• Înapoi

Modul corect de viață nu este suficient pentru maturizare...

Dacă v-ați gândi că numai faptele de iubire au efect asupra sufletului vostru după moartea trupului și că toată voința, gândirea și acțiunile pământești nu aduc acestui suflet nici un avantaj în împărăția spirituală, atunci cu adevărat nu ați trece prin viața pământească cu atâta indiferență.... Și dacă, de asemenea, vă îndepliniți cu credință îndatoririle pe care vi le cere viața pământească, chiar dacă faceți tot ce este pământesc pentru a duce o viață corectă în fața oamenilor.... Orice acțiune nu are nicio valoare pentru ceea ce este nepieritor.... pentru sufletul vostru.... pentru că sufletul nu poate lua cu el nici un bun pământesc dobândit pe Pământ, toate cunoștințele pământești rămân în urmă, toate comorile pământești și toată reputația persoanei este lipsită de valoare dacă sufletul intră în împărăția de dincolo sărac în bunuri spirituale. Numai strădania duhovnicească și faptele de iubire fac ca sufletul să câștige comori duhovnicești care sunt veșnice.... Și oamenii sunt adesea conștienți de valoarea lor atunci când pur și simplu duc un mod de viață corect, dar se referă doar la acțiunile lor pământești sau la o anumită ordine în condițiile lor de viață, și nu se gândesc că scopul vieții pământești este altul decât acela de a promova bunăstarea trupului.... Ei nu iau în considerare faptul că toate acțiunile unei persoane trebuie să fie susținute de iubire, că trebuie să fie motivate de iubire ca să fie valoroase pentru suflet după moartea trupului. Iar dacă acum vă acordați atenție la voi înșivă sau la cei din jur, la tot ceea ce se face și se spune, doar că rar dragostea este cauza lor, atunci va trebui să vă spuneți că totul este inutil și vă servește doar pentru a atinge scopuri pământești. Și v-ați înspăimânta dacă ați simți nenorocirea sufletului vostru ca pe un disconfort fizic, căci atunci nu ați mai putea fi fericiți cu viața voastră.... Dar sufletul vostru nu se poate exprima atât de vizibil, pentru că atunci nu ați face decât să vă străduiți din nou, din egoism, să duceți o altă viață pentru a nu mai simți zilnic și din oră în oră acel disconfort, iar o astfel de strădanie ar fi de asemenea inutilă. Dar ar trebui să vă gândiți la valoarea tuturor realizărilor pământești pentru voi, din moment ce știți că șederea voastră pe acest Pământ nu este veșnică..... Dar voi nu credeți în supraviețuirea sufletului, și de aceea sunteți atât de călduți și nu vă amintiți de sufletul vostru. Credeți că ați murit odată cu momentul morții. Credeți că v-ați stins odată cu momentul morții și într-o zi veți regreta amarnic că nu ați folosit mai bine timpul petrecut pe Pământ; veți regreta că nu ați cultivat mai mult iubirea, ceea ce fiecare dintre voi poate face pentru că în el strălucește o mică scânteie de iubire pe care trebuie doar să o aprindă.... Fiecare persoană va experimenta în sine și beneficiul unei opere de iubire care îi este făcută din partea unui semen.... Și astfel, ar putea face și el însuși acest bine pentru aproapele său și cu siguranță nu ar fi în dezavantajul său, căci satisfacția interioară cu privire la acțiunile sale nu ar face decât să-l stimuleze la fapte de iubire mereu noi, iar iubirea de sine ar scădea în aceeași măsură în care crește iubirea față de aproapele.... Nici o ființă umană nu pierde, pentru că ceea ce dăruiește din iubire va primi înapoi de o mie de ori pe Pământ sau într-o zi în împărăția spirituală și atunci va fi extrem de fericită, pentru că timpul pe Pământ este foarte scurt, unde se va depăși pe sine, în timp ce sufletul din împărăția spirituală se poate bucura veșnic de bogățiile pe care le-a dobândit pe Pământ. Oamenii trăiesc cu indiferență, creând cu nerăbdare lucruri pământești, sporind cu nerăbdare bunurile pământești, folosindu-și toată vitalitatea pentru o activitate complet negativă, pentru că nu se creează decât valori trecătoare.... din neputința sufletului lor.... dar nu-i dau atenție și nu au nici o preocupare pentru iubire, trebuie să trăiască în lipsuri și apoi intră în împărăția de dincolo într-o stare mizerabilă unde vor găsi doar ceea ce i-a adus (iubirea) ființei umane de pe Pământ.... Iar dacă acea viață a fost fără iubire, atunci sufletul este lipsit de lumină și de putere și are o soartă chinuitoare, căci nu se poate maturiza pe Pământ decât prin lucrarea iubirii.... De aceea, oamenii nu ar trebui să spună: "La urma urmei, eu nu fac rău....". Ființa umană trebuie să facă fapte bune, născute din iubire, în viața pământească, numai atunci poate intra în împărăția de dincolo fără să se autoironizeze, chiar dacă nu a ajuns încă la un grad înalt de iubire, atunci cu siguranță îl va putea atinge în lumea de dincolo, numai că lumina trebuie să se fi aprins o dată, pentru ca sufletul să nu intre în împărăția spirituală în întuneric total....

