• Înapoi

Viața pământească este un scop în sine sau un mijloc pentru atingerea unui scop....

Pășirea pe Pământ ca ființă umană nu ar avea o justificare corectă dacă ar fi doar un scop în sine.... sau chiar, voi, oamenii, ați găsi cu greu o justificare corectă pentru aceasta, pentru că vedeți prea clar marea diversitate a destinelor umane și de fiecare dată s-ar ridica în voi întrebarea ce scop ar putea ieși cu adevărat dintr-o viață dificilă, tristă, mizerabilă. Dar ați putea găsi imediat un răspuns dacă nu ați vedea viața ca pe un scop în sine, ci ca pe un mijloc pentru un scop. Dacă soarta pământească a fiecăruia ar fi aceeași, dacă viața pământească a fiecăruia ar consta în armonie, în lipsa de griji, în bucurii și fericire pământească, puțin diferită de viața semenilor, atunci cu siguranță ați putea să vă amăgiți crezând că nu există un scop mai profund la baza vieții pământești decât cel al vieții înseși. Dar, de îndată ce vă veți gândi serios la aceasta, nu veți fi mulțumiți cu o astfel de explicație.... veți căuta un motiv mai profund și îl veți găsi cu siguranță, pentru că este necesară o singură întrebare din partea voastră pentru a primi un răspuns. Iar această întrebare ar trebui să fie pusă de toți oamenii.... Pentru că, într-adevăr, nu atestă inteligență sau o activitate intelectuală corectă dacă o persoană se mulțumește să treacă prin viață doar ca un capriciu al Creatorului, căci orice persoană care pretinde a fi considerată inteligentă cu greu și-ar folosi timpul și forțele pentru a lăsa să se nască lucruri care sunt complet inutile.... și la fel de puțin ar vrea să se considere o creatură complet inutilă care are doar un singur scop de a se menține.... dar care, astfel, nu poate determina durata existenței sale.... Viața pe Pământ este un scop în sine sau un mijloc pentru un scop?.... Ridicarea acestei întrebări în interiorul vostru ar putea fi foarte satisfăcătoare pentru cel care nu poate crede. Voi, oamenii, nu sunteți nicidecum obligați să credeți orbește, pentru că o astfel de credință oarbă nu are nicio valoare. Dar vă puteți folosi intelectul, vă puteți gândi în toate direcțiile la ceea ce vi se cere să credeți..... Puteți ajunge printr-un gând la un rezultat care vi se pare acceptabil și puteți fi siguri că toată munca de gândire va fi de asemenea binecuvântată dacă se aplică la o cunoaștere mai profundă.... cunoașterea a ceea ce este încă ascuns de voi, oamenii, dar care nu trebuie să rămână ascuns de voi. A pătrunde scopul vieții pământești ca ființă umană este o astfel de cunoaștere, căci ea aparține domeniului a ceea ce nu se poate dovedi, dar poate totuși să facă o persoană fericită de îndată ce se străduiește serios să o atingă. Căci atunci vor apărea tot mai multe întrebări în ființa umană, de îndată ce aceasta a realizat că viața ca ființă umană este doar un mijloc pentru a ajunge la un scop.... Ea va încerca să deslușească adevăratul scop și acum își va recunoaște și propria sarcină, nu se va mai mulțumi doar cu preocuparea pentru viața pământească, va învăța să privească toate întâmplările și experiențele ca fiind legate de un scop.... și acum va găsi și va urmări și o atitudine spirituală care îi va fi extrem de satisfăcătoare.... (23.4.1958) Abia odată cu conștientizarea scopului vieții pământești începe viața conștientă a ființei umane, căci numai atunci gândirea sa va fi îndreptată spre un scop pe care caută să-l atingă, numai atunci ea însăși va da o mână de ajutor pentru a realiza lucrarea sufletului, numai atunci scopurile pământești vor trece în plan secundar, deși va putea să-și stăpânească viața pământească și cu ajutorul lui Dumnezeu, Care binecuvântează o astfel de atitudine față de viață și care îi va dezvălui mereu și mereu aspecte noi, care să-i ocupe gândirea și să o conducă în sus. O viață pământească cu un scop nu poate fi trăită niciodată în zadar, ea trebuie să aibă ca rezultat succesul spiritual, în timp ce o persoană pentru care viața este doar un scop în sine nu va obține niciun câștig spiritual. De îndată ce va fi dispusă să iubească, întrebările despre scopul real al vieții sale pământești vor apărea de la sine, iar atunci va avea loc și o schimbare de gândire.... Dar dacă îi lipsește dorința de a iubi.... ceea ce este de obicei cazul celor care nu au recunoscut încă scopul vieții pământești.... atunci nu se poate vorbi de o dezvoltare ascendentă, atunci sufletul ființei umane va rămâne așa cum era la începutul întrupării sale, atunci calea pământească va fi fost parcursă complet în zadar, atunci se va fi pierdut un mare har care i-ar fi putut aduce cel mai înalt succes.... Dar este posibil ca fiecare ființă umană să ajungă la această conștientizare că parcurge calea pe Pământ pentru un scop, deoarece fiecare ființă umană posedă capacitatea de a gândi, deoarece poate să ia în considerare un gând în comparație cu altul, astfel este capabilă să judece pentru sine. Și cu o gândire serioasă ar ajunge cu siguranță la această cunoaștere, deoarece poate recunoaște și o anumită finalitate într-o ordine legală în creația naturii, pe care ar trebui să o aplice și la sine, ca operă de creație cea mai dezvoltată.... în caz contrar, gândirea sa ar fi cu adevărat foarte limitată, o viziune care nu poate fi descrisă ca fiind inteligentă.... Ființa umană poate dobândi cunoașterea unui scop al vieții pământești, altfel nu i s-ar putea cere nici o responsabilitate cu privire la modul în care a folosit această viață pământească. Deși o astfel de responsabilitate este negată de oamenii care nu vor să recunoască scopul vieții pământești, există suficiente dovezi în creația naturală că legile naturii, ordinea divină, nu pot fi încălcate fără consecințe și, prin urmare, ființa umană trebuie să accepte și ea o anumită ordine, trebuie să se simtă inclusă în această lege a ordinii. Și astfel, ea nu-și poate modela viața în mod arbitrar, fără nicio responsabilitate față de Cel care a permis ca totul să ia naștere, în schimb trebuie să încerce să se alinieze la legea ordinii divine. Ea trebuie să recunoască un Legiuitor, atunci se va simți responsabilă și față de acest Legiuitor. Dacă acest Legiuitor nu este recunoscut, ființa umană se simte liberă de orice responsabilitate față de un Domn, atunci este evident că ea se află încă sub puterea care se opune lui Dumnezeu, deoarece această putere va încerca întotdeauna să influențeze ființa umană în așa fel încât viața pământească să nu-i aducă niciun progres, ca orice credință în scopul și obiectivul existenței pământești să se stingă, astfel încât această putere însăși să o poată păstra pentru sine din nou pentru veșnicie....

