• Back

Light-filled or lightless and powerless state in the afterlife....

The human being's departure from earth is such a significant process because all physical forces fall away from him in order to be replaced by spiritual forces, or.... where this is not possible due to the soul's lack of maturity it means a powerless state for the soul. Both the influx of spiritual strength and the loss of it are perceptible to the soul, for it feels, just as in earthly life, the lack and the abundance of what is now flowing towards it as agony or as happiness. It feels transported into a state that is free of any physical heaviness, but its sensations determine the degree of well-being. After a short rest the soul will either be active or it will remain in an agonizing inactivity and will not be able to free itself from it. The unredeemed soul lacks strength and the realization of this is unspeakably oppressive. It is bound, it is in a situation in which it does not feel well and cannot free itself from it. It has a desire for earthly things and this desire remains unfulfilled. It is in a joyless gloomy place and wants to escape from it, but it holds it back as if with chains in the place where it is staying. Its whole state is discomfort, because it is not deprived of its sensory faculty, because it can only see with spiritual eyes, but these are still very weak, so that it is unable to see anything and is therefore in a completely lightless region. And the powerless state is extremely agonizing for it because it still knows about the state on earth and therefore knows that it has gone backwards. And now it depends on how the realization of its situation affects its will, which it likewise still possesses unchanged. Its situation is so bleak that it is forced to reflect on it; it can now either apathetically accept everything although it does not like the state.... The powerlessness can be so great that its will is likewise inactive, that it does nothing to change the situation, i.e. that it does not muster the will to change it. Then it will always remain in the same situation until the soul can no longer endure the agony and longs for other surroundings. But it can also remember in bitterness and hatred the one Who imposed this state on the soul. It can quarrel with its fate and allow all its bad instincts to break through in thought and will. Then it itself aggravates its condition and it becomes ever more lightless and ever more bound. For now it is beset by the forces of the underworld, which seek to win it over completely. On the other hand, however, beings from the kingdom of light also approach it, albeit in disguise, and try to persuade it to become active itself in order to transform its dark state into one full of light. And again the will is decisive as to which urge the soul gives in to. A longing thought upwards already brings it relief and can be the beginning of the path upwards. The will alone is decisive, and it will either bring deepened agony or redemption of the soul and at the same time cause the supply of strength.... The powerless being only needs to want that power flows to it, then this will also be imparted to it.... However, as long as the will is inactive and does not strive for such, no change in its situation in a favourable sense will occur. The supply of strength alone determines the soul's state of happiness in the beyond. A soul that receives strength immediately upon entering the spiritual kingdom is a blissful creature. It can now do nothing but be active, for the supply of strength increases its urge to be active. It feels so happy that it does not want to and cannot carry the happiness alone, that it is in need of communication and wants to give of its strength to the unhappy souls, because its feeling is full of deepest compassion for the still immature souls who have to live in want. And it stands in the midst of the light, and this also allows it to recognize.... both the delights of bliss and the suffering of unredeemed beings. It now wants to carry light over into the realm of darkness, it wants to help the souls in need and now starts its activity by seeking access to the unhappy souls and tries to mentally influence them to free themselves from their lethargy and to strive, i.e., like it, to help those who are still deeper in spiritual night.... If it succeeds in this, then it has kindled love in the immature souls, and then their work on themselves begins. The desire to help is the only way to improve their situation, and once the will has become active in this direction there is only one ascent for the soul, for it will receive strength to the same extent as it needs it to help other unhappy souls. Love is the only redeeming power. Without love there is no way out of the powerless state; but once love breaks through, the agonizing, lightless state will soon be overcome, the surroundings will become increasingly brighter and clearer for the soul, the desire for light will become stronger, and accordingly the strength will flow to it, which triggers the state of bliss in the soul and is again the impetus for the highest activity.... to redeeming activity in the beyond....

Amen

Starea plină de lumină sau starea de lipsă de lumină și neputincioasă în lumea de dincolo....