Amin

De correcte levenswandel volstaat niet om rijp te worden

Wanneer u bedenkt dat alleen daden van liefde van invloed zijn voor uw ziel na de dood van uw lichaam en dat al het aardse willen, denken en handelen deze ziel geen enkel voordeel oplevert in het geestelijke rijk, dan zou u waarlijk niet zo onverschillig door het aardse leven gaan. En of u al getrouw uw plichten vervult die het aardse leven van u vraagt, wanneer u ook aards alles doet om voor de mensen een correct leven te leiden, is elke handeling zonder waarde voor datgene wat alleen onvergankelijk is - voor uw ziel - want deze kan geen enkele van de op aarde verworven aardse goederen mee naar boven nemen. Al het aardse weten blijft achter, alle aardse schatten en al het aanzien van de persoon is waardeloos wanneer de ziel, arm aan geestelijke goederen, het rijk hierna betreedt. Alleen geestelijk streven en daden van liefde leveren de ziel geestelijke schatten op die onvergankelijk zijn.

En zo vaak zijn de mensen zich van hun waarde bewust, wanneer ze alleen maar een correcte levenswandel leiden - daar echter altijd alleen hun aardse handelingen of een zekere ordening in hun levensomstandigheden mee bedoelen. En ze denken er niet aan dat het doel van het aardse leven wat anders is dan alleen het lichamelijk welzijn te bevorderen. Ze denken er niet aan dat al het doen en laten van een mens door de liefde moet worden gedragen, dat de liefde de aandrang om te handelen moet zijn, wil het waarde hebben voor de ziel na de dood van het lichaam. En wanneer u nu let op uzelf of uw omgeving, wat er allemaal gedaan en gesproken wordt, hoe zelden slechts de liefde er aanleiding voor is, dan zult u tegen uzelf moeten zeggen dat alles nutteloos is en voor u alleen maar dient om aardse doeleinden te bereiken. En u zou schrikken als u de armzalige toestand van uw ziel kon gewaarworden als lichamelijk onbehagen, want u zou dan uw leven lang niet meer blij kunnen zijn. Maar zo duidelijk kan uw ziel zich niet uiten, omdat u dan weer alleen uit egoïsme uw best zou gaan doen om een ander leven te leiden, om maar niet dat onbehagen dagelijks en elk uur te voelen en zo'n streven zou dan eveneens waardeloos zijn. Maar u zou erover moeten nadenken welke waarde al het aards-bereikte voor u heeft, daar u toch zult weten dat uw verblijf op deze aarde niet eeuwig is. U gelooft echter niet aan een voortbestaan van uw ziel en daarom bent u zo lauw en denkt u niet aan uw ziel. U denkt dat het met u gedaan is op het moment van de dood en eens zal het u bitter berouwen de tijd op aarde niet beter benut te hebben. U zult spijt hebben de liefde niet meer te hebben beoefend, wat ieder van u kan doen omdat er een vonkje liefde zwak in hem gloeit dat hij alleen maar hoeft aan te wakkeren. Ieder mens zal ook bij zichzelf de weldaad ervaren van een werk van liefde dat hem van de kant van een medemens wordt betoond. En zo zou hij ook zelf deze weldaad aan zijn naaste kunnen bewijzen en dit zou zeker niet in zijn nadeel zijn. Want de innerlijke voldoening over zijn handelwijze zou hem alleen maar aansporen steeds opnieuw in liefde werkzaam te zijn en zijn eigenliefde zou in dezelfde mate afnemen als de liefde voor de naaste toeneemt.

Geen mens gaat er op achteruit, want wat hij geeft uit liefde zal hij duizendvoudig terug krijgen op aarde of eens in het geestelijke rijk. En dan zal hij uitermate gelukzalig zijn, omdat de tijd op aarde waarin hij zichzelf dus moet overwinnen slechts heel kort is, terwijl de ziel in het geestelijke rijk er zich eeuwig over verheugen kan wat ze zich aan rijkdommen heeft verworven op aarde. Onverschillig leven de mensen voort, ijverig in het aards bezig zijn, ijverig in het vermeerderen van aards goed, welke levenskracht dan ook wordt aangewend tot volledig negatief werkzaam zijn, omdat steeds maar alleen waardevolle voorwerpen worden geschapen die vergankelijk zijn. Maar op het onvergankelijke van hun ziel letten ze niet en er gaat geen enkele liefdevolle zorg naar haar uit. Ze moet gebrek lijden en gaat dan in een ellendige toestand het geestelijke rijk binnen, waarin ze alleen maar aantreft wat de liefde haar als mens op aarde heeft opgeleverd. En was zo'n leven zonder liefde, dan is de ziel zonder licht en kracht en gaat ze een smartelijk lot tegemoet, want alleen door werken van liefde kon ze op aarde rijpen.

En daarom zouden de mensen niet moeten zeggen: "Ik doe immers geen kwaad". De mens moet in het leven op aarde goede daden verrichten, uit liefde geboren. Dan alleen kan hij zonder zelfverwijten binnengaan in het rijk hierna, zelfs wanneer hij nog geen hoge graad van liefde heeft bereikt. Hij zal deze dan zeker kunnen bereiken in het hiernamaals. Alleen eens moet het licht zijn ontstoken, zodat de ziel niet in volledige duisternis het geestelijke rijk betreedt.

Amen