• Back

Afflictions and trials are means to attain perfection....

The trials and affliction imposed on a human being are rarely recognised as a means to attain highest perfection. God knows every individual person's degree of maturity, He knows their hearts, and He truly does not miss the slightest movement which speaks for or against Him. And therefore He also knows which degree of development each human can still reach, and accordingly He will bestow suffering or strokes of fate upon the person if the possibility still exists to thereby raise the soul's maturity. Before its embodiment as a human being the soul knew full well what would happen to it during its life on earth, it entered its final embodiment in full agreement by hoping it would emerge from it victoriously. It beheld its pleasures as well as its sufferings on its path of life and yet did not let them frighten it from going, since, on the other hand, it also knew of God's help and His grace and foresaw the possibility to completely outgrow matter and dispose of its shell for good. For this reason so many a soul accepts a particularly difficult earthly fate, because it also foresaw the consequences of a correctly lived earthly life and knows the final goal and deems it reachable. Yet in earthly life it loses its past awareness, and therefore it fails to make use of the opportunities and is in danger of not reaching its goal. And therefore God provides it with help by creating opportunities on earth which enable the soul to mature fully. And then the human being will have to surmount greater opposition, as suffering and sadness are given to him on earth for which he has to appeal to God for strength in order to overcome them. A life without battle would always keep him at the same stage of development and he would have lived his life in vain. It is not that he has to atone for his sins on earth, like it is wrongly taught, but it only matters that he moves from the abyss, in which he still finds himself, to higher spheres, that he transforms himself into a being of light, that he works at improving himself by discarding everything which still prevents him from receiving an undreamt of abundance of light.

He must effectively purify a still opaque shell through suffering and misery, he must remove every impurity from it so that the light will then be able shine through it, for this purification has to take place of a person's own will, it cannot be implemented by God without the human being's will. Suffering and love are the only means to be cleansed from all impurities, and a great extent of suffering is the expression of great divine love at the same time, which wants to help the person to become such that God can make him infinitely happy in eternity. Sorely afflicted people on earth are therefore especially seized by His love, even though it seems incomprehensible to them. Life on earth is short compared to eternity, and one day the soul will look back with gratitude and praise on its short time on earth in which the suffering resulted in its higher maturity which it would never have attained without suffering. A person on earth has immeasurable blessings at his disposal so that he can endure even the worst suffering if, in heartfelt prayer, He draws strength from God, for He has assured him of this. He will let no-one leave Him without having strengthened him who confides his adversity to Him in firm faith so that He can and will help him. For the suffering is never greater than the One Who imposes it, Who has truly enough power to help people in every need. Therefore, always keep His love, wisdom and omnipotence in mind if you are burdened by severe suffering and you will feel comforted and patiently wait for His help....

Amen

Suferințele și încercările înseamnă desăvârșire....

Încercările și suferințele impuse omului sunt rareori recunoscute ca mijloace pentru cea mai înaltă perfecțiune. Dumnezeu cunoaște gradul de maturitate al fiecărei persoane în parte, îi cunoaște inima și, cu adevărat, nu ratează nici cel mai mic impuls care vorbește pentru sau împotriva Lui. Și astfel, El știe și ce grad de dezvoltare mai poate atinge pe Pământ și, în consecință, El consideră acum omul cu suferințe sau lovituri ale sorții, dacă mai există încă o posibilitate de a crește gradul de maturitate al sufletului. Înainte de întruparea sa ca om, sufletul știa foarte bine despre cursul vieții sale pământești, a intrat în această ultimă întrupare cu deplin consimțământ în speranța că va ieși victorios. El și-a văzut atât bucuriile, cât și suferințele de pe drumul vieții și totuși nu s-a lăsat descurajat de ele, pentru că, pe de altă parte, știa și despre ajutorul lui Dumnezeu și despre harul Său și a văzut posibilitatea de a crește complet din materie și de a scăpa de învelișul său. Și acesta este motivul pentru care multe suflete își asumă o soartă pământească deosebit de dificilă, deoarece el a văzut și efectul unei vieți pământești corect trăite și știe despre scopul final și crede că acest scop poate fi atins. Dar în viața pământească își pierde conștiința din urmă și, prin urmare, nu folosește oportunitățile și riscă să nu-și atingă scopul pe Pământ. Și, prin urmare, Dumnezeu îi vine în ajutor creându-i încă oportunități pe Pământ unde se poate maturiza. Și atunci omul trebuie să învingă o rezistență sporită, suferința și necazurile îi sunt date pe Pământ, pentru a căror depășire trebuie să apeleze la Dumnezeu pentru putere. O viață fără luptă l-ar lăsa la același nivel de dezvoltare și viața lui ar fi trăită în zadar. Nu este vorba de faptul că el trebuie să-și ispășească păcatele pe Pământ, așa cum se învață în mod greșit, ci este vorba doar de faptul că el trebuie să se ridice din adâncul în care se află încă, să se transforme într-o ființă de lumină, să lucreze asupra lui însuși pentru a se lepăda de tot ceea ce îl împiedică încă să primească plinătatea nesperată de lumină. El trebuie, ca să spunem așa, să purifice un înveliș încă impermeabil la lumină prin suferință și necazuri, trebuie să înlăture din el orice impuritate pentru ca lumina să poată străluci acum prin el, căci această purificare trebuie să aibă loc prin propria voință, ea nu poate fi realizată de Dumnezeu fără voința ființei umane. Suferința și iubirea sunt singurele mijloace de a fi curățat de toate impuritățile, iar o mare măsură de suferință este în același timp expresia unei mari iubiri divine care vrea să ajute ființa umană să devină astfel încât Dumnezeu să o poată face infinit de fericită în veșnicie. Și de aceea, oamenii grav suferinzi de pe Pământ sunt deosebit de cuprinși de iubirea Sa, chiar dacă acest lucru li se pare de neînțeles. Viața pe Pământ este scurtă în comparație cu veșnicia, iar într-o zi sufletul va privi înapoi la scurta perioadă petrecută pe Pământ plin de recunoștință și laudă, care i-a adus prin suferință și o maturitate mai înaltă, la care nu ar fi ajuns niciodată fără suferință. Mulțumiri nemăsurate sunt puse la dispoziția omului pe Pământ, astfel încât acesta poate îndura și cele mai grele suferințe, dacă își trage puterea de la Dumnezeu în rugăciune sinceră, căci El l-a asigurat de acest lucru. El nu va lăsa să plece nefortificat pe nimeni care Îi prezintă greutățile sale cu convingerea încrezătoare că El poate și îl va ajuta. Căci suferința nu este niciodată mai mare decât Cel ce o impune, a cărui putere este cu adevărat suficientă pentru a aduce ajutor omului în orice adversitate. De aceea, țineți mereu minte dragostea, înțelepciunea și atotputernicia Sa atunci când sunteți profund chinuiți și veți fi mângâiați și veți aștepta cu răbdare ajutorul Său.

Amin