• Înapoi

Starea plină de lumină sau starea de lipsă de lumină și neputincioasă în lumea de dincolo....

Plecarea ființei umane de pe Pământ este un proces atât de semnificativ, deoarece toate puterile trupești se desprind de el pentru a fi înlocuite cu puteri spirituale, or.... acolo unde acest lucru nu este posibil din cauza lipsei de maturitate a sufletului, înseamnă o stare de neputință pentru suflet. Atât fluxul de putere spirituală, cât și pierderea ei sunt perceptibile pentru suflet, căci el simte, ca și în viața pământească, lipsa și abundența a ceea ce curge acum spre el ca agonie sau ca fericire. El se simte transferat într-o stare care este cu siguranță lipsită de orice greutate corporală, dar senzațiile sale determină gradul de bunăstare. După o scurtă odihnă, sufletul fie va fi activ, fie va rămâne într-o inactivitate chinuitoare și nu se va putea elibera de ea. Sufletul nerăscumpărat este lipsit de putere, iar conștientizarea acestui lucru este de nedescris, opresivă. Este ca și cum ar fi legat, se află într-o poziție în care nu se simte bine și nu se poate elibera din ea. Are o dorință pentru lucrurile pământești, iar dorința rămâne neîmplinită. El se află într-o regiune sumbră și lipsită de bucurie și ar vrea să scape de ea, dar aceasta îl reține ca prin lanțuri la locul de ședere. Întreaga lui stare este de disconfort, pentru că nu este lipsit de capacitatea de a simți, deoarece nu poate vedea decât cu ochii spirituali, dar aceștia sunt încă foarte slabi, încât nu poate vedea nimic, astfel că se află într-o regiune complet lipsită de lumină. Iar starea de neputință este extrem de chinuitoare pentru el, deoarece știe încă despre starea de pe Pământ și astfel știe că a mers înapoi. Iar acum depinde de modul în care recunoașterea situației sale îi afectează voința, pe care, de asemenea, o posedă încă neschimbată. Situația lui este atât de sumbră încât este obligat să se gândească la ea; acum poate fie să lase totul să treacă cu apatie, deși starea nu îl mulțumește.... Lipsa de putere poate fi atât de mare încât voința sa este de asemenea inactivă, încât nu începe nimic pentru a schimba starea, adică nu își adună voința de a schimba această stare. Atunci va rămâne mereu în aceeași situație, până când sufletul nu mai poate suporta chinul și tânjește după alte împrejurimi. Dar își poate aminti, de asemenea, cu amărăciune și ură de cel care a impus această stare sufletului. Poate să se certe cu soarta sa și să lase toate impulsurile rele să pătrundă în gând și în voință. Atunci el însuși își agravează condiția și devine tot mai lipsit de lumină și tot mai legat. Căci acum este hărțuit de forțele infernului, care caută să-l cucerească complet. Pe de altă parte, însă, ființe din împărăția luminii, deși voalate, vin și ele spre el și încearcă să-l convingă să devină el însuși activ pentru a-și schimba starea întunecată într-una mai plină de lumină. Și din nou voința este decisivă, la care îndemn sufletul cedează. Un gând de dor în sus îi aduce deja o ușurare și poate fi începutul drumului spre înalt. Numai voința este decisivă și ea singură va aduce sufletului fie agonii adâncite, fie izbăvire și, în același timp, va iniția furnizarea de putere.... Ființa neputincioasă trebuie doar să dorească ca forța să curgă spre ea, atunci și aceasta îi va fi transmisă.... Dar atâta timp cât voința este inactivă și nu se străduiește să o obțină, nu se va produce nicio schimbare a situației sale în sens favorabil. Numai aportul de forță este decisiv pentru starea de fericire a sufletului în lumea de dincolo. Un suflet care primește imediat putere la intrarea în împărăția spirituală este o creatură fericită. El nu poate să nu fie activ, deoarece aportul de forță îi sporește îndemnul de a fi activ. El se simte atât de fericit încât nu vrea și nu poate purta singur fericirea, încât are nevoie de comunicare și ar dori să ofere forța sa sufletelor nefericite, deoarece sentimentul său este plin de cea mai profundă compasiune pentru sufletele încă imature care trebuie să moară de foame. Și el se află în mijlocul luminii, iar acest lucru îl lasă să recunoască și el.... atât deliciile fericirii, cât și suferința ființelor neîmpăcate. El vrea acum să transmită lumina în împărăția întunericului, vrea să ajute sufletele care au nevoie, iar acum își începe activitatea căutând să aibă acces la sufletele nefericite și încercând mental să le influențeze să se smulgă din letargia lor și să se străduiască, adică, ca el, să le ajute pe cele care se află încă mai adânc în noaptea spirituală.... Dacă reușește acest lucru, atunci a aprins dragostea în sufletele imature și atunci începe munca asupra lor însele. Dorința de a ajuta este singura posibilitate de a le îmbunătăți situația, iar odată ce voința a devenit activă în această direcție, atunci pentru suflet nu mai există decât o singură ascensiune, căci el primește putere în aceeași măsură în care are nevoie de așa ceva pentru a ajuta alte suflete nefericite. Iubirea este singura putere răscumpărătoare. Fără iubire nu există nici o cale de ieșire din starea de neputință; dar acolo unde iubirea pătrunde odată, starea chinuitoare și lipsită de lumină va fi curând depășită, împrejurimile vor deveni din ce în ce mai luminoase și mai clare pentru suflet, dorința de lumină va deveni mai puternică și, în consecință, va curge și puterea care declanșează în suflet starea de beatitudine și este din nou impulsul pentru cea mai înaltă activitate.... către activitatea răscumpărătoare în lumea de dincolo....

