• Înapoi

Omniprezența lui Dumnezeu.... Entitate - Putere....

Dumnezeu este prezent pretutindeni, spiritul Său nu este legat de loc și de timp, căci spiritul Său este puterea care curge prin toate și, prin urmare, este prezent pretutindeni și în același timp. Cu toate acestea, această forță nu este ceva fără ființă, motiv pentru care ea poate fi întotdeauna chemată pretutindeni, deoarece gândirea și voința animă această forță, iar gândirea și voința sunt întotdeauna active, corespunzând chemării prin intermediul ființelor care sunt, ca să zicem așa, emanații ale forței din ea și, în consecință, sunt la fel ca Dumnezeu, doar că în cea mai mică măsură.... ființe care sunt o imagine a celei mai perfecte entități.... Dumnezeu este pretutindeni, altfel nu ar fi perfect, căci perfecțiunea nu cunoaște limite, nu cunoaște nimic legat de loc și timp.... Dar perfecțiunea lui Dumnezeu nu poate fi înțeleasă de ființele umane, deoarece omul cunoaște doar ceea ce este limitat, iar ceva nelimitat este de neconceput pentru el. De aceea, este dificil de a face credibilă omniprezența lui Dumnezeu pentru el, pentru că, de îndată ce încearcă să își imagineze divinitatea eternă ca entitate, are deja în fața ochilor ceva limitat, care este imaginabil pentru el doar în termeni de loc și spațiu. În consecință, ființa umană încearcă să explice divinitatea eternă cu expresia forță, care este cu siguranță un adevăr în sine, dar care afectează grav legătura personală a ființei umane cu Dumnezeu, deoarece, potrivit intelectului uman, aceasta se poate stabili doar cu o ființă capabilă să gândească și care are o voință....

Dar legătura cu Dumnezeu este indispensabilă și, prin urmare, Dumnezeu trebuie recunoscut ca Ființă, ceea ce este și extrem de ușor de realizat, deoarece fiecare lucrare a creației dezvăluie o voință care a devenit formă prin omnipotența Sa și dezvăluie o înțelepciune profundă, deci o gândire perfectă. Și atâta timp cât o lucrare de creație este vizibilă ochiului uman, omnipotența lui Dumnezeu este, de asemenea, dovedită într-o anumită măsură, deoarece fiecare lucrare de creație este o expresie a puterii lui Dumnezeu, deci trebuie să fie Dumnezeu Însuși acolo unde se exprimă puterea Sa. Dacă ființa umană se gândește serios la acest lucru, gândul unei entități este mult mai acceptabil pentru ea, deoarece sensul și scopul lucrărilor de creație nu lasă nicio îndoială că la baza lor stă o voință înțeleaptă, iar acolo unde există o voință există și posibilitatea de a înclina această voință. În consecință, legătura poate fi stabilită prin intermediul gândurilor solicitante, deoarece ființa umană a căpătat în sine convingerea că apelul mental va fi auzit, și aceasta pretutindeni și în orice moment, și că poate fi acordat din partea Ființei Care este perfectă și, prin urmare, plină și de iubire și putere.

Natura divină nu trebuie nicidecum personificată, deoarece aceasta ar fi o limitare conform gândirii umane care ar face ca omniprezența să fie de asemenea greu de crezut, deoarece esența lui Dumnezeu nu poate fi pusă într-o formă omenească imaginabilă. Dar în Iisus Hristos puterea elementară a lui Dumnezeu, strălucirea lui Dumnezeu, s-a manifestat, adică a umplut pe deplin și complet o formă fizică, a devenit, ca să zicem așa, însuflețitoarea acestei forme exterioare și, prin urmare, este vizibilă pentru cei care vor să-și formeze o idee despre Dumnezeu..... Căci Dumnezeu permite ca toate gândurile Sale să devină formă prin voința Sa, inclusiv gândul de a se face vizibil oamenilor fără ca aceștia să fie consumați de abundența puterii și luminii Sale. O formă vizibilă, însă, este legată de timp și de loc, conform legii naturale, ea nu este atunci fără spațiu și fără timp decât atunci când s-a spiritualizat complet, dar rămâne totuși imaginabilă pentru oameni. Iar în împărăția spirituală, ochiul poate atunci să privească această formă și astfel să-L vadă pe Dumnezeu față în față. Spiritul lui Dumnezeu este însă activ pretutindeni și în permanență, adică El lasă gândurile Sale să devină formă prin voința Sa. Prin urmare, El trebuie să fie o entitate, deoarece voința și înțelepciunea Sa sunt recognoscibile în tot ceea ce puterea Sa a creat. Și din moment ce divinitatea eternă vrea să se stabilească o legătura cu Sine, ființa umană trebuie să poată crede și ea că Dumnezeu este o entitate, căci dacă și-L imaginează ca pe o simplă forță, nu va încerca niciodată să stabilească această legătură, dar atunci își va trăi viața pământească fără succes, căci progresul spiritual trebuie să presupună rugăciunea către Dumnezeu pentru har, iar aceasta va urca cu siguranță spre o entitate omniprezentă, dar niciodată spre o forță căreia i se refuză voința și capacitatea de a gândi, deci caracteristicile unei entități....

Amin

Allgegenwärtigkeit Gottes.... Wesenheit - Kraft....

