• Înapoi

Starea plină de lumină sau starea de lipsă de lumină și neputincioasă în lumea de dincolo....

Plecarea ființei umane de pe Pământ este un proces atât de semnificativ, deoarece toate puterile trupești se desprind de el pentru a fi înlocuite cu puteri spirituale, or.... acolo unde acest lucru nu este posibil din cauza lipsei de maturitate a sufletului, înseamnă o stare de neputință pentru suflet. Atât fluxul de putere spirituală, cât și pierderea ei sunt perceptibile pentru suflet, căci el simte, ca și în viața pământească, lipsa și abundența a ceea ce curge acum spre el ca agonie sau ca fericire. El se simte transferat într-o stare care este cu siguranță lipsită de orice greutate corporală, dar senzațiile sale determină gradul de bunăstare. După o scurtă odihnă, sufletul fie va fi activ, fie va rămâne într-o inactivitate chinuitoare și nu se va putea elibera de ea. Sufletul nerăscumpărat este lipsit de putere, iar conștientizarea acestui lucru este de nedescris, opresivă. Este ca și cum ar fi legat, se află într-o poziție în care nu se simte bine și nu se poate elibera din ea. Are o dorință pentru lucrurile pământești, iar dorința rămâne neîmplinită. El se află într-o regiune sumbră și lipsită de bucurie și ar vrea să scape de ea, dar aceasta îl reține ca prin lanțuri la locul de ședere. Întreaga lui stare este de disconfort, pentru că nu este lipsit de capacitatea de a simți, deoarece nu poate vedea decât cu ochii spirituali, dar aceștia sunt încă foarte slabi, încât nu poate vedea nimic, astfel că se află într-o regiune complet lipsită de lumină. Iar starea de neputință este extrem de chinuitoare pentru el, deoarece știe încă despre starea de pe Pământ și astfel știe că a mers înapoi. Iar acum depinde de modul în care recunoașterea situației sale îi afectează voința, pe care, de asemenea, o posedă încă neschimbată. Situația lui este atât de sumbră încât este obligat să se gândească la ea; acum poate fie să lase totul să treacă cu apatie, deși starea nu îl mulțumește.... Lipsa de putere poate fi atât de mare încât voința sa este de asemenea inactivă, încât nu începe nimic pentru a schimba starea, adică nu își adună voința de a schimba această stare. Atunci va rămâne mereu în aceeași situație, până când sufletul nu mai poate suporta chinul și tânjește după alte împrejurimi. Dar își poate aminti, de asemenea, cu amărăciune și ură de cel care a impus această stare sufletului. Poate să se certe cu soarta sa și să lase toate impulsurile rele să pătrundă în gând și în voință. Atunci el însuși își agravează condiția și devine tot mai lipsit de lumină și tot mai legat. Căci acum este hărțuit de forțele infernului, care caută să-l cucerească complet. Pe de altă parte, însă, ființe din împărăția luminii, deși voalate, vin și ele spre el și încearcă să-l convingă să devină el însuși activ pentru a-și schimba starea întunecată într-una mai plină de lumină. Și din nou voința este decisivă, la care îndemn sufletul cedează. Un gând de dor în sus îi aduce deja o ușurare și poate fi începutul drumului spre înalt. Numai voința este decisivă și ea singură va aduce sufletului fie agonii adâncite, fie izbăvire și, în același timp, va iniția furnizarea de putere.... Ființa neputincioasă trebuie doar să dorească ca forța să curgă spre ea, atunci și aceasta îi va fi transmisă.... Dar atâta timp cât voința este inactivă și nu se străduiește să o obțină, nu se va produce nicio schimbare a situației sale în sens favorabil. Numai aportul de forță este decisiv pentru starea de fericire a sufletului în lumea de dincolo. Un suflet care primește imediat putere la intrarea în împărăția spirituală este o creatură fericită. El nu poate să nu fie activ, deoarece aportul de forță îi sporește îndemnul de a fi activ. El se simte atât de fericit încât nu vrea și nu poate purta singur fericirea, încât are nevoie de comunicare și ar dori să ofere forța sa sufletelor nefericite, deoarece sentimentul său este plin de cea mai profundă compasiune pentru sufletele încă imature care trebuie să moară de foame. Și el se află în mijlocul luminii, iar acest lucru îl lasă să recunoască și el.... atât deliciile fericirii, cât și suferința ființelor neîmpăcate. El vrea acum să transmită lumina în împărăția întunericului, vrea să ajute sufletele care au nevoie, iar acum își începe activitatea căutând să aibă acces la sufletele nefericite și încercând mental să le influențeze să se smulgă din letargia lor și să se străduiască, adică, ca el, să le ajute pe cele care se află încă mai adânc în noaptea spirituală.... Dacă reușește acest lucru, atunci a aprins dragostea în sufletele imature și atunci începe munca asupra lor însele. Dorința de a ajuta este singura posibilitate de a le îmbunătăți situația, iar odată ce voința a devenit activă în această direcție, atunci pentru suflet nu mai există decât o singură ascensiune, căci el primește putere în aceeași măsură în care are nevoie de așa ceva pentru a ajuta alte suflete nefericite. Iubirea este singura putere răscumpărătoare. Fără iubire nu există nici o cale de ieșire din starea de neputință; dar acolo unde iubirea pătrunde odată, starea chinuitoare și lipsită de lumină va fi curând depășită, împrejurimile vor deveni din ce în ce mai luminoase și mai clare pentru suflet, dorința de lumină va deveni mai puternică și, în consecință, va curge și puterea care declanșează în suflet starea de beatitudine și este din nou impulsul pentru cea mai înaltă activitate.... către activitatea răscumpărătoare în lumea de dincolo....