Amin

Ist das Erdenleben Selbstzweck oder Mittel zum Zweck....

Der Gang über die Erde als Mensch hätte keine rechte Begründung, wenn er lediglich Selbstzweck wäre.... oder auch, es würde euch Menschen schwerfallen, dafür eine rechte Begründung zu finden, weil ihr allzudeutlich die große Verschiedenheit der menschlichen Schicksale ersehet und immer wieder die Frage in euch auftauchen würde, welcher Zweck wohl aus einem schweren, leidvollen, armseligen Leben herausschaut. Doch ihr könntet sofort eine Antwort finden, wenn ihr das Leben nicht als Selbstzweck, sondern als Mittel zum Zweck ansehet. Wäre eines jeden Erdenschicksal gleich, würde eines jeden Menschen Erdenleben in Harmonie, Sorglosigkeit, Freuden und irdischem Glück bestehen, wenig unterschiedlich vom Leben des Mitmenschen, dann könntet ihr wohl euch in dem Glauben wiegen, daß dem Erdenleben kein tieferer Zweck zugrunde liegt als ebender des Lebens selbst. Doch sowie ihr ernstlich darüber nachdenkt, werdet ihr euch nicht mit einer solchen Erklärung zufriedengeben.... ihr werdet nach einem tieferen Grund suchen und ihn auch sicher finden, weil nur eine Frage eurerseits nötig ist, um euch Antwort darauf zukommen zu lassen. Und diese Frage sollten sich alle Menschen stellen.... Denn es zeugt wahrlich nicht von Klugheit oder rechter Verstandestätigkeit, wenn sich ein Mensch damit zufriedengibt, nur als eine Schöpferlaune durch das Leben zu gehen, denn jeder Mensch der Anspruch darauf erhebt, als intelligent zu gelten, würde seine Zeit und Kraft wohl kaum dazu verwenden, Dinge erstehen zu lassen, die völlig zwecklos sind.... und er würde sich selbst ebensowenig als völlig unnützes Geschöpf ansehen wollen, das nur den einen Zweck hätte, sich selbst zu erhalten.... dabei aber nicht die Dauer seines Bestehens bestimmen kann.... Ist das Erdenleben Selbstzweck oder Mittel zum Zweck?.... Diese Frage in sich aufzuwerfen könnte sehr lohnend sein für den, der nicht zu glauben vermag. Es wird keineswegs von euch Menschen gefordert, blind zu glauben, denn ein solcher Blindglaube hat keinen Wert. Aber ihr könnt euren Verstand nützen, ihr könnt nach allen Seiten hin das durchdenken, was zu glauben von euch gefordert wird.... Ihr könnt durch Nachdenken zu einem Ergebnis kommen, das euch annehmbar erscheint, und ihr könnet dessen gewiß sein, daß jegliche Gedankenarbeit auch gesegnet wird, wenn sie der tieferen Erkenntnis gilt.... dem Wissen um das, was euch Menschen noch verborgen ist, was euch aber nicht verborgen zu bleiben braucht. Den Zweck des Erdenlebens als Mensch zu ergründen, das ist eine solche Erkenntnis, denn sie gehört in das Gebiet des Nicht-Beweisbaren, kann aber doch einen Menschen beglücken, sowie es dessen Ernst ist, sie zu erlangen. Denn immer mehr Fragen werden dann in dem Menschen auftauchen, sowie er sich dessen klargeworden ist, daß das Leben als Mensch nur Mittel ist zum Zweck.... Er wird den wahren Zweck zu ergründen suchen und nun auch seine eigene Aufgabe erkennen, er wird sich nicht mehr zufriedengeben mit der alleinigen Sorge um das irdische Leben, er wird alles Geschehen und Erleben betrachten lernen als zweck-bedingt.... und nun auch eine geistige Einstellung finden und verfolgen, die ihn überaus befriedigt.... (23.4.1958) Mit der Erkenntnis des Erdenlebenszweckes erst beginnt das