Gegenwärtig ist Gott überall, Sein Geist ist nicht an Ort und Zeit gebunden, denn Sein Geist ist Kraft, die alles durchflutet und daher überall und zu gleicher Zeit gegenwärtig ist. Doch es ist diese Kraft nichts Wesenloses, weshalb sie stets und überall angerufen werden kann, weil Gedanke und Wille diese Kraft beseelen und der Gedanke und Wille stets tätig wird, entsprechend auch dem Anruf durch Wesen, die gleichsam Kraftausstrahlung von ihr sind und folglich das gleiche wie Gott, nur im winzigsten Ausmaß.... Wesenheiten, die ein Abbild sind von der vollkommensten Wesenheit.... Gott ist überall, ansonsten Er nicht vollkommen wäre, denn die Vollkommenheit kennt keine Begrenzung, sie kennt nichts an Ort und Zeit-Gebundenes.... Die Vollkommenheit Gottes ist aber von Menschen nicht zu fassen, weil der Mensch nur das Begrenzte kennt und etwas Unbegrenztes ihm nicht vorstellbar ist. Darum ist ihm auch die Allgegenwart Gottes schwer glaubhaft zu machen, denn sowie er sich die ewige Gottheit als Wesenheit vorzustellen versucht, steht ihm schon etwas Begrenztes vor Augen, das ihm nur örtlich und räumlich vorstellbar ist. Folglich sucht der Mensch, mit dem Ausdruck Kraft die ewige Gottheit zu erklären, was wohl an sich Wahrheit ist, jedoch die persönliche Bindung des Menschen mit Gott stark beeinträchtigt, denn diese kann nach menschlichem Verstand nur mit einem Wesen hergestellt werden, das denkfähig ist und einen Willen hat....

Die Verbindung mit Gott ist aber unerläßlich, und darum muß Gott als Wesen anerkannt werden, was auch überaus leicht möglich ist, weil ein jegliches Schöpfungswerk einen durch Seine Allmacht zur Form gewordenen Willen verrät und tiefste Weisheit, also vollendetes Denken, erkennen läßt. Und solange ein Schöpfungswerk dem menschlichen Auge ersichtlich ist, ist auch gewissermaßen Gottes Allmacht bewiesen, weil jedes Schöpfungswerk eine Kraftäußerung Gottes ist, also Gott Selbst sein muß, wo Seine Kraft zum Ausdruck kommt. Denkt der Mensch ernsthaft darüber nach, so ist ihm der Gedanke an eine Wesenheit viel annehmbarer, weil Sinn und Zweck der Schöpfungswerke keinen Zweifel aufkommen lassen, daß ein weisheitsvoller Wille ihnen zugrunde liegt, und wo ein Wille ist, ist auch die Möglichkeit, diesen Willen sich geneigt zu machen. Es kann also folglich die Verbindung hergestellt werden durch bittende Gedanken, weil der Mensch in sich die Überzeugung gewonnen hat, daß der gedankliche Bittruf gehört wird, und das überall und zu jeder Zeit, und daß ihm entsprochen werden kann von seiten der Wesenheit, Die vollkommen ist und daher auch voller Liebe ist und Macht....

Es ist das Gottwesen keineswegs zu personifizieren, denn dies wäre eine Begrenzung nach menschlichem Denken, die auch die Allgegenwärtigkeit schwer glaublich werden ließe, denn die Wesenheit Gottes kann nicht in eine menschlich vorstellbare Form gebracht werden. Doch in Jesus Christus hat sich die Urkraft Gottes, die Ausstrahlung Gottes, manifestiert, d.h., sie hat eine körperliche Form voll und ganz erfüllt, sie ist gleichsam Beleber dieser Außenform geworden und sonach schaubar denen, die sich von Gott eine Vorstellung machen wollen.... Denn alle Seine Gedanken lässet Gott zur Form werden durch Seinen Willen, so auch den Gedanken, Sich Selbst den Menschen anschaulich zu machen, ohne daß diese von Seiner Kraft- und Lichtfülle verzehrt werden. Eine sichtbare Form jedoch ist nach dem Naturgesetz an Ort und Zeit gebunden, sie ist erst dann raum- und zeitlos, so sie sich völlig vergeistigt hat, dennoch bleibt sie den Menschen vorstellbar. Und im geistigen Reich kann dann das Auge diese Form erschauen und also Gott sehen von Angesicht zu Angesicht. Gottes Geist aber ist überall, und zwar ständig, tätig, d.h., Er lässet Seine Gedanken durch Seinen Willen zur Form werden. Er muß also demnach eine Wesenheit sein, weil Sein Wille und Seine Weisheit in allem erkennbar ist, was Seine Kraft geschaffen hat. Und da die ewige Gottheit die Verbindung zu Sich hergestellt haben will, muß der Mensch auch glauben können, daß Gott eine Wesenheit ist, denn so er sich Diese als nur Kraft vorstellt, wird er diese Verbindung nie und nimmer herzustellen suchen, dann aber lebt er sein Erdenleben erfolglos, denn ein geistiger Fortschritt muß das Gebet zu Gott um Gnade zur Voraussetzung haben, und dieses wird wohl zu einer Wesenheit, Die allgegenwärtig ist, emporsteigen, niemals aber zu einer Kraft, der Wille und Denkfähigkeit, also die Merkmale einer Wesenheit, abgesprochen werden....

Amen