• Înapoi

Raiul și iadul....

Oricine se dăruiește Mie, nu-l voi mai lăsa să cadă niciodată. Dar oricine persistă în a Mi se împotrivi este în mare pericol de a se lipsi complet de puterea Mea de iubire și de a-și întări substanța fundamentală, o stare extrem de chinuitoare pe care vreau să o previn. Or, acest adevăr, care nu a fost ascuns oamenilor încă de la început, a creat conceptul de "rai și iad", de o stare fericită și una nefericită, care este limitată spațial în imaginația oamenilor până când, în cele din urmă, adevărul real.... starea.... s-a retras în cele din urmă în imaginația oamenilor și a rămas doar locul pe care imaginația și l-a imaginat în toate culorile, dând astfel loc multor gânduri eronate, astfel încât adevărul este complet distorsionat și omul nu mai are nicio cunoștință despre ce înseamnă de fapt raiul și iadul. Viața și moartea sunt raiul și iadul. O activitate harnică, încântătoare, în cea mai radiantă lumină este viața.... Lipsa de putere, neputința și întunericul cel mai adânc este moartea.... Și fiecare stare poate crește în mod constant în sus și în jos până când se atinge cel mai înalt țel, fuziunea fericită cu Mine, sau cea mai adâncă cădere, distanța nesfârșită față de Mine.... De neimaginat este fericirea, de neimaginat este chinul și suferința damnaților, care se chinuie pentru veșnicii și nu mai au putere de răscumpărare. Ar trebui să vă amintiți de aceste suflete.... Învățătura este eronată că nu mai există răscumpărare din iad, că aceste suflete sunt condamnate veșnic de Mine.... Nu Eu sunt cel care îi condamnă, ci ei înșiși au ales damnarea, nu Eu sunt cel care îi scufundă în abis, ci ei înșiși se străduiesc spre cea mai adâncă prăpastie; cu toate acestea, iubirea Mea nu lasă nimic în veșnicie în această depărtare și, prin urmare, există și răscumpărare din iad, pentru că și Eu am murit pentru aceste ființe pe cruce și am luat asupra Mea vina lor, pentru că iubirea Mea este mai mare decât mânia Mea, decât dreptatea Mea. Și iadul va trebui să-și predea ultimele victime, adică chiar și cea mai solidă materie va fi dizolvată într-o zi, iar substanța spirituală din ea va fi eliberată pentru a se înălța la viață.... Pentru că iadul, așa cum vi-l imaginați voi, oamenii, nu există ca o vatră de foc care arde veșnic, nu este un loc care îi adăpostește pe cei damnați; iadul este o stare ale cărei chinuri nu pot fi descrise, o stare care începe pe Pământ prin faptul că oamenii nu Mă recunosc, astfel că se leapădă de Mine și rămân fără puterea dragostei Mele. Atunci, cu siguranță, ei își trăiesc încă viața fizică fără Mine și nu trăiesc încă starea de neputință, pe care o presupune distanța față de Mine, ca pe o agonie, dar imediat ce viața lor fizică se termină, încep agoniile: Conștientizarea faptului că sunt complet lipsiți de putere și totuși sunt.... La început există încă posibilitatea de a renunța la rezistență în lumea de dincolo dacă sufletul ascultă ideile ființelor cunoscătoare, dar aceste posibilități sunt rareori folosite și sufletul se scufundă tot mai adânc, iar distanța față de Mine devine tot mai mare, lipsa de putere crește până la împietrirea finală.... spre o nouă izgonire în materie solidă....

Atunci, o perioadă nesfârșită de dezvoltare va fi trecut fără succes pentru ființa spirituală, care a fost odată legată de materie și acum este liberă, care, ca ființă umană, ar trebui să se străduiască din proprie inițiativă să se elibereze de orice sclavie materială. Faptul că a eșuat acum este propria sa voință liberă, pentru că, într-adevăr, nu duce lipsă de avertismente și mustrări directe. Dar iadul are o atracție mult mai mare decât cerul.... și ființa umană se îndreaptă din nou cu cea mai mare nerăbdare spre materia, pe care sufletul o depășise demult. Și acum este și destinul său.... devine din nou carapacea spiritului, care a eșuat în ultimul său test de voință. Iadul și-a deschis larg porțile și, de bună voie, nenumărate suflete intră prin această poartă în întuneric.... Iadul va triumfa, adică prințul său va avea un mare succes din punct de vedere numeric, cu toate acestea, îi voi smulge toate aceste suflete, pe care le voi aduce din nou în Noua Creație și îl voi lipsi pe adversarul Meu de orice putere asupra acestor entități, legându-l, de asemenea, în mijlocul Pământului.... adică i se va da cea mai fermă acoperire ca o cătușă pe care nu o va putea părăsi până când va ajunge din nou la putere prin voința umană, prin oamenii care doresc din nou bunuri materiale și se îndepărtează din ce în ce mai mult de Mine. Apoi va lupta din nou pentru suflete, iar această luptă este permisă pentru ca sufletele să se dovedească și să se decidă pentru Mine sau pentru el, pentru că fără o decizie corectă nici o ființă umană nu poate deveni fericită....

Amin

Himmel und Hölle....