bewußte Leben des Menschen, denn nun erst wird sein Denken ausgerichtet sein nach einem Ziel, das er zu erreichen sucht, nun erst legt er selbst Hand an, die Seelenarbeit auszuführen, nun erst werden irdische Ziele in den Hintergrund treten, wenngleich er auch sein irdisches Leben wird meistern können mit Gottes Hilfe, Der eine solche Einstellung zum Leben segnet und immer wieder ihm neue Aspekte erschließen wird, die sein Denken beschäftigen und ihn zur Höhe führen. Ein zweckbewußtes Erdenleben kann niemals vergeblich gelebt sein, es muß geistigen Erfolg eintragen, wohingegen ein Mensch, für den das Leben nur Selbstzweck ist, keinerlei geistigen Gewinn erzielen wird. Sowie er liebewillig ist, werden ihm von selbst auch Fragen kommen über seinen eigentlichen Erdenlebenszweck, und dann geht auch eine Wandlung des Denkens vor sich.... Fehlt ihm aber die Liebewilligkeit.... was zumeist der Fall ist bei denen, die den Erdenlebenszweck noch nicht erkannt haben.... dann kann von einer Aufwärtsentwicklung nicht gesprochen werden, dann bleibt der Mensch seiner Seele nach beschaffen, wie er war zu Beginn seiner Verkörperung, dann wird der Erdengang völlig vergeblich zurückgelegt, dann ist eine große Gnade verscherzt worden, die ihm höchsten Erfolg hätte bringen können.... Es ist aber jedem Menschen möglich, zu dieser Erkenntnis zu kommen, daß er um eines Zweckes willen den Gang über die Erde geht, weil jeder Mensch die Denkfähigkeit besitzt, weil er einen Gedanken gegen den anderen erwägen kann, also selbst fähig ist zu urteilen. Und er würde bei ernstem Nachdenken ganz sicher zu jener Erkenntnis kommen, weil er auch in der Naturschöpfung eine gewisse Zweckmäßigkeit in gesetzlicher Ordnung erkennen kann, die er auch auf sich selbst, als höchstentwickeltes Schöpfungswerk, anwenden müßte.... ansonsten ihm wahrlich ein sehr beschränktes Denken eigen wäre, eine Auffassung, die nicht mit Klugheit zu bezeichnen ist.... Der Mensch kann die Erkenntnis eines Erdenlebenszweckes gewinnen, ansonsten auch nicht von ihm eine Verantwortung gefordert werden könnte, wie er dieses Erdenleben ausgenutzt hat. Eine solche Verantwortung wird zwar geleugnet von den Menschen, die keinen Erdenlebenszweck erkennen wollen, doch auch dafür sind Beweise genug in der Naturschöpfung vorhanden, daß nicht ohne Folgen gegen die Naturgesetze, gegen die göttliche Ordnung, verstoßen werden kann, und also muß auch der Mensch selbst für sich eine gewisse Ordnung gelten lassen, er muß auch sich selbst einbezogen fühlen in jenes Ordnungsgesetz.... Und also kann er nicht willkürlich sich sein Leben gestalten, ohne jegliche Verantwortung Dem gegenüber, Der alles erstehen ließ, sondern er muß sich dem Gesetz göttlicher Ordnung anzugleichen suchen. Er muß einen Gesetzgeber anerkennen, dann wird er auch diesem Gesetzgeber gegenüber sich verantwortungsbewußt fühlen. Wird dieser Gesetzgeber nicht anerkannt, fühlt sich der Mensch frei von jeglicher Verantwortung einem Herrn gegenüber, dann ist er noch offensichtlich in Gott-gegnerischer Gewalt, denn diese wird den Menschen immer so zu beeinflussen suchen, daß das Erdenleben ihm keinen Fortschritt einträgt, daß jeglicher Glaube an Zweck und Ziel des Erdendaseins schwindet, auf daß jene Macht selbst ihn für sich behalten kann wieder ewige Zeiten hindurch....

Amen