• Înapoi

Credință vie.... Trezirea vieții....

Viața corectă începe să se trezească atunci când ființa umană ia contact în mod conștient cu Dumnezeu, când recunoaște o Ființă mai presus de ea...., când, prin urmare, crede în această Ființă și caută să i se alăture, adică simte o legătură între Ființa superioară și ea însăși și dorește să mențină această legătură. Atunci s-a trezit deja la viață scânteia spirituală din ea, care caută să o influențeze din interior pentru a tinde spre Tatăl-Spirit al eternității. Scânteia iubirii s-a aprins în această ființă umană, astfel că ea se va simți mereu îndemnată din interior să săvârșească fapte de iubire, chiar dacă acestea constau inițial doar în a fi bună față de semenii săi.... Dar iubirea va fi întotdeauna recognoscibilă, altfel viața nu s-ar putea trezi în ea. Iar această viață se face acum simțită, este ca și cum ar fi o a doua viață în ea, care este independentă de viața actuală a trupului, pe care o trăiește orice ființă umană, chiar dacă scânteia spirituală din ea încă se odihnește, deci este moartă din punct de vedere spiritual. Dar numai această a doua viață îi dă ființei umane satisfacția cuvenită, căci atunci ea are contact cu Dumnezeu prin gânduri și rugăciuni îndreptate spre El..... Și această persoană nu-l va mai uita nici pe Dumnezeul său, pentru că Dumnezeu Însuși o păzește și împiedică persoana să cadă din nou pradă morții.... Dar trebuie făcută o distincție între cunoașterea învățată despre El sau conștiința vie a unei ființe superioare, pentru că ceea ce a fost învățat se poate scufunda din nou, poate fi respins mai târziu, nu a adus încă sufletul la viață.... Dar această cunoaștere poate duce la o credință vie, dacă persoana este de bunăvoință.... Și atunci ea nu va pierde niciodată viața care s-a trezit odată în ea. Și ea se poate trezi din momentul în care ființa umană este capabilă să gândească. Căci de îndată ce este dispusă să iubească, și gândirea ei va fi ghidată corect, și atunci va căuta și ea legătura cu Dumnezeu, cu o Ființă căreia i se poate preda cu încredere. Căci ființa umană își simte propria deficiență, simte că are nevoie de o călăuză și de un protector, pentru că se simte slabă.... Și de aceea caută Ființa de la Care speră să primească ajutor în orice situație din viață.... La început este inconștient, dar o face fericită când poate crede într-o astfel de ființă și a stabilit contactul cu ea. Aceasta este credința simplă, fără ornamente, pe care orice copil o poate dobândi, dar care este vie în el, nu doar efectul unor învățături pe care copilul le poate accepta cu siguranță, dar care nu i-au dat convingerea interioară. Căci dorința copilului de a iubi aparține acestei convingeri, care dă viață scânteii spirituale din el. Și tot restul este cauzat de această scânteie spirituală, care va stimula în mod repetat dorința eternă a ființei umane de Tatăl-Spirit, până când ființa umană va stabili în mod conștient legătura prin rugăciunea sinceră, care este și cea mai sigură garanție că Tatăl va avea grijă de copilul său și nu-l va lăsa niciodată să se scufunde din nou în orbirea spirituală, în moarte. De aceea, nu este suficient să transmitem doctrine de credință care nu sunt respinse, dar care nu au nevoie să dea "viață". Numai iubirea aduce viața corectă, care apoi îl determină pe copil să se gândească la aceste învățături de credință și numai atunci îl caută pe Tatăl, care se lasă și el găsit..... Și atunci scânteia spirituală din ființa umană îl va împinge constant tot mai mult spre Tatăl-Spirit.... Atunci ființa umană va fi îndemnată din interior să se lege de El, va fi îndemnată din interior să lucreze din iubire și să se roage. Și ambele aduc unirea cu El, care este și scopul vieții pământești.... Numai că amândouă trezesc ființa umană la viața care durează veșnic, la o viață pe care nu o mai poate pierde, pentru că este o viață spirituală care nu are nimic în comun cu viața pământească. Și atunci ființa umană și-a găsit Dumnezeul său, copilul l-a găsit pe Tatăl și s-a predat Lui pentru veșnicie..... Și acum omul nu mai poate muri, el va trăi pentru veșnicie....

Amin

Lebendiger Glaube.... Erwachen des Lebens....

