• Înapoi

Preadamiții....

Cu mult timp înainte ca primele ființe umane să locuiască pe Pământ, care au fost înzestrate de Dumnezeu cu liberul arbitru și cu intelect, existau deja creaturi asemănătoare oamenilor, a căror sarcină era de a face Pământul potrivit pentru următoarea umanitate. Ele efectuau munca instinctiv, adică mânate de legea naturii.... muncind pentru a se întreține, au cules fructe, au recoltat recolte și au construit locuințe.... au făcut tot ceea ce era instinctiv în avantajul lor. Cu toate acestea, ele nu puteau fi trase la răspundere pentru acțiunile lor, deoarece în ele nu era încă întrupată o ființă care să conțină toate particulele unui spirit originar căzut. Aceste ființe erau deja foarte asemănătoare cu ființele umane, aveau fizic aceeași formă, dar nu erau nici conștiente de sine și nici nu puteau comunica între ele, doar dorința din ele era puternică de a se conserva și adesea ajungeau și la o vârstă înaintată, serveau la creație, ca să spunem așa, contribuind la remodelarea suprafeței Pământului, care era mereu mai pregătită pentru a oferi acum oamenilor o locuință care să le satisfacă nevoile. Dar acestor ființe nu li s-a dat încă o sarcină, ci doar au servit spiritele originare, care nu erau încă complet desăvârșite, ca o ultimă șansă de maturizare, pe care urmau să o continue apoi ca ființe umane cu liberul arbitru și intelectul liber. Acești preumani.... preadamiți.... nu puteau fi considerați adevărate "ființe umane" deoarece natura lor, aspectul și toate acțiunile lor corespundeau mai degrabă unui animal care este încă mult în urmă în dezvoltarea sa, doar forma era asemănătoare cu cea a unei ființe umane, și astfel s-a ajuns ca aceste ființe să fie numite mai târziu preumani, dar ele nu puteau suporta nicio comparație cu ființa umană care era în posesia liberului arbitru și a cunoașterii, pe care acum trebuia să le folosească în mod corespunzător și din punct de vedere intelectual. Nici nu se poate spune că omul s-a dezvoltat mai întâi din acești preadamiți, căci el a fost o nouă creație pe care Dumnezeu a adus-o la lumină doar atunci când multe dintre primele spirite originare își așteptau întruparea. Ființa preumană a fost una dintre multele creații care trebuiau să-și îndeplinească scopul de a pregăti pentru ființa umană de mai târziu un cămin care să-i asigure o viață fără griji pe Pământ. (15.7.1965). Preadamiții erau acele ființe asemănătoare oamenilor care nu puteau fi considerate responsabile, deoarece duceau o viață de animale în care toate instinctele ieșeau în evidență.... care au trăit pe Pământ cu mult înainte de ființa umană.... care nu aveau conștiința egoului și nu puteau trăi decât în grupuri.... care, prin urmare, nu se găseau decât acolo unde oamenii au stat mai târziu, pentru care au pregătit teritoriul actual printr-o activitate regulată. Ea era înnăscută în aceste ființe și se exprima prin cultivarea