• Back

Other translations:

Frequent question: Why did the God of love let a human being suffer so?....

You humans could not imagine the result of your original sin had you not been redeemed.... I keep telling you that you are only able to grasp limited concepts, whereas the consequence of the original sin would have been limitless because My laws cannot ever be revoked.... And a sin committed against Me which was as immense and as grave as the apostasy from Me against better knowledge had, in accordance with divine justice, to result in equally appalling consequences, which for these beings entailed eternal wretchedness.... a state of eternal torments and darkness....

Thus innumerable beings would have had to expect this state because My righteousness could not simply cancel an unredeemed guilt. But these beings were unable to make

Amends themselves, for it was not just a question of the beings enduring a certain amount of punishment and thereby the guilt of sin being redeemed.... the point was that the beings had sinned against Love Itself and that the atonement of guilt could therefore only be a deed of love again....

The point was that the beings had to kindle their love within themselves, then recognise the enormity of their guilt and with heartfelt love call upon Me for forgiveness.... But the fallen beings were no longer able to do so for they were totally without love.... And they were just as incapable of settling this immeasurable guilt since they, being completely hardened, had lost their self-awareness and thus no conscious contact existed with Me anymore. Something that was created to be alive had died and was incapable of returning to Me by its own effort.

Due to My love, wisdom and strength I could indeed awaken these dead beings into a fragile life again.... but the immense original sin remained and kept the being infinitely far apart from Me, and until this guilt had been redeemed a complete return to Me was impossible. And then again, no fallen being was capable of this since they were completely without love.... I foresaw all this since eternity and still would have been unable to avoid the apostasy of the beings without removing their freedom of will.... But I also foresaw since eternity a path of return to Me for these fallen beings, and I designed a plan of return and implemented it....

And all beings who have remained with Me are taking part in the implementation of this eternal plan of Salvation, finding supreme happiness in doing so.... They are constantly permeated by My love and in full possession of light and strength.... And their love constantly impels them to assist the fallen spiritual substance which is taking the path through the works of creation that had emerged for the purpose of their return. Their love impels them to actively create and design the forms for the fallen spiritual substance which is taking the path through creation. And thus it attains the degree of maturity when it can make its own free decision again. And yet, its immense original sin is not and would eternally not be redeemed since the beings, having once voluntarily abandoned it, are without love. And for this reason a being of light offered Itself voluntarily to redeem this sin because it was full of love, and love will shoulder everything in order to please and help where it sees misery and suffering.

If you humans could evaluate the magnitude of the original sin you would also understand why the extent of suffering, which far surpassed human strength, had to be endured for the redemption of this sin.... which a 'human being' would never have been able to bear had love not given Him the strength, for love is strength, and only love endured the pain and suffering which the human being Jesus had voluntarily taken upon Himself.

He knew everything and thus He also knew that there was no hope for the fallen spirits ever to return to God and become happy if the sin was not redeemed.... He offered Himself as a being of light to achieve the act of Salvation, for as a being of light He was able to realise what awaited Him, but love was greater than the fate He was approaching as a human being.... For the being of light knew that It would be in constant contact with Me, and It also knew that I would constantly provide It with strength, because My fundamental nature is love and therefore I was present in the human being Jesus with My fundamental nature.... The 'human being' Jesus certainly accepted an unimaginable measure of suffering and pain, yet in view of the magnitude of untold beings' original sin such an excessive measure of suffering was necessary in order to satisfy My justice which could not be avoided.... or I would mercifully have erased the guilt for the sake of greater than great love.

The wretched state of the fallen beings was an eternal one without the act of the sacrifice of atonement.... Jesus' suffering, however, lasted a limited period of time and Jesus gladly offered the sacrifice to Me, because He thereby delivered the whole world from the original sin, even though every being determines the moment of its salvation itself through its will. Jesus has died on the cross on behalf of all people past, present and future, and His immeasurable suffering provided all fallen beings with forgiveness of their original sin. The path of return to Me has become passable by every single being, and due to His greater than great love people have been given the opportunity again to kindle love within themselves, so that they will change their nature and the unity can take place again, which would have been impossible without the redemption of the original sin....

Amen

Translator

Întrebare frecventă: De ce a lăsat Dumnezeul iubirii ca o ființă umană să sufere în felul acesta?....

