• Back

Spiritual pride and its danger....

Spiritual pride is the greatest evil for it requires the greatest strength to overcome it. And since the spiritually proud human being still completely belongs to the adversary he will never appeal to God for a gift of strength and will remain enchained until his heart has changed to become humble.... which generally requires more than one life on earth, hence necessitates a new banishment in matter. Spiritual pride is the inherited evil from the one who plunged into the abyss because of his arrogance. He will not even renounce his spiritual pride for eternities, therefore he will only take the path to the Father when he deems himself so small and low and weak that he will appeal for strength, which will then certainly be granted to him. And the same applies to his follower who remains in spiritual arrogance, who refuses to bow down to God's will, who therefore will not acknowledge a 'God' above himself either, who, as a human being, is so utterly convinced of his ego's value that he does not accept any spiritual instructions, that he does not think he needs the help that a higher Power can provide for him. Total unbelief and spiritual pride will always walk hand in hand, and because the human being does not want to acknowledge any God he will never be able to receive the flow of strength which enables him to free himself from this inherited evil, and his fellow human being will have no influence on him because he deems himself above everything that requires 'faith' and extends into spiritual spheres.

Addressing such people and imparting God's Word to them is rarely successful because they are constantly under the influence of God's adversary, who also wants to keep his followers away from God so as not to lessen his might and strength he assumes to possess in his adherents. Severe earthly and physical adversity must strike a spiritually arrogant person so that he takes notice of the feeling of weakness which might change his mind; he must realise that he is nothing and incapable of changing anything by virtue of his human nature, and this feeling of imperfection must persuade him to think. Then he will gradually relinquish his arrogance.... on account of which it is an incredibly significant grace if a person is placed into such circumstances where he becomes aware of his weakness and imperfection and is able to draw his conclusions from it. However, he retains his free will at all times, hence the adversary, too, will always influence him and thus he will just as well be able to dispel the thoughts which surface in him. But the world of light will also struggle for his soul in order to save him from the fate of renewed banishment.... and even if they merely succeed in persuading the human being to recognise his utter inferiority before his death and to acknowledge a Power above him before he dies.... Then he can still be helped to progress in the beyond and he will not need to repeat the path through the whole creation.... Then he will have succeeded in liberating himself from the adversary's domination, although the soul will have a hard struggle in the kingdom of the beyond in order to reach the light, which often shone on him on earth but was not accepted. However, God takes mercy upon every soul and will not abandon it.... But the human being has free will and this alone determines the soul's fate when it departs from its mortal body....

Amen

Aroganța spirituală și pericolul ei....

Mândria duhovnicească este cel mai mare rău, căci pentru a o învinge este nevoie de cea mai mare putere. Și, întrucât ființa umană care este arogantă din punct de vedere spiritual aparține încă pe deplin adversarului, nu va apela niciodată la Dumnezeu pentru acordarea de putere și va rămâne legată până când inima sa se va schimba în smerenie.... ceea ce, de obicei, necesită mai mult decât o schimbare pământească, astfel că este nevoie de o nouă izgonire în materie. Aroganța duhovnicească este răul moștenit de cel care a căzut din aroganță până în adânc. El nu va renunța la aroganța sa spirituală nici în veșnicii și, de aceea, va lua calea Tatălui doar atunci când se va simți atât de mic, de josnic și de neputincios încât acum cere putere, care îi va fi dată și atunci. La fel și adepții săi, care rămân aroganți din punct de vedere spiritual, care nu vor să se plece în fața voinței lui Dumnezeu, care, prin urmare, nu vor să recunoască un "Dumnezeu" deasupra lor, care, ca ființă umană, sunt atât de convinși de valoarea ego-ului lor încât nu acceptă nici o instrucțiune spirituală, încât nu cred că au nevoie de ajutorul care le poate fi oferit de o putere superioară. Lipsa totală de credință și aroganța spirituală vor merge întotdeauna mână în mână, iar pentru că ființa umană nu vrea să-L recunoască pe Dumnezeu, nu va putea primi niciodată puterea de a se elibera de acest rău moștenit, iar semenii săi nu au nici o influență asupra sa, deoarece se consideră superiori la tot ceea ce presupune "credința", care ajunge pe teritoriul spiritual. Adresarea acestor oameni și transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu către ei are rareori succes, deoarece ei se află în mod constant sub influența adversarului lui Dumnezeu, care dorește, de asemenea, să-și țină adepții separați de Dumnezeu, pentru ca el însuși să nu fie slăbit în puterea și tăria sa, pe care crede că o are în adepții săi. Marile greutăți pământești și fizice trebuie să se abată asupra unei persoane arogante din punct de vedere spiritual, astfel încât să observe sentimentul de slăbiciune din interiorul său, care i-ar putea schimba gândurile; trebuie să realizeze că nu este nimic și că nu poate schimba nimic în virtutea naturii sale umane, iar acest sentiment de inadecvare trebuie să-l facă să reflecteze. Atunci va renunța încet-încet la aroganța sa.... de aceea este un har de o importanță nemaiîntâlnită atunci când ființa umană este pusă în astfel de situații în viață în care devine conștientă de slăbiciunea și inadecvarea sa și poate trage consecințele de pe urma acesteia. Cu toate acestea, liberul său arbitru îi este întotdeauna lăsat, motiv pentru care adversarul își va exercita întotdeauna influența, iar el poate la fel de bine să respingă gândurile care se nasc în el. Dar și sufletul său va fi luptat de lumea luminii pentru a-l proteja de soarta unei noi interdicții.... și dacă ele reușesc doar să facă ființa umană să recunoască umilința sa totală înaintea morții sale și că recunoaște o putere asupra sa înainte de moarte.... Atunci el poate fi ajutat în continuare în lumea de dincolo și nu trebuie să parcurgă din nou calea prin întreaga creație.... Atunci va fi reușit să se elibereze de sub stăpânirea adversarului, deși sufletul va trebui să lupte din greu în împărăția de dincolo pentru a ajunge la lumina care a strălucit adesea pentru el pe Pământ, dar care nu a fost acceptată. Cu toate acestea, Dumnezeu are milă de fiecare suflet și nu-l dă uitării.... Dar ființa umană are liberul arbitru, și numai acesta determină soarta sufletului atunci când părăsește trupul pământesc....

Amin