Plecarea ființei umane de pe Pământ este un proces atât de semnificativ, deoarece toate puterile trupești se desprind de el pentru a fi înlocuite cu puteri spirituale, or.... acolo unde acest lucru nu este posibil din cauza lipsei de maturitate a sufletului, înseamnă o stare de neputință pentru suflet. Atât fluxul de putere spirituală, cât și pierderea ei sunt perceptibile pentru suflet, căci el simte, ca și în viața pământească, lipsa și abundența a ceea ce curge acum spre el ca agonie sau ca fericire. El se simte transferat într-o stare care este cu siguranță lipsită de orice greutate corporală, dar senzațiile sale determină gradul de bunăstare. După o scurtă odihnă, sufletul fie va fi activ, fie va rămâne într-o inactivitate chinuitoare și nu se va putea elibera de ea. Sufletul nerăscumpărat este lipsit de putere, iar conștientizarea acestui lucru este de nedescris, opresivă. Este ca și cum ar fi legat, se află într-o poziție în care nu se simte bine și nu se poate elibera din ea. Are o dorință pentru lucrurile pământești, iar dorința rămâne neîmplinită. El se află într-o regiune sumbră și lipsită de bucurie și ar vrea să scape de ea, dar aceasta îl reține ca prin lanțuri la locul de ședere. Întreaga lui stare este de disconfort, pentru că nu este lipsit de capacitatea de a simți, deoarece nu poate vedea decât cu ochii spirituali, dar aceștia sunt încă foarte slabi, încât nu poate vedea nimic, astfel că se află într-o regiune complet lipsită de lumină. Iar starea de neputință este extrem de chinuitoare pentru el, deoarece știe încă despre starea de pe Pământ și astfel știe că a mers înapoi. Iar acum depinde de modul în care recunoașterea situației sale îi afectează voința, pe care, de asemenea, o posedă încă neschimbată. Situația lui este atât de sumbră încât este obligat să se gândească la ea; acum poate fie să lase totul să treacă cu apatie, deși starea nu îl mulțumește.... Lipsa de putere poate fi atât de mare încât voința sa este de asemenea inactivă, încât nu începe nimic pentru a schimba starea, adică nu își adună voința de a schimba această stare. Atunci va rămâne mereu în aceeași situație, până când sufletul nu mai poate suporta chinul și tânjește după alte împrejurimi. Dar își poate aminti, de asemenea, cu amărăciune și ură de cel care a impus această stare sufletului. Poate să se certe cu soarta sa și să lase toate impulsurile rele să pătrundă în gând și în voință. Atunci el însuși își agravează condiția și devine tot mai lipsit de lumină și tot mai legat. Căci acum este hărțuit de forțele infernului, care caută să-l cucerească complet. Pe de altă parte, însă, ființe din împărăția luminii, deși voalate, vin și ele spre el și încearcă să-l convingă să devină el însuși activ pentru a-și schimba starea întunecată într-una mai plină de lumină. Și din nou voința este decisivă, la care îndemn sufletul cedează. Un gând de dor în sus îi aduce deja o ușurare și poate fi începutul drumului spre înalt. Numai voința este decisivă și ea singură va aduce sufletului fie agonii adâncite, fie izbăvire și, în același timp, va iniția furnizarea de putere.... Ființa neputincioasă trebuie doar să dorească ca forța să curgă spre ea, atunci și aceasta îi va fi transmisă.... Dar atâta timp cât voința este inactivă și nu se străduiește să o obțină, nu se va produce nicio schimbare a situației sale în sens favorabil. Numai aportul de forță este decisiv pentru starea de fericire a sufletului în lumea de dincolo. Un suflet care primește imediat putere la intrarea în împărăția spirituală este o creatură fericită. El nu poate să nu fie activ, deoarece aportul de forță îi sporește îndemnul de a fi activ. El se simte atât de fericit încât nu vrea și nu poate purta singur fericirea, încât are nevoie de comunicare și ar dori să ofere forța sa sufletelor nefericite, deoarece sentimentul său este plin de cea mai profundă compasiune pentru sufletele încă imature care trebuie să moară de foame. Și el se află în mijlocul luminii, iar acest lucru îl lasă să recunoască și el.... atât deliciile fericirii, cât și suferința ființelor neîmpăcate. El vrea acum să transmită lumina în împărăția întunericului, vrea să ajute sufletele care au nevoie, iar acum își începe activitatea căutând să aibă acces la sufletele nefericite și încercând mental să le influențeze să se smulgă din letargia lor și să se străduiască, adică, ca el, să le ajute pe cele care se află încă mai adânc în noaptea spirituală.... Dacă reușește acest lucru, atunci a aprins dragostea în sufletele imature și atunci începe munca asupra lor însele. Dorința de a ajuta este singura posibilitate de a le îmbunătăți situația, iar odată ce voința a devenit activă în această direcție, atunci pentru suflet nu mai există decât o singură ascensiune, căci el primește putere în aceeași măsură în care are nevoie de așa ceva pentru a ajuta alte suflete nefericite. Iubirea este singura putere răscumpărătoare. Fără iubire nu există nici o cale de ieșire din starea de neputință; dar acolo unde iubirea pătrunde odată, starea chinuitoare și lipsită de lumină va fi curând depășită, împrejurimile vor deveni din ce în ce mai luminoase și mai clare pentru suflet, dorința de lumină va deveni mai puternică și, în consecință, va curge și puterea care declanșează în suflet starea de beatitudine și este din nou impulsul pentru cea mai înaltă activitate.... către activitatea răscumpărătoare în lumea de dincolo....

Amin