• Înapoi

Credință vie.... Trezirea vieții....

Viața corectă începe să se trezească atunci când ființa umană ia contact în mod conștient cu Dumnezeu, când recunoaște o Ființă mai presus de ea...., când, prin urmare, crede în această Ființă și caută să i se alăture, adică simte o legătură între Ființa superioară și ea însăși și dorește să mențină această legătură. Atunci s-a trezit deja la viață scânteia spirituală din ea, care caută să o influențeze din interior pentru a tinde spre Tatăl-Spirit al eternității. Scânteia iubirii s-a aprins în această ființă umană, astfel că ea se va simți mereu îndemnată din interior să săvârșească fapte de iubire, chiar dacă acestea constau inițial doar în a fi bună față de semenii săi.... Dar iubirea va fi întotdeauna recognoscibilă, altfel viața nu s-ar putea trezi în ea. Iar această viață se face acum simțită, este ca și cum ar fi o a doua viață în ea, care este independentă de viața actuală a trupului, pe care o trăiește orice ființă umană, chiar dacă scânteia spirituală din ea încă se odihnește, deci este moartă din punct de vedere spiritual. Dar numai această a doua viață îi dă ființei umane satisfacția cuvenită, căci atunci ea are contact cu Dumnezeu prin gânduri și rugăciuni îndreptate spre El..... Și această persoană nu-l va mai uita nici pe Dumnezeul său, pentru că Dumnezeu Însuși o păzește și împiedică persoana să cadă din nou pradă morții.... Dar trebuie făcută o distincție între cunoașterea învățată despre El sau conștiința vie a unei ființe superioare, pentru că ceea ce a fost învățat se poate scufunda din nou, poate fi respins mai târziu, nu a adus încă sufletul la viață.... Dar această cunoaștere poate duce la o credință vie, dacă persoana este de bunăvoință.... Și atunci ea nu va pierde niciodată viața care s-a trezit odată în ea. Și ea se poate trezi din momentul în care ființa umană este capabilă să gândească. Căci de îndată ce este dispusă să iubească, și gândirea ei va fi ghidată corect, și atunci va căuta și ea legătura cu Dumnezeu, cu o Ființă căreia i se poate preda cu încredere. Căci ființa umană își simte propria deficiență, simte că are nevoie de o călăuză și de un protector, pentru că se simte slabă.... Și de aceea caută Ființa de la Care speră să primească ajutor în orice situație din viață.... La început este inconștient, dar o face fericită când poate crede într-o astfel de ființă și a stabilit contactul cu ea. Aceasta este credința simplă, fără ornamente, pe care orice copil o poate dobândi, dar care este vie în el, nu doar efectul unor învățături pe care copilul le poate accepta cu siguranță, dar care nu i-au dat convingerea interioară. Căci dorința copilului de a iubi aparține acestei convingeri, care dă viață scânteii spirituale din el. Și tot restul este cauzat de această scânteie spirituală, care va stimula în mod repetat dorința eternă a ființei umane de Tatăl-Spirit, până când ființa umană va stabili în mod conștient legătura prin rugăciunea sinceră, care este și cea mai sigură garanție că Tatăl va avea grijă de copilul său și nu-l va lăsa niciodată să se scufunde din nou în orbirea spirituală, în moarte. De aceea, nu este suficient să transmitem doctrine de credință care nu sunt respinse, dar care nu au nevoie să dea "viață". Numai iubirea aduce viața corectă, care apoi îl determină pe copil să se gândească la aceste învățături de credință și numai atunci îl caută pe Tatăl, care se lasă și el găsit..... Și atunci scânteia spirituală din ființa umană îl va împinge constant tot mai mult spre Tatăl-Spirit.... Atunci ființa umană va fi îndemnată din interior să se lege de El, va fi îndemnată din interior să lucreze din iubire și să se roage. Și ambele aduc unirea cu El, care este și scopul vieții pământești.... Numai că amândouă trezesc ființa umană la viața care durează veșnic, la o viață pe care nu o mai poate pierde, pentru că este o viață spirituală care nu are nimic în comun cu viața pământească. Și atunci ființa umană și-a găsit Dumnezeul său, copilul l-a găsit pe Tatăl și s-a predat Lui pentru veșnicie..... Și acum omul nu mai poate muri, el va trăi pentru veșnicie....

Amin

ŽIVA VERA.... PREBUJENJE V ŽIVLJENJE....

