• Zurück

"Mein Gott, Mein Gott, warum hast Du Mich verlassen?...."

Es war Mein Leiden und Sterben am Kreuz unsagbar schmerzensreich, und jede Schilderung der Leiden ist nur ein schwacher Vergleich zu dem, was Ich gelitten habe, denn Ich sah jede Phase Meines Erlösungswerkes voraus, Ich wußte es, worin Meine letzte Aufgabe bestand, und Ich hatte keinen Trost, Mir Selbst die Qualen verringern zu können, denn Ich mußte die letzten Stunden als nur Mensch durchstehen, Ich besaß wohl alle Kraft, weil die Liebekraft Gottes, Meines Vaters von Ewigkeit, Mich durchströmte bis zuletzt, aber Ich Selbst ließ durch Meinen Willen nicht mehr die Kraft der Liebe zu, Ich ließ sie nicht mehr an Mir Selbst zur Auswirkung kommen, um mit ihrer Hilfe also die Schmerzen zu verringern oder aufzuheben, ansonsten das Erlösungswerk nicht vollgültig gewesen wäre, das das größte Maß an Leiden erforderte, um die übergroße Schuld der Ursünde der Menschheit zu tilgen.... Und die Gottheit in Mir wußte um Meinen Willen, und Sie ließ Mich auch gewähren, Sie zog Sich Selbst zurück, weil Ich es so wollte, um Meiner Liebe zu den Menschen den höchsten Grad zu erwerben, die wieder nur Meinem Vater galt, nach Dem Ich Mich sehnte in höchster Not, im größten Leid und besonders in den letzten Minuten Meines Leibeslebens.... Und diese Sehnsucht wuchs, weil Ich Sein Wirken, Seine Liebekraft, nicht mehr in Anspruch nahm.... Und in dieser Sehnsucht nach Ihm, Meinem Vater von Ewigkeit, rief Ich die Worte aus: "Mein Gott, Mein Gott, warum hast Du Mich verlassen?...." Ich Selbst hatte es gewollt, das Erbarmungswerk für die sündige Menschheit als Mensch zu Ende zu führen, weil dies die größte Liebe war, die Ich Meinem Vater erweisen konnte, daß Ich Mich an Seiner Statt ans Kreuz nageln ließ, denn Er Selbst war doch zur Erde gestiegen und hatte in Mir Wohnung genommen, weil Er Selbst das Erlösungswerk für Seine Kinder bringen wollte, aber als "Gott" nicht leiden konnte.... Und so übernahm Ich für Ihn alle Leiden und Schmerzen und ertrug sie bis zum Ende.... Sooft und so verständlich Ich euch dies zu erklären suche.... ihr werdet es niemals ganz verstehen können, bis euch das geistige Reich aufgenommen hat, das Reich des Lichtes und der Seligkeit.... Und immer nur ist die einfachste Erklärung das Wort: "Der Vater und Ich sind eins...." Es war schon die völlige Vereinigung, und daher konnte Ich aussprechen: "Es ist vollbracht...." Der "Mensch" Jesus hatte Sein Leben hingegeben, Er hatte als Mensch gelitten und einen unsäglich qualvollen Tod erlitten.... Aber Er hatte Sich auch mit der Ewigen Gottheit vereinigt, denn bis zum Ende war die Liebe im Menschen Jesus, ansonsten Er nicht gesagt hätte: "Vater, vergib ihnen, denn sie wissen nicht, was sie tun." Und wenn die "Liebe" Sich still verhielt, so war dies nötig, um das Erlösungswerk zum Abschluß zu bringen, auf daß nun auch der Tod festgestellt werden konnte von allen Menschen Seiner Umgebung.... auf daß Sein Leib in das Grab gelegt werden konnte, aus dem Er am dritten Tage wieder auferstanden ist.... Jede Äußerung des Gottgeistes zuletzt hätte die Menschen immer noch zweifeln lassen können am Kreuzestod Jesu, weil man dann Seine Bindung mit Mir erkannt hätte und der Glaube an das Erlösungswerk nun zwangsläufig die Folge war, jedoch eine freie Willensentscheidung sein mußte.... Auch das werdet ihr noch nicht recht verstehen können, doch sowie ihr selbst euren Geist mit dem Vatergeist von Ewigkeit einet, wird es hell werden in euch, und ihr werdet auch Mein Wort verstehen, das immer euch Aufklärung zu geben sucht, die ihr auch entsprechend dem Reife- oder Liebegrad eurer Seele nun zu fassen vermögt. Denn gerade über das Erlösungswerk soll euch reine Wahrheit vermittelt und volles Verständnis geschenkt werden, auf daß ihr die Größe Meiner Liebe fasset, Die für euch Menschen, für eure Sündenschuld, zur Erde niederstieg, Die das Erlösungswerk vollbracht hat, um euch den Weg wieder frei zu machen zum Vater, um eure große Sündenschuld zu entsühnen, denn diese versperrte euch auf ewig den Weg ins Vaterhaus....

