• Înapoi

Preadamiții....

Cu mult timp înainte ca primele ființe umane să locuiască pe Pământ, care au fost înzestrate de Dumnezeu cu liberul arbitru și cu intelect, existau deja creaturi asemănătoare oamenilor, a căror sarcină era de a face Pământul potrivit pentru următoarea umanitate. Ele efectuau munca instinctiv, adică mânate de legea naturii.... muncind pentru a se întreține, au cules fructe, au recoltat recolte și au construit locuințe.... au făcut tot ceea ce era instinctiv în avantajul lor. Cu toate acestea, ele nu puteau fi trase la răspundere pentru acțiunile lor, deoarece în ele nu era încă întrupată o ființă care să conțină toate particulele unui spirit originar căzut. Aceste ființe erau deja foarte asemănătoare cu ființele umane, aveau fizic aceeași formă, dar nu erau nici conștiente de sine și nici nu puteau comunica între ele, doar dorința din ele era puternică de a se conserva și adesea ajungeau și la o vârstă înaintată, serveau la creație, ca să spunem așa, contribuind la remodelarea suprafeței Pământului, care era mereu mai pregătită pentru a oferi acum oamenilor o locuință care să le satisfacă nevoile. Dar acestor ființe nu li s-a dat încă o sarcină, ci doar au servit spiritele originare, care nu erau încă complet desăvârșite, ca o ultimă șansă de maturizare, pe care urmau să o continue apoi ca ființe umane cu liberul arbitru și intelectul liber. Acești preumani.... preadamiți.... nu puteau fi considerați adevărate "ființe umane" deoarece natura lor, aspectul și toate acțiunile lor corespundeau mai degrabă unui animal care este încă mult în urmă în dezvoltarea sa, doar forma era asemănătoare cu cea a unei ființe umane, și astfel s-a ajuns ca aceste ființe să fie numite mai târziu preumani, dar ele nu puteau suporta nicio comparație cu ființa umană care era în posesia liberului arbitru și a cunoașterii, pe care acum trebuia să le folosească în mod corespunzător și din punct de vedere intelectual. Nici nu se poate spune că omul s-a dezvoltat mai întâi din acești preadamiți, căci el a fost o nouă creație pe care Dumnezeu a adus-o la lumină doar atunci când multe dintre primele spirite originare își așteptau întruparea. Ființa preumană a fost una dintre multele creații care trebuiau să-și îndeplinească scopul de a pregăti pentru ființa umană de mai târziu un cămin care să-i asigure o viață fără griji pe Pământ. (15.7.1965). Preadamiții erau acele ființe asemănătoare oamenilor care nu puteau fi considerate responsabile, deoarece duceau o viață de animale în care toate instinctele ieșeau în evidență.... care au trăit pe Pământ cu mult înainte de ființa umană.... care nu aveau conștiința egoului și nu puteau trăi decât în grupuri.... care, prin urmare, nu se găseau decât acolo unde oamenii au stat mai târziu, pentru care au pregătit teritoriul actual printr-o activitate regulată. Ea era înnăscută în aceste ființe și se exprima prin cultivarea unor întinderi mari de terenuri, prin răspândirea sistematică a substanțelor vitale și prin recoltarea acestor întinderi de pământ. Au făcut toate acestea inconștient, dintr-un instinct natural de a se conserva.... S-au luptat între ele și cel mai puternic a câștigat. Și astfel au contribuit și ele la faptul că, din nou și din nou, noi ființe spirituale s-au întrupat, chiar dacă numai pentru o perioadă scurtă de timp, unde și-au dovedit forța, unde au ieșit la iveală instincte mai mult sau mai puțin puternice, care au devenit din ce în ce mai slabe cu cât trăiau mai mult, iar apoi au ajuns încet la maturitate pentru a putea intra în ultima întrupare ca ființă umană. Așadar, ființele asemănătoare oamenilor au existat cu mult înainte de primii oameni, dar nu pot fi puse în legătură cu oamenii de drept. Erau cu siguranță comparabile cu ei în forma lor exterioară, dar trăiau ca animalele.... atât prin instinctele lor, cât și prin modul de reproducere, care se dezvoltau în funcție de substanța lor spirituală, și făceau parte și din numeroasele opere de creație care au dispărut din nou după ce și-au îndeplinit sarcina lor pământească, astfel încât ființele nu mai aveau nevoie de astfel de creații, și care acum s-au stins complet ca atâtea creații pe care Pământul le-a adăpostit pentru o vreme pentru ca apoi să facă loc din nou noilor creații.... Cu toate acestea, nu se poate spune că omul, în forma sa actuală, s-a dezvoltat din aceste creații preumane, ci că a fost și este o creație nouă, înzestrată cu liberul arbitru și cu intelect, care acum trebuia să-și dovedească valoarea, redobândind astfel și conștiința egoului. Măsura în care acești preadamiți puteau să posede și ei o anumită inteligență depindea doar de gradul de maturitate al particulelor sufletești din ei, care însă nu erau capabili să gândească, iar această inteligență se exprima doar în activitatea creatoare, adică se desfășura în mod inconștient. Cu toate acestea, această activitate a creat și cele mai mari miracole, așa cum se poate vedea adesea în natură, că s-au format căi prin care aceste ființe puteau ajunge unele la altele, că au creat defileuri și pasaje subterane și astfel au creat mai întâi condițiile prealabile pentru ca oamenii să poată duce o viață corectă atunci când a venit timpul ca primele spirite originare să se întrupeze ca oameni.... Cu cât oamenii se răspândeau mai mult (spiritele originale așteptau acum să se întrupeze), cu atât preumanii se diminuau, deși acest lucru s-a întâmplat doar treptat până când rasa umană a venit la viață pe Pământ și a început pentru ea perioada de probă, în care fiecare spirit original, odată căzut, trebuia să se dovedească pe sine însuși, dar, prin urmare, ființa umană trebuie, de asemenea, să fie înzestrată cu conștiință de sine, intelect și liber arbitru pentru a lua calea pe acest Pământ care îl va duce înapoi la Tatăl din care a provenit cândva.

