• Înapoi

Întruparea ca ființă umană consecință a păcatului.... Lucrarea de răscumpărare....

Așa că a trebuit să se facă un sacrificiu de ispășire de o mărime de neconceput, căci, potrivit justiției divine, trebuia să Mi se dea satisfacție; păcatul trebuia să fie anulat, ca să spunem așa, și trebuia plătit un imens preț de cumpărare pentru libertatea ființelor aflate sub interdicție. Vinovăția păcatului a trebuit să fie răscumpărată.... Și această lucrare a fost îndeplinită de omul Iisus pentru întreaga umanitate.... Voi, oamenii, nu puteți măsura magnitudinea acestei munci de iubire, pentru că nici voi, oamenii, nu aveți nici un fel de înțelegere pentru magnitudinea vinovăției. Toate ființele care încă se împotrivesc Mie trăiesc în această vinovăție a păcatului, inconștient în starea legată, conștient în starea de liber arbitru, ca și ființă umană, pentru că și aceasta este conștientă de starea sa de slăbiciune, de lipsa sa de putere și de lumină, atâta timp cât se află încă sub captivitatea păcatului. Faptul că, de obicei, nu vrea să recunoască acest lucru este o dovadă a lipsei sale de lumină și, de asemenea, o dovadă a păcătoșeniei sale, ceea ce nu înseamnă întotdeauna o viață păcătoasă pe Pământ. Marele păcat al fostei răzvrătiri împotriva Mea este de vină pentru starea de izgonire, iar acest mare păcat trebuie mai întâi răscumpărat înainte ca ființa să dobândească lumină și putere.

Omul Iisus știa despre marea adversitate și despre mizeria de nedescris în care se afla ființa spirituală căzută; El știa, de asemenea, că este imposibil să se ispășească vina în timpul vieții pământești și că ființa nu poate urca nici în împărăția spirituală, deoarece povara păcatului o trage mereu în abis și nu se poate apăra împotriva forțelor de jos. Iisus știa despre starea mizerabilă a ființei care devenise păcătoasă prin propria voință și a vrut să o ajute.... El a vrut să ia asupra Sa imensa vină a păcatului pentru a-i aduce răscumpărarea. Iubirea Sa a fost supraomenește de mare încât a săvârșit o lucrare care a constat în greutăți și suferințe supraomenești. El Mi-a adus un sacrificiu de ispășire. El i-a răscumpărat pe toți oamenii din păcat. Dar voința liberă a omului nu este eliminată.... Lucrarea de răscumpărare trebuie recunoscută și revendicată.... Ființa umană trebuie să își ducă și ea vina excesivă a păcatului la crucea Răscumpărătorului divin, trebuie să se recunoască și să se mărturisească în fața Lui ca păcătos, ca ființă umană slabă, cu lipsuri, care este și va rămâne legată dacă Iisus Hristos nu are milă de ea și nu mijlocește pentru ea ca un mijlocitor milostiv, Care este dispus să răscumpere vina sa, de îndată ce ființa umană crede în El ca Răscumpărător, își mărturisește cu pocăință păcătoșenia în fața Lui și Îi cere iertare de vina sa. Numai recunoașterea și mărturisirea propriei vinovății este semnul credinței în Iisus Hristos. Ființa umană trebuie să Îl cheme din adâncuri, trebuie să Îl implore pentru ajutor în nevoia sa spirituală. Trebuie să se încredințeze Lui, trebuie să știe și să mărturisească faptul că se află în adâncuri și are nevoie de ajutorul Său, trebuie să-și întindă mâinile spre El și să ceară mila Lui, atunci își va recunoaște și el vina, starea sa deficitară, care este rezultatul marelui păcat, care a fost cauza întrupării fiecărei ființe umane pe Pământ, și în rugăciune sinceră trebuie să apeleze la ajutorul lui Iisus pentru a se înălța la Mine, care am venit la copiii Mei de pe Pământ, Eu Însumi în ființa umană Iisus, pentru a răscumpăra imensa vină a păcatului.... Și mântuirea va veni pentru toți cei care își mărturisesc păcatul, căci recunoscându-și vina, ei se detașează de bunăvoie de cel care i-a făcut vinovați și cer iertare, care le va fi acordată și lor, de dragul lui Iisus Hristos....

