• Înapoi

Moartea timpurie.... Mila lui Dumnezeu.... Bătrânețe....

Depinde de voia lui Dumnezeu în ce grad de maturitate este chemată ființa umană din viața pământească în împărăția spirituală. Aceasta este, de asemenea, o nedreptate aparentă care poate întări opinia oamenilor că Dumnezeu a ales anumiți oameni pentru a deveni binecuvântați, în timp ce alții trebuie să lâncezească într-o stare îndepărtată de Dumnezeu din cauza voinței Sale. Și totuși, acest punct de vedere este complet eronat.... Căci aici domnește și iubirea și înțelepciunea divină, care știe întotdeauna despre voința ființei umane și, prin urmare, pune capăt vieții atunci când este vorba de o dezvoltare superioară pe Pământ. În starea de legătură dinaintea întrupării ca ființă umană, există doar o perpetuă dezvoltare ascendentă până la gradul de maturitate al ființei care permite această ultimă întrupare. Dar acum, liberul arbitru al ființei umane decide pentru ea însăși, și atât dezvoltarea ascendentă poate continua, cât și o stagnare sau o regresie, și din nou depinde dacă ființa umană ca atare și-a crescut deja gradul inițial de maturitate și atunci riscă doar să se clatine, sau dacă rămâne la același nivel ca la începutul întrupării sale și atunci trebuie să se teamă de o regresie. Atunci este întotdeauna o lucrare a milei lui Dumnezeu dacă ființa umană este chemată când a ajuns la apogeul dezvoltării sale pe Pământ, adică dacă dragostea lui Dumnezeu o împiedică să coboare și mai mult sau să lase o altă viață nefolosită pentru sufletul său. Căci cu cât vina lui devine mai mare, cu atât mai mult folosește timpul de grație al întrupării sale fără să se folosească de el. O persoană se poate strădui să se înalțe în tinerețe și apoi să se oprească din strădanie, iar dezvoltarea sa anterioară să nu continue, atunci Dumnezeu îl cheamă și îi oferă alte oportunități în lumea de dincolo pentru a se maturiza..... Dar și ființa umană își poate schimba voința doar în anii din urmă, iar dezvoltarea sa încă deficitară poate lua atunci un avânt brusc și astfel poate ajunge la un grad mai înalt de maturitate, chiar dacă a lăsat să treacă mult timp înainte fără să se gândească la sufletul său. Atunci Dumnezeu îi va acorda o viață lungă, pentru că Dumnezeu a prevăzut din veșnicie voința ființei umane și a determinat cursul vieții sale în consecință. Căci orice soartă umană este luată în considerare de iubirea și înțelepciunea lui Dumnezeu, dar niciodată nu depinde de bunul-plac al lui Dumnezeu..... Iar Dumnezeu nu ar priva pe nimeni de oportunitatea de a se maturiza pe Pământ, dacă ar fi dispus să se folosească de ea. Cu toate acestea, harul Său este puțin respectat și oamenii nu sunt dispuși să accepte indicațiile corespunzătoare. Și cum Dumnezeu știe din eternitate care sunt oamenii care se comportă într-un mod deosebit de respingător față de El, cum știe de asemenea când ființa umană a atins cel mai înalt grad de dezvoltare pe Pământ, durata vieții sale pământești a fost de asemenea stabilită din eternitate și aceasta este de durate foarte diferite, după cum înțelepciunea divină recunoaște că este oportună și reușită. Cu toate acestea, Dumnezeu nu va pune niciodată capăt prematur unei vieți pământești care încă promite ființei umane un grad mai înalt de maturitate, pentru că dragostea lui Dumnezeu este întotdeauna și în mod constant preocupată ca ființa umană să atingă cel mai înalt grad de maturitate posibil pe Pământ; și El nu ar refuza niciodată o oportunitate pentru ființa umană care ar duce la maturizare. Cu toate acestea, El știe din veșnicie despre fiecare frământare a voinței umane și adesea salvează sufletul de la apostazia completă, adică de la regres, care ar veni dacă nu ar pune capăt vieții pământești. De aceea, o persoană care se străduiește în mod constant va ajunge la o vârstă înaintată, așa cum, invers, o vârstă înaintată dovedește totuși o evoluție ascendentă lentă, chiar dacă acest lucru nu este evident pentru ceilalți oameni. O viață pământească lungă este întotdeauna un har, dar chiar și o viață de scurtă durată demonstrează iubirea lui Dumnezeu, care este mereu la lucru, chiar dacă ființa umană nu este întotdeauna capabilă să o recunoască....

