• Înapoi

Nu mai există nicio dezvoltare în lumea de dincolo la sfârșitul unei epoci, ci doar izgonire.....

Drumul pământesc pe care sufletul trebuie să-l parcurgă este doar o singură dată în timpul unei perioade de răscumpărare, adică faptul că sufletul se dezvoltă în sus, din materia cea mai solidă până la stadiul de ființă umană.... că el rămâne întotdeauna pe Pământ, adică în creații pământești, în timpul acestei perioade de dezvoltare. Dar odată cu sfârșitul existenței umane, sufletul încheie și acest curs de dezvoltare pământească și intră apoi în împărăția spirituală, indiferent de starea sa de maturitate. Căci împărăția spirituală acceptă ființe perfecte, dar și imperfecte, numai că sferele sunt complet diferite, deci există sfere de lumină, dar și întuneric veșnic constant, că acum pot ajunge la maturitate și sufletele care locuiesc în sferele întunecate, doar că pentru aceasta este nevoie de infinit mai mult timp, deoarece ființele aflate în stare de imperfecțiune nu au putere. Și există un mare pericol ca ele să se scufunde și mai adânc din cauza slăbiciunii voinței lor, deoarece forțele întunecate au efect asupra lor și încearcă să le tragă în întuneric. Dar atunci este vina lor, căci au posibilități de ajutor prin iubirea și harul lui Dumnezeu, astfel încât pot la fel de bine să se străduiască să se ridice în sus. Ființele de lumină le ajută și, de asemenea, își lasă razele să strălucească în întuneric pentru a trezi în suflete dorința de lumină, care apoi încep ascensiunea. Astfel, în lumea de dincolo, în împărăția spirituală, există încă posibilitatea de a ieși din starea de imperfecțiune în starea de perfecțiune și de a continua dezvoltarea ratată pe Pământ în împărăția spirituală..... Dar lucrurile stau diferit în cazul expirării unei perioade de răscumpărare.... Atunci nu mai există o dezvoltare ulterioară în împărăția spirituală, ci doar o dezvoltare ascendentă începând de la nivelul cel mai de jos, ceea ce necesită din nou parcurgerea întregii creații a Pământului. Căci atunci sufletul a atins un nivel scăzut care îi face imposibilă rămânerea în sferele spirituale și care, prin urmare, are ca rezultat alungarea în forma solidă. Acest nivel scăzut apare atunci când sufletul se dăruiește complet adversarului lui Dumnezeu, când acționează împotriva lui Dumnezeu Însuși, luptând împotriva a tot ceea ce este spiritual pe Pământ, încercând astfel să îl înlocuiască într-o anumită măsură pe Dumnezeu. Acesta este un grad care nu mai permite dezvoltarea ascensională în împărăția spirituală, care poate fi într-adevăr experimentat și de sufletele care nu rămân pe Pământ până la ultimul sfârșit, ci au plecat deja înainte. Cu toate acestea, dragostea și mila lui Dumnezeu nu permite ca ființa spirituală să cadă în întregime în mâinile Satanei, El lasă încă o dată ființa liberă să-și schimbe voința, o alungă în noua creație și astfel retrage puterea Satanei asupra ei, într-un fel o eliberează din legăturile Satanei și îi dă o robie care se supune voinței Sale, iar voința Sa este cu adevărat orientată spre răscumpărarea ființei, nu spre o robie veșnică. În lumea de dincolo, însă, o ascensiune din josul spiritual nu ar mai fi posibilă, deoarece sufletul s-a vândut complet Satanei prin robia sa și este complet neputincios în împărăția spirituală și nu și-ar întoarce niciodată voința în sus. Dar, întrucât dezvoltarea ascensiunii în împărăția spirituală depinde, de asemenea, de voința ființei, aceasta ar rămâne veșnic în starea complet lipsită de lumină și de putere sau s-ar coborî și mai mult, ceea ce ar duce, cu siguranță, tot la o întărire a substanței spirituale, dar într-un timp atât de infinit de lung încât nu se poate folosi niciun calcul pentru aceasta, iar ceea ce înseamnă acest lucru nu poate fi evaluat de ființa umană ca atare. În consecință, dacă o perioadă de dezvoltare este întreruptă și înlocuită cu o nouă perioadă, aceasta este o lucrare a iubirii mai mult decât mari a lui Dumnezeu pentru creațiile Sale vii, deoarece El dorește să scurteze timpul de suferință al acestora, chiar dacă ființele însele determină în continuare durata de timp de care au nevoie pentru perfecționarea lor, deoarece perioada de liber arbitru înlocuiește întotdeauna timpul de constrângere și (prima) poate fi acum utilizată sau poate trece pe lângă ea în mod inutil. Voința este întotdeauna decisivă, atât în timpul perioadei de dezvoltare pe Pământ, cât și în împărăția spirituală, iar Dumnezeu știe când voința a ajuns la puterea necesară pentru a se strădui să se ridice în sus. Mulți oameni își pierd deja viața temporală înainte de sfârșitul unei perioade de răscumpărare, dar cei care rămân în urmă și trăiesc încă ultima zi pe Pământ sunt fie legați de Dumnezeu, fie diavoli compleți pentru care o ascensiune în împărăția spirituală a devenit imposibilă din cauza nivelului lor scăzut din punct de vedere spiritual. Și, prin urmare, judecata finală va separa caprele de oi.... Vor fi judecați doar oamenii buni și cei răi. Dumnezeu îi va chema la Sine pe cei buni și îi va lăsa să experimenteze Noul Pământ în paradis, în timp ce cei răi își vor primi pedeapsa, dar și acest lucru nu va face decât să dovedească dragostea și mila lui Dumnezeu. Căci El vrea să-i facă și pe ei fericiți într-o zi, pentru că nu vrea ca nimic să fie despărțit pentru totdeauna de El, care a fost al Său încă de la început.

