Viața lor este atunci, într-adevăr, o viață de îndeplinire a datoriei, dar nu o slujire conștientă din iubire. Ceea ce datoria poruncește să fie făcut este, fără excepție, în conformitate cu scopul lumesc. Tot ceea ce are o influență înnobilatoare asupra sufletului nu va fi nici cerut, nici îndeplinit conform datoriei, ci va trebui întotdeauna să fie făcut în cea mai deplină libertate de voință și, de aceea, se poate vorbi de progres al sufletului doar atunci când ființa umană se dovedește activă dincolo de datorie și nu se oprește din această activitate de iubire. Cu toate acestea, ceea ce face ființa umană ca datorie pentru sine sau pentru ceilalți are doar o valoare pur pământească, căci îndeplinirea unei datorii nu trebuie să aibă neapărat ca forță motrice iubirea față de aproapele. Acestea sunt în mare parte porunci decretate de om, care au ca scop menținerea ordinii lumești, a căror îndeplinire este deci necesară într-o anumită măsură pentru a combate slăbiciunea voinței oamenilor, căci mulți oameni nu ar face ceea ce li se face datorie dacă nu ar fi crescuți în simțul datoriei. Prin urmare, tot ceea ce fac ei este cumva condiționat și presupune un anumit beneficiu pământesc. Un mod de viață pământesc care nu arată decât o serie nesfârșită de fapte, toate încadrate la capitolul împlinirea datoriei, nu trebuie să aducă în niciun caz o stare de maturitate sufletească, căci tocmai această împlinire a datoriei îl împiedică pe om să fie cu adevărat iubitor. Deși împlinirea datoriei nu poate fi prezentată oamenilor ca fiind greșită sau inutilă, ea reprezintă totuși un anumit pericol pentru sufletul omului, căci cu cât o consideră mai mult ca fiind o linie directoare a vieții umane, cu atât mai importantă este tocmai această datorie, cu atât mai mult se crede lipsit de activitatea corectă a iubirii, căci consideră că timpul său este suficient de bine folosit și totuși rămâne semnificativ în urmă din punct de vedere spiritual dacă nu iubește, adică iubirea îl îndeamnă să facă "mai mult" în pofida îndatoririlor și astfel a umplut timpul.... să-și servească spiritual și fizic semenii prin fapte care nu sunt niciodată cerute de la oameni și, prin urmare, nu pot fi transformate în îndatoriri. Doar îndeplinirea datoriei poate fi cu siguranță recunoscută pe Pământ, dar nu are nici o importanță pentru veșnicie, astfel că omul trebuie să încerce să dăruiască și să slujească cât mai mult posibil de bunăvoie. El nu ar trebui să se mulțumească cu îndeplinirea datoriei sale, ci din proprie inițiativă să facă încă "mai mult"........ să dea și să slujească în iubire pentru ca sufletul său să fie răscumpărat, care beneficiază întotdeauna doar de ceea ce face omul de bunăvoie și în iubire dezinteresată față de aproapele....

Amin

L'accomplissement du devoir

Vous ne devez jamais vous contenter de seulement vous acquitter de votre devoir, mais vous devez faire davantage – vous devez vous soumettre volontairement à une tâche qui n'est pas imposée à l'homme, mais vous devez la faire par amour. – Seulement alors vous êtes actif dans l'amour, et un tel engagement sera comptabilisé et vous apportera une bénédiction pour l'éternité. Les hommes qui s'acquittent fidèlement du devoir de leur travail terrestre croient avoir fait assez, leur vie est alors une vie d'accomplissement du devoir, mais pas un service conscient dans l'amour. Ce qui oblige à faire son devoir correspond exclusivement à un but mondain. Tout ce qui a une influence anoblissante sur l'âme ne doit pas être exigé ni exécuté en tant que devoir, mais doit toujours être fait dans une très pleine liberté de la volonté. Seulement alors on peut parler de progrès de l'âme lorsque l'homme se montre actif au-delà de son devoir et ne cesse pas d’exercer une telle activité d'amour. – Mais ce qui est imposé à l'homme comme devoir a seulement une valeur purement terrestre, parce que satisfaire un devoir n'a pas nécessairement l'amour pour prochain comme force de poussée. Presque toujours la raison se trouve dans des commandements délivrés par les hommes qui ont pour but de maintenir l'ordre mondain, et dont l'accomplissement est d’une certaine manière nécessaire pour combattre la faiblesse de volonté des hommes, parce que beaucoup d'hommes ne feraient même pas ce qui est leur devoir, si en eux il n'était pas cultivé la conscience du devoir. Tout ce qu'ils font est donc de quelque façon conditionné et a par conséquent une utilité terrestre – mais un chemin de vie terrestre qui enregistre seulement une série infinie d'actions qui relèvent seulement «de l'accomplissement du devoir», n'a pas nécessairement comme effet un état de mûrissement de l'âme, parce que vraiment cet «accomplissement du devoir» empêche l'homme d’être vraiment actif dans l'amour. Bien que l'accomplissement du devoir ne soit pas présenté à l'homme comme faux ou inutile, néanmoins il est un certain danger pour l'âme de l'homme, parce que plus il l’emploie comme ligne directrice de sa vie, plus il considère ces devoirs comme importants, et plus il croit être soulagé de la juste activité d'amour, parce qu'il considère son temps comme bien utilisé, mais spirituellement il reste en arrière s'il n'est pas dans l'amour, c'est-à-dire s’il n’est pas poussé par l'amour à faire plus malgré l’accomplissement de ses devoirs. Seulement alors il désirera servir le prochain spirituellement et physiquement avec des actions qui ne sont pas demandées, donc qui ne peuvent pas lui être imposées comme devoir. L'accomplissement du devoir seul doit certes être reconnu du point de vue terrestre, mais il est sans signification pour l'éternité, donc l'homme doit chercher par sa libre volonté à donner et à servir selon sa possibilité. Il ne doit pas se contenter de l'accomplissement du devoir, mais faire «davantage» par lui-même, il doit donner et servir dans l'amour pour que son âme voie le salut ; vu que l'âme profite toujours de ce que l'homme fait dans l'absolue libre volonté et dans l’amour désintéressé.

Amen