unor întinderi mari de terenuri, prin răspândirea sistematică a substanțelor vitale și prin recoltarea acestor întinderi de pământ. Au făcut toate acestea inconștient, dintr-un instinct natural de a se conserva.... S-au luptat între ele și cel mai puternic a câștigat. Și astfel au contribuit și ele la faptul că, din nou și din nou, noi ființe spirituale s-au întrupat, chiar dacă numai pentru o perioadă scurtă de timp, unde și-au dovedit forța, unde au ieșit la iveală instincte mai mult sau mai puțin puternice, care au devenit din ce în ce mai slabe cu cât trăiau mai mult, iar apoi au ajuns încet la maturitate pentru a putea intra în ultima întrupare ca ființă umană. Așadar, ființele asemănătoare oamenilor au existat cu mult înainte de primii oameni, dar nu pot fi puse în legătură cu oamenii de drept. Erau cu siguranță comparabile cu ei în forma lor exterioară, dar trăiau ca animalele.... atât prin instinctele lor, cât și prin modul de reproducere, care se dezvoltau în funcție de substanța lor spirituală, și făceau parte și din numeroasele opere de creație care au dispărut din nou după ce și-au îndeplinit sarcina lor pământească, astfel încât ființele nu mai aveau nevoie de astfel de creații, și care acum s-au stins complet ca atâtea creații pe care Pământul le-a adăpostit pentru o vreme pentru ca apoi să facă loc din nou noilor creații.... Cu toate acestea, nu se poate spune că omul, în forma sa actuală, s-a dezvoltat din aceste creații preumane, ci că a fost și este o creație nouă, înzestrată cu liberul arbitru și cu intelect, care acum trebuia să-și dovedească valoarea, redobândind astfel și conștiința egoului. Măsura în care acești preadamiți puteau să posede și ei o anumită inteligență depindea doar de gradul de maturitate al particulelor sufletești din ei, care însă nu erau capabili să gândească, iar această inteligență se exprima doar în activitatea creatoare, adică se desfășura în mod inconștient. Cu toate acestea, această activitate a creat și cele mai mari miracole, așa cum se poate vedea adesea în natură, că s-au format căi prin care aceste ființe puteau ajunge unele la altele, că au creat defileuri și pasaje subterane și astfel au creat mai întâi condițiile prealabile pentru ca oamenii să poată duce o viață corectă atunci când a venit timpul ca primele spirite originare să se întrupeze ca oameni.... Cu cât oamenii se răspândeau mai mult (spiritele originale așteptau acum să se întrupeze), cu atât preumanii se diminuau, deși acest lucru s-a întâmplat doar treptat până când rasa umană a venit la viață pe Pământ și a început pentru ea perioada de probă, în care fiecare spirit original, odată căzut, trebuia să se dovedească pe sine însuși, dar, prin urmare, ființa umană trebuie, de asemenea, să fie înzestrată cu conștiință de sine, intelect și liber arbitru pentru a lua calea pe acest Pământ care îl va duce înapoi la Tatăl din care a provenit cândva.

