• Back

BESPOMOĆNOST U ONOSTRANOM.... ZAKON

Ako duša ne primi snagu, ostat će neaktivna. Ovo inertno stanje se može poboljšati jedino djelima ljubavi koje je duša nevoljna/nespremna vršiti kada sebe nađe u ovom bespomoćnom stanju u onostranom. Međutim, na Zemlji se ova voljnost može stimulirati Božjom Riječju. Ljudskom se biću može ukazati da su za njega djela ljubavi blagoslov, i on onda Božju Riječ može primiti k srcu [[ili ‘u srce’]], može reflektirati o njoj i dobrovoljno odlučiti djelovati na dobrodušan način, pošto mu na Zemlji ne nedostaje snage činiti ono što želi činiti. Onda će duša primiti duhovnu snagu i unaprijediti svoj razvoj. Ali drugačije je u onostranom gdje bespomoćna duša ne može učiniti ništa doli željeti.... A da li će ili ne biće primiti snagu zavisi o njegovoj volji. Tako je duša u onostranom zavisna o pomoći više zrelijih bića, dok ljudsko biće na Zemlji može koristiti svoju volju bez pomoći duhovnih bića. Prema tome ljudsko biće ne bi trebalo ostati nezainteresirano/indiferentno spram toga da li će ostvariti svoj cilj na Zemlji u pogrešnom uvjerenju kako može ispraviti svoje zanemarivanje zemaljskog razvoja u onostranom. To je varljiva nada koju će gorko zažaliti jednog dana, iako stanje u onostranom nije u potpunosti beznadežno. Duša mora pretrpjeti užasnu patnju koju može sa lakoćom izbjeći time što najozbiljnije stremi uzdignuti se dok je još na Zemlji. Stanje bespomoćnosti je nešto strašno nesretno, to je stanje koje duša ne može popraviti kako hoće, radije, zavisna je o ljubavi drugih bića. A ta ljubav, koja korespondira sa njezinom vlastitom ljubavlju spram drugih duša koje pate, se ponekad sa poteškoćom percipira od strane duše.

Tako bezosjećajna/bezdušna duša može provesti vječnosti u svojem bespomoćnom stanju bez da joj priđe brižno biće ako ustraje u svojoj sebičnoj ljubavi, ako se jedino brine za sebe i svoju sudbinu bez suosjećanja za sudbinu drugih duša. U skladu sa Božanskim zakonom ona ne može primiti ono što nije voljna dati drugim dušama, a njezina sebična ljubav spriječava da joj svjetlosna bića pristupe i donesu olakšanje. A pošto je nevoljna davati ili sebi pomoći njoj se također ne može ništa ni dati niti joj se može pomoći. Najgore od svega, njoj ne može biti dana Božja Riječ koja bi mogla otkloniti dušino duhovno sljepilo pošto je Božja Riječ svjetlo, a kao rezultat njezine neljubaznosti duša je i dalje nesposobna prihvatiti svjetlo. Na Zemlji je, međutim, Riječ Božja ponuđena čak neljubaznim ljudima, jer to je Božja Milost spram izgubljenih duša na Zemlji koji ju mogu prihvatiti ili odbiti sukladno njihovoj volji.... Dok je biće u onostranom dotaknuto od strane Božje milosti jedino u onoj mjeri koliko je slobodno željeti i stimulirati blagonaklone misli u sebi, nakon čega će ono također primiti snagu. Ipak mnoga je duša toliko otvrdnula da ne može imati blagonaklone misli, i onda je to jedna nepodnošljiva situacija koju sama nije sposobna dokončati.

Ove su duše međutim okružene sa su-patnicima koji mogu zapaliti njihovu ljubav, i na taj način oni mogu poboljšati njihovu situaciju bilo kada ako sebi dozvole voljeti.... jer čak i najmanja odluka kako će pomoći njihovim su-patnicima će im dati snagu. Čim primjete ovaj upliv snage oni još više postanu korisni/predusretljivi, i ova volja za pomaganjem drugim dušama rezultira u unutarnjoj sreći, i onda su oni prevladali bespomoćno stanje, stanje potpune inertnosti. Od ove točke nadalje oni također mogu primiti Božju Riječ, to jest, svjetlosna bića podučitelji im mogu prići i otkriti Božje zakone i zašto se oni trebaju poštivati/ispunjavati. Zatim trebaju započeti poduke svjetlosnih bića tako da neobaviještene duše mogu primiti svjetlo i snagu, to jest, znanje koje onda mogu predati dalje sa ljubavnom brižnošću da bi poboljšali sudbinu patničkih duša. Ali takve bespomoćne duše su mogle ostati bez pomoći vječnostima, i ovo bi se stanje moglo sa lakoćom izbjeći ako bi ljudsko biće na najbolji način iskoristilo svoje prilike na Zemlji sa ciljem da u onostrano uđe sa zrelošću koja će mu dati svjetlost i snagu i omogućiti mu da bude blaženo aktivno u duhovnom kraljevstvu.

AMEN

Neputința în lumea de dincolo.... Lege....

