• Înapoi

Modul corect de viață nu este suficient pentru maturizare...

Dacă v-ați gândi că numai faptele de iubire au efect asupra sufletului vostru după moartea trupului și că toată voința, gândirea și acțiunile pământești nu aduc acestui suflet nici un avantaj în împărăția spirituală, atunci cu adevărat nu ați trece prin viața pământească cu atâta indiferență.... Și dacă, de asemenea, vă îndepliniți cu credință îndatoririle pe care vi le cere viața pământească, chiar dacă faceți tot ce este pământesc pentru a duce o viață corectă în fața oamenilor.... Orice acțiune nu are nicio valoare pentru ceea ce este nepieritor.... pentru sufletul vostru.... pentru că sufletul nu poate lua cu el nici un bun pământesc dobândit pe Pământ, toate cunoștințele pământești rămân în urmă, toate comorile pământești și toată reputația persoanei este lipsită de valoare dacă sufletul intră în împărăția de dincolo sărac în bunuri spirituale. Numai strădania duhovnicească și faptele de iubire fac ca sufletul să câștige comori duhovnicești care sunt veșnice.... Și oamenii sunt adesea conștienți de valoarea lor atunci când pur și simplu duc un mod de viață corect, dar se referă doar la acțiunile lor pământești sau la o anumită ordine în condițiile lor de viață, și nu se gândesc că scopul vieții pământești este altul decât acela de a promova bunăstarea trupului.... Ei nu iau în considerare faptul că toate acțiunile unei persoane trebuie să fie susținute de iubire, că trebuie să fie motivate de iubire ca să fie valoroase pentru suflet după moartea trupului. Iar dacă acum vă acordați atenție la voi înșivă sau la cei din jur, la tot ceea ce se face și se spune, doar că rar dragostea este cauza lor, atunci va trebui să vă spuneți că totul este inutil și vă servește doar pentru a atinge scopuri pământești. Și v-ați înspăimânta dacă ați simți nenorocirea sufletului vostru ca pe un disconfort fizic, căci atunci nu ați mai putea fi fericiți cu viața voastră.... Dar sufletul vostru nu se poate exprima atât de vizibil, pentru că atunci nu ați face decât să vă străduiți din nou, din egoism, să duceți o altă viață pentru a nu mai simți zilnic și din oră în oră acel disconfort, iar o astfel de strădanie ar fi de asemenea inutilă. Dar ar trebui să vă gândiți la valoarea tuturor realizărilor pământești pentru voi, din moment ce știți că șederea voastră pe acest Pământ nu este veșnică..... Dar voi nu credeți în supraviețuirea sufletului, și de aceea sunteți atât de călduți și nu vă amintiți de sufletul vostru. Credeți că ați murit odată cu momentul morții. Credeți că v-ați stins odată cu momentul morții și într-o zi veți regreta amarnic că nu ați folosit mai bine timpul petrecut pe Pământ; veți regreta că nu ați cultivat mai mult iubirea, ceea ce fiecare dintre voi poate face pentru că în el strălucește o mică scânteie de iubire pe care trebuie doar să o aprindă.... Fiecare persoană va experimenta în sine și beneficiul unei opere de iubire care îi este făcută din partea unui semen.... Și astfel, ar putea face și el însuși acest bine pentru aproapele său și cu siguranță nu ar fi în dezavantajul său, căci satisfacția interioară cu privire la acțiunile sale nu ar face decât să-l stimuleze la fapte de iubire mereu noi, iar iubirea de sine ar scădea în aceeași măsură în care crește iubirea față de aproapele.... Nici o ființă umană nu pierde, pentru că ceea ce dăruiește din iubire va primi înapoi de o mie de ori pe Pământ sau într-o zi în împărăția spirituală și atunci va fi extrem de fericită, pentru că timpul pe Pământ este foarte scurt, unde se va depăși pe sine, în timp ce sufletul din împărăția spirituală se poate bucura veșnic de bogățiile pe care le-a dobândit pe Pământ. Oamenii trăiesc cu indiferență, creând cu nerăbdare lucruri pământești, sporind cu nerăbdare bunurile pământești, folosindu-și toată vitalitatea pentru o activitate complet negativă, pentru că nu se creează decât valori trecătoare.... din neputința sufletului lor.... dar nu-i dau atenție și nu au nici o preocupare pentru iubire, trebuie să trăiască în lipsuri și apoi intră în împărăția de dincolo într-o stare mizerabilă unde vor găsi doar ceea ce i-a adus (iubirea) ființei umane de pe Pământ.... Iar dacă acea viață a fost fără iubire, atunci sufletul este lipsit de lumină și de putere și are o soartă chinuitoare, căci nu se poate maturiza pe Pământ decât prin lucrarea iubirii.... De aceea, oamenii nu ar trebui să spună: "La urma urmei, eu nu fac rău....". Ființa umană trebuie să facă fapte bune, născute din iubire, în viața pământească, numai atunci poate intra în împărăția de dincolo fără să se autoironizeze, chiar dacă nu a ajuns încă la un grad înalt de iubire, atunci cu siguranță îl va putea atinge în lumea de dincolo, numai că lumina trebuie să se fi aprins o dată, pentru ca sufletul să nu intre în împărăția spirituală în întuneric total....

Amin

Der korrekte Lebenswandel genügt nicht zum Ausreifen....

