• Back

Remorse in the beyond.... Ascent....

Sooner or later you will bitterly regret the time you had lost in your earthly life and you will realise in the beyond what you had forfeited in your earthly life. And lost time during your earthly life is every day which was purely spent in an earthly way, when you gave no room to any spiritual thoughts.... which thus did not correspond to the actual purpose that is the reason for your embodiment as a human being. As long as you live on earth you don't take this knowledge seriously, even if you have it. Yet in the kingdom of the beyond it will burden you like a heavy stone which you will be unable to shift. You will remember these days time after time, and you will regret every pointless deed, just as you will bitterly regret every missed opportunity which you could have utilized for the benefit of your soul.

And still you can count yourself privileged if you come to this realisation in the spiritual realm, if you don't belong to those who are utterly immersed in darkness and don't even feel remorse, because they simply don't realise what they had inflicted on themselves.... who will still have to struggle for a long time in order to ever get to the state when they can see a small glimmer of light and only then realise how futile their earthly life had been.... For once this glimmer of light exists the soul can still be motivated by bitter remorse to turn inwards and change its thoughts and will.... And then it can be given enough strength to enable it to actively help suffering souls, and after that it will certainly progress, even if the conditions are far more difficult than it would have been possible in earthly life.

Hence remorse has to precede progress, for only a soul which begins to understand will try to change its situation, and any realisation will also reveal to the soul the futile path of earthly life, which will always result in bitter regret but also signify a turning point in its wretched state. But for this reason it is also of greatest significance for the human being that he will still arrive at some, if only minimal, knowledge while he is still living on earth, that he will begin to recognise the purpose of earthly life and still try to improve himself before he passes away from this world. For to be able to pass over with even the smallest amount of knowledge will always signify a glimmer of light for this soul.... it will not be moved into total darkness after its physical death, it will be able to find its way about in the twilight, and in a flash it will understand and then also do everything in order to acquire light for itself.

It will also recognise that much work is waiting for it in the spiritual kingdom if only it is willing to work, and the small glimmer of light will guide it onto the right path, which it indeed will take with a feeling of remorse for not having used its earthly life correctly yet also in constant hope for help, which it surely will be granted as soon as it recognises Jesus Christ and appeals to Him for help. Then it will not be hopelessly lost, it will be able to ascend; it will just never be able to achieve the degree which results in unlimited beatitude at the Father's heart.... the childship to God, which is the fate of those who on earth endeavour to fulfil the task they were given.... who looked for and found unification with their Father of eternity on earth already....

Amen

Pocăința în Viața de Apoi.... Ascensiune....

Într-o zi veți regreta amarnic timpul pierdut în viața pământească, când veți recunoaște în lumea de dincolo ceea ce ați pierdut din propria vină în viața pământească. Iar viața pământească pierdută este fiecare zi trăită doar în mod lumesc, în care nu ați lăsat loc niciunui gând spiritual în voi.... și care, prin urmare, nu a corespuns scopului real care justifică întruparea voastră ca ființă umană. Atâta timp cât rămâneți pe Pământ, nu luați în serios această cunoaștere, chiar dacă o dețineți. Dar în împărăția de dincolo va fi ca o piatră grea pe care nu o veți putea rostogoli. De fiecare dată aceste zile se vor întoarce la voi și veți regreta fiecare faptă inutilă, așa cum veți regreta cu amărăciune fiecare ocazie nefolosită când ați fi putut lucra pentru mântuirea sufletului vostru. Și veți fi numiți binecuvântați dacă această cunoaștere vă vine în împărăția spirituală, dacă nu faceți parte dintre cei care sunt complet cuprinși de întuneric și care nu simt nici o remușcare, pentru că pur și simplu nu recunosc ceea ce ei înșiși au provocat.... care vor trebui să lupte încă mult timp pentru a ajunge vreodată în starea în care să vadă o mică licărire de lumină și abia atunci să conștientizeze cât de zadarnică a fost viața lor pământească.... Căci, de îndată ce această licărire de lumină este prezentă, remușcările amare pot determina sufletul să privească în sine și să-și schimbe gândirea și voința.... Și acum i se poate da atât de multă putere încât poate fi acum și activ în mod util pentru sufletele nevoiașe, și atunci are și el certitudinea unei ascensiuni, chiar dacă în condiții mult mai dificile decât a fost posibil în viața pământească. De aceea, pocăința trebuie să preceadă mai întâi o ascensiune, căci numai sufletul care începe să recunoască caută să-și schimbe starea, și fiecare recunoaștere îi arată și calea zadarnică a vieții pământești, iar remușcările amare vor fi întotdeauna rezultatul, dar vor însemna și punctul de cotitură în starea sa nefericită. De aceea, este extrem de important ca ființa umană să dobândească o cunoaștere, chiar și slabă, încă de pe Pământ, atunci când începe să recunoască scopul vieții pământești și încă mai lucrează asupra sa înainte de a pleca din această lume. Pentru că a putea trece dincolo cu cea mai mică cunoaștere înseamnă întotdeauna o licărire de lumină pentru acest suflet.... el nu va fi cufundat în întunericul cel mai mare după moarte, ci va putea să se orienteze în penumbră și îi vor cădea solzii de pe ochi, iar atunci va face totul pentru a-și procura lumină. De asemenea, el va realiza că îl așteaptă multă muncă în împărăția spirituală, dacă este dispus să o facă, iar mica licărire de lumină îi va arăta și ea calea corectă pe care o va urma acum, cu siguranță cu sentimentul de remușcare pentru că nu a folosit cum trebuie viața pământească, dar și cu speranța constantă a ajutorului care îi va fi acordat cu siguranță de îndată ce îl va recunoaște pe Iisus Hristos și va apela la ajutorul Lui. Atunci nu se va pierde fără speranță, ci poate urca, numai că nu va putea atinge niciodată gradul care să-i aducă beatitudinea nelimitată la inima Tatălui.... filiația divină, care este soarta celor care caută să împlinească sarcina ce le-a fost dată pe Pământ.... care au căutat și au găsit deja unirea cu Tatăl lor din eternitate pe Pământ....

Amin