• Înapoi

Preadamiții....

Cu mult timp înainte ca primele ființe umane să locuiască pe Pământ, care au fost înzestrate de Dumnezeu cu liberul arbitru și cu intelect, existau deja creaturi asemănătoare oamenilor, a căror sarcină era de a face Pământul potrivit pentru următoarea umanitate. Ele efectuau munca instinctiv, adică mânate de legea naturii.... muncind pentru a se întreține, au cules fructe, au recoltat recolte și au construit locuințe.... au făcut tot ceea ce era instinctiv în avantajul lor. Cu toate acestea, ele nu puteau fi trase la răspundere pentru acțiunile lor, deoarece în ele nu era încă întrupată o ființă care să conțină toate particulele unui spirit originar căzut. Aceste ființe erau deja foarte asemănătoare cu ființele umane, aveau fizic aceeași formă, dar nu erau nici conștiente de sine și nici nu puteau comunica între ele, doar dorința din ele era puternică de a se conserva și adesea ajungeau și la o vârstă înaintată, serveau la creație, ca să spunem așa, contribuind la remodelarea suprafeței Pământului, care era mereu mai pregătită pentru a oferi acum oamenilor o locuință care să le satisfacă nevoile. Dar acestor ființe nu li s-a dat încă o sarcină, ci doar au servit spiritele originare, care nu erau încă complet desăvârșite, ca o ultimă șansă de maturizare, pe care urmau să o continue apoi ca ființe umane cu liberul arbitru și intelectul liber. Acești preumani.... preadamiți.... nu puteau fi considerați adevărate "ființe umane" deoarece natura lor, aspectul și toate acțiunile lor corespundeau mai degrabă unui animal care este încă mult în urmă în dezvoltarea sa, doar forma era asemănătoare cu cea a unei ființe umane, și astfel s-a ajuns ca aceste ființe să fie numite mai târziu preumani, dar ele nu puteau suporta nicio comparație cu ființa umană care era în posesia liberului arbitru și a cunoașterii, pe care acum trebuia să le folosească în mod corespunzător și din punct de vedere intelectual. Nici nu se poate spune că omul s-a dezvoltat mai întâi din acești preadamiți, căci el a fost o nouă creație pe care Dumnezeu a adus-o la lumină doar atunci când multe dintre primele spirite originare își așteptau întruparea. Ființa preumană a fost una dintre multele creații care trebuiau să-și îndeplinească scopul de a pregăti pentru ființa umană de mai târziu un cămin care să-i asigure o viață fără griji pe Pământ. (15.7.1965). Preadamiții erau acele ființe asemănătoare oamenilor care nu puteau fi considerate responsabile, deoarece duceau o viață de animale în care toate instinctele ieșeau în evidență.... care au trăit pe Pământ cu mult înainte de ființa umană.... care nu aveau conștiința egoului și nu puteau trăi decât în grupuri.... care, prin urmare, nu se găseau decât acolo unde oamenii au stat mai târziu, pentru care au pregătit teritoriul actual printr-o activitate regulată. Ea era înnăscută în aceste ființe și se exprima prin cultivarea