Amin

Präadamiten....

Lange bevor die ersten Menschen auf der Erde weilten, die von Gott aus mit freiem Willen und Verstand ausgerüstet waren, existierten schon Menschen-ähnliche Geschöpfe, deren Aufgabe darin bestand, die Erde tauglich zu machen für die nachfolgende Menschheit. Sie verrichteten instinktmäßig, d.h. von dem Naturgesetz getrieben, Arbeiten.... indem sie sich betätigten, um sich zu erhalten, sie sammelten Früchte, ernteten Ackererzeugnisse und erbauten sich Wohnungen.... sie taten alles, was ihnen instinktmäßig zum Vorteil gereichte. Doch sie konnten nicht für ihr Tun und Lassen zur Verantwortung gezogen werden, weil in ihnen noch nicht ein Wesen verkörpert war, das alle Partikelchen eines gefallenen Urgeistes in sich barg. Es waren diese Wesen schon sehr den Menschen ähnlich, sie waren körperlich von der gleichen Gestalt, doch sie waren weder ichbewußt, noch konnten sie sich untereinander verständigen, nur war das Verlangen in ihnen stark, sich zu erhalten, und sie erreichten oft auch ein hohes Alter, sie dienten gleichsam in der Schöpfung, indem sie zur Umgestaltung der Erdoberfläche beitrugen, die stets mehr zubereitet wurde, um nun den Menschen einen Aufenthalt zu bieten, der ihren Bedürfnissen entsprach. Doch es war jenen Wesen noch keine Aufgabe gestellt, sie dienten lediglich den noch nicht ganz vollendeten Urgeistern als letzte Ausreifungsmöglichkeit, die sie dann als Mensch mit freiem Willen und Verstand fortsetzen sollten. Es konnten also diese Vormenschen.... die Präadamiten.... nicht als rechte "Menschen" angesehen werden, denn ihre Wesensart, ihr Aussehen und all ihr Tun und Lassen entsprachen mehr einem Tier, das noch weit in seiner Entwicklung zurück ist, nur die Form war der eines Menschen ähnlich, und so kam es, daß man später diese Geschöpfe Vormenschen nannte, die aber keinen Vergleich aushalten konnten mit dem Menschen, der im Besitz des freien Willens und der Erkenntnis war, die er nun verstandesmäßig auch recht nützen sollte. Es kann auch nicht gesagt werden, daß sich der Mensch aus diesen Präadamiten erst entwickelt habe, da er eine Neuschöpfung gewesen ist, die Gott erst dann herausgestellt hat, als der ersten Urgeister viele ihrer Verkörperung harrten. Der Vormensch ist eine der vielen Schöpfungen gewesen, die alle ihren Zweck erfüllen mußten, dem später folgenden Menschen eine Heimstätte zu bereiten, die ihm ein sorgenloses Erdenleben gewährleistete. (15.7.1965) Die Präadamiten waren jene menschenähnlichen Wesen, die darum nicht zur Verantwortung gezogen werden konnten, weil sie ein Tierleben führten, wo alle Instinkte zum Durchbruch kamen.... die lange vor dem Menschen auf der Erde lebten.... die kein Ichbewußtsein hatten und nur in Gruppen leben konnten.... die also nur dort anzutreffen waren, wo sich später einmal Menschen aufhielten, denen sie das eigentliche Gebiet vorbereiteten durch eine regelmäßige Tätigkeit. Sie war jenen Wesen angeboren