Das rechte Leben beginnt zu erwachen, wenn der Mensch sich bewußt mit Gott in Verbindung setzt, wenn er ein Wesen über sich anerkennt.... wenn er also an dieses Wesen glaubt und sich Ihm anzuschließen sucht, d.h. einen Zusammenhang zwischen dem höheren Wesen und sich fühlt und diesen Zusammenhang aufrechterhalten möchte. Dann also ist schon der Geistesfunke in ihm zum Leben erwacht, der ihn von innen heraus zu beeinflussen sucht, dem Vatergeist von Ewigkeit zuzustreben. In diesem Menschen hat der Liebefunke sich entzündet, er wird also immer von innen heraus sich gedrängt fühlen, Liebewerke zu verrichten, wenngleich diese anfangs nur darin bestehen, daß er gut ist gegen seine Mitmenschen.... Aber Liebe wird immer zu erkennen sein, ansonsten das Leben in ihm nicht erwachen könnte. Und dieses Leben macht sich nun bemerkbar, es ist gleichsam ein zweites Leben in ihm, das unabhängig ist von seinem eigentlichen Leben des Körpers, das jeder Mensch durchlebt, auch wenn der Geistesfunke in ihm noch ruht, er also geistig tot ist. Aber dieses zweite Leben gibt dem Menschen erst die rechte Befriedigung, denn dann steht er im Verkehr mit Gott durch Ihm-zugewandte Gedanken und Gebet.... Und dieser Mensch wird auch seines Gottes nicht mehr vergessen, weil Gott Selbst ihn hält und es verhindert, daß der Mensch wieder dem Tode verfällt.... Es muß aber ein Unterschied gemacht werden zwischen angelerntem Wissen um Ihn oder dem lebendigen Innewerden eines höheren Wesens, denn was angelernt wurde, kann wieder versinken, es kann später abgelehnt werden, es hat die Seele noch nicht zum Leben gebracht.... Aber jenes Wissen kann zum lebendigen Glauben führen, wenn der Mensch eines guten Willens ist.... Und dann wird er das Leben nimmer verlieren, das einmal in ihm erwacht ist. Und es kann erwachen von der Zeit an, da der Mensch fähig ist zu denken. Denn sowie er liebewillig ist, wird auch sein Denken recht gelenkt, und dann sucht er auch die Bindung mit Gott, mit einem Wesen, Dem er sich vertrauensvoll hingeben kann. Denn es fühlt der Mensch seine eigene Mangelhaftigkeit, er fühlt es, daß er einen Führer und Schützer braucht, weil er sich schwach fühlt.... Und er sucht darum das Wesen, von Dem er sich in jeder Lebenslage Hilfe erhofft.... Es ist anfangs unbewußt, aber es beseligt ihn, wenn er an ein solches Wesen glauben kann und er Verbindung mit Ihm aufgenommen hat. Es ist dies der einfache, schlichte Glaube, den jedes Kind gewinnen kann, der aber lebendig ist in ihm, nicht nur Auswirkung von Lehren, die das Kind wohl annehmen kann, die ihm aber nicht die innere Überzeugung geschenkt haben. Denn zu dieser Überzeugung gehört die Liebewilligkeit des Kindes, die den Geistesfunken in sich zum Leben bringt. Und alles Weitere nun veranlaßt dieser Geistfunke, der das Sehnen des Menschen nach dem Vatergeist von Ewigkeit immer wieder anregen wird, bis der Mensch also ganz bewußt die Bindung herstellt durch inniges Gebet, das nun aber auch die sicherste Gewähr ist, daß der Vater Sich Seines Kindes annimmt und es nimmermehr zurücksinken läßt in geistige Blindheit, in den Tod. Darum genügt nicht das Übermitteln von Glaubenslehren, die zwar nicht abgelehnt werden, aber kein "Leben" zu schenken brauchen. Das rechte Leben bringt erst die Liebe zuwege, die dann erst das Kind veranlaßt, nachzudenken über jene Glaubenslehren, und dann erst suchet es den Vater, Der Sich auch finden läßt.... Und dann treibt der Geistesfunke im Menschen diesen ständig mehr hin zum Vatergeist.... Dann wird der Mensch von innen gedrängt zur Bindung mit Ihm, er wird von innen gedrängt zum Liebewirken und zum Gebet. Und beides bewirket den Zusammenschluß mit Ihm, der Zweck und Ziel des Erdenlebens ist.... beides erweckt den Menschen erst zum Leben, das ewig währet, zu einem Leben, das er nicht mehr verlieren kann, weil es das geistige Leben ist, das nichts mit dem irdischen Leben gemein hat. Und dann hat der Mensch seinen Gott gefunden, das Kind hat den Vater gefunden, und es hat sich Ihm auf ewig ergeben.... Und es kann nun der Mensch nicht mehr sterben, er wird leben in Ewigkeit....

Amen