Amin

Preadamites....

Muito antes dos primeiros seres humanos viverem na terra, que foram equipados por Deus com livre arbítrio e intelecto, já existiam criaturas semelhantes ao homem cuja tarefa era tornar a terra apta para a humanidade seguinte. Executaram trabalho instintivamente, ou seja, impulsionados pela lei da natureza.... ao trabalharem para se sustentarem, colheram frutos, colheram colheitas e construíram habitações.... eles fizeram tudo o que foi instintivamente em seu benefício. No entanto, não podiam ser responsabilizados pelos seus actos porque um ser ainda não estava corporificado neles que continha todas as partículas de um espírito original caído. Estes seres já eram muito semelhantes às pessoas, eram fisicamente da mesma forma, mas não eram nem autoconscientes nem capazes de comunicar uns com os outros, apenas o desejo neles era forte de se preservarem e muitas vezes também atingiram uma idade elevada, serviram na criação, por assim dizer, contribuindo para a remodelação da superfície da terra, que estava sempre mais preparada para oferecer agora às pessoas um lugar para ficar que satisfizesse as suas necessidades. Mas a esses seres ainda não foi dada uma tarefa, apenas serviram os espíritos originais ainda não completamente aperfeiçoados como uma última oportunidade para amadurecerem, os quais deveriam então continuar como seres humanos com livre arbítrio e intelecto. Estes pré-humanos.... os pré-adamitas.... não podiam ser considerados como verdadeiros "humanos". não podiam ser considerados como verdadeiros "seres humanos", pois a sua natureza, a sua aparência e todos os seus feitos correspondiam mais a um animal que ainda está muito atrasado no seu desenvolvimento, apenas a forma era semelhante à de um ser humano, e assim aconteceu que estas criaturas foram mais tarde chamadas pré-humanas, mas não podiam suportar qualquer comparação com o ser humano que estava na posse do livre arbítrio e do conhecimento, que agora também devia fazer um uso adequado do intelecto. Também não se pode dizer que o homem se tenha desenvolvido a partir destes pré-adamitas, pois era uma nova criação que Deus só trouxe à luz quando muitos dos primeiros espíritos originais estavam à espera da sua encarnação. O ser pré-humano foi uma das muitas criações que todos tiveram de cumprir o seu propósito de preparar um lar para o ser humano que se seguiu, o que lhe garantiu uma vida despreocupada na terra. (15.7.1965) Os pré-adamitas eram aqueles seres humanos que não podiam ser responsabilizados porque levavam uma vida animal onde todos os instintos vinham à tona.... que viviam na terra muito antes do ser humano.... que não tinham consciência do ego e só podiam viver em grupos.... que, portanto, só podiam ser encontrados onde as pessoas mais tarde ficavam, para quem preparavam o território real através de uma actividade regular. Era inata nesses seres e expressava-se no cultivo de grandes extensões de campos, na disseminação sistemática de substâncias vitais e na colheita de tais extensões de terra. Fizeram tudo isto inconscientemente, por um instinto natural de se preservarem.... Lutaram uns contra os outros e os mais fortes venceram. E assim também contribuíram para o facto de que, uma e outra vez, novos seres espirituais encarnaram, mesmo que por pouco tempo, onde provaram a sua força, onde vieram à tona instintos mais ou menos fortes, que se tornaram cada vez mais fracos quanto mais tempo viveram, e depois também lentamente atingiram a maturidade para poderem agora entrar na última encarnação como ser humano. Assim, os seres humanos existiam muito antes dos primeiros seres humanos, mas não podem ser ligados aos seres humanos certos. Eram certamente comparáveis a eles na sua forma exterior, mas viviam como animais.... tanto nos seus instintos como na forma como se reproduziam, que se desenvolveram de acordo com a sua substância espiritual, e também pertenceram às muitas obras de criação que desapareceram de novo quando cumpriram a sua tarefa terrena, pelo que os seres já não precisavam de tais criações, e que agora se extinguiram completamente como tantas criações que a terra abrigou durante algum tempo para depois voltar a dar lugar a novas criações.... Contudo, não se pode dizer que o homem na sua forma actual se tenha desenvolvido a partir destas criações pré-humanas, mas ele foi e é uma nova criação, dotada de livre arbítrio e intelecto, que agora tinha de provar a si próprio, recuperando assim também a consciência do ego. O grau em que estes pré-adamitas também eram capazes de possuir uma certa inteligência dependia apenas do grau de maturidade das partículas da alma que neles se encontravam, as quais, no entanto, não eram capazes de pensar e esta inteligência só se exprimia na actividade criativa, ou seja, era realizada inconscientemente. Contudo, esta actividade também criou os maiores milagres, como se pode ver frequentemente na natureza, que se formaram caminhos onde estes seres podiam alcançar uns aos outros, que criaram desfiladeiros e passagens subterrâneas e assim criaram primeiro as condições prévias para que as pessoas pudessem levar a vida certa quando chegou a altura de os primeiros espíritos originais se encarnarem como pessoas.... Quanto mais pessoas se espalhavam (espíritos originais agora esperados), mais os pré-humanos declinavam, embora isto só tenha acontecido gradualmente até que a raça humana ganhasse vida na terra e o tempo de provação começasse para ela, onde cada espírito original outrora caído deveria provar-se a si mesmo, mas por isso o ser humano deve também estar equipado com autoconsciência, intelecto e livre arbítrio para tomar o caminho através desta terra que o levará de volta ao Pai de Quem ele outrora originou._>Ámen