Sufletul care nu primește putere rămâne inactiv. Iar această stare de inactivitate nu poate fi remediată decât printr-o activitate iubitoare, pentru care însă sufletul nu are voință dacă se află în această stare de neputință în lumea de dincolo. Pe Pământ, însă, această voință poate fi stimulată prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. Ființei umane i se poate prezenta faptul că o activitate de iubire este o binecuvântare pentru ea, iar atunci ea poate lua la inimă Cuvântul lui Dumnezeu, se poate gândi la el și apoi se poate decide să fie activă în iubire din proprie inițiativă. Căci pe Pământ nu-i lipsește puterea de a realiza ceea ce dorește. Și atunci puterea spirituală ajunge la suflet și îi promovează dezvoltarea. Dar este diferit în lumea de dincolo, unde sufletul neputincios nu poate face nimic mai mult decât să vrea.... Și cum este această voință, depinde dacă ființei i se furnizează sau nu forță. Astfel, sufletul din lumea de dincolo este dependent de ajutorul unor ființe mai mature, în timp ce ființa umană de pe Pământ poate acționa independent de forțele spirituale, conform voinței sale. Și de aceea, ființa umană nu trebuie să rămână în mod eronat nepăsătoare în opinia că, dacă nu-și atinge scopul pe Pământ, poate recupera în lumea de dincolo ceea ce a ratat în dezvoltarea sa pe Pământ. Aceasta este o speranță înșelătoare, pe care o va regreta amarnic într-o zi, chiar dacă starea din lumea de dincolo nu va rămâne cu totul fără speranță. Sunt chinuri de nedescris prin care sufletul trebuie să treacă și pe care le poate evita cu ușurință pe Pământ, străduindu-se serios în sus. Neputința este ceva nespus de dezolant, este o stare pe care sufletul nu o poate remedia după bunul plac, ci depinde de dragostea altor ființe. Iar această iubire este uneori doar slab recognoscibilă pentru suflet și în concordanță cu propria sa iubire față de semenii suferinzi. Astfel, un suflet neiubitor poate fi nevoit să petreacă veacuri întregi în neputința sa, fără a fi abordat de o ființă iubitoare, dacă continuă să persiste în iubirea de sine, dacă se gândește doar la sine și la soarta sa și nu are nicio compasiune pentru soarta sufletului care îl înconjoară. Conform legii divine, nu se poate gândi la el altfel decât se gândește el însuși la alte suflete, iar iubirea sa de sine este un obstacol pentru ca ființele de lumină să se apropie de el și să-i aducă ușurare. Și, din moment ce el însuși nu este dispus să dea sau să ajute, nu poate fi nici el dăruit sau ajutat. Și acesta este lucrul cel mai amar, că nu i se poate împărtăși sufletului nici Cuvântul lui Dumnezeu, care l-ar putea scoate din orbirea sa spirituală, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este lumină, iar sufletul nu este încă receptiv la lumină din cauza lipsei sale de iubire. Pe Pământ, însă, Cuvântul lui Dumnezeu este oferit și oamenilor lipsiți de iubire, căci acesta este harul pe care Dumnezeu îl acordă celor nerăscumpărați pe Pământ, pe care aceștia îl pot accepta, dar și respinge, după voia lor. În timp ce în lumea de dincolo harul lui Dumnezeu afectează ființa doar în măsura în care aceasta este liberă să vrea și să trezească în ea gânduri de iubire, după care i se împărtășește la fel de bine puterea. Dar unele suflete sunt atât de împietrite încât sunt incapabile de gânduri de iubire, și atunci este pentru ele o stare insuportabilă, căreia nu-i pot pune capăt de bunăvoie. Totuși, aceste suflete sunt înconjurate de semeni în suferință a căror soartă le poate aprinde iubirea și, prin urmare, își pot îmbunătăți singure situația în orice moment, de îndată ce lasă să se nască iubirea în ele însele. Căci chiar și cea mai mică voință de a-i ajuta pe acești semeni în suferință le furnizează forță și, de îndată ce acordă atenție acestei rezerve de forță, devin și ele mai active în munca lor de iubire, iar ajutorul acordat altor suflete le oferă fericire interioară și atunci starea de neputință, starea de inactivitate completă, este depășită. Atunci le poate fi transmis și Cuvântul lui Dumnezeu, adică ființe învățătoare se pot apropia de ele și le pot prezenta care sunt poruncile pe care le-a dat Dumnezeu și de ce trebuie îndeplinite. Activitatea de învățătură a ființelor de lumină trebuie să înceapă acum, astfel încât sufletele ignorante să primească lumină și putere, adică cunoștințe pe care le pot transmite acum cu dragoste și grijă pentru soarta sufletelor suferinde. Cu toate acestea, astfel de suflete slabe pot fi nevoite să trăiască în lipsuri timp de veacuri, iar această stare poate fi evitată cu ușurință dacă ființa umană de pe Pământ se folosește de posibilități pentru a putea intra în lumea de dincolo într-o stare de maturitate care să-i ofere lumină și putere și să-i permită să activeze în mod fericit în împărăția spirituală....

Amin