unor întinderi mari de terenuri, prin răspândirea sistematică a substanțelor vitale și prin recoltarea acestor întinderi de pământ. Au făcut toate acestea inconștient, dintr-un instinct natural de a se conserva.... S-au luptat între ele și cel mai puternic a câștigat. Și astfel au contribuit și ele la faptul că, din nou și din nou, noi ființe spirituale s-au întrupat, chiar dacă numai pentru o perioadă scurtă de timp, unde și-au dovedit forța, unde au ieșit la iveală instincte mai mult sau mai puțin puternice, care au devenit din ce în ce mai slabe cu cât trăiau mai mult, iar apoi au ajuns încet la maturitate pentru a putea intra în ultima întrupare ca ființă umană. Așadar, ființele asemănătoare oamenilor au existat cu mult înainte de primii oameni, dar nu pot fi puse în legătură cu oamenii de drept. Erau cu siguranță comparabile cu ei în forma lor exterioară, dar trăiau ca animalele.... atât prin instinctele lor, cât și prin modul de reproducere, care se dezvoltau în funcție de substanța lor spirituală, și făceau parte și din numeroasele opere de creație care au dispărut din nou după ce și-au îndeplinit sarcina lor pământească, astfel încât ființele nu mai aveau nevoie de astfel de creații, și care acum s-au stins complet ca atâtea creații pe care Pământul le-a adăpostit pentru o vreme pentru ca apoi să facă loc din nou noilor creații.... Cu toate acestea, nu se poate spune că omul, în forma sa actuală, s-a dezvoltat din aceste creații preumane, ci că a fost și este o creație nouă, înzestrată cu liberul arbitru și cu intelect, care acum trebuia să-și dovedească valoarea, redobândind astfel și conștiința egoului. Măsura în care acești preadamiți puteau să posede și ei o anumită inteligență depindea doar de gradul de maturitate al particulelor sufletești din ei, care însă nu erau capabili să gândească, iar această inteligență se exprima doar în activitatea creatoare, adică se desfășura în mod inconștient. Cu toate acestea, această activitate a creat și cele mai mari miracole, așa cum se poate vedea adesea în natură, că s-au format căi prin care aceste ființe puteau ajunge unele la altele, că au creat defileuri și pasaje subterane și astfel au creat mai întâi condițiile prealabile pentru ca oamenii să poată duce o viață corectă atunci când a venit timpul ca primele spirite originare să se întrupeze ca oameni.... Cu cât oamenii se răspândeau mai mult (spiritele originale așteptau acum să se întrupeze), cu atât preumanii se diminuau, deși acest lucru s-a întâmplat doar treptat până când rasa umană a venit la viață pe Pământ și a început pentru ea perioada de probă, în care fiecare spirit original, odată căzut, trebuia să se dovedească pe sine însuși, dar, prin urmare, ființa umană trebuie, de asemenea, să fie înzestrată cu conștiință de sine, intelect și liber arbitru pentru a lua calea pe acest Pământ care îl va duce înapoi la Tatăl din care a provenit cândva.