Amen

"Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?...."

Suferința și moartea Mea pe cruce a fost de nedescris și orice descriere a suferinței este doar o slabă comparație cu ceea ce am suferit, pentru că am prevăzut fiecare fază a actului Meu de Mântuire, știam în ce consta sarcina Mea finală și nu am avut nicio consolare de a putea reduce agonia pentru Mine Însumi, pentru că a trebuit să îndur ultimele ore ca o simplă ființă umană, cu siguranță am avut toată puterea, deoarece puterea dragostei lui Dumnezeu, Tatăl Meu din veșnicie, a curs prin Mine până la sfârșit, dar Eu Însumi nu am mai permis forței iubirii prin voința Mea, nu i-am mai permis să aibă efect în Mine pentru a reduce sau a anula durerea cu ajutorul ei, altfel nu s-ar fi încheiat actul de Mântuire, care a necesitat cel mai mare grad de suferință pentru a răscumpăra vina copleșitoare a umanității de păcatul originar.... Iar Divinitatea din Mine știa de voința Mea și, de asemenea, M-a lăsat să fac ce vreau, s-a retras pentru că așa am vrut Eu, pentru a dobândi cel mai înalt grad al iubirii Mele pentru oameni, care, din nou, se aplica doar Tatălui Meu, pentru care tânjeam în cea mai mare adversitate, în cea mai mare suferință și mai ales în ultimele minute de viață ale trupului Meu.... Și acest dor a crescut pentru că nu Mă mai foloseam de lucrarea Lui, de puterea Lui de iubire.... Și în acest dor după El, Tatăl Meu din veșnicie, am strigat cuvintele: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?...." Eu Însumi am vrut să desăvârșesc lucrarea de milă pentru omenirea păcătoasă ca ființă umană, pentru că aceasta era cea mai mare iubire pe care o puteam arăta Tatălui Meu, că M-am lăsat să fiu bătut în cuie pe cruce în locul Lui, pentru că El Însuși a coborât totuși pe Pământ și a sălășluit în Mine, pentru că El Însuși a vrut să aducă lucrarea de răscumpărare pentru copiii Săi, dar ca "Dumnezeu" nu a putut suferi.... Și astfel am preluat pentru El toată suferința și durerea și am îndurat-o până la sfârșit.... Oricât de des și pe cât de ușor de înțeles aș încerca să vă explic acest lucru.... nu veți putea niciodată să-l înțelegeți pe deplin până când nu vă va primi împărăția spirituală, împărăția luminii și a fericirii.... Și întotdeauna doar explicația cea mai simplă este cuvântul: "Eu și Tatăl suntem una...." Era deja unirea completă și, de aceea, am putut pronunța: "S-a isprăvit...." "Omul" Iisus își dăduse viața, suferise ca un om și îndurase o moarte chinuitoare de nedescris.... Dar se unise și cu Dumnezeirea eternă, căci dragostea a fost în omul Iisus până la sfârșit, altfel nu ar fi spus: "Tată, iartă-le lor, căci nu știu ce fac". Iar dacă "iubirea" a tăcut, acest lucru era necesar pentru a duce la bun sfârșit actul Mântuirii, astfel încât moartea să poată fi acum constatată și de toți oamenii din mediul Său.... pentru ca trupul Său să poată fi așezat în mormântul din care a înviat a treia zi.... Fiecare exprimare a spiritului lui Dumnezeu în final ar fi putut totuși să-i facă pe oameni să se îndoiască de moartea lui Iisus pe cruce, pentru că atunci ar fi recunoscut legătura Lui cu Mine și credința în actul de Mântuire era acum inevitabil consecința, însă aceasta trebuia să fie o decizie liberă a voinței.... Nici voi nu veți putea înțelege încă bine acest lucru, însă de îndată ce vă veți uni spiritul vostru cu eternul Spirit al Tatălui vă veți ilumina și veți înțelege și voi Cuvântul Meu, care încearcă mereu să vă ofere clarificări pe care acum sunteți capabili să le înțelegeți în funcție de gradul de maturitate sau de iubire al sufletului vostru. Căci tocmai despre actul de Mântuire vă va fi transmis adevărul pur și vă va fi dată o înțelegere deplină, astfel încât să înțelegeți măreția iubirii Mele Care a coborât pe Pământ pentru voi, oamenii, pentru vina voastră de păcat, Care a înfăptuit actul de Mântuire pentru a vă deschide din nou calea spre Tatăl, pentru a vă ispăși marea voastră vină de păcat, căci aceasta v-a blocat veșnic calea spre casa Tatălui....

Amin