• Retour

Autres traductions:

Les Préadamites…

Longtemps avant que les premiers hommes séjournent sur la terre, munis par Dieu de libre arbitre et d’intelligence, il y avait déjà des créatures semblables aux hommes qui avaient pour tâche de rendre la terre hospitalière à l’humanité qui les suivait. Ils travaillaient par instinct, c'est-à-dire sous la loi naturelle.... en agissant pour se conserver ; ils cueillaient des fruits, récoltaient des produits agrestes, et se bâtissaient des demeures.... Ils faisaient tout ce qui était instinctivement à leur avantage.

Mais ils ne pouvaient pas être tenus responsables de leur conduite parce qu’il n’y avait pas encore, incorporé en eux, un être qui aurait hébergé en lui les particules intégrales d’un esprit originel déchu. Ces êtres ressemblaient déjà beaucoup aux hommes, ils avaient des corps de même forme, mais ils n’étaient ni conscients de leur moi ni ne pouvaient s’entendre entre eux, ils avaient seulement un fort désir de se conserver, et souvent aussi ils atteignaient un âge avancé, ils servaient pour ainsi dire dans la création afin de contribuer à la transformation de la surface de la terre qui était toujours mieux préparée pour fournir, au bon moment, aux hommes un séjour correspondant à leurs besoins. Mais il n’avait pas encore été donné de tâche à ces êtres, ils ne faisaient que servir aux esprits originels non encore entièrement achevés d’ultime chance de maturation afin qu’ils puissent continuer en hommes munis de libre arbitre et d’intelligence.

Donc ces hominiens.... les préadamites.... ne pouvaient pas être considérés comme de véritables « êtres humains » car leur mentalité, leur aspect et tout ce qu’ils faisaient correspondait plutôt à un animal encore en retard dans son développement ; ce n’était que leur forme qui ressemblait à celle d’un être humain ; et de la sorte, on les a appelés plus tard « hominiens », mais ils n’étaient pas comparables aux hommes en possession de libre arbitre et de connaissance que ceux-ci devaient maintenant employer intellectuellement de la manière juste.

On ne peut pas prétendre non plus que l’homme se soit développé de ces préadamites, car l’homme a été, et est, une création nouvelle, que Dieu n’a extériorisée qu’au moment où un grand nombre de premiers esprits originels attendaient leur incarnation. L’hominien a été une des nombreuses créations qui étaient toutes obligées de remplir leur destination, à savoir : de préparer à l’homme qui les suivait plus tard un domicile lui garantissant une vie terrestre sans soucis. Les préadamites étaient des êtres semblables à des hommes qui ne pouvaient pas être tenus pour responsables de leurs faits, parce qu’ils menaient une vie animale, où tous les instincts ressortaient…. Ils ont vécu sur la terre longtemps avant l’homme.... n’ayant pas la conscience d’être un moi, et ne pouvant vivre qu’en groupes.... ne séjournant que là où plus tard habiteraient des êtres humains auxquels ils préparaient, par leur activité régulière, un domaine approprié. Cela était inné à ces êtres, et prenait la forme de la mise en culture de vastes étendues de champs, de la dissémination de substances d’intérêt vital, et de la récolte qui en résultait sur de telles étendues de terre.... Ils faisaient tout cela inconsciemment, par un instinct naturel, pour se conserver eux-mêmes.... Ils luttaient l’un contre l’autre, et le plus fort gagnait. Et ainsi ils contribuaient aussi à ce que des êtres spirituels toujours nouveaux s’incarnent, n’était-ce que pendant un temps limité où ils faisaient preuve de leur force, où des impulsions plus ou moins fortes se faisaient valoir en eux, impulsions qui s’affaiblissaient au fur et à mesure qu’ils vieillissaient, et de cette façon, ils atteignaient à pas lents une maturité qui leur permettait d’entamer l’ultime incarnation en tant qu’homme.