und äußerte sich in der Urbarmachung weiter Feldstrecken, in planmäßigem Ausstreuen von lebenswichtigen Substanzen und dem Wiederernten solcher Landstrecken.... Sie taten dies alles unbewußt, aus einem Naturtrieb heraus, um sich selbst zu erhalten.... Sie bekämpften einander, und der Stärkere siegte. Und so trugen sie also auch dazu bei, daß sich immer wieder neue Geistwesen inkarnierten, wenn auch nur für kurze Zeit, wo sie ihre Stärke unter Beweis stellten, wo mehr oder weniger starke Triebe zur Geltung kamen, die immer schwächer wurden, je länger sie lebten, und dann auch langsam zu der Reife gelangten, um nun die letzte Verkörperung als Mensch eingehen zu können. Also es bestanden schon lange vor den ersten Menschen menschenähnliche Wesen, die aber in keinen Zusammenhang gebracht werden können mit den rechten Menschen. Sie waren wohl in ihrer Außenform ihnen vergleichbar, sie hausten aber wie die Tiere.... sowohl in ihren Trieben als auch in der Fortpflanzungsart, die sich entwickelten ihrer seelischen Substanz nach, und gehörten auch zu den vielen Schöpfungswerken, die wieder verschwanden, wenn sie ihre Erdenaufgabe erfüllt hatten, also die Wesen keine solchen Schöpfungen mehr benötigten, und die nun restlos ausstarben wie so viele Schöpfungen, die eine Zeitlang die Erde barg, um dann wieder neuen Schöpfungen Platz zu machen.... Es kann aber nicht gesagt werden, der Mensch in seiner jetzigen Form habe sich entwickelt aus diesen vormenschlichen Schöpfungen, sondern er war und ist eine Neuschöpfung, mit freiem Willen und Verstand begabt, die sich nun bewähren mußte, also auch das Ichbewußtsein zurückerhielt. Bis zu welchem Grade jene Präadamiten auch über eine gewisse Intelligenz verfügen konnten, war lediglich von dem Reifegrad der in ihnen sich bergenden Seelenpartikelchen abhängig, die aber nicht denkfähig waren und jene Intelligenz nur in der schaffenden Tätigkeit zum Ausdruck kam, also unbewußt geleistet wurde.... Diese Tätigkeit hat aber auch die größten Wunderwerke geschaffen, wie diese oft in der Natur zu sehen sind, daß sich Wege bildeten, wo diese Wesen zueinander gelangen konnten, daß sie Schluchten und unterirdische Gänge schufen und so also für die Menschen erst die Vorbedingungen geschaffen haben, daß diese dann das rechte Leben führen konnten, als die Zeit gekommen war, wo sich die ersten Urgeister als Menschen verkörpern konnten.... Je mehr sich nun die Menschen verbreiteten, (Urgeister nun der Verkörperung harrten), desto mehr gingen auch die Vormenschen zurück, was sich zwar immer nur stufenweise vollzog, bis dann das Menschengeschlecht die Erde belebte und für dieses die Probezeit begann, wo nun ein jeder einst-gefallene Urgeist sich bewähren sollte, darum aber der Mensch auch mit dem Ichbewußtsein, Verstand und freien Willen ausgestattet sein muß, um nun den Weg über diese Erde zu gehen, der ihn wieder zurückführt zum Vater, von Dem er einst ausgegangen ist.

Amen