• Înapoi

Scurta fază a vieții pământești decide soarta în lumea de dincolo....

Existența voastră pământească ca ființă umană este una dintre fazele infinit de numeroase ale dezvoltării voastre ascendente, căci chiar dacă v-ați maturizat pe Pământ pentru a putea intra acum în împărăția luminii, dezvoltarea voastră continuă totuși să progreseze, deoarece sufletul care a recunoscut nu încetează niciodată să se străduiască.... pentru că va tinde mereu și mereu spre Dumnezeu și pentru că, prin urmare, se străduiește mereu să se apropie de El pentru a fi nespus de fericit în uniunea deplină cu El. Timpul petrecut ca ființă umană pe Pământ este așadar ca o clipă scurtă, măsurată în raport cu eternitatea, măsurată în raport cu cursul infinit de lung al dezvoltării anterioare prin creația materială, și totuși această clipă scurtă este decisivă pentru soarta sufletului, este decisivă pentru cursul ulterior al dezvoltării în împărăția spirituală. Pentru că este o diferență dacă sufletul a atins deja un grad de maturitate pe Pământ sau ajunge la cunoaștere abia în împărăția de dincolo.... Aceștia din urmă vor urca și ei cu siguranță, dar într-o muncă extrem de laborioasă vor trebui să dobândească ceea ce le-a fost disponibil din belșug pe Pământ și care le-ar fi permis să ajungă la gradul de lumină.... Trecerea probei de voință pe Pământ înseamnă o stare de lumină și putere din abundență încă de la intrarea în veșnicie, înseamnă un aport de lumină și putere în mod constant sporit, pentru că din ceasul dispariției sale pământești sufletul, ca primitor de putere, este și mijlocitor de putere și primește întotdeauna tot mai mult cu cât dăruiește mai mult.... Astfel, el se înalță acum extrem de repede, deoarece își unește forțele cu ființe spirituale la fel de mature și lucrează conform voinței divine și în numele divin.... El își trage toată puterea de la Dumnezeu și o folosește pentru Dumnezeu, în timp ce sufletele, care au eșuat la testul voinței pe Pământ, pot cu siguranță să ajungă totuși la cunoaștere în lumea de dincolo, dar acum trebuie mai întâi să se modeleze cu ajutorul altor ființe, astfel încât să devină și ele lumină, să poată primi razele de lumină și apoi să le utilizeze conform voinței lui Dumnezeu. Și aceste suflete trebuie să dorească de bunăvoie aportul de lumină și de putere, numai atunci îl vor primi și numai atunci va începe dezvoltarea lor ascendentă, odată cu munca pe care o desfășoară din nou asupra sufletelor din întuneric.... Este, ca să spunem așa, o cale laborioasă, o ascensiune, pe care trebuie urcat pas cu pas, cu efortul tuturor forțelor și al întregii voințe.... Niciun efort nu rămâne nerăsplătit, sufletul avansează în orice caz, însă, pentru că el însuși este încă foarte slab și dispune de puțină forță, trebuie să-și adune toată voința și să găsească mult sprijin din partea lumii luminii sau a mijlocirii umane, până când va deveni un astfel de receptor de lumină și de forță, încât să poată acum să o distribuie la rândul său și să primească tot mai multă forță. Scurta viață pe Pământ este decisivă pentru soarta în eternitate, căci intrarea în împărăția spirituală poate fi deja cea mai înaltă fericire, care nu se va mai sfârși niciodată dacă timpul petrecut pe Pământ a fost folosit cum trebuie. Dar el poate rămâne și nefolosit, iar sufletul trebuie să suporte consecințele acestui lucru.... trebuie să continue să lupte și să se lupte dacă nu vrea să piară. Iar viața sa în împărăția spirituală este în continuare similară în multe privințe cu lupta de pe Pământ, însă nu este niciodată fără speranță dacă sufletul însuși are voința de a dobândi lumină și putere. Doar voința sa decide.... Dacă voința este deja îndreptată spre Dumnezeu în viața pământească, atunci sufletul va urmări în mod constant scopul de a se apropia de El, pe care apoi îl va și atinge rapid.... Dar atâta timp cât voința este încă întoarsă de la Dumnezeu, aceasta semnifică întuneric și slăbiciune, iar în această stare sufletul intră în împărăția spirituală, în timp ce primul este pătruns de lumină și nimic nu-l mai leagă de împărăția pământească decât doar dragostea pentru cei, pe care i-a părăsit și cărora acum le oferă ajutor în toate felurile, însă aceia au încă nevoie de ajutor pentru mult timp, chiar dacă au scăpat de Pământ, dar rămân încă mult timp aproape de Pământ până când vor putea primi și ei atâta lumină și putere pentru a fi acum activi în împărăția spirituală din partea lor. Iar toată activitatea constă doar în influențarea voinței celor care încă o direcționează greșit, pentru a-i proteja de aceeași soartă, de o ascensiune dificilă în împărăția spirituală, care este rezultatul unei voințe direcționate greșit pe Pământ....

Amin

Kurze Phase des Erdenlebens entscheidet Los im Jenseits....

