• Înapoi

Întoarcerea la Dumnezeu cere seriozitate în voință....

Oricine și-a propus să parcurgă drumul său pământesc în voia lui Dumnezeu poate, de asemenea, să fie în mod constant sigur de sprijinul lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu l-a lăsat să se întrupeze doar în acest scop, astfel încât voința sa să se conformeze voinței divine. Și, din moment ce numai voința omului decide în acest timp pe Pământ, această voință a trecut deja testul și Dumnezeu poate acum să accepte omul în toate privințele, fără a exercita asupra lui vreo forțare a voinței. Atâta timp cât ființa umană însăși este încă nehotărâtă sau chiar aparține adversarului lui Dumnezeu, Dumnezeu și ființele de lumină vor lupta cu siguranță pentru voința ființei umane, adică aceasta va fi influențată de El la fel de mult ca și de adversar, astfel încât ea va decide liber.... Dar odată ce ființa umană a decis în mod liber să se subordoneze voinței lui Dumnezeu, fiind dispusă să trăiască un mod de viață în ordinea divină, atunci a intrat și ea în mod conștient în domeniul Său, și atunci Dumnezeu nu o va mai lăsa să cadă pradă adversarului Său. Dar voința trebuie să fie serioasă.... Împlinirea aparentă a voinței lui Dumnezeu ca rezultat al unei educații ecleziastice nu este suficientă, și nici săvârșirea faptelor de iubire, care, din nou, sunt doar cerințe ecleziastice și care sunt săvârșite ca și cum ar fi în ascultare de aceste cerințe.... Trebuie să fie efortul lăuntric de a dori să aparțină lui Dumnezeu, devotamentul interior pe deplin conștient față de El trebuie să fi avut loc în voința liberă.... Astfel, el trebuie să-și fi îndreptat voința spre Cel pe care L-a recunoscut ca Dumnezeu și Tată din veșnicie. Și de aici rezultă că întoarcerea la Dumnezeu nu este o acțiune de masă, că fiecare individ trebuie să o înceapă singur și, prin urmare, trebuie să facă el însuși tot ceea ce este necesar pentru aceasta: Să-L recunoască pe Dumnezeu, să-L recunoască și să ceară puterea de a reuși să se întoarcă la El. Dar nu va adresa cererea lui Dumnezeu în zadar, căci El știe despre voința sa, despre seriozitatea și, de asemenea, despre slăbiciunea sa, știe că pentru el singur nu este posibil, că are nevoie de ajutor. Dar este sigur pentru el. El și-a pierdut puterea în momentul în care voința sa s-a îndepărtat de Dumnezeu și o primește din nou întorcându-se la El. Și de aceea, nici o formă exterioară nu poate fi suficientă, doar cuvintele nu pot garanta o voință dreaptă îndreptată spre Dumnezeu, iar apartenența la o confesiune nu poate dovedi această schimbare de voință, ci fapta trebuie să ofere dovada, iar aceasta constă în a lucra dezinteresat cu dragoste, fără constrângere și fără poruncă.... Deși Dumnezeu a dat oamenilor poruncile iubirii, iubirea trebuie totuși practicată în mod liber, căci chiar și ceea ce se face pentru a îndeplini o poruncă poate fi realizat fără voința cea mai profundă și atunci își pierde și valoarea. De aceea, beatificarea, întoarcerea la Dumnezeu, este treaba fiecăruia, pe care nu o poate transmite altora și pe care nimeni altcineva nu o poate realiza în numele său. Și nici măcar fapta singură nu este decisivă, ci voința lăuntrică.... care este cu adevărat aparentă pentru Dumnezeu, dar care primește și ea orice sprijin. Și tot ceea ce vi se întâmplă vouă, oamenilor, în viață, nu este decât influența lui Dumnezeu sau a lumii de lumină, care are grijă de voi pentru ca voința voastră să ia direcția corectă, pentru ca ea să se predea voluntar lui Dumnezeu și să considere întoarcerea la Dumnezeu ca fiind singurul ei scop. Dar odată ce acest act a fost îndeplinit, odată ce gândurile cele mai intime ale ființei umane sunt îndreptate spre Dumnezeu și se străduiește să trăiască pe Pământ în conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci nici viața pământească nu va fi fost trăită în zadar și cu siguranță va aduce libertate sufletului ființei umane. Se poate desprinde de chinuitorul său, se poate lepăda de cătușele care l-au ținut prizonier de nesfârșite ori, se află acum pe calea ascensiunii și nu mai trebuie să se teamă de adversarul lui Dumnezeu, care nu mai are control asupra lui, pentru că acum îl stăpânește Însuși Dumnezeu, Care îl călăuzește în siguranță în sus, pentru că voința ființei umane s-a întors spre Cel de la Care a pornit cândva ca spirit original creat....

Amin

Rückkehr zu Gott erfordert Willensernst....