Amin

I pre-adamitici

Molto tempo prima che i primi uomini soggiornassero sulla Terra, che fossero provvisti da Dio con della libera volontà e dell’intelletto, esistevano già delle creature similmente umane, il cui compito consisteva nel rendere adeguata la Terra per l’umanità futura. Loro svolgevano istintivamente, cioè spinti dalla legge della natura, dei lavori, mentre si attivavano per mantenersi. Raccoglievano dei frutti, dei prodotti agricoli e si costruivano delle abitazioni. Facevano tutto ciò che era per loro istintivamente di vantaggio. Ma per quello che facevano non potevano essere ritenuti responsabili, perché in loro non era incorporato un essere, che celava in sé tutte le particelle di uno spirito Ur caduto. Questi esseri erano già molto somiglianti all’uomo, fisicamente avevano della stessa figura, ma non erano né auto consapevoli, né potevano intendersi tra di loro. Soltanto in loro era molto forte il desiderio di conservarsi e raggiungevano sovente un’età avanzata. Loro servivano generalmente nella Creazione, mentre contribuivano alla trasformazione della superficie terrestre, che veniva sempre di più preparata per offrire ora un soggiorno agli uomini, che corrispondeva ai loro bisogni. Ma a quegli esseri non era ancora stato dato un compito. Servivano semplicemente agli spiriti primordiali da ultima possibilità di maturazione i quali non ancora del tutto perfezionati, dovevano poi continuare come uomo con la libera volontà e l’intelletto. Questi uomini antecedenti, i pre-adamiti, non potevano essere considerati veri uomini, perché la loro specie d’essere, il loro aspetto e tutto il loro fare corrispondeva più ad un animale, che è ancora molto indietro nel suo sviluppo. Soltanto la forma era simile a quella d’un uomo e così avvenne che, più avanti, queste creature si chiamavano uomini antecedenti, che però non potevano sostenere un confronto con il vero uomo, che era in possesso della libera volontà e della conoscenza, che ora doveva anche usare intellettualmente nel modo giusto. Ora non si può dire, che l’uomo si è soltanto sviluppato da questi pre-adamitici, dato che è stato una nuova Creazione, che Dio ha esternato soltanto quando molti primi spiriti Ur attendevano la loro incorporazione. L’uomo antecedente è stato una delle molte Creazioni, che dovevano tutti adempiere il loro scopo per preparare agli uomini che seguivano più avanti una dimora, che avrebbe loro garantito una vita terrena senza preoccupazione. I pre-adamitici erano quegli esseri similmente umani, che perciò non potevano esser ritenuti responsabili, perché conducevano una vita animale, in cui tutti gli istinti irrompevano, che vivevano molto tempo prima degli uomini sulla Terra, che non avevano nessuna consapevolezza dell’io e potevano vivere soltanto in gruppi, che quindi s’incontravano solamente, dove più avanti soggiornavano una volta gli uomini, ai quali preparavano il vero terreno mediante una attività regolare, che era innata in quegli esseri, che si esprimeva quindi nella preparazione di ulteriori tratti di terreno, spargendo secondo un piano delle sostanze vitali e delle ri-raccolte in tali tratti di terreno. Loro facevano tutto questo inconsciamente da una spinta naturale, per mantenere sé stessi. Si combattevano reciprocamente ed il più forte vinceva. E così contribuivano anche affinché sempre nuovi esseri spirituali si incarnavano, anche se soltanto per poco tempo, in cui mettevano alla prova la loro forza, in cui si mostravano degli istinti più o meno forti, che diventavano sempre più deboli, più a lungo vivevano, e poi giungevano anche lentamente alla maturità per poter ora intraprendere l’ultima incorporazione come uomo. Quindi già molto tempo prima dei primi uomini esistevano già degli esseri simili agli uomini, che però non possono essere messi in nessun rapporto con gli uomini veri. Nella loro forma esteriore erano bensì comparabili, ma abitavano come animali, sia nei loro istinti come anche nel loro modo di procreare. Continuavano a svilupparsi sempre più oltre nella loro sostanza animica ed appartenevano anche alle molte Opere di Creazione, che scomparivano di nuovo, quando avevano compiuto il loro compito terreno, quindi gli esseri non necessitavano più di tali Creazioni che ora si estinguevano totalmente, come molte Creazioni, che una volta erano sulla Terra, per poi fare di nuovo posto a nuove Creazioni. Quindi non si può dire, che l’uomo nella sua forma attuale si sia sviluppato da queste Creazioni umane antecedenti, ma egli è ed era una Nuova Creazione, dotata della libera volontà ed intelletto, che doveva ora affermarsi, quindi riottenneva la consapevolezza dell’io. Fino a quale grado quei pre-adamitici potevano disporre anche di una certa intelligenza, dipendeva semplicemente dal grado di maturità delle particelle animiche che dimoravano in loro. Ma questi pre-adamitici non erano capaci di pensare e la loro intelligenza si manifestava soltanto nella loro attività creativa, che quindi veniva eseguita inconsapevolmente. Quest’attività però aveva anche creato delle massime Opere di Miracoli, come si vedono sovente nella natura, che si formavano delle vie, sulle quali questi esseri potevano congiungersi, che creavano dei canaloni e passaggi sotterranei e quindi hanno creato per gli uomini soltanto delle precondizioni che questi poi potevano condurre una vera vita, quando era venuto il tempo, in cui i primi spiriti primordiali potevano incorporarsi come uomo. Più spiriti primordialir ora attendevano l’incorporazione, più retrocedevano anche gli uomini antecedenti, cosa che però si svolgeva sempre gradualmente, finché poi la razza umana viveva sulla Terra e cominciava per questi il tempo di prova, quando ogni spirito primordiale una volta caduto doveva affermarsi, per cui però l’uomo deve essere anche provvisto della consapevolezza dell’io, l’intelletto e la libera volontà, per percorrere la via su questa Terra, che lo riconduce al Padre dal Quale è proceduto una volta.

Amen