Donc, déjà longtemps avant les premiers hommes, il y avait des êtres semblables aux hommes, mais qui n’ont pas de rapport avec les vrais hommes. Ils étaient comparables à eux par la forme extérieure, ils menaient une existence animale.... tant en ce qui concerne leurs impulsions que leur manière de procréation ; ils se développaient conformément à leur substance psychique; ainsi ils appartenaient au grand nombre des ouvrages de création disparus après avoir exécuté leur tâche sur la terre, c'est-à-dire quand les êtres n’avaient plus besoin de ces créations, et donc maintenant elles s’éteignaient complètement, comme tant d’autres créations hébergées par la terre pendant un certain temps pour ensuite céder la place à des créations nouvelles....

Pourtant, il ne peut pas être dit que l’homme, sous sa forme présente, se soit développé de ces créatures pré-humaines, mais il était, et est, une nouvelle création douée de libre arbitre et d’intelligence qui devait maintenant faire ses preuves, donc à qui la conscience d’être un moi était rendue. Le degré d’une certaine intelligence dont ces préadamites pouvaient disposer ne dépendait que du degré de maturité des particules d’âme qu’ils hébergeaient, mais ces préadamites n’étaient pas capables de penser; donc cette intelligence-là ne s’exprimait que par leur activité ouvrière, elle était donc fournie inconsciemment.... Nonobstant, cette activité a créé de merveilleux ouvrages qui sont souvent visibles dans la nature où des chemins se sont formés permettant à ces êtres de se rencontrer; ils ont fabriqué des canaux et des tunnels souterrains; ainsi ils ont créé les conditions nécessaires pour que les hommes puissent mener une vie convenable plus tard, quand le temps fut venu, pour les premiers esprits originels, de s’incarner en hommes.... Plus d’esprits originels attendaient leur incarnation, plus les hominiens ont reculé, ce qui ne se faisait que graduellement, jusqu’à ce que le genre humain anime la terre, et que le temps d’épreuve commence pour lui – temps pendant lequel tout esprit originel jadis déchu devait s’affirmer, et pour cela, l’homme devait être muni de la conscience d’être un moi, d’une intelligence, et d’un libre arbitre, pour prendre sur cette terre le chemin qui le ramènera au Père Dont il fut jadis issu.

Amen

Traducteurs

Preadamiții....