Amin

Cheio de luz ou em estado leve e impotente no futuro....

A partida do ser humano da Terra é um processo tão significativo porque toda a força física lhe cai para ser substituída pela força espiritual, ou.... onde isso não é possível devido à falta de maturidade da alma, significa um estado de impotência para a alma. Tanto o influxo de força espiritual como a sua perda são perceptíveis para a alma, pois ela sente, como na vida terrena, a falta e a abundância do que agora flui para ela como agonia ou como felicidade. Ela se sente transferida para um estado que certamente é livre de todo peso corporal, mas suas sensações determinam o grau de bem-estar. Após um breve descanso a alma ou estará ativa ou permanecerá em uma inatividade agonizante e não será capaz de se libertar dela. Falta força à alma não redimida, e o reconhecimento disso é indizívelmente opressivo. É como se estivesse amarrado, está numa posição em que não se sente bem e não se pode libertar dele. Ela tem um desejo por coisas terrenas, e o desejo permanece por realizar. Ela está em uma região sombria e sem alegria e gostaria de escapar dela, mas ela a segura como se estivesse acorrentada ao local de sua estadia. Todo o seu estado é desconforto porque ela não é privada da capacidade de sentir, porque ela só pode ver com olhos espirituais, mas estes ainda são muito fracos, de modo que ela é incapaz de ver nada, assim ela está em uma região completamente sem luz. E o estado de impotência é extremamente agonizante para ele, já que ainda conhece o estado na Terra e, portanto, sabe a si mesmo ter retrocedido. E agora depende de como o reconhecimento da sua situação afeta a sua vontade, que também ainda possui inalterada. Sua situação é tão sombria que ela é forçada a pensar sobre isso; ela agora pode deixar tudo passar por ela apatéticamente, embora o estado não lhe agrade.... A falta de força pode ser tão grande que sua vontade também é inativa, que não começa nada para mudar o estado, ou seja, que também não reúne a vontade de mudar este estado. Então, permanecerá sempre na mesma situação até que a alma não possa mais suportar o tormento e anseie por outros ambientes. Mas também pode recordar com amargura e ódio Aquele que impôs esta condição à alma. Ela pode brigar com seu destino e deixar todos os maus impulsos romperem em pensamento e vontade. Então ela própria agrava a sua condição, que se torna cada vez mais sem luz e cada vez mais presa. Por enquanto ela é molestada pelas forças do submundo, que procuram conquistá-la completamente. Por outro lado, porém, seres do reino da luz, embora velados, também se aproximam dela e tentam persuadi-la a tornar-se ela mesma ativa, a fim de mudar seu estado obscuro para um mais cheio de luz. E mais uma vez a vontade é decisiva, que impele a alma a ceder. Um pensamento ansioso para cima já lhe traz alívio e pode ser o início do caminho para cima. Só a vontade é decisiva, e ou trará agonias profundas ou redenção à alma e, ao mesmo tempo, iniciará o fornecimento de força.... O ser impotente só precisa de força para fluir para ele, então ele também será transmitido a ele.... Mas enquanto a vontade estiver inactiva e não se esforçar por ela, não ocorrerá qualquer alteração da sua situação num sentido favorável. Só o fornecimento de força é decisivo para o estado de felicidade da alma no além. Uma alma que recebe imediatamente forças ao entrar no reino espiritual é uma criatura bem-aventurada. Ela não pode deixar de ser activa, pois o fornecimento de força aumenta a sua vontade de ser activa. Sente-se tão feliz que não quer e não pode carregar a felicidade sozinha, que precisa de comunicação e gostaria de dar a sua força às almas infelizes, porque o seu sentimento é cheio da mais profunda compaixão pelas almas ainda imaturas que têm de morrer à fome. E ela está no meio da luz, e isto também lhe permite reconhecer.... tanto as delícias da felicidade como o sofrimento dos seres não redimidos. Agora quer levar a luz para o reino das trevas, quer ajudar as almas necessitadas, e agora começa a sua actividade procurando acesso às almas infelizes e tentando influenciá-las mentalmente para se libertarem da sua letargia e lutarem, isto é, como se estivesse a ajudar aqueles que ainda se encontram mais fundo na noite espiritual.... Se tiver êxito nisso, então acendeu o amor nas almas imaturas, e então o trabalho delas sobre si mesmas começa. O desejo de ajudar é a única possibilidade de melhorar sua situação, e uma vez que a vontade tenha se tornado ativa nessa direção, então há apenas uma ascensão para a alma, pois ela recebe forças na mesma medida em que precisa delas para ajudar outras almas infelizes. O amor é o único poder redentor. Sem amor não há saída para o estado de impotência; mas onde o amor rompe uma vez, o estado agonizante e sem luz logo será superado, o ambiente será cada vez mais brilhante e mais claramente visível para a alma, o desejo de luz se tornará mais forte e, consequentemente, a força também fluirá para ela, o que desencadeia o estado de felicidade na alma e é novamente o ímpeto para a mais alta atuação.... para a atividade de resgate no além...._>Amém