Amin

Verkörperung als Mensch Folge der Sünde.... Erlösungswerk....

welche diese große Schuld erforderte. Es mußte also ein unfaßbar großes Sühneopfer gebracht werden, denn laut göttlicher Gerechtigkeit mußte Mir Genugtuung geleistet werden; die Sünde mußte gewissermaßen aufgehoben und ein ungeheurer Kaufpreis gezahlt werden für die Freiheit der Wesen, die im Bann sich befinden. Die Sündenschuld mußte getilgt werden.... Und dieses Werk vollbrachte der Mensch Jesus für die gesamte Menschheit.... Ihr Menschen könnet nicht die Größe dieses Liebewerkes ermessen, weil euch auch für die Größe der Schuld jedes Verständnis fehlt. Alles Wesenhafte, das Mir noch widersteht, lebt in dieser Sündenschuld, im gebundenen Zustand unbewußt, im Zustand des freien Willens, als Mensch, bewußt, weil dieser sich auch seines Schwächezustandes bewußt ist, seiner Kraft- und Lichtlosigkeit, solange er noch im Bann der Sünde steckt. Daß er dies zumeist nicht eingestehen will, ist ein Beweis der Lichtlosigkeit und auch ein Beweis seiner Sündhaftigkeit, womit nicht immer ein sündiges Leben auf Erden zu verstehen ist. Die große Sünde der einstigen Auflehnung gegen Mich hat den gebannten Zustand verschuldet, und diese große Sünde muß zuvor getilgt werden, ehe das Wesen zu Licht und Kraft gelangt.

Der Mensch Jesus wußte um die große Not und das unsägliche Elend, in dem das gefallene Geistige sich befand; Er wußte auch darum, daß es unmöglich war, während des Erdenlebens die Schuld abzubüßen, und daß das Wesen auch im geistigen Reich nicht zur Höhe steigen konnte, weil die Last der Sünde es stets in die Tiefe zog und es sich nicht wehren konnte gegen die Kräfte von unten. Jesus wußte um den unglückseligen Zustand des Sündig-Gewordenen durch eigenen Willen, und Er wollte ihm helfen.... Er wollte die ungeheure Sündenschuld auf Sich nehmen, um ihm Erlösung zu bringen. Seine Liebe war übermenschlich groß, daß Er ein Werk zur Ausführung brachte, das in übermenschlichen Nöten und Leiden bestand. Er brachte Mir ein Sühneopfer. Er hat alle Menschen erlöst von der Sünde. Doch der freie Wille des Menschen wird nicht ausgeschaltet.... Das Erlösungswerk muß anerkannt und in Anspruch genommen werden.... es muß der Mensch auch seine übergroße Sündenschuld hintragen zum Kreuz des göttlichen Erlösers, er muß sich selbst erkennen und vor Ihm bekennen als Sünder, als schwacher, unzulänglicher Mensch, der gebunden ist und bleibt, so Sich Jesus Christus nicht seiner erbarmt und für ihn eintritt als barmherziger Mittler, Der seine Schuld zu tilgen bereit ist, sowie der Mensch an Ihn als Erlöser glaubt, Ihm reuevoll seine Sündhaftigkeit bekennt und um Vergebung seiner Schuld bittet. Das Erkennen und Bekennen seiner Schuld erst ist das Zeichen des Glaubens an Jesus Christus. Es muß der Mensch aus der Tiefe rufen zu Ihm, er muß Ihn um Hilfe anflehen in seiner geistigen Not. Er muß sich Ihm anvertrauen, er muß wissen und bekennen, daß er sich in der Tiefe befindet und Seine Hilfe benötigt, er muß die Hände ausstrecken nach Ihm und von Ihm Erbarmen fordern, dann erkennt er auch seine Schuld, seinen mangelhaften Zustand, der Folge der großen Sünde ist, die Anlaß der Verkörperung eines jeden Menschen auf der Erde war, und er muß in innigem Gebet den Beistand Jesu erflehen, um emporzusteigen zu Mir, Der Ich Selbst im Menschen Jesus zu Meinen Kindern auf Erden gekommen bin, um die ungeheure Sündenschuld zu tilgen.... Und allen wird Erlösung werden, die sich sündig bekennen, denn durch das Eingeständnis ihrer Schuld lösen sie sich willensmäßig von dem, der sie schuldig werden ließ, und fordern Vergebung an, die ihnen um Jesu Christi willen auch zuteil wird....

Amen