Cu mult timp înainte ca primele ființe umane să locuiască pe Pământ, care au fost înzestrate de Dumnezeu cu liberul arbitru și cu intelect, existau deja creaturi asemănătoare oamenilor, a căror sarcină era de a face Pământul potrivit pentru următoarea umanitate. Ele efectuau munca instinctiv, adică mânate de legea naturii.... muncind pentru a se întreține, au cules fructe, au recoltat recolte și au construit locuințe.... au făcut tot ceea ce era instinctiv în avantajul lor. Cu toate acestea, ele nu puteau fi trase la răspundere pentru acțiunile lor, deoarece în ele nu era încă întrupată o ființă care să conțină toate particulele unui spirit originar căzut. Aceste ființe erau deja foarte asemănătoare cu ființele umane, aveau fizic aceeași formă, dar nu erau nici conștiente de sine și nici nu puteau comunica între ele, doar dorința din ele era puternică de a se conserva și adesea ajungeau și la o vârstă înaintată, serveau la creație, ca să spunem așa, contribuind la remodelarea suprafeței Pământului, care era mereu mai pregătită pentru a oferi acum oamenilor o locuință care să le satisfacă nevoile. Dar acestor ființe nu li s-a dat încă o sarcină, ci doar au servit spiritele originare, care nu erau încă complet desăvârșite, ca o ultimă șansă de maturizare, pe care urmau să o continue apoi ca ființe umane cu liberul arbitru și intelectul liber. Acești preumani.... preadamiți.... nu puteau fi considerați adevărate "ființe umane" deoarece natura lor, aspectul și toate acțiunile lor corespundeau mai degrabă unui animal care este încă mult în urmă în dezvoltarea sa, doar forma era asemănătoare cu cea a unei ființe umane, și astfel s-a ajuns ca aceste ființe să fie numite mai târziu preumani, dar ele nu puteau suporta nicio comparație cu ființa umană care era în posesia liberului arbitru și a cunoașterii, pe care acum trebuia să le folosească în mod corespunzător și din punct de vedere intelectual. Nici nu se poate spune că omul s-a dezvoltat mai întâi din acești preadamiți, căci el a fost o nouă creație pe care Dumnezeu a adus-o la lumină doar atunci când multe dintre primele spirite originare își așteptau întruparea. Ființa preumană a fost una dintre multele creații care trebuiau să-și îndeplinească scopul de a pregăti pentru ființa umană de mai târziu un cămin care să-i asigure o viață fără griji pe Pământ. (15.7.1965). Preadamiții erau acele ființe asemănătoare oamenilor care nu puteau fi considerate responsabile, deoarece duceau o viață de animale în care toate instinctele ieșeau în evidență.... care au trăit pe Pământ cu mult înainte de ființa umană.... care nu aveau conștiința egoului și nu puteau trăi decât în grupuri.... care, prin urmare, nu se găseau decât acolo unde oamenii au stat mai târziu, pentru care au pregătit teritoriul actual printr-o activitate regulată. Ea era înnăscută în aceste ființe și se exprima prin cultivarea unor întinderi mari de terenuri, prin răspândirea sistematică a substanțelor vitale și prin recoltarea acestor întinderi de pământ. Au făcut toate acestea inconștient, dintr-un instinct natural de a se conserva.... S-au luptat între ele și cel mai puternic a câștigat. Și astfel au contribuit și ele la faptul că, din nou și din nou, noi ființe spirituale s-au întrupat, chiar dacă numai pentru o perioadă scurtă de timp, unde și-au dovedit forța, unde au ieșit la iveală instincte mai mult sau mai puțin puternice, care au devenit din ce în ce mai slabe cu cât trăiau mai mult, iar apoi au ajuns încet la maturitate pentru a putea intra în ultima întrupare ca ființă umană. Așadar, ființele asemănătoare oamenilor au existat cu mult înainte de primii oameni, dar nu pot fi puse în legătură cu oamenii de drept. Erau cu siguranță comparabile cu ei în forma lor exterioară, dar trăiau ca animalele.... atât prin instinctele lor, cât și prin modul de reproducere, care se dezvoltau în funcție de substanța lor spirituală, și făceau parte și din numeroasele opere de creație care au dispărut din nou după ce și-au îndeplinit sarcina lor pământească, astfel încât ființele nu mai aveau nevoie de astfel de creații, și care acum s-au stins complet ca atâtea creații pe care Pământul le-a adăpostit pentru o vreme pentru ca apoi să facă loc din nou noilor creații.... Cu toate acestea, nu se poate spune că omul, în forma sa actuală, s-a dezvoltat din aceste creații preumane, ci că a fost și este o creație nouă, înzestrată cu liberul arbitru și cu intelect, care acum trebuia să-și dovedească valoarea, redobândind astfel și conștiința egoului. Măsura în care acești preadamiți puteau să posede și ei o anumită inteligență depindea doar de gradul de maturitate al particulelor sufletești din ei, care însă nu erau capabili să gândească, iar această inteligență se exprima doar în activitatea creatoare, adică se desfășura în mod inconștient. Cu toate acestea, această activitate a creat și cele mai mari miracole, așa cum se poate vedea adesea în natură, că s-au format căi prin care aceste ființe puteau ajunge unele la altele, că au creat defileuri și pasaje subterane și astfel au creat mai întâi condițiile prealabile pentru ca oamenii să poată duce o viață corectă atunci când a venit timpul ca primele spirite originare să se întrupeze ca oameni.... Cu cât oamenii se răspândeau mai mult (spiritele originale așteptau acum să se întrupeze), cu atât preumanii se diminuau, deși acest lucru s-a întâmplat doar treptat până când rasa umană a venit la viață pe Pământ și a început pentru ea perioada de probă, în care fiecare spirit original, odată căzut, trebuia să se dovedească pe sine însuși, dar, prin urmare, ființa umană trebuie, de asemenea, să fie înzestrată cu conștiință de sine, intelect și liber arbitru pentru a lua calea pe acest Pământ care îl va duce înapoi la Tatăl din care a provenit cândva.

Amin

Traducteurs