Euer Erdendasein als Mensch ist eine der unendlich vielen Phasen eurer Aufwärtsentwicklung, denn auch, wenn ihr auf Erden ausgereift seid, um nun in das Lichtreich eingehen zu können, schreitet doch eure Entwicklung immer noch weiter, weil niemals die Seele, die erkannt hat, aufhört zu streben.... weil sie immer und ewig Gott anstreben wird und weil sie daher Ihm immer näherzukommen trachtet, um in gänzlicher Vereinigung mit Ihm unaussprechlich selig zu sein. Die Zeit als Mensch auf der Erde ist daher wie ein kurzer Augenblick, gemessen an der Ewigkeit, gemessen an dem endlos langen Entwicklungsgang zuvor durch die materielle Schöpfung, und doch ist dieser kurze Augenblick entscheidend für das Los der Seele, er ist entscheidend für den weiteren Entwicklungsgang im geistigen Reich. Denn es ist ein Unterschied, ob die Seele auf Erden schon einen Reifegrad erreicht hat oder erst im jenseitigen Reich zum Erkennen kommt.... Wohl steigen auch letztere nun zur Höhe, doch in einer äußerst mühsamen Arbeit müssen sie sich das erwerben, was ihnen auf Erden reichlich zur Verfügung stand und ihnen das Erreichen des Lichtgrades ermöglicht hätte.... Auf der Erde die Willensprobe zu bestehen bedeutet einen Zustand von Licht und Kraft in Fülle schon beim Eingehen in die Ewigkeit, es bedeutet stets vermehrte Zufuhr von Licht und Kraft, weil die Seele von der Stunde ihres irdischen Ablebens an als Kraftempfänger auch Kraftvermittler ist und stets mehr und mehr empfängt, je mehr sie abgibt.... Sie steigt also nun überaus schnell zur Höhe, denn sie schließt sich mit gleich-reifem Geistigen zusammen und wirket nach göttlichem Willen und in göttlichem Auftrag.... Sie bezieht alle Kraft aus Gott und nützet sie für Gott, während die Seelen, die auf Erden in ihrer Willensprobe versagten, wohl auch noch im Jenseits zum Erkennen kommen können, doch nun erst mit Hilfe anderer Wesen sich so gestalten müssen, daß es auch in ihnen Licht wird, daß sie die Lichtstrahlungen aufnehmen können und nun diese verwerten nach dem Willen Gottes. Auch diese Seelen müssen im freien Willen die Zufuhr von Licht und Kraft begehren, dann erst werden sie empfangen, und dann erst beginnt ihre Aufwärtsentwicklung mit der Arbeit, die sie wieder an den Seelen der Finsternis ausüben.... Es ist gewissermaßen ein mühsamer Gang, ein Aufstieg, wo Stufe um Stufe erklommen werden muß mit Aufbietung aller Kraft und allen Willens.... Es bleibt kein Bemühen ungelohnt, es kommt die Seele auf jeden Fall vorwärts, doch weil sie selbst noch sehr schwach ist und über wenig Kraft verfügt, muß sie ihren ganzen Willen aufbieten und viel Unterstützung finden von seiten der Lichtwelt oder menschlicher Fürbitte, bis sie selbst so weit Licht- und Kraftempfänger geworden ist, daß sie nun ihrerseits austeilen kann und nun immer mehr Kraft empfängt. Es ist das kurze Erdenleben entscheidend für das Los in der Ewigkeit, denn es kann der Eintritt in das geistige Reich schon höchste Seligkeit sein, die nun nie mehr endet, wenn die Erdenzeit recht genützt wurde. Sie kann aber auch unausgewertet bleiben, und die Folgen davon muß die Seele tragen.... sie muß weiter ringen und kämpfen, will sie nicht untergehen. Und ihr Leben im geistigen Reich ist noch in vielem dem Ringen auf der Erde gleich, doch niemals hoffnungslos, wenn die Seele selbst den Willen hat, zu Licht und Kraft zu gelangen. Ihr Wille allein entscheidet.... ist der Wille zu Gott gerichtet schon im Erdenleben, dann verfolgt die Seele unentwegt das Ziel, Ihm näherzukommen, was sie dann auch schnell erreicht.... Solange aber der Wille noch Gott abgewandt ist, bedeutet dies Dunkelheit und Schwäche, und in diesem Zustand tritt die Seele in das geistige Reich ein, während erstere lichtdurchstrahlt ist und nichts mehr sie an das irdische Reich bindet als nur die Liebe zu denen, die sie verlassen hat und denen sie nun Hilfestellung bietet in jeder Weise, doch jene benötigen noch lange der Hilfe, wenngleich sie der Erde entronnen sind, doch sie halten sich noch lange in Erdennähe auf, bis auch sie so viel Licht und Kraft empfangen können, um ihrerseits nun tätig zu sein im geistigen Reich. Und jegliche Tätigkeit besteht nur darin, auf den Willen derer einzuwirken, die ihn noch verkehrt gerichtet haben, um sie zu bewahren vor gleichem Schicksal, vor einem mühsamen Aufstieg im geistigen Reich, der Folge ist eines verkehrt gerichteten Willens auf Erden....

Amen