Amin

PRERANA SMRT – MILOST BOŽJA – STAROST

Na kojem je stupnju zrelosti čovjek pozvan iz ovog zemaljskog života u duhovno carstvo, to ovisi o Božjoj Volji. Ljudi su stekli uvjerenje kako je nepravda da Bog odabire određene ljude da bi ih blagoslovio dok drugi Njegovom voljom venu u 'od-Boga-zaboravljenom' stanju. To mišljenje je u potpunosti krivo pošto Bog, Koji zna za čime ljudi žude, uvijek vlada u Ljubavi i Mudrosti. On skraćuje život kada je viši razvoj na Zemlji kada daljnje usavršavanje dolazi u pitanje.

Kada je duša u ograničenom stanju, prije njezinog utjelovljenja kao ljudsko biće, postoji neprestan razvoj prema gore, sve do trenutka kada stupanj zrelosti duhovnog bića dozvoli posljednje utjelovljenje. Međutim sada se 'prema-gore' razvojni napredak duše koja djeluje u slobodnoj volji može zaustaviti, ili čak nazadovati. Ali to sve ovisi o biću, čija je zrelost već bila povećana i koje je sada u opasnosti da se njegov napredak zaustavi, te ostane na istom stupnju na kojem je bio na početku njegova utjelovljenja, ili čak u opasnosti da se posklizne natrag, čega se treba bojati.

Kada čovjek bude pozvan sa ovog svijeta, ako je postigao maksimalni razvoj na Zemlji, to je uvijek čin Božje milosti. Onda ga Bog u svojoj ljubavi štiti od pro-padanja, ili od daljnjeg života koji bi bio beskoristan za njegovu dušu. Jer što više zahtjeva vremena od Milosti, kojeg ne iskorištava, to će veća biti njegova krivnja.

Čovjek u svom djetinstvu može težiti prema gore, i onda prekinuti svoje napore. Tada njegov razvoj za-staje i Bog će ga pozvati da bi mu dao daljnje mogućnosti u drugom životu.

Može se također dogoditi da čovjek nije preobraćen do svojih kasnih godina, i da je proćerdao puno vremena bez da je razmišljao o svojoj duši, tada se u za njega adekvatnom razvoju događa iznenadno prevrtanje koje mu omogućava da dosegne višu zrelost. Onda će mu Bog dati duži život. Bog gleda u čovjekovu volju od sve vječnosti i prema tome određuje njegov način života. Bog ne pravi svojeglave prosudbe već u Ljubavi i Mudrosti uzima u obzir svaku ljudsku sudbinu.

I Bog neće nikad od nikog uskratiti mogućnost da na Zemlji dovede svoju dušu do zrelosti, ako je on voljan iskoristiti tu mogućnost. Čovjek obraća jako malo pažnje na tu Božju Milost, i rijetko je voljan prihvatiti instrukcije. A pošto Bog zna od vječnosti, koje će Ga ljudsko biće odbaciti, i On također zna kada je čovjek dosegnuo svoj najviši stupanj zrelosti na Zemlji tako da je dužina njegovog života određena od Vječnosti. To varira u ovisnosti o tome što Bog u Svojoj mudrosti smatra da je najbolje.

Bog neće nikada skratiti jedan zemaljski život ako on i dalje omogućava ljudskom biću višu zrelost. Božja Ljubav se neprestano brine o tome da svako ljudsko biće na zemlji postigne najveću moguću zrelost. On ljudskome biću nikad neće uskratiti mogućnosti koje bi mogle rezultirati u većoj zrelosti. On zna od vječnosti o nastranostima ljudske volje i često dušu čuva od potpunog propadanja, što bi se moglo dogoditi da On nije završio taj zemaljski život.

Prema tome, čovjek koji neprestano teži će dosegnuti starost, u drugu ruku, starost je dokaz polaganog razvoja prema gore čak i ako čovjekovi bližnji toga i nisu svjesni. Dug život na Zemlji je milost, ali i kratak život je također dokaz Božje ljubavi, koja je uvijek prisutna iako ju čovjek rijetko prepoznaje.

AMEN