Amin

Ende einer Epoche keine Weiterentwicklung im Jenseits, sondern Bannung....

Der Erdengang, den die Seele zurücklegen muß, ist nur einmalig während einer Erlösungsperiode, d.h., daß die Seele sich aufwärtsentwickelt aus der festesten Materie bis in das Stadium als Mensch.... daß sie sich in dieser Entwicklungszeit immer auf der Erde, d.h. in irdischen Schöpfungen, aufhält. Doch mit dem Ende des menschlichen Daseins beschließt die Seele auch diesen irdischen Entwicklungsgang und geht dann in das geistige Reich ein, unabhängig von ihrem Reifezustand. Denn das geistige Reich nimmt vollkommene und auch unvollkommene Wesen auf, nur daß die Sphären gänzlich verschieden sind, es also Lichtsphären gibt und auch ständige ewige Finsternis, daß nun die Seelen ebenfalls reifen können, die in den dunklen Sphären weilen, dies nur unendlich viel mehr Zeit bedingt, weil den Wesen im Unvollkommenheitszustand die Kraft mangelt. Und es besteht die große Gefahr, daß sie durch ihre Willensschwäche noch tiefer absinken, weil die finsteren Kräfte auf sie einwirken und sie herabzuziehen suchen in die Finsternis. Doch dann ist es ihre eigene Schuld, denn Hilfsmöglichkeiten hat sie durch die Liebe und Gnade Gottes, so daß sie ebensogut zur Höhe streben kann. Die Wesen des Lichtes stehen ihr bei und lassen auch ihre Strahlen in die Dunkelheit leuchten, um in den Seelen das Verlangen nach Licht zu wecken, womit denn der Aufstieg beginnt. Also gibt es im Jenseits, im geistigen Reich, immer noch die Möglichkeit, aus dem Unvollkommenheitszustand in den Vollkommenheitszustand zu treten und die versäumte Entwicklung auf Erden fortzusetzen im geistigen Reich.... Anders aber verhält es sich mit dem Ablauf einer Erlösungsperiode.... Dann gibt es keine Weiterentwicklung im geistigen Reich, sondern nur eine auf der untersten Stufe beginnende Aufwärtsentwicklung, die wieder den Gang durch die gesamte Schöpfung der Erde bedingt. Denn dann hat die Seele einen Tiefstand erreicht, der ihr ein Verweilen in geistigen Sphären unmöglich macht und der daher die Bannung in der festen Form zur Folge hat. Dieser Tiefstand tritt dann ein, wenn sich die Seele dem Gegner Gottes ganz zu eigen gibt, wenn sie selbst gegen Gott vorgeht, indem sie auf Erden alles Geistige bekämpft, also Gott gewissermaßen zu verdrängen sucht. Es ist dies ein Grad, der keine Aufwärtsentwicklung im geistigen Reich mehr zuläßt, den zwar auch Seelen haben können, die nicht bis zum letzten Ende auf Erden weilen, sondern schon vorher abgeschieden sind. Doch