Amin

État plein de Lumière ou sans Lumière ni Force dans l'au-delà

La séparation de l'homme de la Terre est un processus qui est très important, parce que toutes les forces corporelles sont réduites à néant, pour être remplacées par des forces spirituelles, ou bien, là où cela n'est pas possible à cause de l'imparfaite maturité de l'âme, cela signifie pour l'âme un état sans force. L’afflux de force spirituelle comme la perte de celle-ci est perceptible pour l'âme, parce qu'elle ressent, vraiment comme dans la vie terrestre, le manque et la plénitude de ce qui maintenant lui afflue comme un tourment ou bien comme un bonheur. Elle se sent transportée dans un état, qui est certes libre de toute lourdeur corporelle, mais ses sensations déterminent le degré de son bien-être. Après un bref temps de repos l'âme sera maintenant ou active de façon émouvante ou bien restera dans une atroce inactivité et elle ne pourra pas se libérer de celle-ci. A l'âme libérée la force ne manque pas, et reconnaître cela est indiciblement accablant. Elle est comme liée, elle se trouve dans une situation dans laquelle elle ne se sent pas à son aise, et de cet état elle ne peut pas se libérer. Elle a du désir pour les choses terrestres, et ce désir reste inaccessible. Elle se trouve dans une triste région obscure et voudrait y échapper, mais elle reste tenue comme avec des chaînes à son lieu de séjour. Tout son état est indisposé, parce qu'il ne lui est pas enlevé la faculté de perception, parce qu'elle peut voir seulement avec des yeux spirituels, mais ceux-ci sont encore très faibles, et ne sont pas en mesure de voir quelque chose car elle se trouve dans une région où règne une totale absence de Lumière. Et l'état sans force est pour elle extrêmement atroce, vu qu’elle se rappelle encore son état sur la Terre et elle se considère donc en régression. Et maintenant tout dépend de l’effet qu’a la connaissance de sa situation sur sa volonté qu’elle possède encore inchangée. Sa situation est si affligeante qu’elle est poussée à la réflexion ; maintenant elle peut laisser passer tout sur elle d’une manière apathique, bien qu’elle n'aime pas cet état. L’absence de force peut être si grand que sa volonté est aussi inactive, et donc elle n’entreprend rien pour changer sa situation, elle ne s’efforce pas d'avoir la volonté pour changer cet état. Alors elle restera toujours dans la même situation jusqu'à ce que l'âme ne puisse plus soutenir le tourment et désire une autre ambiance. Mais elle peut aussi penser avec amertume et haine à ce qui a chargé cet état sur l'âme. Elle peut se disputer avec son destin et laisser entrer tous les vices mauvais dans ses pensées et dans sa volonté. Alors elle aggrave elle-même son état, et celui-ci devient toujours plus obscur et toujours plus lié. Parce que maintenant elle est opprimée par des forces du monde d’en bas, qui cherchent à la conquérir entièrement pour elles. D'autre part des êtres du Royaume de la Lumière viennent à sa rencontre, mais voilés, et ils cherchent à la pousser à devenir elle-même active, pour changer son état obscur dans un état plus lumineux. Et de nouveau la volonté est déterminante pour choisir à quelle poussée l'âme cède. Déjà une pensée de désir vers le haut lui procure un soulagement et peut être le début d’un développement vers le Haut. Seulement la volonté est décisive, et apportera à l'âme soit le tourment soit le salut qui en même temps provoquera l'apport de Force. L'être sans force doit seulement vouloir que lui afflue la Force, alors elle lui sera transmise. Mais tant que la volonté est inactive et qu’elle ne s’efforce pas dans ce but, aucun changement de sa situation ne surgira dans un sens positif. Seulement l'apport de Force est déterminant pour l'état de bonheur de l'âme dans l'au-delà. Une âme à qui à son entrée dans le Royaume spirituel il est vite donné la Force, est une créature heureuse. Elle ne peut maintenant pas faire autre chose qu'être active, parce que l'apport de Force augmente sa poussée à l'activité. Elle se sent si heureuse, qu'elle ne veut pas et ne peut pas porter ce bonheur toute seule, elle a besoin de le transmettre et voudrait donner de sa Force aux âmes malheureuses, parce que sa sensation est une très profonde compassion pour les âmes encore immatures qui doivent languir. Et elle se trouve au milieu de la Lumière, et cela lui fait aussi reconnaître soit les délices du bonheur bienheureux comme aussi les souffrances des êtres non libérés. Maintenant elle voudrait transporter la Lumière dans le royaume de l'obscurité, elle voudrait aider les âmes qui sont dans la misère, et maintenant elle commence son activité en cherchant à accéder aux âmes malheureuses et en cherchant à les influencer mentalement, pour les arracher à leur léthargie et à les inciter à être semblable à elle, et à aider celles qui sont encore dans une profonde nuit spirituelle. Si elle réussit cela, alors elle a attisé l'amour dans les âmes immatures, et alors elles peuvent commencer leur travail sur elles-mêmes. Le désir d'aider est l'unique possibilité pour l'amélioration de la situation, et lorsque la volonté est devenue une fois active dans cette direction, alors pour l'âme il existe seulement la possibilité de remonter, parce que la Force lui arrive dans la même mesure qu’elle en a besoin pour aider d’autres âmes malheureuses. L'amour est l'unique pouvoir libérateur. Sans amour il n'existe aucune sortie de l'état sans force mais là où l'amour est une fois entré, là l'état atroce, sans Lumière est vite dépassé, l'ambiance sera visible d’une manière toujours plus claire et limpide pour l'âme, le désir pour la Lumière devient plus fort, et par conséquent il lui afflue aussi la Force qui produit l'état de béatitude dans l'âme et c’est à nouveau la poussée pour l'activité la plus sublime, pour l'activité de salut dans l'au-delà.

Amen