Voi, oamenii, nu vă puteți imagina efectul păcatului vostru originar dacă nu ar fi putut fi răscumpărat.... În repetate rânduri vă spun, de asemenea, că sunteți capabili să înțelegeți doar lucruri limitate, dar că efectul păcatului originar ar fi nelimitat, deoarece legile Mele nu pot fi răsturnate pentru totdeauna. Iar un păcat săvârșit împotriva Mea, care era la fel de mare și de grav ca și apostazia față de Mine împotriva unei mai bune cunoașteri, trebuia să aibă o consecință la fel de cumplită, conform justiției divine, care consta în nefericirea veșnică a acelor ființe.... într-o stare de veșnic chin și întuneric.... Astfel, nenumărate ființe ar fi trebuit să îndure această stare, deoarece dreptatea Mea nu putea pur și simplu să anuleze o vină care nu a fost iertată. Dar aceste ființe nu au fost capabile să facă ele însele ispășirea, pentru că nu era vorba doar de faptul că ființele purtau o măsură a pedepsei și astfel vina păcatului ar fi fost stinsă.... ci despre faptul că aceste ființe au păcătuit împotriva iubirii însăși și că o ispășire a vinovăției nu putea, prin urmare, consta din nou decât într-o lucrare de iubire.... Era vorba despre faptul că ființele trebuiau să aprindă iubirea în ele însele, apoi trebuiau să recunoască amploarea vinovăției lor și să Mă cheme cu dragoste sinceră pentru iertare..... Dar ființele căzute nu mai erau capabile să facă acest lucru pentru că erau complet lipsite de iubire.... Și erau la fel de incapabile să achite această imensă vină pentru că, fiind complet împietrite, își pierduseră conștiința de sine și, astfel, nu mai exista nicio legătură conștientă cu Mine. Ceva creat pentru viață ajunsese la moarte și era incapabil să se întoarcă la Mine prin propriile forțe. Acum am putut într-adevăr să trezesc această ființă moartă la o viață slabă din nou din iubirea, înțelepciunea și puterea Mea.... dar a rămas marele păcat originar, care ținea ființa la nesfârșită distanță de Mine, și până la răscumpărarea acestei vinovății nu a existat o întoarcere completă la Mine. Și, din nou, niciuna dintre ființele căzute nu a fost capabilă să facă acest lucru pentru că erau complet lipsite de iubire.... Am prevăzut toate acestea din veșnicie și totuși nu aș fi putut împiedica apostazia ființelor față de Mine dacă nu aș fi vrut să le răpesc libertatea de voință.... Dar, de asemenea, am prevăzut din eternitate o cale de întoarcere a acestor ființe căzute de la Mine, am conceput un plan de întoarcere și l-am pus în aplicare..... Iar la realizarea planului de mântuire din veșnicie participă toate ființele rămase cu Mine care își găsesc beatitudinea în el.... Acestea sunt pătrunse în mod constant de iubirea Mea și în deplinătatea luminii și a puterii.... Iar dragostea lor le îndeamnă neîncetat să ajute spiritualul căzut care trece prin lucrările creației înviat pentru a se repatria.... Iubirea lor le împinge pe ele însele să fie active în a crea și a modela pentru a crea forme pentru spiritualul căzut care merge pe calea creației. Astfel, și acesta ajunge la gradul de maturitate în care poate decide din nou în mod liber. Și totuși, marele său păcat originar nu a fost răscumpărat și nici nu ar putea fi răscumpărat în veșnicie, pentru că ființele sunt lipsite de iubirea la care au renunțat cândva de bună voie. De aceea, o ființă de lumină s-a oferit de bunăvoie să răscumpere această datorie, pentru că era plină de iubire, iar iubirea ia totul asupra sa pentru a ferici și pentru a ajuta acolo unde vede mizerie și suferință. Dacă voi, oamenii, ați putea măsura acum magnitudinea păcatului originar, atunci ați înțelege și de ce a trebuit să îndurați un grad de suferință pentru a răscumpăra această vină care depășea cu mult puterea umană.... pe care o "ființă umană" nu ar fi fost niciodată capabilă să o îndure dacă dragostea nu i-ar fi dat putere, căci dragostea este putere și numai dragostea a îndurat această durere și suferință pe care omul Iisus și le-a asumat în mod voluntar asupra Sa. El știa totul și, prin urmare, știa și despre lipsa de speranță a celui căzut de a se putea întoarce vreodată la Dumnezeu și la beatitudine dacă vina nu era răscumpărată.... El s-a oferit pe Sine ca spirit de lumină pentru a înfăptui actul de mântuire, pentru că, ca ființă de lumină, a fost capabil să evalueze ceea ce Îl aștepta, dar dragostea Lui a fost mai mare decât soarta pe care o avea de înfruntat ca ființă umană.... Căci ființa de lumină știa că este în permanență unită cu Mine și știa, de asemenea, că va fi în permanență alimentată cu putere de către Mine, pentru că iubirea este natura Mea fundamentală și astfel am fost cu natura Mea fundamentală în ființa umană Iisus.... "Ființa umană" Iisus a suportat cu siguranță o cantitate de neconceput de suferință și durere, dar, având în vedere amploarea păcatului originar al nenumăratelor ființe, un astfel de exces de suferință era necesar pentru a face ispășire pentru dreptatea Mea, care nu putea fi eludată.... Altfel aș fi anulat vina din milă, din dragoste nespus de mare. Starea nenorocită a ființelor căzute era o stare de veșnicie fără actul de ispășire.... Suferința lui Iisus a fost însă limitată în timp, iar Iisus Mi-a oferit cu plăcere jertfa pentru că astfel a răscumpărat întreaga lume de păcatul originar, chiar dacă fiecare ființă își stabilește singură, prin voința sa, momentul răscumpărării. Iisus a murit pe cruce pentru toți oamenii din trecut, prezent și viitor, iar suferința Sa imensă a adus iertarea păcatului lor originar tuturor ființelor căzute. Calea de întoarcere la Mine a devenit viabilă pentru fiecare ființă, prin imensa Sa iubire s-a dat din nou posibilitatea ca oamenii să aprindă iubirea în ei înșiși, să își schimbe natura și să se realizeze unificarea cu Mine, ceea ce era imposibil fără răscumpărarea păcatului originar....

Amin

Translator