Wenn ihr bedenket, daß nur Liebetaten eine Auswirkung haben für eure Seele nach dem Tode eures Leibes und daß alles irdische Wollen, Denken und Handeln dieser Seele keinerlei Vorteil einträgt im geistigen Reich, dann würdet ihr wahrlich nicht so gleichgültig durch das Erdenleben gehen.... Und ob ihr auch getreulich eure Pflichten erfüllet, die das Erdenleben von euch fordert, wenn ihr auch irdisch alles tut, um vor den Menschen ein korrektes Leben zu führen.... Es ist eine jede Handlung ohne Wert für das, was allein unvergänglich ist.... für eure Seele.... denn diese kann keinerlei auf Erden erworbene irdische Güter mit hinübernehmen, es bleibt alles irdische Wissen zurück, alle irdischen Schätze und alles Ansehen der Person ist wertlos, wenn die Seele arm an geistigen Gütern das jenseitige Reich betritt. Allein geistiges Streben und Taten der Liebe tragen der Seele geistige Schätze ein, die unvergänglich sind.... Und so oft sind sich die Menschen ihres Wertes bewußt, wenn sie nur einen korrekten Lebenswandel führen, damit aber immer nur ihre irdischen Handlungen oder eine gewisse Ordnung in ihren Lebensverhältnissen meinen, und sie bedenken nicht, daß der Erdenlebenszweck ein anderer ist, als nur des Körpers Wohlbehagen zu fördern.... sie bedenken nicht, daß alles Tun und Lassen eines Menschen von der Liebe getragen werden muß, daß es die Liebe zum Antrieb haben muß, soll es gewertet werden für die Seele nach dem Tode des Leibes. Und wenn ihr nun achtet auf euch selbst oder eure Umgebung, was alles getan und geredet wird, wie selten aber die Liebe Veranlassung dessen ist, dann müsset ihr euch nun sagen, daß alles nutzlos ist und euch nur zur Erreichung irdischer Zwecke dienet. Und ihr würdet erschrecken, könntet ihr die Armseligkeit eurer Seele spüren als körperliches Unbehagen, denn ihr würdet dann eures Lebens nicht mehr froh sein können.... Doch so sichtlich kann sich eure Seele nicht äußern, weil ihr dann wieder nur aus Egoismus euch bemühen würdet, ein anderes Leben zu führen, um nur nicht jenes Unbehagen täglich und stündlich zu verspüren, und ein solches Streben wäre dann ebenfalls wertlos. Doch ihr solltet darüber nachdenken, welchen Wert alles Irdisch-Erreichte hat für euch, da ihr doch wisset, daß eures Bleibens auf dieser Erde nicht ewig ist.... Aber ihr glaubet nicht an ein Fortleben der Seele, und darum seid ihr so lau und gedenket eurer Seele nicht. Ihr glaubet euch vergangen mit dem Moment des Todes, und ihr werdet es einmal bitter bereuen, die Erdenzeit nicht besser genützt zu haben; ihr werdet es bereuen, die Liebe nicht mehr gepflegt zu haben, was ein jeder von euch tun kann, weil ein Liebefünkchen in ihm glimmt, das er nur anzufachen braucht.... Es wird ein jeder Mensch auch an sich selbst die Wohltat eines Liebeswerkes erfahren, das ihm von seiten eines Mitmenschen angetan wird.... Und so auch könnte er selbst diese Wohltat seinem Nächsten erweisen, und es wäre sicher nicht zu seinem Nachteil, denn die innere Befriedigung über sein Handeln würde ihn nur zu immer neuem Liebewirken anregen, und seine Ichliebe würde im gleichen Maß abnehmen, wie die Liebe zum Nächten zunimmt.... Kein Mensch verliert, denn was er gibt aus Liebe, wird er tausendfach zurückerhalten auf Erden oder dereinst im geistigen Reich und dann überaus selig sein, weil die Erdenzeit nur ganz kurz ist, wo er sich selbst also überwinden soll, während die Seele im geistigen Reich ewig sich dessen erfreuen kann, was sie sich an Reichtümern erworben hat auf Erden. Gleichgültig leben die Menschen dahin, eifrig in irdischem Schaffen, eifrig im Vermehren irdischen Gutes, jegliche Lebenskraft verwendend zu völlig negativem Wirken, weil immer nur Werte geschaffen werden, die vergänglich sind.... Des Unvergänglichen ihrer Seele.... aber achten sie nicht, und ihr gilt keinerlei Liebesorge, sie muß darben und geht in einem elenden Zustand dann in das jenseitige Reich ein, wo sie nur vorfindet, was (die) Liebe des (als) Menschen auf Erden ihr eingetragen hat.... Und war jenes Leben ohne Liebe, dann ist die Seele licht- und kraftlos und geht einem qualvollen Los entgegen, denn nur durch Liebewirken konnte sie reifen auf Erden.... Und daher sollten die Menschen nicht sagen: "Ich tue ja nichts Böses...." Es muß der Mensch gute Taten, aus der Liebe geboren, verrichten im Erdenleben, dann nur kann er ohne Selbstvorwürfe eingehen in das jenseitige Reich, selbst wenn er noch keinen hohen Liebegrad erreicht hat, er wird diesen dann sicher erreichen können im Jenseits, nur muß einmal das Licht entzündet worden sein, so daß die Seele nicht in völliger Finsternis das geistige Reich betritt....

Amen