Gottes Liebe und Erbarmung lässet das Geistige nicht ganz in die Hände des Satans fallen, Er stellt es dem Wesen noch einmal frei, seinen Willen zu wandeln, und Er bannt es in der neuen Schöpfung und entzieht dadurch dem Satan die Gewalt über jenes, Er löst es gewissermaßen aus dessen Banden und gibt ihm eine Fesselung, die Seinem Willen unterstellt ist, und Sein Wille ist wahrlich auf die Erlösung des Wesens bedacht, nicht auf ewige Fesselung. Im Jenseits jedoch wäre ein Aufstieg aus dem geistigen Tiefstand nicht mehr möglich, weil sich die Seele durch ihre Hörigkeit dem Satan völlig verkauft hat und sie im geistigen Reich völlig kraftlos ist und ihren Willen niemals nach oben wenden würde. Da aber die Aufwärtsentwicklung im geistigen Reich gleichfalls vom Willen des Wesens abhängig ist, würde dieses entweder auf ewig in dem völlig licht- und kraftlosen Zustand verharren oder noch mehr absinken, was wohl auch ein Verhärten der geistigen Substanz zu Folge hat, jedoch in so unendlich langer Zeit, daß dafür keine Berechnungen anzuwenden wären, und was das heißt, vermag der Mensch als solcher nicht zu ermessen. Wenn sonach eine Entwicklungsperiode abgebrochen und von einer neuen Periode abgelöst wird, so ist das ein Werk übergroßer Liebe Gottes zu Seinen Geschöpfen, denn Er will ihre Leidenszeit verkürzen, wenngleich die Wesen selbst immer noch die Länge der Zeit bestimmen, die sie für ihre Vollendung benötigen, weil stets die Periode des freien Willens die Zeit des Mußzustandes ablöst und (erstere = d. Hg.) nun ausgenützt oder nutzlos vorübergehen kann. Immer ist der Wille ausschlaggebend, sowohl in der Entwicklungszeit auf Erden als auch im geistigen Reich und Gott weiß es, wann der Wille die nötige Stärke erreicht hat, um zur Höhe zu streben. Viele Menschen verlieren schon vor Ablauf einer Erlösungsperiode ihr zeitliches Leben, doch die zurückbleiben, die den jüngsten Tag noch auf Erden erleben, sind entweder Gott-verbunden oder komplette Teufel, für die ein Aufstieg im geistigen Reich durch ihren geistigen Tiefstand zur Unmöglichkeit geworden ist. Und darum wird das letzte Gericht scheiden die Böcke von den Schafen.... nur gute und böse Menschen wird es zu richten geben. Die Guten holet Gott zu Sich und lässet sie die neue Erde im Paradiese erleben, während die Bösen ihre Strafe empfangen und doch auch dieses nur Gottes Liebe und Erbarmung beweiset. Denn Er will auch sie dereinst selig machen, weil Er nichts auf ewig von Sich getrennt wissen will, was Sein ist von Anbeginn....

Amen