• Înapoi

Trupul și sufletul lui Iisus Hristos au fost îndreptate spre Dumnezeu....

Trupul lui Iisus Hristos nu se mai opunea sufletului Său; el nu mai cerea pentru sine decât ceea ce dorea sufletul, care se unise complet cu spiritul în el.... Aceasta a fost starea omului Iisus când și-a încheiat lucrarea.... Era starea de devotament total față de Dumnezeu și de renunțare completă la ceea ce aparținea lumii.... Trupul Său era complet independent de Pământ și de legile sale, deoarece era complet spiritualizat, adică substanțele spirituale care formau trupul Său omenesc se contopiseră cu cele ale sufletului și, ca să zicem așa, se subordonaseră complet voinței spiritului, care era în cel mai strâns contact cu Tatăl-Spirit, și astfel trupul pământesc cu sufletul devenise și el simultan una cu divinitatea eternă.... Această fuziune a fost atât de extrem de semnificativă, a avut o amploare pe care spiritualul nu o poate înțelege decât după ce și-a găsit propria unire cu Dumnezeu. A fost un act de cea mai mare cucerire de sine, de cea mai profundă iubire și de cel mai neînfrânat devotament față de Dumnezeu..... A atras simultan învelișul exterior al sufletului omului Iisus – trupul - în domeniul emanației de iubire de la Dumnezeu, și i-a inundat sufletul și trupul cu spiritul de iubire al lui Dumnezeu, cu puterea și lumina Sa.... Omul Iisus era plin de putere și de lumină.... Era puternic și înțelept, și orice creatură Îl asculta, întreaga creație Îl asculta, pentru că Dumnezeu Însuși era în El în toată plinătatea, pentru că nu i se mai opunea în niciun fel, nici sufletul, nici trupul, iar acest devotament nemărginit a dus și la activitatea nemărginită a lui Dumnezeu.... Dumnezeu Însuși era Cel care se exprima acum în tot ceea ce făcea și spunea Iisus. Iubirea lui Dumnezeu cuprinde tot ceea ce i se dăruiește, ea pătrunde în orice creație atâta timp cât substanța spirituală din ea nu se împotrivește iubirii divine.... Acolo unde această împotrivire este înlăturată nu poate exista decât iubirea lui Dumnezeu, astfel.... întrucât Dumnezeu este iubire.... numai Dumnezeu poate fi acolo unde nu i se opune nicio rezistență.... Tot ceea ce provine de la El este divin atâta timp cât este fără rezistență. Numai rezistența transformă ceea ce este creat de Dumnezeu în ceva care se distanțează de El până când renunță de bunăvoie la rezistență.... Omul Iisus era complet devotat lui Dumnezeu și deci nu mai era ceva în afara lui Dumnezeu, ci fuzionat cu El, deci una cu Dumnezeu.... și astfel complet transfigurat, deoarece unirea cu Dumnezeu este o stare plină de lumină.... Iar când Iisus Hristos a plecat din lume, El și-a dus trupul în veșnicie în același timp cu sufletul, căci nu mai rămăsese nimic în El care să aibă nevoie de o dezvoltare mai înaltă, trupul și sufletul erau perfecte; fiecare substanță spirituală era atât de îndreptată spre Dumnezeu, încât era pătrunsă de lumina și de iubirea lui Dumnezeu, încât era asemenea lui Dumnezeu, pentru că se contopise complet cu eternitatea dumnezeiască....

Amin

Leib und Seele Jesu Christi war Gott zugewandt....

Der Leib Jesu Christi setzte seiner Seele keinen Widerstand mehr entgegen; er forderte nichts anderes für sich, als was die Seele wollte, die sich mit dem Geist in ihr gänzlich vereinigt hatte.... Dies war der Zustand des Menschen Jesus, als Er Sein Werk vollendet hatte.... Es war der Zustand völliger Hingabe an Gott und restlosen Verzichtens auf das, was der Welt angehörig war.... Sein Leib war gänzlich unabhängig von der Erde und ihren Gesetzen, denn er war durch und durch vergeistigt, d.h., die geistigen Substanzen, die Seinen menschlichen Leib bildeten, hatten sich mit denen der Seele verschmolzen und sich gewissermaßen gänzlich dem Willen des Geistes unterstellt, der in engster Verbindung stand mit dem Vatergeist, und also war auch der irdische Leib mit der Seele zugleich eins geworden mit der ewigen Gottheit.... Diese Verschmelzung war so überaus bedeutsam, sie war von einer Tragweite, die das Geistige nicht zu fassen vermag, bevor es nicht selbst den Zusammenschluß mit Gott gefunden hat. Sie war ein Akt größter Selbstüberwindung, tiefster Liebe und schrankenlosester Hingabe an Gott.... Es zog die Seele des Menschen Jesus gleichzeitig ihre Außenhülle, den Körper, in den Bereich der Liebesausstrahlung aus Gott, und es wurde Seine Seele und Sein Körper durchflutet vom Liebesgeist Gottes, von Seiner Kraft und Seinem Licht.... Es war der Mensch Jesus kraft- und lichtvoll.... Er war mächtig und weise, und es gehorchte Ihm jegliche Kreatur, es gehorchte Ihm die gesamte Schöpfung, denn Gott Selbst war in aller Fülle in Ihm, weil Ihm keinerlei Widerstand mehr entgegengesetzt wurde, weder von der Seele noch vom Körper, und diese schrankenlose Hingabe auch das schrankenlose Wirken Gottes zur Folge hatte.... Gott Selbst war es, Der Sich nun äußerte in allem, was Jesus tat und redete. Gottes Liebe erfaßt alles, was sich Ihm hingibt, sie durchstrahlt jede Schöpfung, sowie das Geistige in ihr der göttlichen Liebe keinen Widerstand entgegensetzt.... Wo dieser Widerstand aufgehoben ist, dort kann nur noch die Liebe Gottes sein, also.... da Gott die Liebe ist.... kann nur Gott dort sein, wo sich Ihm kein Widerstand entgegensetzt.... Alles aus Ihm ist Göttliches so lange, wie es ohne Widerstand ist. Erst der Widerstand macht das von Gott Geschaffene zu etwas außer Ihm Stehendem so lange, bis es von selbst den Widerstand aufgibt.... Der Mensch Jesus war Gott völlig ergeben und also nichts außerhalb Gottes Stehendes mehr, sondern mit Ihm verschmolzen, also eins mit Gott.... und somit völlig verklärt, weil die Verbundenheit mit Gott ein lichtvoller Zustand ist.... Und es hat Jesus Christus beim Abscheiden von der Welt zugleich mit Seiner Seele Seinen Leib hinübergenommen in die Ewigkeit, denn es war an Ihm nichts mehr, das einer Höherentwicklung bedurfte, es war der Körper und die Seele vollkommen; es war jegliche geistige Substanz Gott so zugewandt, daß sie von dem Licht und der Liebe Gottes durchdrungen war, daß sie Gott gleich war, weil sie sich völlig mit der ewigen Gottheit verschmolzen hatte....

Amen