Wer sich Mir zu eigen gibt, den lasse Ich ewig nicht mehr fallen. Doch wer im Widerstand gegen Mich verharrt, der steht in großer Gefahr, Meine Liebekraft ganz entbehren zu müssen und in seiner Ursubstanz zu verhärten, ein überaus qualvoller Zustand, den Ich verhüten möchte. Diese Wahrheit nun, die seit Beginn den Menschen nicht verheimlicht wurde, hat den Begriff "Himmel und Hölle" geschaffen, eines seligen und eines unseligen Zustandes, der in der Vorstellung des Menschen räumlich begrenzt ist, bis zuletzt die eigentliche Wahrheit.... der Zustand.... in der Vorstellung der Menschen zurücktrat und nur noch der Ort bestehenblieb, den sich die Phantasie in allen Farben ausmalte, und dadurch vielen irrigen Gedanken Raum gegeben wurde, so daß die Wahrheit gänzlich entstellt ist und der Mensch keine Kenntnis mehr davon hat, was eigentlich Himmel und Hölle bedeutet. Leben und Tod sind Himmel und Hölle.... Emsige, beglückende Tätigkeit in strahlendstem Licht ist Leben.... Kraftlosigkeit, Ohnmacht und tiefste Dunkelheit ist Tod.... Und jeder Zustand kann nach oben und nach unten ständig zunehmen, bis das höchste Ziel, selige Verschmelzung mit Mir, oder der tiefste Absturz, endlos weite Entfernung von Mir, erreicht ist.... Unvorstellbar ist die Seligkeit, unvorstellbar die Qual und das Leid der Verdammten, die Ewigkeiten schmachten und keine Kraft zur Erlösung mehr haben. Dieser Seelen sollet ihr gedenken.... Irrig ist die Lehre, daß es keine Erlösung mehr aus der Hölle gibt, daß diese Seelen auf ewig von Mir verdammt sind.... Nicht Ich verdamme sie, sondern sie selbst haben die Verdammnis gewählt, nicht Ich stürze sie in die Tiefe, sondern sie selbst sind dem tiefsten Abgrund zugestrebt; doch Meine Liebe lässet nichts auf ewig in dieser weiten Entfernung, und darum gibt es auch aus der Hölle eine Erlösung, weil Ich auch für diese Wesen gestorben bin am Kreuz und ihre Schuld auf Mich nahm, weil Meine Liebe größer ist als Mein Zorn, als Meine Gerechtigkeit. Auch die Hölle wird ihre letzten Opfer herausgeben müssen, d.h., auch die festeste Materie wird einmal aufgelöst werden und das Geistige darin frei werden zum Zwecke des Aufstieges zum Leben.... Denn die Hölle, wie ihr Menschen sie euch vorstellt, besteht nicht als ein ewig brennender Feuerherd, sie ist kein Ort, der die Verdammten birgt; die Hölle ist ein Zustand, dessen Qualen nicht zu beschreiben sind, ein Zustand, der auf Erden damit beginnt, daß die Menschen Mich nicht anerkennen, also sich lossagen von Mir und ohne Meine Liebekraft bleiben. Sie leben dann wohl noch das körperliche Leben ohne Mich und empfinden den kraftlosen Zustand, den die Entfernung von Mir mit sich bringt, noch nicht als Qual, doch sowie das Leibesleben zu Ende ist, setzen die Qualen ein: das Bewußtsein, völlig ohne Kraft und doch zu sein.... Es ist anfangs noch die Möglichkeit, im Jenseits den Widerstand aufzugeben, so die Seele den Vorstellungen wissender Wesen Gehör schenkt, doch selten nur werden diese Möglichkeiten ausgewertet, und die Seele sinkt immer tiefer, und die Entfernung von Mir wird immer größer, die Kraftlosigkeit nimmt zu bis zur endlichen Verhärtung.... zur Neubannung in festester Materie....

Dann ist eine endlos lange Entwicklungsperiode vorübergegangen ohne Erfolg für das einstmals in der Materie gebundene und nun freie Geistige, das als Mensch aus eigenem Antrieb streben sollte danach, jeder materiellen Fessel ledig zu werden. Daß es nun versagt hat, ist sein freier Wille, denn Ich lasse es wahrlich nicht fehlen an direkten Mahnungen und Warnungen. Die Hölle hat aber weit größere Anziehungskraft als der Himmel.... und es strebt der Mensch mit größtem Eifer doch wieder die Materie an, die die Seele längst überwunden hatte. Und sie ist nun auch sein Los.... sie wird wieder die Hülle des Geistigen, das bei seiner letzten Willensprobe versagte. Die Hölle hat ihre Pforten weit geöffnet, und freiwillig gehen durch diese Pforte zahllose Seelen ein in die Finsternis.... Die Hölle wird triumphieren, d.h., ihr Fürst hat zahlenmäßig großen Erfolg, jedoch Ich entwinde ihm alle diese Seelen, die Ich in der neuen Schöpfung wieder einzeuge und Meinem Gegner jegliche Macht über diese Wesenheiten nehme, indem Ich ihn gleichfalls binde mitten in die Erde.... d.h. die festeste Hülle wird ihm als Fessel gegeben, die er nicht eher verlassen kann, bis durch Menschenwillen er wieder an die Macht kommt, indem die Menschen wieder materielle Güter begehren und sich von Mir stets mehr und mehr entfernen. Dann kämpfet er wieder um die Seelen, und dieser Kampf ist zugelassen, auf daß sich die Seelen bewähren und sich entscheiden für Mich oder für ihn, weil ohne rechten Entscheid kein Mensch selig werden kann....

Amen