Wer es sich zum Ziel gesetzt hat, seinen Erdenweg im Willen Gottes zurückzulegen, der kann auch ständig der Unterstützung von seiten Gottes gewiß sein, weil Gott ihn nur zu diesem Zweck sich verkörpern ließ, daß sein Wille sich dem göttlichen Willen angleiche. Und da in dieser Erdenzeit nur der Wille des Menschen entscheidet, hat ebendieser Wille schon die Probe bestanden, und Gott kann nun Sich des Menschen annehmen in jeder Weise, ohne also einen Willenszwang auf ihn auszuüben. Solange der Mensch selbst noch unentschieden oder gar dem Gegner Gottes noch angehörig ist, wird wohl von seiten Gottes und der Lichtwesen um den Willen des Menschen gekämpft, d.h., er wird ebenso von Ihm beeinflußt wie von seiten des Gegners, auf daß er sich frei entschließe.... Hat sich aber der Mensch einmal frei entschlossen, sich dem Willen Gottes unterzuordnen, indem er bereit ist, einen Lebenswandel zu führen in göttlicher Ordnung, dann ist er auch bewußt in Sein Bereich getreten, und dann lässet Gott ihn nicht mehr Seinem Gegner zum Opfer fallen. Aber es muß der Wille ernst sein.... Es genügt nicht die scheinbare Erfüllung von Gottes Willen als Resultat einer kirchlichen Erziehung, es genügt auch nicht das Verrichten von Liebewerken, die wieder nur kirchliche Anforderungen sind und gleichsam im Gehorsam diesen Forderungen gegenüber verrichtet werden.... Es muß das innerste Bestreben sein, Gott angehören zu wollen, es muß die innere vollbewußte Hingabe an Ihn erfolgt sein im freien Willen.... er muß also seinen Willen selbst gerichtet haben zu Dem, Den er als Gott und Vater von Ewigkeit erkannt hat. Und es geht daraus hervor, daß die Rückkehr zu Gott keine Massen-Aktion ist, daß jeder einzelne von sich aus sie angetreten haben muß und er also auch alles selbst tun muß, was dazu nötig ist: Gott erkennen und Ihn anerkennen und bitten um die Kraft, die Rückkehr zu Ihm bewältigen zu können. Aber er wird die Bitte nicht vergeblich zu Gott richten, denn Er weiß um seinen Willen, um seinen Ernst und auch um seine Schwäche, Er weiß es, daß es ihm allein nicht möglich ist, daß er der Hilfe bedarf.... Aber sie ist ihm sicher. Er verlor die Kraft mit dem Moment der Abkehr seines Willens von Gott, und er empfängt sie wieder mit der Zuwendung zu Ihm. Und darum kann auch keine äußere Form allein genügen, es können nicht Worte allein den rechten, Gott-zugewandten Willen garantieren, und es kann nicht die Zugehörigkeit zu einer Konfession jene Willenswandlung beweisen, sondern die Tat muß den Beweis erbringen, und diese besteht im Liebewirken in Uneigennützigkeit, ohne Zwang und ohne Gebot.... Zwar gab Gott den Menschen die Liebegebote, dennoch muß die Liebe frei geübt werden, denn auch das, was als Erfüllung eines Gebotes getan wird, kann ohne den innersten Willen vollbracht werden und verliert dann auch an Wert. Darum ist die Seligwerdung, die Rückkehr zu Gott, eines jeden Menschen eigenste Angelegenheit, die er nicht von sich abwälzen kann auf andere und die auch kein anderer in Vertretung für ihn leisten kann. Und auch die Tat allein ist nicht bestimmend, sondern der innerste Wille.... der Gott wahrlich ersichtlich ist, der aber auch jegliche Unterstützung erfährt. Und was nun euch Menschen auch widerfährt im Leben, es ist alles nur Einfluß Gottes oder der Lichtwelt, die euch betreut, damit euer Wille die rechte Richtung einschlägt, daß er sich freiwillig Gott hingibt und er die Rückkehr zu Gott als sein einzigstes Ziel ansieht. Ist aber einmal dieser Akt vollzogen worden, ist des Menschen innerstes Denken Gott zugewandt und er bemüht, dem Willen Gottes gemäß zu leben auf Erden, dann ist auch das Erdenleben nicht vergeblich gelebt worden, und es bringt mit Sicherheit der Seele des Menschen die Freiheit. Sie kann sich lösen von ihrem Peiniger, sie kann die Fesseln abstreifen, die sie endlose Zeiten gefangenhielt, sie befindet sich nun auf dem Wege zur Höhe und braucht den Gegner Gottes nicht mehr zu fürchten, der keine Gewalt mehr über sie hat, weil Gott Selbst sie nun ergreift, Der sie sicher zur Höhe leitet, denn der Wille des Menschen wandte sich Ihm zu, von Dem er einst als geschaffener Urgeist ausgegangen ist....

Amen