Prebujenje v resnično življenje se začne, ko človeško bitje zavestno vzpostavistik z Bogom, ko on iznad sebe samega prizna bitje.... ko on v to Bitje veruje in se Mu poizkuša pridružiti; kar pa pomeni, da on čuti odnos med višjim Bitjem in med samim seboj ter želi, da se ta odnos nadaljuje. V tem primeru pa je duhovna iskra znotraj njega že oživela in poizkuša od znotraj vplivati nanj, da stremi k večnemu Očetu-Duhu. Iskra Ljubezni se je že prižgala, da bo tako on znotraj vedno prejel spodbudo, da deluje v Ljubezni, čeprav pabodo ta dela najprej sestavljenasamo iz tega, da je ljubezniv do njegovih bližnjih človeških bitij....vendar pa bo Ljubezen v njemu vedno prepoznavna, ker sedrugače življenje v njemune bi moglo prebuditi. Sedaj pa je to življenje opazno; to je namreč učinkovito drugo življenje znotraj njega samega, katero pa je neodvisno od njegovega dejanskega fizičnega življenja, katerega doživlja vsako človeško bitje, celo če je duhovna iskra v njem še naprej uspavana,zaradi česar je on duhovno mrtev. Vendar pa edinole to drugo življenjedaje človeškemu bitju resnično zadovoljstvo, ker se bo potem on povezal z Bogom, preko molitve in z usmerjanjem njegovih misli do Njega.... In oseba ravno tako ne bo pozabila njegovega Boga, ker ga bo Bog osebno držal in osebi preprečil, da ponovno podleže smrti....

Kljub temu pa mora biti narejena razlika med razumskim znanjem o Njem in med živo zavestjo o višjem Bitju;namreč karkoli je doseženo z učenjem, je lahko znova pozabljeno in kasneje tudi zavrženo, kar pa duše še ni pripeljalo do življenja.... Znanje, ki je doseženo pozneje,pa lahko vodi do žive vere, če je človeško bitje dobre volje .... Potem pa on ne bo nikoli več ponovno izgubil njegovega življenja, ko se je le to enkrat vprebudilo v njemu. On se namreč lahko prebudi od trenutka, ko je človeško bitje sposobno razmišljati. Ker čim je on pripravljen ljubiti, bo njegovo razmišljanje pravilno vodeno. Potem pa bo on iskal vezo z Bogom, z Bitjem, Kateremu se lahko predaz zaupanjem. Človeško bitje namreč čuti njegovo lastno nezadostnost; on čuti, da potrebuje Vodiča in Zaščitnika, ker se zaveda njegove šibkosti.... In glede na to on išče Bitje, od Katerega lahko v vsaki življenjski situaciji pričakuje pomoč.... To se najprej dogaja vnezavedanju; vendar pa ga zelo osreči to, če on v takšno Bitje lahko veruje in če je z Njim stopil v stik.

To je jasna in enostavna vera, ki je lahko dosežena s strani vsakega otroka, ki pa je v njemu živa in ni rezultat učenja; katero otrok lahko sicer zagotovo sprejme, vendar pa mu ne podarja notranjega prepričanja. Namreč to prepričanje vključuje otroško pripravljenost (voljnost), da ljubi, kar pa znotraj njega prebudi v življenje duhovno iskro. Vseostalo bo potem sproženos strani duhovne iskre, kar pa bo vedno znova stimuliralo človekovo hrepenenje po večnem Očetu-Duhu, vse dokler oseba s popolno zavestjo in preko iskrene molitve ne vzpostavi veze, katera pa bo potem zagotavljala popolno Očetovo skrb za otroka in mu ne bo nikoli več dovolila, da stopi v duhovno slepoto, v smrt.

To je razlog, zakaj predajanje religioznih doktrin ni zadostno; čeprav one ne bodo zavržene, pa ni nujno, da bodo tudi podarile »življenje«. Edino Ljubezen uspeva doseči resnično življenje, katera pa edina motivira otroke, da razmišljajo o religioznih doktrinah in da iščejo Očeta, Ki bo Sebi dovolil biti najden.... Potem pa ga bo duhovna iskra znotraj njega neprestano spodbujala k Očetu-Duhu. On bo znotraj njega (ob)čutilspodbudo na dobro-dušno dejavnost (dejavnost v Ljubezni)in na molitev.In oboje bosprožilozdružitev z Njim, katera pa je namen in cilj zemeljskega življenja....Oboje bočloveško bitje prebudilo v večno življenje; v življenje, katerega ne more več izgubiti, ker je to duhovno življenje, katero pa nima ničesar skupnega z zemeljskim življenjem. In tako je človeško bitje našlo njegovega Boga, otrok je našel Očeta in se Mu za vedno izročil.... In od sedaj naprej človeško bitje ne more več umreti; on bo namreč živel večno.

AMEN